Scriitorul israelian Eyal Megged: “Asa functioneaza lumea: intr-un final, platesti pretul nedreptatilor”

Cand a ajuns prima data in Romania, intr-un august de la inceputul anilor ’80, Eyal Megged s-a uitat lung la cozile care se formau in fata magazinelor. Mergea pe strada si dictatura pur si simplu se intampla, isi aminteste astazi scriitorul israelian. Dupa metafora, vine si concluzia radicala: “Erau vremuri mizerabile”.

Spranceana se ridica inaintea acestei sinceritati fulgeratoare. In sondaje recente, unu din doi romani are amnezii cu privire la efectele concrete ale comunismului, sustinand ca regimul trebuie regretat pentru ca a facut mai mult bine decat rau. De primul, Eyal Megged nu prea isi aminteste sa se fi lovit in acel august in care a petrecut doua saptamani in Romania. Isi aminteste, insa, de contururile aproape palpabile ale raului, de intunericul de pe strazi si de culoarele murdare ale Hotelului Bucuresti de pe Calea Victoriei. Iar Eyal Megged este un om de stanga.

Suntem tot pe cea mai faimoasa artera a Capitalei, trei decenii si-au aliniat ridurile pe fata scriitorului, dar macar vremea e blanda in acest miez de zi cu putin trafic, ceai si multe intrebari. Megged e in oras, pret de cateva zile, pentru a participa ca invitat in cadrul Festivalului International de Literatura Bucuresti. In randurile urmatoare nu se va vorbi, insa, despre literatura, desi vor fi destule personaje rocambolesti, de la premierul israelian Benjamin Netanyahu la cel turc, Recep Erdogan.

Pe Eyal Megged il califica sa vorbeasca despre prezentul, trecutul si viitorul Israelului nu doar pozitiile publice pe care le ia adesea, in calitate de comentator politic al ziarului Haaretz. Il recomanda si prieteniile de la varful puterii, venite la pachet cu o cunoastere intima a psihologiei liderilor evrei si cu acest diminutiv pe care il foloseste mereu referindu-se la amicul Netanyahu: Bibi.

In ebraica, Eyal inseamna “putere”. Iar Eyal Megged a fost primul israelian – nu e o gluma, o arata chiar scriitorul in interviu – care a purtat numele acesta. Si timpul a fost o fiara blanda cu Eyal: i-a mai rapit din puterea fizica, dar i-a intors cu generozitate totul in puterea de a intelege.

Sotia sa, Zeruya Shalev, a fost in 2004 victima unui atentat cu bomba in Ierusalim care i-a furat aproape doi ani din viata, necesari recuperarii. Vocea lui Eyal nu tremura, insa, astazi cand sustine ca palestinienii nu sunt nici pe departe niste criminali, doar inca o garnitura de oameni urcati in trenul istoriei carora li se face o nedreptate, asa cum, altadata, injustitia i-a lovit pe evrei.

Nu sunt multi oamenii care, intelegand, reusesc sa-si castige timpul. Eyal Megged a facut-o.

S-a nascut in 1948, la New York, si a crescut in Tel Aviv.

A studiat filosofia si istoria artei la Universitatea din Tel Aviv.

Poet si prozator, a fost editor al programului de radio „Voice of Israel“ si a colaborat cu numeroase ziare si reviste din Israel.

In 1988 i-a aparut primul volum de povestiri, iar in 1993 primul roman.

Intre anii 1995 si 2010 a publicat romanele “Kamikaze Woman”, “Secrets of Mongolia”, “Saving Grace”, “Everlasting Life”, “The Black Knight”, “Woman Country”, “A Couple” si “How to Live”.

Este dublu laureat al Premiului pentru literatura al Primului Ministru israelian (1990 si 2005), laureat al Macmillian Prize (1993) si de doua ori laureat al Asociatiei Editorilor din Israel.

In prezent, semneaza comentarii in cotidianul de stanga Haaretz si preda cursuri de scriere creativa.

ACTUL I. Primul Eyal de pe glob o ultragiaza pe sotia primului ministru

Dela0.ro: Domnule Megged, credeti ca avem de-a face cu o pozitie antisemita cand cineva scrie ca Israelul cumpara submarine capabile de echipare nucleara de la nemti, subliniind ipocrizia situatiei?
Eyal Megged: De ce sa fie antisemita daca vorbim de fapte concrete? Nicidecum! Considerati ca ar putea fi astfel?

Nu cred asta, insa Centrul Simon Wiesenthal a fost anul trecut de alta parere, incluzand intre cele mai importante luari de pozitii antisemite din 2012 articolele unui publicist german, Jakob Augstein, colaborat al revistei Der Spiegel. Vina sa era aceea de a fi scris cateva editoriale despre programul militar prin care israelienii achitioneaza submarine germane.
Sa stiti ca nu fac deloc parte in Israel din segmentul care impartaseste astfel de opinii. Nu-mi place sa vad antisemitism peste tot. Si nu inteleg de ce ar prefera oricine sa faca asta.

Cel putin la nivelul reactiilor oficiale israeliene, antisemitismul pare sa fi devenit un fel de eticheta general valabila pentru toate situatiile care implica fapte si realitati legate de statul dumneavoastra.
Nu pot decat sa-mi exprim speranta ca se va ajunge la un moment dat, din acest punct de vedere, la confruntarea acestor fapte si realitati, la dezbaterea lor si la gasirea unor solutii in locul situatiei in care sunt vazuti antisemiti peste tot.

E asta un lucru care trage in jos societatea israeliana, in prezent?
As raspunde ca fac parte dintr-o minoritate in Israel, o minoritate careia nu-i place prea tare savoarea evreiasca a statului. Suntem ceea ce se cheama o “minoritate ebraica”. Ne dorim ca Israelul sa fie infuzat mai mult de valorile ebraice, decat de cele evreiesti. Si credem ca renasterea culturii ebraice poate castiga batalia cu identitatea evreiasca. Pentru asta luptam.

Puteti sa trasati diferenta fundamentala dintre cele doua, dintre identitatile ebraica si evreiasca?
Ceea ce e dominant in cazul celei dintai nu are legatura cu religia, precum in cazul celei din urma.

Nu sunteti religios, asadar?
Ba da, sunt. Dar nu sunt ceea ce ati numi un evreu religios. Sunt, insa, religios in multe alte feluri. Scriu de multe ori adoptand perspective religioase. Sau adopt ceea ce eu consider a fi o pozitie religioasa in lupta impotriva uciderii animalelor. (n.r. Megged e conform propriei descrieri un “vegetarian radical”)

Apropo de identitatile pe care le invocati anterior, in ebraica prenumele dumneavoastra, Eyal, inseamna “putere”.
Asa este, e un cuvant din biblie. Trebuie sa va spun ca e un nume foarte popular astazi in Israel, dar eu l-am purtat primul.

In familia dumneavoastra?
Nu. Primul din intreaga lume.

Bravati…
Vorbesc foarte serios, am fost primul Eyal.

Iar restul v-au calcat pe urme.
(rasete) Dupa foarte mult timp, sa stiti. Cred au fost necesari douazeci de ani pentru ca numele pe care-l port sa devina comun. In scoala primara, invatatorii mei nici macar nu-l pronuntau corect, nu stiau sa puna accentul unde trebuie. Iar altii imi spuneau “Elan”, crezand ca e acelasi lucru.

Cum de v-au botezat parintii cu un nume care nu mai fusese folosit niciodata inainte?
Sincer, habar n-am, pur si simplu s-au gandit la asta. Poate pentru ca tatal meu e scriitor. A fost, oricum, neobisnuit, pentru ca evreii foloseau intr-adevar nume din Biblie, dar nu adjective sau substantive comune.

Va simtiti puternic, domnule Megged?
Daca ma simt puternic? In ce sens?

Din postura de comentator politic, de exemplu.
Sper. Stiu sigur ca sunt recunoscut, chiar si cand ma duc in zone mai izolate din Israel, iar oamenii ma opresc la semafor pentru a ma indemna sa nu renunt la subiectele despre care scriu. Cele legate de drepturile animalelor, de pilda. E incurajator cand se intampla asta, dar stiu ca puterea mea este extrem de limitata.

Pot sa scriu de o suta de ori despre actele de injustitie ale Israelului, nimic nu se va compara cu presiunea pe care o poate pune lumea, in general, sau America, in particular, pentru a stopa ce facem in teritoriile palestiniene ocupate.

Aveti o problema cu asta.
Celor de la putere nu le pasa. Doar presiunea internationala poate schimba ceva. Credeti-ma, Bibi poate fi extrem de incapatanat uneori.

Mai sunteti prieten cu domnul Netanyahu?
Sa zicem ca suntem “un fel de” prieteni. Imi place de el, ca persoana, dar scriu impotriva omului politic mai mereu. Cand ne intalnim, insa, lasam lucrurile astea deoparte. E foarte prietenos, nu ia pozitiile mele publice la modul personal.

Nu v-a reprosat niciodata termenii in care scrieti despre el?
Niciodata. Sotia sa, insa, a facut-o. Mi-a spus de cateva ori “cum poti sa scrii asa ceva despre Bibi?”.

Ce i-ati raspuns?
Ca n-am nicio alta modalitate de a-mi face opinia auzita. Daca mi-ar acorda in fiecare saptamana, sa zicem, o audienta de o ora sau de o jumatate de ora, poate ca as folosi acel timp pentru a-i spune ce cred.

Iar ea si-a luat angajamentul ca lucrul asta se va intampla. Nu s-a intamplat, insa, nimic.

 

ACTUL II. O tara se conduce in numele tatalui, iar speranta vine de la un nonagenar

Dela0.ro: Va asumati o identitate de stanga. Sunteti, totusi, prieten cu premierul Netanyahu, liderul unei guvernari de dreapta. Stiu ca aliatii dumneavoastra de crez politic n-au fost prea incantati de apropiere.
Eyal Megged: M-au boicotat, pur si simplu. Eu cel putin am vazut o fata atat de urata a stangii din Israel. Iar oamenii nu uita.

Am citit in presa de profil ca v-au incondeiat chiar, la un moment dat, ca fiind de fapt de dreapta.
Inca se crede asta. Niciunul dintre detractorii mei nu poate uita sau ierta.

In majoritatea analizelor care se fac in presa internationala despre politica israeliana se vorbeste despre influenta exercitata asupra premierului Netanyahu de tatal sau, Benzion. Puteti sa confirmati, ca apropiat al familiei sale, ipoteza?
Cred ca nici Bibi n-ar avea o problema sa recunoasca asta. Intr-adevar, tatal sau a fost o prezenta extrem de dominanta in viata sa. L-am cunoscut destul de bine, am purtat discutii lungi si va pot spune ca era un om extrem de capos, chiar radical in anumite privinte. Nu puteai sa-l clintesti un centimetru din credintele sale. Nu vorbesc de inclinatii ideologice, ci de insasi predispozitia sa mentala. Era un om puternic, cu siguranta. Nu cred ca Bibi e la fel de puternic precum tatal sau.

Legatura extrem de stransa dintre cei doi e o particularitate a familiei Netanyahu sau e valabila pentru majoritatea familiilor israeliene?
As spune ca nu e valabila in general. Eu ma diferentiez foarte mult de tatal meu. E inca in viata si crede, de pilda, ca sunt mult prea fanatic in anumite chestiuni, de exemplu cele legate de drepturile animalelor. “Esti prea fanatic!”, imi spune de multe ori. “Ce vrei sa spui prin fanatic”, ii raspund, “cand sunt omorate milioane si milioane de animale? Tu esti fanatic!”.

Tatal dumneavoastra s-a nascut in Polonia si a emigrat in Palestina aflata inca sub mandat britanic, inainte ca statul Israel sa existe pe harta.
Da, avea cinci ani cand au plecat din Polonia, iar bunicul meu a fost primul invatator din localitatea in care s-au asezat. Intr-un fel, tatal meu e israelianul prin definitie. A si uitat toata poloneza pe care o stia.

Nu v-a invatat nici macar un cuvant?
Nimic, nimic. Bunicul meu era un sionist fervent, ganditi-va ca au venit in Palestina cu mult inainte sa fie nevoie sa fuga de Holocaust. El preda ebraica si in Polonia.

Tatal dumneavoastra a fost, de asemenea, membrul unei miscari sioniste in anii ’40.
Erau vremuri revolutionare, toata lumea (n.r. toti evreii) sustinea sionismul. Tata a si contribuit la infiintarea unui kibut.

E corect sa spunem ca avea in aparitia statului Israel un crez politic, la vremea respectiva?
Da.

Si ce crede astazi despre felul in care acel ideal a luat forma realitatii?
Uitati ce, tata are 93 de ani si cred ca, in masura in care este deziluzionat, e si deconectat de la realitatile din jurul lui. Nici nu le mai intelege. Adica, rational le vede, dar nu se mai poate acomoda cu ele. De fapt, singurul om pe care-l cunosc de varsta asta si care e un adevarat fenomen in a intelege timpurile prezente este Shimon Peres. Are 90 de ani si e intr-o congruenta incredibila cu vremurile. Il cunosc bine si mi se pare de necrezut cat de bine se acomodeaza. Cred ca e singurul care il poate inlatura pe Netanyahu.

Vorbiti serios?
Da, vorbesc serios. (rade). Chiar am scris la ultimele alegeri ca ar trebui sa paraseasca postul de presedinte si sa candideze pentru cel de prim-ministru. I-am si spus personal. A ras.

 

ACTUL III. Scriitorul e pus pe ganduri de paranoia pe care o vede in jur

Dela0.ro: Cum a fost sa cresteti cu mostenirea tatalui dumneavoastra, un evreu emigrat din Polonia care a vazut de la distanta Holocaustul si apoi supravietuitorii sai venind in valuri in noul stat Israel?
Eyal Megged: Toate astea le-am vazut si eu. Prietenii mei, generatia mea – toti erau supravietuitori ai Holocaustului. Stiu multe cazuri de oameni care si-au pierdut familiile la Auschwitz si si-au cladit altele in Israel. Oameni care au fost in iad si au reusit totusi sa revina la suprafata. E incredibil. Si astazi, stand de vorba cu unii dintre ei si vazand cat de normali sunt in ciuda a tot ceea ce li s-a intamplat, mi se pare extraordinar.

Va ofera asta o intelegere mai intima a posibilelor motive pentru care familii precum cea a premierului Netanyahu cred ca totul trebuie facut pentru impiedicarea unui nou Holocaust?
Intr-adevar, aceasta e mentalitatea. Va spun, insa, ceva. La inceputul anilor 2000, mergand de mai multe ori in Europa, am vazut cum, la intruniri politice sau conferinte literare, aproape toata lumea dadea vina pe Israel pentru ce se intampla in Fasia Gaza.

V-a pus pe ganduri?
Da, m-a facut sa ma gandesc la lucrurile pe care inainte le vedeam ca operatiuni de crucificare a evreilor. Si e unul din motivele pentru care m-am indepartat de Netanyahu. Am inceput sa vedem lucrurile diferit pentru ca mi-am dat seama la un moment dat ca nu poti trai mereu intr-o stare post-traumatica. Nu poti. Trebuie s-o depasesti. Iar el n-a putut.

Netanyahu inca crede ca aversiunea lumii fata de evrei e o realitate permanenta. Si nu se va schimba. I-am si spus odata: poate ca tu esti cel care are dreptate, dar nu cred ca-ti poti trai viata astfel, intr-o stare de paranoia, vazand persecutii peste tot.

Credeti ca generatiile mai tinere din Israel privesc cu mai multa detasare istoria sau, din contra, tind sa aiba aceeasi viziune, in linie cu actualele politici ale guvernului Netanyahu?
Mi-e greu sa spun. Nu cred ca exista o mentalitate comuna. Unii o impartasesc pe cea a premierului, altii nu. Si nici politicile guvernului nu sunt determinate in bloc de aceasta mentalitate. Ea e doar parte a unui intreg, nu intregul in sine. De exemplu, chiar si printre radicalii guvernarii exista grupuri diferite, care vorbesc despre lucruri diferite.

Tatal dumneavoastra, de exemplu, ce crede despre Holocaust?
E foarte moderat.

Poate n-ar mai fi fost asa daca ramanea in Polonia.
Nu cred, nu. E foarte interesat sa stie tot ce s-a intamplat, sa fie constient de toate evenimentele respective, dar nu e un fanatic al subiectului. E un om foarte rational.

Vreti sa spuneti prin asta ca cei aflati la putere astazi in Israel nu sunt rationali?
Uneori nu sunt. Pe de alta parte, nu pot decat sa sper ca ei sunt cei care n-au dreptate in fanatismul lor. Poate ca au, insa! Vedeti, uneori cand stau de vorba cu palestinieni am si eu impresia ca situatia e irezolvabila, ca nu vor o solutie. Dar asta nu inseamna ca vor sa ne ucida pe toti! Nu vor o solutie pentru ca nu mai vad nicio iesire, din diferite motive, dar asta nu insemna ca sunt criminali.

“Am observat ca cel mai provocator lucru pe care poti sa-l faci este sa compari Holocaustul cu orice altceva. Eu am facut-o recent, tragand o paralela cu uciderea animalelor.

La un post de radio al armatei, doi prezentatori, de altfel foarte ascutiti la minte, au vorbit in ziua respectiva despre articolul meu. Si au citit din el, dar in momentul in care au ajuns la pasajul cu pricina unul dintre prezentatori a izbucnit “nu poti citi asa ceva la radio!”. E un fel de subiect sacru cu care nu te joci.

Dar intreb: de ce sa nu compari? Raportarea la cruzimea fata de animale e diferita fata de raportarea la cruzimea fata de oameni? Poate ca e o diferenta de mentalitati imposibil de acoperit, dar eu cred ca oamenii care considera animalele inferioare sunt pe acelasi picior de egalitate cu oamenii care ii considera pe evrei inferiori.”,

Eyal Megged, scriitor

 

ACTUL IV. O ironie care mangaie istoria: dulcea stapanire otomana

Dela0.ro: Care credeti ca e solutia in rezolvarea problemelor dintre Israel si palestinieni?
Eyal Megged: Eu sunt in favoarea unui singur stat care sa include toate aceste teritorii.

Credeti ca e posibil asa ceva?
Da. Pe langa faptul ca eviti ruperea tarii, intri si intr-un sistem in care va trebui sa invatam sa convietuim unii cu altii.

Nu vedeti aceasta convietuire posibila prin existenta a doua state?
N-am crezut niciodata in aceasta solutie si astazi, din ce in ce mai mult, mi se intareste aceasta convingere. Cred ca tot mai multi incep sa creada in posibilitatea existentei unui singur stat. Iar pentru asta trebuie tintit sus si trebuie gandit in termenii obiectivelor, nu ai trecutului. Intrebarea e cat de creativi putem fi in gasirea unor mijloace pentru a trai impreuna cu palestinienii, caci asta va trebui sa facem. Suntem doua entitati innodate.

Impresia dumneavoastra e ca palestinienii sustin aceasta solutie?
Exista si intre ei diferite grupuri si diferite viziuni. In urma cu doua saptamani m-am intalnit cu Salam Fayyad (n.r. fost premier al Autoritatii Palestiniene), care e un tip foarte practic, iar el sustine solutia a doua state diferite. Si chiar daca nu suntem de acord, mi-as dori ca toti palestinienii sa fie ca el, la fel de moderati, de rationali. E un tip credibil.

Poate ca ceva din acest simt al moderatiei s-a pierdut in Israel, odata cu guvernarea Netanyahu?
Realitatea e ca nu pot baga mana in foc ca Netanyahu nu are dreptate in privinta Iranului, de exemplu. Cu siguranta, el este convins ca are dreptate. Sa stiti ca Bibi nu e prost. E un om cu o capacitate analitica foarte buna si un om cu un simt al istoriei foarte dezvoltat.

Apropo de simtul istoriei, in 2010, cand a fost incidentul cu flotila turceasca atacata de trupe israeliene pentru ca transporta ajutoare spre Fasia Gaza, ati scris un editorial in care deplangeati vremurile in care teritoriul actual al Israelului se afla sub dominatie otomana.
Imi aduc aminte.

Erati ironic?
Da, insa era si o reactie in speranta ca politicile israeliene se vor schimba. Si am folosit exemplul acesta, caci in perioada stapanirii otomane traiam in pace unii cu altii. Deci nu sub mandatul britanic, ci sub autoritatea turca, care n-a fost asa de rea.

Macar in lumina evenimentelor de anul acesta din Turcia, nu cred ca ati vrea sa-l schimbati pe Benjamin Netanyahu cu Erdogan.
(rade) Nu, nu, nu, asta cam asa e.

 

ACTUL V. Noi (nu mai) vrem pamant

Dela0.ro: Ati scris in 2005, intr-un articol din The Guardian, citandu-l pe Saul Bellow, ca “definitia ultima a unui evreu include lipsa dreptului la existenta”. Opt ani mai tarziu, in 2013, notati in cotidianul Haaretz ca “lipsa de respect pentru ceilalti, nerabdarea, suspiciunea si aroganta, decapitata de primele semne ale esecului” caracterizeaza ceea ce ati numit “homo israelus”. Cum conciliati cele doua perspective?
Eyal Megged: Sa va spun ceva. Am scris recent in Haaretz despre evacuarea unor palestinieni din Cisiordania pentru ca zonele in care traiesc au fost declarate zone de tragere de armata israeliana. Si am zis ca nu ne putem permite, mai ales ca evrei, sa facem asta, pentru ca lucrurile se vor intoarce impotriva noastra. Mai devreme sau mai tarziu, vom plati pretul acestor actiuni.

Daca continuam sa ne punem sub scutul acestei mentalitati evreiesti nu vom inainta deloc spre o realitate in care sa ne eliberam din lanturile imaginare. Nu exista nicio alta cale si nu exista nicio posibilitate sa evitam platirea pretului actiunilor noastre. Si asta nu pentru ca justitia divina isi va face treaba, ci pentru ca asa functioneaza lumea: intr-un final, achiti nota de plata a injustitiilor.

Poate ca multi compatrioti de-ai dumneavoastra cred ca ati platit deja pretul…
…in avans…

…nu ca natiune, ca grup etnic.
Poate ca e asa, si-acum credem ca ne permitem sa facem orice, pentru ca am platit deja.

Aveti copii?
Patru. Cel mai mare are 37 de ani.

Uitandu-va la copiii dumneavoastra, credeti ca sunt mai liberi, mai relaxati ca mentalitate decat ati fost dumneavoastra si generatia dumneavoastra?
Am sperante in sensul acesta si ele sunt alimentate de existenta computerelor si felul virtual in care am ajuns sa ne imaginam lumea. De exemplu, solutia unui stat care sa-i gazduiasca pe evrei si arabi: tu consideri tot pamantul ca fiind al tau, iar celalalt considera de asemenea tot pamantul ca fiind al lui, dar ambele raportari au o dimensiune virtuala intrinseca. Cand oamenii se obisnuiesc tot mai mult cu aceasta dimensiune virtuala, inclusiv mentalitatile lor se schimba si le e mai usor sa accepte solutii.

Spre deosebire de generatia mea, aceasta nu mai are nevoie de pamant ca de un vis palpabil de care sa se agate. Aici e schimbarea radicala fata de cei dinaintea lor, care aveau nevoia sa simta pamantul pentru ca si ei la randul lor sa simta ca apartin pamantului. Realitatea asta virtuala va schimba pana la urma ambele tabere.