Reformă strâmbă: România primește o nouă condamnare la CEDO, după ce singurul parchet din țară specializat în infracțiuni sexuale cu minori nu a reușit să cerceteze efectiv cazul unui copil abuzat într-un centru de plasament

Decizia de condamnare a României a fost adoptată în unanimitate de cei trei judecători pe 29 martie 2022. A durat apoi o lună de zile ca hotărârea completului Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să fie redactată și publicată, la începutul lunii mai. 

În România, decizia nu a stârnit nicio reacție – în parte și pentru că nimeni nu și-a asumat rolul de a servi interesul public anunțând conținutul și consecințele hotârârii. Presa cotidiană nu i-a dedicat nici măcar o știre. Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii sau asociațiile profesionale din mediul judiciar nu s-au atins de subiect. Reprezentanții partidelor parlamentare n-au emis niciun comunicat și n-au exprimat niciun punct de vedere.

Cauza A.Ö. împotriva României, înregistrată la CEDO în februarie 2020 și soluționată prin condamnarea statului român, a trecut neobservată. Și totuși, speța este una dintre cele mai importante aflate recent pe rolul Curții cu privire la capacitatea statului român de a investiga și pedepsi cazurile de infracțiuni sexuale cu victime minore atunci când nu există urme ale constrângerii fizice (adică atunci când organele de poliție și procuratură nu cercetează un abuz produs cu violență).

12.500 de euro ar fi trebuit să-i plătească deja statul român părții vătămate în urma condamnării la CEDO

La șase ani de zile de la momentul dublei condamnări a României la CEDO pentru incapacitatea de a dezvolta o practică judiciară efectivă și uniformă în investigarea infracțiunilor sexuale cu victime minore, statul român primește încă o sentință defavorabilă care semnalează, în mare, aceleași neajunsuri.

Organele judiciare naționale nu reușesc să tragă o linie de demarcație în privința prezenței sau absenței consimțământului, considerând în cele mai multe situații că, dacă agresorul nu lasă urme care să probeze constrângerea fizică, apropierea sexuală s-a produs cu acceptul copilului căzut victimă.

În cadrul anchetelor lipsesc adesea expertizele psihiatrice, iar evaluările psihologice au la bază prejudecata potrivit căreia copilul-victimă l-a provocat pe adultul-suspect.

Reconstituirea faptelor are la bază mai ales declarațiile agresorilor, relatările contradictorii funcționând în favoarea făptuitorilor.

După condamnările la CEDO din 2016, statul român a intrat într-un proces de supraveghere, fiind obligat să raporteze periodic măsurile adoptate pentru corectarea neajunsurilor judiciare constatate în investigarea infracțiunilor sexuale cu victime copii.

Publicațiile Dela0.ro și Libertatea au documentat serii consistente de presă despre dreptatea strâmbă care li se face minorilor abuzați sexual. Promisiunile de reformă judiciară au tot prins contur în ultimii patru ani.

CSM a mandatat Inspecția Judiciară să verifice felul în care acționează parchetele și instanțele din România în instrumentarea unor astfel de cazuri, descoperind că practica legală e nesatisfăcătoare și are nevoie imediată de intervenție legislativă.

La nivelul Ministerului Justiției și al Guvernului României s-a dispus funcționarea unor grupuri de lucru care să identifice mijloacele și direcțiile de intervenție. În Parlamentul României s-au formulat câteva propuneri de reașezare a principiilor și instrumentelor penale atunci când e vorba de infracțiuni sexuale cu victime minore.

Și totuși, în ciuda tuturor acestor acțiuni, statul român sfârșește în 2022 cu o nouă condamnare la CEDO.

Toate acțiunile instituționale inventariate mai sus au fost de fațadă, căci în practică ele nu au determinat o schimbare efectivă a intervenției judiciare de care e capabil statul, prin poliție și procuratură, spre pedepsirea abuzurilor sexuale comise împotriva copiilor și persoanelor vulnerabile.

Dificultățile schimbărilor sistemice sunt o constantă românească. Dar cazul A.Ö. împotriva României, soldat în primăvară cu încă o sentință nefavorabilă României (într-o chestiune fundamentală de funcționare judiciară care ar fi trebuit deja corectată), nu e doar semnul unor pași bătuți pe loc. Dosarul marchează de fapt o involuție.

Ce a constatat CEDO în cauza A.Ö. împotriva României e, în fapt, o anti-reformă, o degradare și mai accentuată a situației, o strâmbare și mai mare a unei dreptăți oricum strâmbe. Hotărârea CEDO arată că unicul parchet românesc specializat în instrumentarea infracțiunilor sexuale cu victime minore nu a reușit să investigheze o infracțiune sexuală comisă împotriva unei fete de nici 14 ani aflată chiar în grija statului, într-un centru de plasament.

Clasat din lipsă de probe

Faptele din dosar sunt următoarele. 

A.Ö. locuia într-un centru rezidențial privat din județul Brașov. Fusese plasată acolo, din toamna lui 2017, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov. Statul român era tutorele fetei, tatăl acesteia fiind în închisoare. 

Pe 30 ianuarie 2019, directoarea centrului rezidențial depune o plângere la poliție în care reclamă o posibilă infracțiune sexuală comisă de J.I.L., un tânăr de 20 de ani, asupra fetei. Și el un fost rezident al centrului în care locuia A.Ö. de doi ani de zile, suspectul mai venea din când în când în vizită.

La poliție, directoarea declară că A.Ö. i-ar fi spus că avea o relație secretă cu suspectul de câteva luni, relație care implica gesturi și apropieri sexuale. 

Dosarul constituit este preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie din Brașov, singura instituție din țară specializată să investigheze astfel de cauze.

În mai 2019, un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie dispune însă clasarea dosarului lui A.Ö., din lipsă de probe. Argumentul formal: în lipsa semnelor de violență fizică, există un dubiu că ar fi fost comisă infracțiunea – iar dubiul funcționează în favoarea suspectului. 

Din închisoare, tatăl lui A.Ö. contestă decizia procurorului. Cauza ajunge în instanță, la Judecătoria Brașov, care decide în octombrie 2019 să respingă ca neîntemeiată plângerea tatălui referitoare la ordonanța de clasare dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie. 

Pentru reconstituirea faptelor am obținut și studiat mai multe documente: încheierea emisă de Judecătoria Brașov (adică actul care analizează procedurile de procuratură desfășurate pentru investigarea infracțiunii sexuale comise asupra lui A.O), observațiile Guvernului României transmise de către agentul guvernamental la CEDO, precum și solicitarea tatălui către CEDO (care a stat la baza introducerii speței pe rolul Curții).

Am consultat de asemenea surse implicate în dosar. Nu am avut însă acces la actele propriu-zise de urmărire penală, pentru că această fază a cercetării judiciare este nepublică, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie a refuzat să ne furnizeze detalii din dosar.

Niciun fel de urme de leziuni de violenţă pe corp

Potrivit declarației persoanei vătămate, într-o duminică seara din cursul lunii ianuarie 2019, aceasta a stabilit o întâlnire cu suspectul într-o rulotă din curtea centrului. A.Ö. l-a rugat pe J.I.L. să verifice curtea şi să stingă luminile, iar la un moment dat, cei doi au început să se strângă în braţe şi să se atingă.

Persoana vătămată a mai relatat că suspectul a întrebat-o pe aceasta dacă vrea să îi facă ce i-a promis, iar aceasta i-a dat pantalonii jos suspectului, a scos penisul acestuia şi l-a băgat în gură, iar în câteva secunde, suspectul a ejaculat.

De cealaltă parte, suspectul a declarat la poliție că, într-o seară din decembrie 2018, s-a jucat împreună cu alţi copii de la centrul rezidențial, fiind urmărit pe tot parcursul jocului de către persoana vătămată. La un moment dat aceasta a început să îl sărute şi să îl atingă în zona intimă.

Suspectul a mai spus că persoana vătămată i-a scos penisul din pantaloni şi i l-a sărutat de trei ori, moment în care acesta i-a spus minorei că nu este bine ce fac şi s-au oprit. Totodată, suspectul a mai menţionat că a mângâiat-o pe minoră şi i-a băgat acesteia mâna pe sub haine, dar nu a atins-o în zona părţilor intime.

În cadrul anchetei au mai fost audiate două persoane: directoarea centrului privat și un asistent social care ar fi știut de presupusul act sexual petrecut între minora de 13 ani și tânărul de 20 de ani.

La dosar mai există o expertiză medico-legală care atestă că, la data examinării, minora era virgină şi nu avea niciun fel de urme de leziuni de violenţă pe corp. Tot la dosar sunt și evaluări psihologice ale victimei și suspectului. Lui A.Ö. evaluarea i-a fost făcută chiar de către psihologul centrului în care se petrecuseră faptele.

Orice îndoială operează în favoarea suspectului

În motivarea ordonanței de clasare, procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie din Brașov a arătat că în dosar nu au putut fi administrate alte mijloace de probă directe în afară de declarațiile persoanei vătămate şi ale suspectului. Iar acestea se contrazic flagrant cu privire la elementele esențiale ale cauzei. 

Având în vedere că declarația persoanei vătămate nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă, s-a făcut aplicarea principiului in dubio pro reo, potrivit căruia orice îndoială operează în favoarea suspectului.

S-a mai precizat, de asemenea, că sărutarea organului sexual (așa cum reiese fapta din declarația suspectului J.I.L.) nu poate fi asimilată unui act sexual sau unui raport sexual. O asemenea faptă s-ar încadra la corupere sexuală a minorilor. Dar, pentru că minora A.Ö. avea peste 13 ani la data comiterii faptei, acuzația de corupere sexuală a minorilor nu mai stătea în picioare. 

Aceste argumente parțiale din ordonanța de clasare a procurorului sunt descrise în încheierea Judecătoriei Brașov. 

Din decizia CEDO de condamnare a statului român pentru felul în care a fost instrumentat dosarul lui A.Ö. e de aflat însă un detaliu capital. Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie din Brașov a decis să închidă ancheta întrucât:

(…) a considerat că, din moment ce s-a născut în ianuarie, victima avea deja cincisprezece ani la momentul presupusului eveniment și prin urmare, chiar presupunând că a avut loc un act sexual, a fost depășită deja limita de cincisprezece ani impusă pentru infracțiunea de act sexual cu un minor. 

Victima A.Ö. s-a născut însă în ianuarie 2005. Dacă fapta a avut loc în decembrie 2018, ea avea 13 ani. Dacă ea s-a petrecut în ianuarie 2019, victima avea 14 ani abia împliniți. Nicidecum 15 ani. Cum a fost posibilă o asemenea eroare judiciară? 

Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov a refuzat să comenteze decizia CEDO.

Lipsurile din sistem

În cadrul anchetei realizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov nu au fost realizate expertize psihiatrice și psihologice. 

Urmând o practică împământenită la nivelul instituției, unitatea de procuratură efectuează expertize psihiatrice doar în cazul victimelor infracțiunilor sexuale care au sub 12 ani. Expertiza psihiatrică se face pentru a verifica dacă victima avea sau nu capacitatea să consimtă actul sexual. 

Expertiza psihologică, pe de altă parte, e menită să evalueze stresul post traumatic și să identifice consecințele nefizice ale abuzului. Potrivit informațiilor obținute de Dela0.ro, în cazul A.Ö. nu a fost solicitată expertiza întrucât ea este costisitoare. Din acest motiv un astfel de act este cerut de procuror doar în anumite dosare. Costul unei expertize psihologice judiciare este de aproximativ 5.000 de lei.

În ceea ce privește evaluarea psihologică, CEDO arată că au existat două. Una dintre ele, cea pentru victimă, a fost făcută chiar de către psihologul centrului care o găzduia.

CEDO arată că aceste evaluări nu s-au concentrat însă asupra abuzului propriu-zis, ci asupra situației familiale dificile a victimei, asupra lipsei ei de adaptabilitate, asupra rezultatelor școlare scăzute și dificultăților ei emoționale. În paralel, suspectul era înfățișat ca un adult responsabil, cu loc de muncă și fără antecedente penale.

Dispoziția de condamnarea a României emisă de CEDO arată că din declarațiile de la poliție reiese că psihologul centrului rezidențial i-ar fi cerut părții vătămate A.Ö. să-i ceară scuze suspectului pentru ceea ce-l „forțase” să-i facă. 

Lipsa expertizelor, concluziile bazate exclusiv pe declarațiile suspectului, invocarea greșită a vârstei victimei pentru a justifica legal clasarea, dar și prezența stereotipurilor (victima minoră ar fi provocat adultul să facă sex) în evaluările psihologice sunt o parte dintre problemele majore constatate de CEDO în desfășurarea anchetei Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov.

În fapt, toate aceste probleme sunt recurente în sistemul de justiție din România atunci când e necesară instrumentarea efectivă a unor infracțiuni sexuale cu victime minore.

Ancheta centrului privat

O altă acuzație formulată de tatăl părții vătămate A.Ö. în dosarul de la CEDO vizează și felul în care a gestionat situația centrul rezidențial privat în care era plasată fata de statul român (tutorele ei legal, prin DGASPC Brașov). Bărbatul a reclamat eșecul reprezentanţilor căminului de a lua măsurile necesare pentru prevenirea abuzului, precum și neanunțarea poliției în timp util. 

Am contactat-o pe directoarea stabilimentului pentru a afla mai multe detalii despre felul în care centrul a ales să procedeze. 

În momentul în care am aflat despre faptă am vorbit cu minora, cu tânărul, apoi am anunțat DGASPC Brașov și poliția

, ne-a declarat directoarea. Întrebată la ce interval a anunțat poliția din momentul în care fapta i-a fost adusă la cunoștință, femeia a spus că nu-și mai aduce aminte exact, dar că au fost probabil câteva zile între cele două momente. 

De ce câteva zile? Pentru că a vrut să se asigure că acuzațiile se susțin. În acest sens i-a confruntat pe cei doi, separat – iar psihologul centrului a făcut o evaluare a minorei. 

Practic, centrul și-ar fi derulat propria anchetă înainte să sesizeze poliția.

CEDO arată că, în dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov, a fost audiat și un asistent social angajat al centrului, care a confirmat că știa despre episodul cu sexul oral și a declarat că problema fusese discutată anterior într-o ședință cu angajații centrului. Nu există însă nicio indicație în dosar cu privire la data ședinței respective, iar anchetatorii nu au solicitat niciun fel de alte detalii pentru a determina dacă existau nereguli sau neglijențe în activitatea centrului.

Directoarea centrului privat a confirmat pentru Dela0.ro că la acea întâlnire menționată pasager în cadrul audierilor au participat ea, asistentul social și psihologul. 

Pentru că tatăl victimei se afla în închisoare, minora A.Ö. a fost asistată de DGASPC Brașov și de un avocat din oficiu.

Niciunul dintre ei nu pare să fi depus vreo cerere în numele ei, niciunul nu a contestat decizia procurorului și nu a fost prezent în fața instanței

, arată dosarul de la CEDO. 

Nimic de făcut

Când într-un dosar de infracțiuni sexuale ai strâns două declarații contradictorii, o expertiză medico-legală care spune că nu sunt urme ale constrângerii fizice și o evaluare psihologică mai degrabă indicativă pentru condiția socială a victimei, ca procuror ești mai degrabă legat la mâini, aproape forțat să soluționezi prin clasare, explică pentru Dela0.ro surse din sistemul judiciar.

Într-o astfel de situație acționează automat principiul in dubio pro reo, potrivit căruia orice îndoială operează în favoarea suspectului. Chiar dacă partea vătămată are 13 ani și suspectul 20. 

Ce ar putea fi făcut totuși într-o situație în care sunt foarte puține mijloace de probă, astfel încât statul să-și onoreze, prin organul de procuratură, obligația de a asigura o cercetare penală efectivă și, mai ales, protejarea interesului superior al copilului-victimă?

Statul român e sigur: nu ar fi nimic de făcut, întrucât obligatia de a întreprinde o anchetă efectivă e o obligație care vizează mijloacele, nu rezultatele. Argumentul acesta a fost formulat de agentul guvernamental al României la CEDO în cadrul unei întâmpinări prin care statul român a solicitat Curții să nu ia în discuție cazul A.Ö. și să respingă ca inadmisibilă cererea de judecată.

Cu alte cuvinte, statul român consideră că e suficientă bifarea formală, fără orizont, a unor metode – precum audierea părților sau realizarea unei expertize medicale -, fără a viza neapărat corelarea mijloacelor de probă astfel încât ele să determine un rezultat al anchetei.

E valabilă această filosofie de lucru? Sursele judiciare consultate de Dela0.ro opinează că ar mai fi fost pași de întreprins înainte de dispunerea unei soluții de clasare într-un dosar de infracțiuni sexuale cu o victimă minoră. 

Mai putea fi solicitată, de pildă, o expertiză psihologică de specialitate – deși, din nefericire, specialiștii sunt puțini și, în general, solicitați de toată lumea. Cât privește expertiza psihiatrică utilă pentru a verifica consimțământul victimei, părerile sunt împărțite. Nu există o practică judiciară unitară. Uneori o astfel de expertiză e considerată utilă, alteori nu.

Sursele din sistem cu care am discutat au subliniat importanța audierii părții vătămate, invocând multiple dosare în care trimiterea în judecată s-a făcut strict în baza declarației date de victima minoră. Dar pentru ca acest lucru să fie posibil audierea trebuie făcută ca la carte.

Dezinteresul protecției copilului

În cazul A.Ö. nu doar justiția s-a dovedit ineficientă. Dezinteresată a fost și instituția menită să protejeze copiii aflați în îngrijirea sa și să prevină abuzurile. Și-a dovedit ineficiența în felul în care a reprezentat-o pe minora A.Ö. în cadrul procedurilor judiciare (încheiate cu clasarea dosarului). Și-a dovedit ineficiența și în felul în care a gestionat lucrurile în relație cu centrul privat în care s-au petrecut faptele.

Chiar dacă găzduită de acest cămin privat, A.Ö. era copilul DGASPC Brașov. Tutorele ei: statul român, prin directorul DGASPC. Direcția răspunde practic de toți copiii aflați în acel centru, precum și de toți minorii plasați în unitățile rezidențiale acreditate din județul Brașov. 

Având în vedere că, în timpul anchetei, atât victima, cât și suspectul au recunoscut că aveau o relație de câteva luni și au confirmat întâlnirile intime (soldate cu săruturi, atingeri și posibile interacțiuni sexuale), Dela0.ro a întrebat DGASPC Brașov dacă a cerut sau dispus vreo anchetă la nivelul centrului în cursul anului 2019, după depunerea sesizării penale.

Într-un răspuns transmis redacției noastre, DGASPC Brașov susține că a fost informată, în scris, pe data de 1.02.2019 de către centrul privat că a fost sesizată poliția. Direcția nu a cerut o anchetă internă pentru că se desfășura la acel moment o anchetă penală. Direcția mai precizează că nu ar avea drept de control în cadrul unui ONG.

DGASPC BV susține totuși că la nivelul centrului ar fi fost luate unele măsuri administrative, dar nu specifică în ce au constat ele.

Un pronostic nefavorabil

Marian Trușcă, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, este una din puținele voci din sistemul judiciar care au semnalat problemele sistemice în investigarea infracțiunilor sexuale cu victime minore. Datorită lui, la nivelul Capitalei există un ghid de audiere a minorilor pe care polițiștii și procurorii din București trebuie să-l urmeze. 

Dela0.ro l-a contactat în legătură cu noua decizie de condamnare a statului român publicată de CEDO în mai 2022. 

CEDO ne mai spune o dată ce ne-a spus destul de clar încă din 2016 și anume că nu prea facem anchete efective în cauzele de abuzuri sexuale comise asupra copiilor…și că în aceste anchete ”nu ținem seama de vulnerabilitățile specifice tinerilor și factorii psihologici implicați în aceste cauze”…

Sunt multe situații în care, în opinia mea, nu se face anchetă efectivă în dosarele privind infracțiuni contra libertății și integrității sexuale comise asupra copiilor, asta pentru că, de multe ori, nu prea știm cum să facem anchetă efectivă. 

De ce e dificilă o anchetă în cauzele de infracțiuni sexuale cu victime minore? 

Aceste cauze nu seamănă cu alte spețe penale, având particularități de investigare, în special datorită faptului că posibilitățile probatorii sunt limitate, explică procurorul. Sunt situații în care singurele probe directe pot fi obținute doar din declarația victimei. Și aici intervine specializarea. Audierea victimei este esențială. De aceea ea trebuie făcută în anumite condiții, de către persoane cu experiență specifică. 

Pentru a investiga efectiv un posibil abuz sexual nu trebuie să ne rezumăm la a trimite copilul la o examinare medico-legală care de multe ori este complet inutilă și de natură a contribui la revictimizare. Nici nu trebuie să trimitem copilul să fie evaluat psihologic de oricine doar pentru că are o licență în psihologie. Aceste evaluări trebuie făcute de specialiști care dispun cu adevărat de experiență, cunoștințe, abilități și instrumente adecvate.

Trușcă nu e foarte optimist în ceea ce privește viitorul. E convins că atâta timp cât justiția va trata abuzurile sexuale comise asupra copiilor la fel ca celelalte cauze și nu va înțelege cu adevărat specificul lor, astfel de condamnări la CEDO vor mai apărea. 

Epilog fără soluții

Ce arată discuțiile cu oameni din sistem, dar și condamnările succesive la CEDO este că nu reușim de șase ani de zile să instituim o practică judiciară unitară în gestionarea cazurilor de infracțiuni sexuale cu victime minore. Din contră chiar, parchetele și instanțele au dezvoltat practici locale, unele chiar în detrimentul copilului-victimă.

Avem organe legale care au decis că fete de zece ani au consimțit să întrețină relații sexuale cu agresorii lor. Există instanțe din România care au transmis CEDO că au capacitatea să decidă când o fată de 10,11 sau 12 ani consimte sau nu actul sexual cu un adult. 

În Franța o astfel de dezbatere a fost închisă prin instituirea unui prag de vârstă. Orice act sexual între un minor de până în 15 ani și un adult cu cel puțin cinci ani mai mare este încadrat automat ca viol, adică în categoria actelor sexuale neconsimțite. 

Propunerea instituirii unui prag de vârstă există și la noi, fiind formulată de Consiliul Superior al Magistraturii după ce un raport al Inspecției Judiciare a constatat că toate neregulile semnalate de presă și CEDO în gestionarea cauzelor de infracțiuni sexuale cu victime minore sunt reale și sistematice. Pragul propus e de 14 ani. 

Propunerea e deocamdată la sertar, întrucât Ministerul Justiției condus de Cătălin Predoiu a transmis în februarie 2022 că are rezerve cu privire la necesitatea și oportunitatea modificării legislației în scopul înlăturării unor posibile aplicări (particulare) eronate ale legii.

Nici Parlamentul nu se grăbește să treacă vreo modificare legislativă în acest sens. 

Prinși în acest cerc vicios al nepăsării, incompetenței, prejudecăților, lipsurilor tehnice, legislative copiii vor continua să primească o dreptate tot mai strâmbă din partea justiției românești.