Nu ne-am propus să comentăm artistic filmul Să nu ucizi. S-a făcut și se va mai face de către cei care își arogă, în domeniu, competența.
Nu avem pretențiile estetice ale criticului de film.
Constatăm, însă, și noi, cetățenește, că este o peliculă care ar trebui să conteze, fiindcă propune o temă atroce din viețile noastre:
ce se întâmplă când vrei să spui adevărul și nu ai cui, nici unde, fiindcă nimeni nu aude, nimeni nu vede și nimeni nu vorbește (ca în toate locurile stăpânite de mafie).
Până la un punct, Să nu ucizi arată tot și explică tot: tăcerea lașă a colegilor, tăcerea interesată a șefilor și a șefilor șefilor, până la vârf, într-un Everest al șpăgilor.
Toată lumea pare, aici, la noi, că are ceva (material) de pierdut și exact pe această (ne)înțelegere fundamentală stă țara noastră toată, și nici nu mai băgăm de seamă când pierdem toți totul: și demnitatea, și decența, și solidaritatea, și libertatea unei vieți de om.
Ca în toate locurile stăpânite de mafie, oamenii nu-și mai stăpânesc chiar propriile destine.
În Să nu ucizi, la un moment dat, personajul principal (tânărul medic) rămâne cu capul atârnat ca într-o ghilotină în geamlâcul unui birou de stat. E acolo tot disprețul și toată rutina sistemului față de orice și față de oricine.
Până la un punct, Să nu ucizi se joacă bine cu poetica acestor clișee solide care ne trag în mâlul existenței noastre (profund balcanice?): tot fatalismul nostru e aici, niciodată nu e nimic de făcut în fața culpei oamenilor (întemeiată pe lașitate), fiindcă așa a vrut Dumnezeu, și ce ți-e scris în frunte îți e pus (iar de răspuns pentru faptele noastre vom răspunde oricum toți – dar nu aici, pe Pământ, ci în Ceruri, la Judecata Celui de Sus).
Să nu ucizi e povestea societății noastre din medicină, inginerie, învățământ, administrație sau Biserică: oamenii se resemnează în atârnarea lor (adesea justificată material) și uită că viața e totuși aici, iar fără demnitate, fără decență, fără solidaritate și fără libertate nu se poate ajunge în niciun Rai.
Filmul Să nu ucizi este o oglindă, una importantă, chiar dacă sunt destule obiecții de ridicat înaintea acestei oglinzi. Dacă aveți timp, poate mergeți să vă priviți în ea.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan
Magazinele second-hand
Dacă ai timp la dispoziție, magazinele second-hand din București chiar ascund bogății vestimentare nebănuite. Nu doar că e mult mai ieftin să cumperi haine la mâna a doua sau vintage (găsești și branduri celebre), dar e mult mai sustenabil și mult mai sănătos. Descoperiți în acest articol de ce.
Trecutul care nu poate fi uitat
În toate interviurile date, Herta Muller vorbește de monstrul care i-a mâncat tinerețea și viața – comunismul. Și o face într-un mod sănătos, e uimitoare robustețea gândurilor ei. Citiți un interviu minunat cu ea AICI.
Cafea și cafenele
Sunt o mare amatoare de cafele de specialitate și îmi place cum crește piața asta în București. Apar din ce în ce mai multe cafenele unde cafeaua bună e regina. Vă recomand locurile mele preferate: Beans and Dots, Coftale, M60 (cu varianta Casa M60).
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Performanță și abuz
Nu, ele nu ar trebui să vină la pachet. Vin doar atunci , recunoscut pentru comportamentul său, dar tolerat de sistem și practic încurajat. Performanța înseamnă muncă multă, talent, disciplină. Iar disciplina nu înseamnă cale liberă pentru violența verbală sau fizică. Performanța înseamnă și pasiune, bucurie. Abuzul are însă capacitatea să umbrească aceste trăiri.
O dilema
Ce faci cu cei din țara ta care au aderat la ISIS? Acest grup cuprinde o categorie mai largă de persoane – cei care au luptat, au omorât, cei care au făcut proteze, dar și femei sau copii. la care autoritățile germane nu au un răspuns și cu atât mai puțin un plan.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Un film de văzut la cinema
Todos lo saben
Un documentar de văzut la cinema
Distanța dintre mine și mine. Despre Nina Cassian, poeta.
Un film mai vechi, de revăzut
Ultimele zile ale lui Hitler
O carte de recitit
Lumea sexului, de Henry Miller. Polirom.
O carte la zi
Iubirile lui Hemingway povestite de el însuși (și consemnate de A.E. Hotchner). Humanitas.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Apartamentul optzecist
O incursiune interactivă în comunismul românesc, ca să poți să-ți răspunzi singur la întrebarea <cum a fost?>
