Cea mai importantă unitate de procuratură din România – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) – susține, într-un răspuns oficial la o întrebare formulată de un parlamentar, că protecția victimelor minore e un domeniu prioritar de acțiune pentru magistrați. În acest sens, Parchetul General arată că s-a îngrijit în ultimul an și jumătate de constituirea unei rețele de procurori specializați în instrumentarea cauzelor specifice.
Operaționalizată printr-un ordin PÎCCJ din decembrie 2018, rețeaua ar avea ca principală atribuție supravegherea procedurilor judiciare derulate în dosarele penale cu victime minore – și, la nevoie, intervenția rapidă în cauzele complexe pentru a asigura protecția adecvată a minorilor.
Preambulul acestui ordin fondator justifică necesitatea rețelei specializate făcând apel la un proces pierdut de România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cadrul căruia s-a constatat că justiția națională prezintă deficiențe majore în efectuarea cercetărilor judiciare din dosarele de infracțiuni sexuale cu victime copii.
Practic, susține Parchetul General, nevoia corectării acestor deficiențe a fost deja bifată prin constituirea rețelei specializate de procurori. Însăși obligația statului de a asigura un sistem de justiție juvenilă care să protejeze, cu prioritate, drepturile și interesele superioare ale copiilor abuzați de infractori sexuali este (fie și parțial) împlinită prin fondarea acestei rețele.
O documentare extinsă întreprinsă de reporterii Dela0.ro – în cadrul căreia am solicitat date și informații de la toate unitățile de parchet desemnate să numească reprezentanți în cadrul rețelei – arată însă că structura specializată e doar un simulacru, prin care se mimează o mai bună administrare a justiției în cauzele de infracțiuni (inclusiv sexuale) cu victime copii.
Pe hârtie, rețeaua constituită prin ordin al procurorului general există, iar procurorii desemnați în cadrul ei îndeplinesc atribuțiile puse în sarcina lor. Dar în realitate această rețea pare mai degrabă un inventar de adrese de email. Presupusele ei activități nu sunt monitorizate sau cuantificate și nu orientează demersurile legislative de îmbunătățire a metodelor și rezultatelor justiției juvenile.
Tematica infracțiunilor sexuale cu victime copii e una capitală pentru societatea românească, în condițiile în care 3 din 4 astfel de abuzuri sunt judecate în instanțele naționale ca fapte consimțite.
O investigație Dela0.ro a arătat în toamna anului trecut că, atunci când un minor cu vârsta sub 15 ani este abuzat sexual în România, șansele ca infracțiunea comisă să fie încadrată ca viol sunt reduse: statistic, cam una din patru. În lipsa constrângerii fizice, procurorii și judecătorii pleacă în cele mai multe cazuri de la premisa că actul sexual s-a produs (și) cu acceptul copilului căzut victimă.
Investigația Dela0.ro a determinat recent Consiliul Superior al Magistraturii să dispună verificarea tuturor cauzelor de infracțiuni sexuale cu minori din ultimii șase ani.
În tot acest context, fondarea unei rețele-fantomă de procurori prin care se mimează o mai bună organizare și administrare a cauzelor de infracțiuni (inclusiv sexuale) cu victime minore, precum și prezentarea acestei rețele ca probă a preocupării prioritare, efective afișate de stat (prin Parchetul General) în raport cu subiectul, sunt încercări de a rezolva din vârful pixului, de fațadă, probleme sistemice reale.
Documentarea realizată de Dela0.ro în ultima lună arată că – deși PÎCCJ se laudă cu o rețea operațională – există parchete locale care nu au procuror specializat desemnat în această structură de instrumentare eficientă a cauzelor cu minori. De asemenea, există unități de procuratură care, deși susțin că ar avea un astfel de procuror desemnat, nu au centralizat niciun fel de date rezultate în urma activităților specifice menționate în ordinul fondator al rețelei.
Aproape jumătate din parchetele locale însărcinate (prin ordinul PÎCCJ din decembrie 2018) să constituie rețeaua de instrumentare a cauzelor cu minori se află într-una din situațiile descrise mai sus – fie fără procuror desemnat, fie fără cauze analizate într-un an și jumătate de existență (teoretică) a rețelei.
În ultimă instanță, documentarea Dela0.ro arată și cum se face reformă judiciară în România: pe hârtie, dar fără urmări concrete în realitate. În realitate, majoritatea infracțiunilor sexuale cu victime copii sunt încă încadrate ca fapte consimțite și sfârșesc cu sentințe penale blânde cu abuzatorii.
Acesta e, în definitiv, rezultatul muncii procurorilor și judecătorilor: o dreptate strâmbă pentru cele mai multe dintre victimele minore ale infracțiunilor sexuale.
Pe 17 iunie 2020 deputatul USR Cristina Ionela Iurișniți adresează o întrebare oficială ministrului Justiției Cătălin Predoiu și procurorului general Gabriela Scutea, folosindu-se de mecanismul parlamentar care le permite aleșilor să interpeleze organele administrației publice.
Care sunt măsurile concrete pe care le veți dispune în ceea ce privește asigurarea competențelor necesare tuturor procurorilor și organelor de cercetare penală prin raportare la cauzele cu minori, care necesită în mod indubitabil o abordare cu totul diferită dată fiind vârsta și starea de vădită vulnerabilitate în care se află de cele mai multe ori minorii?
În adresa de răspuns la interpelarea Cristinei Iurișniți, înregistrată la Parlament pe 13 iulie, procurorul general Gabriela Scutea dă asigurări că protecția victimelor minore ale infracțiunilor “a constituit o preocupare constantă a conducerii Ministerul Public, fiind inserată între domeniile prioritare de acțiune pentru procurori”.
Adresa PÎCCJ oferă un exemplu concret în acest sens: un ordin din 5 decembrie 2018 emis de procurorul general al României, funcție deținută la acea vreme de Augustin Lazăr. Acest act administrativ punea practic bazele unei rețele de procurori specializați în instrumentarea cauzelor cu minori.
Formată din câte un procuror de la nivelul fiecărui parchet de pe lângă tribunal, un procuror militar de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București și procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), rețeaua urma să devină operațională începând cu ianuarie 2019.
Ordinul de constituire a ei nu este doar menționat în răspunsul PÎCCJ la interpelarea parlamentară – ci este chiar atașat, în facsimil. Așa am ajuns practic la conținutul său.
Documentul are patru pagini și e însoțit de un plan de măsuri. Una din atribuțiile fundamentale ale procurorilor desemnați în cadrul structurii-rețea este “analizarea cazuisticii (n.r. – de infracțiuni cu minori) a parchetelor subordonate” și “formularea unor propuneri de preluare […] în vederea supravegherii sau efectuării urmăririi penale”.
Cu alte cuvinte, ordinul semnat de procurorul general Lazăr în decembrie 2018 și folosit de procurorul general Scutea în iulie 2020 pentru a face demonstrația interesului constant, prioritar al statului român față de buna instrumentare a cauzelor penale cu victime minore ar trebui să se soldeze, în practică, cu o mai bună monitorizare, analizare și gestionare a dosarelor de infracțiuni sexuale cu victime copii.
Pur și simplu, aplicarea prevederilor ordinului PÎCCJ ar trebui să determine o mai bună administrare a dreptății pentru minorii abuzați sexual. Însă după un an și jumătate de la operaționalizare, rețeaua de procurori specializați în instrumentarea unor astfel de cauze există mai mult pe hârtie și e mai degrabă utilă la alcătuit răspunsuri de fațadă pentru interpelările parlamentare.
»» Un efort documentar extins întreprins de Dela0.ro arată că mai multe parchete desemnate din țară nici măcar nu au numit un procuror specializat în cadrul acestei rețele presupus funcțională de 19 luni.
»» Iar și mai multe parchete nu au analizat în niciun fel cazuistica de infracțiuni cu minori a unităților de procuratură subordonate și nu au formulat, în consecință, niciun fel de propuneri de supraveghere sau preluare a urmăririi penale în astfel de cauze.
Deși e unul din cei mai importanți indicatori ai calității actului de justiție din România, îmbunătățirea cadrului de instrumentare a dosarelor cu victime minore rămâne încă la nivel de simulacru. Toate evaluările publice (inclusiv sentințele de condamnare a statului român la CEDO) indică faptul că avem probleme majore cu administrarea dreptății în astfel de cazuri.
De ce este relevant acest ordin
În primăvara acestui an Consiliul Superior al Magistraturii a decis verificarea tuturor cauzelor de infracțiuni sexuale cu victime minore din ultimii șase ani.
Dispoziția a venit în urma unei investigații ample publicate de Dela0.ro – Dreptate strâmbă – care arăta cum instituțiile judiciare românești încadrează ca viol doar o infracțiune sexuală din patru comise împotriva minorilor cu vârste sub 14 ani. Dacă agresorul (care în multe situații are de trei, patru sau cinci ori vârsta victimei) nu lasă urme care să probeze constrângerea fizică, justiția (prin procurori și, mai ales, judecători) pleacă de la premisa că actul sexual s-a produs cu acceptul minorului căzut pradă abuzului.
Deși investigația noastră s-a concentrat mai mult pe ce se întâmplă în instanțele de judecată, controlul tematic dispus de CSM asupra tuturor cauzelor de infracțiuni sexuale cu minori vizează și parchetele, adică munca procurorilor în cadrul anchetelor penale.
Obiectivele verificării – susține CSM – se vor axa în primul rând pe “practica instanțelor și parchetelor referitoare la aprecierea consimțământului ca fiind valabil sau nevalabil prin raportare la vârsta victimei”.
Contextul dezbaterii nu e pur național, fiind determinat de multiplele condamnări ale statului român la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, cauzate de felul strâmb în care parchetele și instanțele instrumentează infracțiunile sexuale cu victime minore.
România se află din 2016 sub supravegherea Consiliului Europei pentru incapacitatea de a dezvolta o practică judiciară consacrată și uniformă în legătură cu noțiunea de consimțământ, pentru a face o deosebire clară între cazurile de viol și cele de act sexual cu un minor (pedeapsă mai blândă adesea dispusă de justiția română în astfel de dosare).
Ilustrativ pentru starea instrumentării cauzelor cu minori este și un fapt petrecut chiar în timpul ședinței CSM în care s-a luat decizia cu privire la controlul tematic menționat. Procurorul general Gabriela Scutea a susținut la acea ședință că procurorii au o muncă dificilă în astfel de cazuri, întrebându-se retoric ce poate face un profesionist al dreptului când are de cercetat o infracțiune sexuală cu o victimă de 13 ani fugită de acasă, care și-a început pe deasupra și viața intimă.
Cum se poate decide lipsa sau prezența consimțământului în cazul unui abuz sexual care implică o minoră sub 14 ani care poate a și născut? – aceasta a fost, în context, dilema legală a procurorului general Gabriela Scutea.
Realitatea sistemică arată că exact acest fel de a privi și judeca infracțiunile sexuale cu victime copii a determinat condamnarea repetată a României la CEDO.
Ce a justificat emiterea ordinului
Preambulul ordinului PÎCCJ din decembrie 2018 folosește chiar cazuistica CEDO (adică dosarele în care România a fost condamnată la Curte) pentru a justifica necesitatea constituirii rețelei de procurori specializați în instrumentarea cauzelor cu minori.
În acest sens, ordinul menționează cazul M.G.C împotriva României. M.G.C avea 11 ani când J.V., un bărbat de 52 de ani a dus-o într-o cameră și a violat-o în timp ce o ținea la pământ. J.V. a fost judecat de Judecătoria Deva pentru infracțiunea de act sexual cu un minor – nu viol – și a fost condamnat la trei ani de închisoare de instanța de fond.
CEDO a constatat că, în judecarea cauzei în care M.G.C. a fost parte vătămată, instanțelor românești le-au lipsit probele directe. Mai mult, acestea nu au luat în calcul evaluarea psihiatrică a reclamantei, care arăta că minora avea dificultăți la anticiparea consecințelor acțiunilor sale. Ca urmare a vârstei sale fragede, M.G.C. nu avea suficient discernământ pentru a accepta în cunoștință de cauză întreținerea de relații sexuale cu un bărbat mai în vârstă decât ea cu 41 de ani.
Practic, ceea ce ne-a spus CEDO în multiple ocazii e că parchetele și instanțele din România nu dispun în judecarea cauzelor de infracțiuni sexuale de abordări adaptate la copilul-victimă.
Ce prevede ordinul
Rețeaua de procurori constituită prin ordinul PÎCCJ din decembrie 2018 a devenit funcțională, cel puțin pe hârtie, la 1 ianuarie 2019. Așa scrie în planul de măsuri atașat ordinului. În acest sens, Secția de Resurse Umane din cadrul Parchetului General urma să alcătuiască un tabel cu toate datele procurorilor desemnați în cadrul rețelei – dar și să asigure crearea unei adrese de e-mail a rețelei.
Obligațiile administrative au fost confirmate pentru Dela0.ro și de purtătorul de cuvânt al Ministerului Public, Alexandru Daniel Ionescu. Acesta ne-a declarat că rețeaua e operațională, că fiecare parchet de pe lângă tribunal are un procuror desemnat, iar evidența activităților este ținută de un procuror de la departamentul de resurse umane al Ministerului Public.
Am întrebat ce înseamnă mai exact această evidență a activităților – și dacă ea include monitorizarea, analizarea și orientarea rezultatelor obținute prin funcționarea rețelei.
La această solicitare de clarificări, Dela0.ro nu a mai primit răspuns.
Potrivit ordinului din decembrie 2018, atribuțiile procurorilor desemnați să facă parte din rețeaua specializată sunt următoarele:
»» soluționarea cauzelor având ca obiect infracțiunile comise de și, mai ales, împotriva minorilor
»» analizarea cazuisticii parchetelor de pe lângă judecătoriile subordonate ierarhic unității în cadrul căreia funcționează și formularea unor propuneri către prim-procuror de preluare a cazurilor complexe, intens mediatizate, rămase în nelucrare, în vederea supravegherii sau efectuării urmăririi penale
»» diseminarea informațiilor de specialitate în cadrul ședințelor de pregătire profesională, dar și către procurorii din parchet
Dela0.ro a trimis solicitări de presă către toate cele 43 de parchete vizate de ordin (cele de pe lângă tribunalele din 41 de județe, plus București, precum și Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București).
Am cerut informații legate strict de cauzele în care minorii sunt victime. Am vrut să știm câte astfel de cauze a analizat procurorul desemnat la nivelul unității în cele 19 luni de la emiterea ordinului PÎCCJ – și în câte din aceste dosare au fost propuse măsuri de supraveghere sau preluare.
Au răspuns 35 dintre parchete.
Nu s-au identificat cauze
Patru parchete de pe lângă tribunale nu au procuror desemnat – Ilfov, Brăila, Brașov și Vaslui.
La Brașov lipsa unui procuror desemnat la nivelul parchetului de pe lângă tribunal este parțial justificată de existența în județ a unui Tribunal pentru minori (singura unitate de profil din țară) și a Parchetului aferent, specializat în instrumentarea cauzelor cu minori (de asemenea, singura unitate de profil din țară).
Inițial Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila ne-a răspuns că “nu există o evidență a datelor solicitate, informațiile solicitate necesită un volum mare de muncă”. Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al unității a recunoscut că nu au un procuror desemnat. Doar trei procurori sunt angajați la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, iar alți doi detașați pentru a putea ține activitățile de urmărire penală pe linia de plutire.
Nici Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui nu are procuror desemnat. Răspunsul primit de Dela0.ro de la această unitate conține un inventar al cauzelor instrumentate de procuratura în cauză și unitățile subordonate ei. Nimeni nu le-a triat și analizat, nimeni nu a dispus în cazul vreunui dosar cu victime minori supravegherea sau preluarea activităților de urmărire penală. Cu sau fără ordinul PÎCCJ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui funcționează la fel.
Alte două parchete din țară au invocat în răspunsurile remise Dela0.ro lipsa unei evidențe a datelor solicitate. Parchetele de pe lângă Tribunalele Cluj și Vrancea susțin totuși că au un procuror desemnat.
Constrâns suplimentar de o adresă în care semnalam că informațiile sunt de interes public, iar punerea lor la dispoziție nu poate fi refuzată cu argumentul că nu există o evidență a lor la nivelul instituției, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a revenit cu un răspuns: “procurorul desemnat nu a identificat în perioada ianuarie 2019 – iulie 2020 la parchetele din subordine cauze cu victime minore care să fie totodată cauze complexe, lăsate în nelucrare și intens mediatizate”.
Cu alte cuvinte, vreme de 19 luni, niciun dosar cu victime minore din jurisdicția respectivă nu a avut nevoie de supraveghere sau îndrumare, chiar dacă – la nivel național – trei sferturi dintre dosarele de infracțiuni sexuale cu minori sfârșesc cu sentințe blânde pentru abuzatori.
Alte 14 parchete au furnizat răspunsuri similare cu cel primit de la Cluj.
Nu s-au identificat cauze vizate de ordinul menționat.
Nu s-au înregistrat dosare din categoria celor menționate.
La nivelul parchetelor de pe lângă judecătorii nu au existat dosare complexe, intens mediatizate sau rămase în nelucrare.
Nu au fost analizate distinct cauze cu victime minore.
Cele 14 parchete sunt cele de pe lângă tribunalele din Sibiu, Buzău, Alba, Covasna, Gorj, Prahova, Teleorman, Timiș, Ialomița, Mehedinți, Mureș, Sălaj, Suceava și Bistrița -Năsăud.
În cazul Sălaj, unde procurorul desemnat nu a făcut nicio analiză, explicația pentru nerespectarea prevederilor ordinului PÎCCJ a fost următoarea: “dispozițiile din ordin se referă la analizarea cazuisticii, termen care presupune dosare soluționate, nu aflate în lucru”.
Acesta e stadiul practic al instrumentării dosarelor penale cu victime minore: deși procurorul general al României se laudă cu existența, mecanismele și rezultatele ordinului din decembrie 2018, unități precum Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj încă se împiedică în terminologie în iulie 2020, considerând eronat că doar dosarele soluționate intră la “cazuistică”.
O lectură a ordinului PÎCCJ indică clar că sarcina procurorilor desemnați de a analiza dosare se referă la spețe aflate în lucru, din moment ce una din posibilele propuneri rezultate poate să fie preluarea urmăririi penale sau supravegherea acesteia.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad ne-a transmis că procurorul desemnat a analizat toate cauzele, fără să specifice numeric ce înseamnă exact toate. Doar una s-a dovedit complexă și intens mediatizată, iar pentru ea s-a propus preluarea urmăririi penale.
La Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita au fost analizate trei dosare cu victime minore, însă niciunul nu a fost propus pentru supraveghere și/sau preluare. În timp ce la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin doar un caz a fost propus pentru supravegherea urmăririi penale.
Din toate răspunsurile primite de Dela0.ro de la aceste parchete reiese că în atenția lor au fost doar cazurile care bifează simultan toate cele trei criterii prevăzute de ordin pentru dosarele pasibile – complexe, intens mediatizate și lăsate în nelucrare.
O multitudine de cauze simple, deloc mediatizate și soluționate deficitar, vizând fapte cu victime minore, trec însă anual prin parchetele românești – iar obiectivul de supraveghere fixat printr-un ordin de procuror general ar fi trebuit să fie tocmai în direcția corectării acestor situații. În definitiv, ele sfârșesc cu un acces diminuat la justiție (și dreptate) exact pentru păturile sociale aflate în situații de risc social.
O justiție care se distribuie inegal e o justiție care subminează, în definitiv, democrația a cărei ordine de drept o protejează pe hârtie.
Notează Raportul de activitatea al Ministerului Public pe anul 2018.
La constituirea rețelei au fost avute în vedere deficiențele în efectuarea anchetei efective în cauzele privind victime minore și necesitatea reformării modului de abordare de către organele judiciare a acestor cauze.
Procurorii din rețea au ca principale atribuții: soluționarea cauzelor având ca obiect infracțiunile comise de și mai ales împotriva minorilor; analizarea cazuisticii parchetelor de pe lângă judecătorii subordonate ierarhic și formularea unor propuneri către prim-procuror de preluare a cauzelor complexe, deosebite în vederea supravegherii sau efectuării urmăririi penale.
Deși în Raportul din 2018 rețeaua aflată în curs de formare primește mai multe paragrafe, în Raportul de activitate din 2019 al Parchetului General, când se presupune că rețeaua era deja operațională, există doar o scurtă referire la funcționarea ei.
Pentru procurorii care au fost desemnați să facă parte din rețeaua de procurori specializați în instrumentarea cauzelor cu minori au fost organizate trei stagii de formare profesională cu participarea unor experți români și francezi. S-a urmărit familiarizarea cu tehnicile de audiere a minorilor victime și particularitățile psihologice ale minorilor.
Din cele 35 de parchete de pe lângă tribunale care au răspuns solicitării Dela0.ro doar 11 au oferit clarificări la toate cele trei întrebări adresate.
Procurorul desemnat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a analizat 22 de cauze. Dintre acestea 20 au fost supravegheate și două au fost preluate. Din cele 20 de cauze – nouă vizează infracțiunea de act sexual cu minor și una infracțiunea de viol.
La Iași procurorul desemnat a analizat 14 cauze în care minorii au fost victime. În toate procurorul a propus supravegherea urmăririi penale. Zece cauze vizau infracțiunea de viol și patru pe cea de agresiune sexuală.
La Bacău procurorul a analizat 451 de cauze (!) și a propus cinci dintre ele pentru supravegherea urmăririi penale.
La București, din 22 de cauze analizate, în 20 s-a propus preluarea urmăririi penale și în două supravegherea urmăririi penale.
Procurorul desemnat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a analizat 13 cauze și a propus pentru supraveghere șapte.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș a analizat 17 cauze. Dintre acestea în trei urmărirea penală a fost preluată de către procurorul desemnat, iar în 14 s-a pus problema supravegherii urmăririi penale.
Zece cauze au fost analizate și de către procurorul desemnat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. În cinci urmărirea penală a fost preluată de acesta. În altele cinci procurorul a supravegheat urmărirea penală.
Neamț și Vâlcea au analizat patru, respectiv șase cauze care au fost propuse pentru supraveghere. Dâmbovița a avut un singur caz propus pentru preluarea urmăririi penale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București a desemnat și el un procuror în rețea căruia – potrivit răspunsului înaintat de unitate la solicitarea Dela0.ro – “i-au fost repartizate spre soluționare cauze penale având ca obiect infracțiuni comise împotriva minorilor”.
Nu despre repartizare e vorba însă în ordinul emis de PÎCCJ în decembrie 2018. Repartizarea spre soluționare a cauzelor e o activitate obișnuită și imperativă din punct de vedere legal la nivelul parchetelor. Răspunsul parchetului militar descrie practic involuntar un mecanism care funcționa oricum și în lipsa ordinului.
Ce funcționează, totuși, mai bine după emiterea ordinului? Datele adunate de Dela0.ro în cadrul acestei documentări răspund doar parțial la această întrebare. Cel mai sigur răspuns – și cel mai corect din punct de vedere factual – e că existența (pe hârtie) a rețelei de procurori specializați în instrumentarea cauzelor cu minori îi oferă Parchetului General (și șefilor săi vremelnici) oportunitatea de a arăta că a luat măsuri.
Chiar dacă în practica parchetelor și a instanțelor nu se vede, chiar dacă România e un stat condamnat în mod repetat la CEDO pentru felul în care administrează dreptatea în cauzele de infracțiuni sexuale cu victime copii, un astfel de ordin simulează “preocuparea constantă a conducerii Ministerului Public”.
Pe hârtie, protecția minorilor căzuți pradă abuzatorilor sexuali este “inserată între domeniile prioritare de acțiune pentru procurori”. Mai rămân de produs schimbări și în realitate.
pai i-au facut dosar lu cholo ala sau cum il chema, a dat bine la imagine, treaba e rezolvata