Horia Roman Patapievici e sigur că dacă alegerile europarlamentare confirmă formula de guvernare PSD-ALDE, atunci ideea de România se poate duce la culcare.
Nu în dormitor, pentru că nu va mai fi dormitor, ci în bălării, pe coclauri.
Sunt chiar cuvintele eseistului, pronunțate într-un interviu pentru Adevărul.
Patapievici are un talent real – dovedit și în alte ocazii cu miză electorală – de a cântări pericole publice strict pe baza dispozițiilor personale. Dacă formula de guvernare e pe placul său, de pildă, se poate trăi chiar și un permanent somn al rațiunii, nu mai contează decorul dormitorului.
În anul de grație 2009, de pildă, atunci când printr-o manevră de colțul mesei, fiica președintelui Traian Băsescu a fost trimisă în Parlamentul European de mașinăria de vot PDL (care i-a pus deoparte peste 200.000 de voturi), Patapievici n-a mai simțit că România se duce la culcare în bălării. N-a simțit nici măcar o adiere de nepotism.
Nici în anii care au urmat, deși permanent confruntat cu faptele de corupție (morală, dar mai ales bugetară) ale formulei de guvernare PDL-UNPR, Horia Roman Patapievici n-a avut siguranța viziunii cataclismice. Nu ne îndreptam, aparent, spre coclaurile democrației.
Pesemne că pseudo-pârtiile de schi ale Elenei Udrea au fost mai apreciate de eseist decât pseudo-drumurile de asfalt ale lui Liviu Dragnea – motiv pentru care formula de corupție PDL ne-a ținut în dormitor, în puf, în vreme ce formula de corupție PSD ne condamnă la bălării.
Există multe feluri de a juca partitura echidistanței, a analizei obiective, cu mijloacele partizanatului. Dubla măsură este unul dintre aceste feluri – iar Horia Roman Patapievici e un adevărat performer al genului, în ultimul deceniu.
Alegațiile sale pot fi fermecătoare discursiv – dar de peste zece ani deja, stilistica scriitorului e un continuu exercițiu de a inventa forme în lipsa fondului.
Câtă credibilitate publică (mai) poate avea o persoană care vede doar când vrea și aude doar când îi convine? Aparent multă, pentru că nu sunt puțini aceia care – apreciind opera intelectuală a eseistului – îl investesc pe Patapievici și cu puterea analizei politice nuanțate.
Doar că nu e aproape nimic nuanțat în pozițiile politice ale scriitorului.
Desigur că Horia Roman Patapievici nu e singur. HRP ar putea fi numele unui simptom public. Alți și alți intelectuali contemporani fac de mulți ani deja demonstrația felului în care gândirea poate deveni captivă (re)sentimentului.
PDL, partidul preferat al scriitorului Patapievici, nu mai există astăzi pe scena politică românească, după ce milioane de români și-au pus voturile și speranțele în acțiunile sale.
Printre cele mai răsunătoare și de succes rezultate ale guvernărilor PDL au fost rețelele de corupție. De la retrocedarea proprietăților naționalizate în perioada comunistă până la alocarea fondurilor de dezvoltare, niciun sector de activitate bugetară n-a scăpat de mâna lungă a partidului.
Multiple alegeri locale și naționale au validat formulele de furt democrat-liberal.
Astăzi partidul poartă alt nume. S-au ridicat unii și s-au așezat alții. Practicile au rămas (fiind, desigur, perfecționate). Și totuși, Horia Roman Patapievici găsește că efectele somnului votanților sunt diferite. Deși nu sunt.
Politica viciată și vicioasă din România e și urmare a faptului că avem o geometrie variabilă a principiilor. Pe care le convocăm când vrem, cum vrem, dacă vrem. Iar asta, în sine, e o formă de injustiție.
Vom fi o societate un pic mai normală (nu putem spera totuși prea repede la mai mult) atunci când vom ajunge măcar la acest numitor comun – corupția (de orice fel) nu e un fenomen care ține de acronim.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan
Informații importante despre scrutinul europarlamentar
Le găsiți pe toate frumos structurate AICI.
O dispariție
A murit Judith Kerr, o prolifică autoare și ilustratoare de cărți pentru copii. Citiți despre ea AICI. Și dacă aveți copii, cumpărați-le cărțile cu MOG, sunt minunate.
O melodie
Versuri profunde, muzică atent lucrată, o încântare. De ascultat pe repeat.
Ce nu poate lăsa în urma Diana Oncioiu
Întâlnirea populiștilor
Populiștii francezi, italieni, olandezi s-au întâlnit în Italia. Scopul lor rămâne același ca în 2016 – distrugerea UE din interior. Lucrurile s-au mai schimbat însă puțin.
Olandezul Geert Wilder ar putea aduce în Parlamentul European doar un europarlamentar față de patru în 2016. Nigel Farage a lăsat UKIP în urmă și plecat la atac cu Partidul Brexit, printre favoriții sondajelor. Populiștii sunt printre favoriți și în Austria, Italia.
Potrivit sondajelor anul acesta populiștii vechi și noi ar putea trece de 130 de europarlamentari. Vom afla curând cum stau lucrurile.
Cel mai frumos Grand Slam
Începe Roland Garros cu Roger Federer revenit pe zgură după o absență îndelungată, cu Simona Halep care va încerca să-și apere titlul, cu Rafael Nadal care va face totul să-și păstreze supremația, cu Kiki Bertens care continuă să demonstreze ce poate, cu Novak Djokovic care încearcă un Novak Slam (patru Slam-uri consecutive), cu Petra Kvitova favorită la titlu și Karolina Pliskova tot mai aproape de primul ei Slam.
Și cu multele surprize pe care le poate aduce orice meci de tenis. Să fie tenis, deci!
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Vizante într-o formă de zile mari
La Comedie.
Un serial de văzut
Cernobyl, la HBO.
O carte
Cum am devenit scriitor, de Panait Istrati (despre care am scris recent AICI)
Un film
Amanda, la cinematograf.
Un film de epocă (de revăzut)
C’era una volta. Cu Sophia Lauren & Omar Sharif.
Încă o carte
Copiii ghetoului, de Elias Khoury, Polirom.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
O oglindă care ni se pune înainte
