Reflectii despre progres la inceput de an

In prag de Blue Monday, cea mai deprimanta zi a anului - pica pe 18 ianuarie -, si dupa aflarea vestii mortii lui David Bowie, ne-am permis sa rezervam cateva minute unor ganduri despre ciclicitate si mersul istoriei. Mers mai degraba impotriva decat in favoarea noastra.

0

Vorba lui Salman Rushdie: vai de noi, cei care nu ne cunoastem istoria! Iar noi, copiii tehnologiei, nu ne cunoastem istoria. Ne afundam fetele in ecranele lucioase ale telefoanelor, iar asta devine una dintre cele mai sigure relatii din lume – si lumea e noua aproape in fiecare zi.

Fiecare se simte stapan pe lumea din ecranul lui, independent si suveran in raport cu alte lumi din alte ecrane. Asta-i progresul. Un fel de istorie lipsita de empatie, poate cea mai riscanta forma de istorie.

Exista un celebru desen semnat de pictorul Paul Klee, care poarta numele de Angelus Novus, supranumit de filozoful Walter Benjamin ingerul istoriei. Lamuritoare pentru simbolistica asta sunt randurile de mai jos, probabil cele mai evocate randuri din intreaga opera a lui Benjamin.

“Exista un tablou al lui Paul Klee numit Angelus Novus. El reprezinta un inger care pare sa fie pe punctul de a se indeparta  de ceva la care priveste fix. Casca ochii, tine gura deschisa si aripile intinse desfacute. Asa arata probabil ingerul istoriei. Chipul sau este intors catre trecut. Ceea ce noi percepem ca pe un lant de intamplari pentru el este o singura catastrofa, care ingramadeste neincetat daramaturi peste daramaturi si i le azvarle la picioare.

Ingerul ar vrea sa ramana, sa-i reinvie pe morti si sa refaca ce a fost distrus. Dar dinspre Rai se isca o furtuna si vantul ii bate in aripi atat de putenic, incat nu le mai poate apropia. Furtuna il impinge cu o forta irezistibila catre viitorul spre care sta cu spatele, in vreme ce in fata sa mormanul de daramaturi creste necontenit, pana la cer. Aceasta furtuna noi o numim progres”. (Walter Benjamin, „Iluminari”, traducere Catrinel Plesu, Editura Univers, 2000, pp. 215-216)

Le redam cu invitatia sa pacaliti si voi cotidianul si sa ii furati cateva minute pentru o reflectie despre cine sunteti si incotro vreti sa mergeti. Pentru a stimula gandurile, cateva recomandari, primele pe 2016.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • In memoriam David Bowie

Nu s-au inventat cuvinte sa cuprinda personalitatea si muzica lui David Bowie care a reusit sa intuiasca tendintele inainte ca ele sa se nasca si sa compuna muzica pentru fiecare stare de spirit si emotie. O forma de empatie si toleranta cum rar am intalnit in industria orgoliilor muzicale. Fiecare se desparte de David Bowie in felul sau. Eu ma despart de el dimineata. 

  • Un text emotionant

AICI.

  • Doua filme

Mi-am inceput anul cu doua filme complet diferite, dar amandoua de vizionat/recuperat. Primul, „Inherent Vice”, e un fel de film politist cu o atmosfera foarte misto (fanii „True Detective” si „Fargo” sigur o vor aprecia), iar al doilea, „Still Alice”, e o drama emotionanta la care am plans, si-am plans si iar am plans si pe care ar trebui sa o vada fiecare deputat si senator, fiecare ministru si toti ai lor, ca sa inteleaga si ei ceva.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

Cu domnul Bowie, insusi.

  • O carte

“Prietenii nostril imaginari”, volum coordonat de Nadine Vladescu, Humanitas 2015

  • O alta carte

“Romania in 7 gesturi” de Radu Paraschivescu, Humanitas 2015

  • O a treia carte

“MJC” de Ion Iovan, Polirom 2015

  • O a patra carte

“Solenoid” de Mircea Cartarescu, Humanitas 2015

  • O a cincea carte

“Dialoguri de duminica”, Plesu-Liiceanu, Humanitas 2015

  • Ultimul Tarantino

“The Hateful Eight”, ceva deosebit. Film.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • O bucata de asfalt 

 

  • O scena cu „serviciile de urgenta”

 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.