Astăzi, la Pixul cu mină, vă relatăm câteva întâmplări din viața îndrăgitei interprete Maria Tănase.
O facem într-un context anume – cu prilejul proaspetei apariții editoriale Maria Tănase. Artista, Omul, Legenda. Cartea, opera istoricului Stejărel Olaru, a fost publicată la Editura Corint.
Redăm șase fragmente, pentru a vă face o idee mai clară despre cum arată promițătorul volum.
Și, mai ales, pentru a afla detalii – poate neștiute – din viața uneia dintre figurile de legendă ale lumii românești din secolul trecut.
Maria Tănase a făcut celebră o cârciumă de cartier – avea pe atunci doar 25 de ani
S-au păstrat (…) mărturii ale celor care au cunoscut-o pe Maria Tănase pe vremea când cânta la Neptun, restaurantul situat la intersecția dintre strada Dr. Felix și Piața Buzești, acolo unde artista s-a bucurat de un succes enorm.
(…) Maria Tănase a semnat contractul cu Neptun la 15 noiembrie 1938. Când s-a desfășurat pentru prima dată pe estrada din mijlocul sălii, de emoție a simțit că-i fuge pământul de sub picioare. Clienții au îndrăgit-o chiar de la început și, odată cu trecerea zilelor, au asaltat restaurantul. Au dat năvală de parcă abia cum îl descopereau, iar lumea era cât se poate de pestriță: călători ce tocmai coborâseră din trenuri, târgoveți sau proprietari de prăvălii, artiști, colegi și prieteni de-ai Mariei, scriitori sau jurnaliști.
(…) Maria începea spectacolul în fiecare seară la ora 23.00, dar de pe la ora 20.00 restaurantul era deja plin de lume în așteptarea ei. Scriitorii, pictorii, ziariștii aveau mesele lor rezervate. De regulă, erau ocupate de Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, Vasile Voiculescu, Ionel Teodoreanu, Camil Petrescu sau Ion Pillat.
“Mă privea, parcă din vitrina unei librării, toată literatura română de după război”, își va aminti artista, cu nostalgie, două decenii mai târziu.
Alături erau mesele muzicienilor și actorilor, precum Nicolae Vlădoianu și colegii lui de la renumitul Teatru „Alhambra”. Tenorul George Folescu venea de fiecare dată însoțit de mai tinerii săi prieteni (…). “Haideți s-o ascultați pe Maria Tănase”, le spunea acestora seara, când plecau împreună de la Operă, îndemnându-i să-l însoțească.
Și oamenii politici doreau să-i asculte concertul și să o cunoască. Prezența lui Iuliu Maniu, președintele Partidului Național Țărănesc și fost prim-ministru, căruia nu-i plăcea viața de noapte a Capitalei, a creat vâlvă în întreg orașul.
Cum a ajuns Maria Tănase la radio
La începutul anului 1938, Maria Tănase, Harry Brauner și Sandu Eliad obțineau, după doar câțiva ani de eforturi susținute, confirmarea că munca lor de echipă era un succes. Însă pentru ca această reușită să se transforme într-o răsunătoare izbândă, mai rămăsese de cucerit o singură citadelă, cea mai importantă: Radioul.
(…) Nici Eliad și nici Brauner nu au fost cei care i-au deschis Mariei Tănase ușa Radiodifuziunii. De această dată s-a descurcat singură. În volumul autobiografic Să auzi iarba cum crește, publicat în anul 1979 și din care autoritățile comuniste au cenzurat mai multe zeci de pagini, Brauner amintește pe scurt cine i-a venit în ajutor:
“La puțină vreme, Maria a început să cânte cântecele învățat de la mine nenumăraților prieteni, oameni de litere, de teatru, de cultură, prieteni ai tovarășului ei de viață. Printre aceștia, compozitorul Theodor Rogalsky și pianistul Ion Filionescu. Ei au invitat-o să cânte la Radio”.
Ceea ce n-a putut să spună în memoriile sale, dar a fost nevoit să mărturisească în ancheta din ziua de 11 februarie 1954, când ofițerii de securitate l-au interogat pe “numitul Brauner Harri în legătură cu Maria Tănase”, a fost natura relației dintre artistă și compozitorul Filionescu, afirmând că “Maria Tănase a trăit în concubinaj (…) cu Ionel Filionescu, care era la Radio.”
Natura relațiilor dintre Maria Tănase și Serviciul Special de Informații (SSI)
A fost Maria Tănase colaboratoarea Serviciului Special de Informații? Din păcate, până astăzi nimeni nu a putut oferi un răspuns tranșant, fundamentat pe probe, ci doar supoziții, în absența documentelor. În speranța că rândurile de mai jos nu vor adânci această dilemă, vom încerca să reconstituim din fragmente aparent lipsite de legătură acest episod enigmatic din viața ei.
În prezent, două scenarii continuă să circule despre ea și relația pe care a avut-o cu lumea intelligence-ului din perioada războiului, amândouă indicând situații în care Maria Tănase a jucat rolul de agentă. Cea mai larg răspândită este teoria potrivit căreia artista a plecat la Istanbul la însărcinarea lui Eugen Cristescu, șeful SSI, turneul găzduit la Restaurantul Taksim fiind acoperirea unei misiuni de informații.
Artista s-a întâlnit cu A.G. de Chastelain pentru un schimb de mesaje confidențiale, cei doi cunoscându-se încă din România, de la sfârșitul anilor 1930, când de Chastelain ar fi predat la Universitatea București.
A doua teorie afirmă că Maria Tănase și Eugen Cristescu au avut o relație amoroasă, Cristescu folosind-o într-o serie de activități informative, precum schimburi de informații cu anumiți diplomați americani.
Primul scenariu este cel mai simplu de combătut, fiind în realitate opinia lui Gaby Michailescu, fără nicio susținere documentară, ci mai degrabă plăsmuită din imaginație. În primul rând, contextul politic și militar din martie 1941, când Maria Tănase s-a aflat la Istanbul, nu era unul favorabil schimburilor de mesaje confidențiale cu Aliații. Ele au avut loc mai târziu, începând cu anul 1943, și au presupus discuții privind eventualul armistițiu al României.
(…) Cel de-al doilea scenariu merită mai multă atenție, pentru că are cel puțin o informație certă, menționată într-un document al SSI, și anume relația de concubinaj amintită. Nu mai este de mult un secret faptul că Eugen Cristescu s-a aflat pe lista iubiților celebri ai Mariei Tănase, însă despre această legătură romantică nu se cunoaște nimic, doar că ar fi existat. Lipsa informațiilor nu ne surprinde.
În definitiv, este vorba despre o persoană care s-a aflat la conducerea Siguranței până în anul 1934 și al Serviciului Special de Informații între 1940 și 1944, unul dintre puținii români care a condus două servicii de informații. Aventurile amoroase ale unui astfel de personaj au fost trăite în așa fel încât să nu lase urme.
Eugen Cristescu s-a căsătorit cu Maria Theodora Golici, pe care prietenii o alintau Dorica, în februarie 1943, la vârsta de 48 de ani, după ce a dus o lungă viață de holtei în perioada interbelică.
Cum o percepea Securitatea pe Maria Tănase
Concluzia însă era de netăgăduit: artista era “veche agentă” a britanicilor. Trăise cu Maurice Nègre, spion francez aflat în slujba Londrei, fusese recrutată de Alfred de Chastelain la Istanbul în 1941, se iubise cu generalul Eric Greer, care o recrutase și el. În plus, din cercetări mai reieșise că nu era “atașată regimului și clasei muncitoare”, cum spuneau chiar prietenii și colegii ei, și era profund imorală, căci îi plăcea să ducă “o viață de belșug, cu chefuri, cu joc de cărți și mulți bărbați”.
Cu toate acestea, încă nu a intrat în malaxorul Securității. Aceste activități informative referitoare la ea, desfășurate între 1951 și 1953, erau mai degrabă preliminare, căci nu aveau o ritmicitate clară și o coordonare precisă, în cadrul unei direcții a Securității. O putem pune și pe seama faptului că artista a avut o relație amicală cu Teohari Georgescu, ministrul de interne comunist și coordonator al Securității în acea perioadă, cu care s-a întâlnit de mai multe ori și în casa căruia a și cântat.
(…) După ce Teohari Georgescu a fost arestat, în timpul anchetelor sale s-a aminitit și numele Mariei Tănase. (…) De asemenea, trebuie precizat faptul că ancheta urmărea să descopere dacă Teohari Georgescu a avut relații intime cu artistele pe care le-a cunoscut.
Se știa că, pe vremea cât a fost ministru de interne, Georgescu obișnuia să constrângă femeile, uneori prin forță fizică, alteori prin presiune psihologică, pentru a întreține relații sexuale cu el chiar în cabinetul ministerial. În acest ritual al depravării au intrat, de regulă, soțiile și fiicele deținuților politici care se aflau în beciurile Securității, dar și unele angajate ale Ministerului de Interne.
Colaborarea cu Securitatea
În vara anului 1955, Maria Tănase a făcut demersuri din proprie inițiativă pentru a se întâlni cu un ofițer de securitate. A fost un prim pas care, la scurt timp, a dat naștere unei alte relații cu poliția politică a regimului comunist, de această dată de colaborare. Însă, spre deosebire de numărul mare de documente referitoare la urmărirea informativă, cele despre cooperarea ei secretă sunt atât de puține, încât nu vom putea înțelege amploarea acestei activități.
De altfel, nu există niciun dosar de rețea al Mariei Tănase, cum numeau ofițerii de securitate dosarele informatorilor, care să ne ofere o imagine a acestei colaborări, natura informațiilor oferite, cât de dese au fost, cât de valoroase, dacă au fost remunerate sau răsplătite prin alte avantaje sau dacă au avut consecințe dramatice, afectând în vreun fel dreptul la viață sau demnitate al victimei, persoana urmărită.
Relația cu Brâncuși
Fără îndoială, relația cu sculptorul Constantin Brâncuși a fost și va rămâne cea mai cunoscută pentru că este preferata jurnaliștilor, care periodic descriu episodul amoros dintre cele două “suflete-pereche”, drept o “iubire tulburătoare”, cea mai mare dragoste a artistei sau, invers, cea mai mare dragoste a sculptorului.
Căpătând astfel de dimensiuni legendare, nu este de mirare faptul că despre acest episod amoros s-au scris destul exagerării și neadevăruri: ba că s-au întâlnit prima oară la Paris, în 1937 sau 1938, ba că s-au revăzut la Târgu-Jiu, unde au mai avut răgazul să-și consume dragostea, ba că au continuat să se iubească și după ce s-au despărțit, tânjind unul după dragostea celuilalt.
Desigur, cea mai importantă amintire este cea a artistei, din care înțelegem clar că prima lor întâlnire – și singura – a avut loc abia în timpul Expoziției Universale din SUA, în 1939.
(…) Prin urmare, afirmația că cei doi s-au întâlnit anterior anului 1939 – la Târgu Jiu sau la Paris – este falsă. De asemenea, o altă întâlnire a celor doi ulterior anului 1939 nu s-a mai putut realiza pentru că, revenit acasă la jumătatea lunii iunie, Maria Tănase nu a mai călătorit în străinătate decât în primăvara anului 1941, în Turcia, în 1956 în Iugoslavia și în 1959 în Bulgaria, ultima călătorie fiind la mai bine de doi ani după moartea lui Brâncuși.
