Foto: Wikipedia

Astăzi, la Pixul cu mină, vă propunem o carte publicată în anul 2020 la editura Humanitas – Românii și Europa. O istorie surprinzătoare, de Lucian Boia. 

Cea mai recentă lucrare a profesorului Boia este o carte de nici o sută de pagini care rezumă practic sintezele recente făcute de istoric (la capătul a decenii de studiere a istoriei imaginarului, ideilor și mentalităților românilor).

După o viață dedicată miturilor care fac istoria, Lucian Boia dă acest scurt volum lămuritor cu privire la felul în care au trecut ai noștri prin istorie. 

V-am selectat câteva fragmente, ia să vedem.  

Despre unguri, români și latinitate

Românii ar fi așadar daci, cât și romani, descendenți nu doar ai uneia, ci a două strălucite civilizații antice.

Adevărul e mai curând ʺinversʺ; românii sunt și ei ʺcorcițiʺ, nu mai puțin decât ungurii, și ca mai toate popoarele de altfel. Elementul ʺrasialʺ, cândva privilegiat, e cu totul lipsit de relevanță atunci când căutăm să deslușim trăsăturile caracteristice ale unei etnii sau ale unei națiuni.

Acestea nu sunt categorii biologice, ci sinteze socioculturale. Or fi românii urmași ai romanilor, însă în tot Evul Mediu s-au aflat sub o puternică influență slavonă, în timp ce ungurii adoptaseră catolicismul și latina, ca limbă de cultură. În sens cultural, singurul care contează în materie de civilizație, ei se prezentau mai latini decât românii! 

Astăzi a devenit de-a dreptul penibil să te lauzi cu strămoșii îndepărtați, romani, daci sau ce-or mai fi. Suntem mult mai legați de lumea de azi, în care trăim, decât de civilizații de mult apuse. De asemenea, diversitatea culturală a ajuns să fie mai interesantă și mai apreciată decât așa-zisa puritate rasială.

Despre limba română și cât de europeni suntem

În ceea ce privește limba, în ciuda unor puternice influențe slave (și nu numai), româna aparține, categoric, familiei romanice, și asta e suficient pentru a marca decisiv identitatea lor (n.r. – a românilor) ca unic popor latin din jumătatea răsăriteană a Europei.

Să lăsăm așadar la o parte tot ce ține de biologie. Problema este strict de ordin sociocultural. Din această perspectivă, românii au dovedit de-a lungul istoriei o inepuizabilă receptivitate. Suntem rezultatul unui extraordinar amestec cultural. 

Aproape că nu lipsește nimic din civilizația europeană care, de la un secol la altul, să nu fi fost preluat și de români. S-ar putea, în termeni culturali, să fim cel mai amestecat popor al Europei. Am sorbit cam tot ce era de preluat din cultura europeană. Să fim oare tocmai noi cei mai europeni dintre europeni?

Românii și surprinzătorul rol istoric al bulgarei medievale

Paradoxul e considerabil încă de la început: românii, un popor latin (cel puțin prin limbă), înregistrează mai multe secole de cultură slavă.

Aflate chiar în zona de contact dintre cele două ramuri ale creștinismului, pe de o parte Bizanțul ortodox, la fel și slavii sudici, iar pe de altă parte Ungaria și Polonia, țări catolice, principatele române, Țara Românească și Moldova, fondate abia în secolul XIV, au optat, cu ușoare ezitări (mai ales în Moldova unde propaganda catolică a fost destul de intensă), în favoarea ortodoxiei.

Modelul bizantin, religios, cultural și politic a fost adoptat și prin unele legături directe, dar în mod esențial prin influența țaratului bulgar, slavona, utilizată în țările române, fiind de fapt bulgara medievală. Până în jurul anului 1600, aceasta avea să fie, în țările române, mai întâi de toate limba Bisericii, a cancelariei domnești, precum și a primelor scrieri istorice și literare.

Situație prelungită mult timp după ce, cucerite de turci, atât Bizanțul, cât și statul bulgar își încetează existența. E remarcabil cum românii au continuat să se inspire dintr-un model care în realitate nici nu mai exista.

Despre însemnarea călătoriei lui Dinicu Golescu în Occident

Nu mai trece mult și se petrece o altă schimbare de direcție, odată ce Imperiul Otoman decide să controleze mai îndeaproape principatele române. Intrăm în perioada fanariotă, de la 1711 la 1821, când, în ambele țări române, turcii îi numesc direct pe domnitori, cei mai mulți dintre ei greci din cartierul Fanar al Constantinopolului (…).

Românii s-au obișnuit să se îmbrace turcește, au adoptat, în unele privințe, modul de viață oriental, prezent, după cum am văzut, în bucătăria românească, în arhitectura orașelor și nu mai puțin în invazia unei mulțimi de cuvinte turcești în vocabularul românesc. Părea a fi o sinteză funcțională și solidă. În fapt, însă, s-a dărâmat brusc și n-a mai rămas aproape nimic din ea. Asta, fiindcă românii au decis să schimbe modelul, și încă într-o manieră radicală, trecând brusc dinspre Răsărit la Apus.

Totul s-a petrecut extrem de repede. Iată-l pe Dinicu Golescu, mare boier muntean, născut la 1777 și dispărut în 1830. Un mare admirator al Occidentului. Sub titlul Însemnare a călătoriei mele (1826) (n.r. – cartea a fost publicată la Buda, în Ungaria), a adunat, în drumurile sale spre Apus, tot ce i s-a părut instructiv și demn de a fi preluat de români.

Este în fond o pledoarie pentru occidentalizarea societății românești. Asta nu-l împiedică să poarte în continuare veșminte ʺturceștiʺ; ajunge astfel într-o încurcătură amuzantă, la un spital de alienați din Viena, pe care ar fi vrut să-l viziteze, fără succes însă, directorul stabilimentului explicându-i că pacienții, aflați deja într-o stare nervoasă precară, riscă să se sperie cumplit la vederea unui personaj îmbrăcat atât de ciudat.

Fiii lui Dinicu Golescu, cei patru frați Golești (cel mai mare născut în 1809), vor fi însă perfect occidentalizați, din cap până în picioare, atât în materie de îmbrăcăminte, cât și în privința orizontului lor intelectual.

Despre preluarea modelului comunist

Asistăm iarăși la preluarea unui model, în opoziție totală cu modelul ʺoccidentalʺ anterior. Nu instaurarea regimului comunist e problema. Aceasta s-a petrecut pretutindeni exact până acolo unde a pătruns Armata Roșie. Comunismul a fost un regim impus brutal de sovietici. Prin procedee democratice, n-ar fi reușit să ajungă la putere niciodată.

Nu, paradoxul nu e instaurarea regimului comunist în România, ci faptul că societatea românească, nu toată, dar o bună parte din ea, s-a adaptat atât de bine acestui sistem adus din afară. Încă un salt uimitor, încă o schimbare radicală de direcție, în stil românesc.

Românii s-au întors exact în direcția opusă procesului de occidentalizare, aflat încă în curs. Lumina venea acum dinspre Răsărit, de la Moscova. Gata cu franceza și germana, gata cu cultura occidentală. Toată lumea era chemată acum să învețe rusește. 

Despre cât de responsabili sunt românii în istorie

Trebuie precizat că regimul comunist a schimbat elitele, aproape complet. S-au ridicat din păturile de ʺjosʺ tot felul de oameni noi, cu atât mai ușor de educat în spirit comunist cu cât bagajul lor intelectual era aproape gol.

Și de astă dată românii au excelat în imitarea modelului, un model care se bătea în cap în cap cu modelul aplicat până atunci, mai bine de un secol. A fost poate cea mai servilă preluare a modelului sovietic, agrementat la un moment dat cu o doză suplimentară de comunism asiatic (China, Coreea de Nord).

Structurile staliniste s-au menținut nealterate până la căderea regimului, chiar dacă se trecuse de la ʺprosovietismʺ la afișarea ostentativă a naționalismului românesc. În faza finală, România ar fi fost în măsură să dea lecții de comunism ʺortodoxʺ până și Uniunii Sovietice, care începuse, în sfârșit, să caute soluții de reformă, sub impulsul lui Gorbaciov.

România a rămas împietrită, sub Ceaușescu, în structurile comuniste ʺclasiceʺ. Vinovatul, nu-i așa?, e Ceaușescu, cine altul (împreună, cum se zicea în zilele ʺRevoluțieiʺ, cu ʺsinistra sa soțieʺ). Dar oare poporul român nu are nicio răspundere? Suntem un popor iresponsabil?

Despre cea mai recentă schimbare de macaz

După atâtea întorsături, se putea ghici cu ușurință ce avea să se întâmple după prăbușirea comunismului. (…) Alergăm din nou spre Occident.

Indiferent de disputele interne, cei mai mulți dintre români sunt de acord cu această reorientare, cu atât mai mult cu cât se reia firul întrerupt al procesului de occidentalizare de până la al Doilea Război Mondial.

Aceasta în ciuda faptului că elitele actuale se trag în cea mai mare parte din comunism, din persoane și categorii pe care comunismul le-a luat de jos și le-a ridicat pe scara socială.

Despre români și Holocaust

O întrebare incomodă privește antisemitismul românesc. Mai precis, cum stăm cu mult trâmbițata toleranță în raport cu Holocaustul?

Și în această sumbră pagină de istorie, s-a încercat să se scoată în evidență latura mai puțin rea a lucrurilor: faptul că regimul Antonescu a salvat de la moarte o parte însemnată a populației evreiești din România.

ʺSalvareaʺ unora nu are însă cum să șteargă vinovăția pentru uciderea altora. Sub acest aspect, indiferent de ce cred sau spun românii (unii dintre ei), imaginea României nu este deloc strălucitoare.

Iată ce scrie Paul Johnson, un autor cunoscut și influent, în cartea sa O istorie a evreilor, referindu-se la modul în care s-a petrecut Holocaustul în diferite țări: ʺAustriecii au fost mai răi decât germanii… Românii nu s-au dovedit mai buni decât austriecii; au fost chiar mai răi în anumite privințe… După germani și austrieci, românii au fost cei mai mari ucigași de evrei.ʺ

Cum de a fost posibilă o asemenea barbarie? În mare măsură, din cauza antisemitismului, dacă nu extrem, în orice caz larg răspândit în societatea românească.

Despre plecarea sașilor din Transilavania

Plecarea sașilor din Transilvania (pentru a scăpa de comunism) a însemnat sfârșitul unui popor, cu efecte similare celor ale unui genocid. Să reținem și cuvintele lui Emil Cioran (într-o scrisoare din 1987): ʺPlecarea nemților din Transilvania îmi rupe inima. Îmi amintesc că, prin 1933, scriam într-un ziar de la Sibiu că sașii reprezintă o oază morală în Balcaniʺ.

Și țiganii (ʺromiiʺ, potrivit noi terminologii) reprezintă o minoritate cu trăsături speciale. În România, sunt cei mai numeroși după unguri, potrivit recensământului din 2012, în realitate probabil mai mulți; nu dispun nici ei de un colț de pământ care să fie al lor, îi întâlnim risipiți în întreaga țară.

Dacă sașii se află la o extremă (favorabilă) prin valorile lor de civilizație, țiganii (romii) sunt percepuți ca aflându-se la cealaltă extremă, a unui deficit de civilizație, urmare a mai multe secole de robie și, în continuare, a marginalizării la care au fost supuși (apropo, de mult lăudata ʺtoleranțăʺ românească).

În scrisoarea menționată puțin mai înainte, Cioran nu se sfiește să facă o comparație care astăzi ar fi probabil cenzurată din motive de corectitudine politică: ʺCisnădioara lăsată pe mâna țiganilor! Iată un motiv suficient ca să te scârbești pe vecie de viitor!ʺ. 

În fapt, ʺinferioritateaʺ romilor e de natură culturală (departe, deci, de a fi o fatalitate); un decalaj cultural masiv, care ține de o întreagă istorie, dar care poate fi recuperat (și ar trebui să se acționeze mai ferm în acest sens).

Despre români și reguli

Formal, România este o țară în bună măsură occidentalizată, și nu de ieri, de alaltăieri, ci încă din secolul al XIX-lea. Românii sunt însă ceva mai puțin occidentalizați decât România. Instituțiile, legile, regulile, toate importate din Occident, se confruntă adesea pe terenul românesc cu tendințe și interpretări adverse, provenind din stratul anterior de civilizație.

A fost o vreme când nimic nu părea mai natural în societatea românească decât ceea ce numim astăzi corupție. Era un obicei generalizat acela de a ʺcumpăraʺ bunăvoința cuiva. ʺMica corupțieʺ e și azi înfloritoare, oferind într-un fel o justificare și ʺmarii corupțiiʺ. Chiar dacă medicul, sau funcționarul, sau oricine altcineva nu-ți cere nimic (se mai întâmplă și asta), tot îi vei lăsa o mică amintire (uneori destul de consistentă).

Occidentul crede în reguli (chiar dacă nici occidentalii nu le respectă întotdeauna). Românul este destul de sceptic în privința regulilor. Mimează mai mult pe raporturile de la om la om și pe capacitatea lui de a se descurca, cu reguli sau fără reguli. 

Parcurgând o istorie apăsătoare și imprevizibilă, și-a dezvoltat într-o măsură apreciabilă capacitatea de a se adapta la nevoie, dar și de a ieși din cele mai încurcate situații. E un mare descurcăreț românul!

Măcar în această privință are o superioritate de netăgăduit față de omul occidental, a cărui mașinărie socială, bine pusă la punct, îl scutește de excesive eforturi de imaginație. Probabil din acest motiv mulți români își închipuie și cred sincer că sunt mai deștepți decât alte neamuri.

Capacitatea de a se descurca este, fără doar și poate, o formă de inteligență. Nu este totuși singura formă și nici cea mai înaltă. Se poate dovedi chiar păguboasă atunci când, descurcându-ne, nu ne mai batem capul să dregem ceea ce nu funcționează.

Ne vom occidentaliza oare până la capăt?

1 COMENTARIU

  1. Autorul insa nu se ocupa cu demitizarea celor mai mari mituri din istoria Romaniei, care si astazi au o puternica influenta asupra politicii si mentalitatii romanesti, mituri cu care se castiga alegeri, si sunt si acum folosite in Romania pentru a crea ura impotriva unei nationalitati a tarii.

    1. Mitul daco-roman. Dovezile recente din mai multe stiinte (arheologie, lingvistica, etnografie, istoriografie, etc.) dovedesc faptul ca romanii NU sunt urmasii dacilor, si ca au venit prin secolele XII-XIII. pe teritoriile actuale ale Romaniei. Romanii sunt o populatie romanizata din zona de vest a peninsulei balcanice. Divezi:
    – slavonizarea, bulgarizarea limbii, culturii si religiei romanesti,
    – lipsa dovezilor referitoare la romani de pe teritoriul Romaniei dinainte de secolul XII.,
    – caracterul balcano-slavic al culturii si vestimentatiei populare romanesti,
    – religia ortodoxa,
    – cuvintele albaneze,
    – neregasirea in toponimele si onomastica localitatilor romanesti a vechilor nume dace si romane,
    – recunoasterea lucrului recunoscut de toti istoricii seriosi, ca gestele maghiare pe care se bazeaza atata de mult romanii, legat de Gelu, Menumorut si alte nume inventate de Anonymus, nu au niciun sambure de adevar, legat de evenimente din Transilvania din secolul IX-X.
    Acestea arata foarte bine acest lucru. Astfel nu va avea niciun rost repetarea sloganului cu “invadatorii maghiari”, care i-au cotropit pe romani.
    2. Mitul eroilor nationali Avram Iancu si Horea. Acesti oameni au comis si comandat masacrarea a mii de civil (barbati neinarmati, femei, copii, batrani) de etnie maghiara, arzand si distrugand zeci de sate si orase (Aiud cu colegiul si biblioteca sa, Zlatna, Abrud, Ighiu, Uioara, Presaca, Cracau, etc.). Avram Iancu care e raspunzator de masacrul a cel putin 10 000 de civili maghiari, are statui in toate orasele din Ardeal, scoli, aeropoarte, strazi sunt numite dupa el, iar parlamentarii unui partid parlamentar (PNL) se roaga in fata statuii sale in fiecare an… In tari europene astfel de oamenii sunt numiti criminali de razboi, ei fiind amintiti doar ca un memento pentru oamenii de azi, asupra ororilor comise de ei, ca acestea sa nu se mai repete. In Romania insa ei au un adevarat cult oficial, national. Ei sunt aratati romanilor ca exemple, de parca s-ar spune: repetati ororile facute de ei: masacrati si voi cativa maghiari… Acest lucru e o rusine pentru Romania. Poate pe alte continente astfel de oamenii pot fi declarati eroi national, dar totusi suntem in Europa…

    Asa ca daca vorbim de demitizarea istoriei romanilor, acestea nu ar trebui tinute sub tacere, mai mult, cu aceste lucruri ar trebui sa se inceapa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.