Spirala tacerii. Cateva lucruri despre competenta

O teorie care a facut cariera in anii 70, numita spirala tacerii, descrie felul in care o opinie devine dominanta pentru ca majoritatea celor care se cred in minoritate nu vorbesc, din teama de marginalizare.

E o explicatie buna pentru cum a ajuns prostia, alaturi de sora sa impostura, sa ne conduca de ani buni.

Cei mai buni s-au retras pe margine, speriati de laturile care insotesc intrarea in jocul lor. Cine sunt ei? Nu e nevoie sa ii numim, ii vedem zilnic la televizor, in Parlament, la Guvern, in institutii si administratii, luand decizii, consiliind, vorbind in numele nostru, mintind in fata si zambind ipocrit.

Zilnic giram asta prin tacerea noastra. Anual mii de oameni valorosi aleg calea exilului. Stiu ca in alte tari priceperea lor va fi apreciata. Ramanem toti mai putini, cei care am putea cu adevarat misca tara asta inainte. Fiecare in domeniul sau.

Dar nu facem asta. Ne protejam, ne retragem in cochilie, in familie, in job, stam cuminti, nu protestam, ne vedem de viata cum s-ar spune. De Romania se ocupa mereu altii.

A trecut o saptamana in care prostia si impostura si-au dat din nou in stamba, asa cum au facut si in alte saptamani. Vin alegerile si, nu-i asa, toata lumea va trebui sa mimeze, dupa posibilitati, competenta.

Am putea sa va propunem sa aveti grija de votul vostru viitor, daca n-am sti ca din hainele acestor simpatici vor iesi aceiasi monstri. Aveti grija, macar, de cei cativa metri de Romania pe care ii respirati cotidian, chiar traindu-va doar viata, departe de tara mai mare, cea acaparata de sterilitatea lor. Sansa e ca, intr-o zi, metrii sa se uneasca.

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Impostorii

Despre impostura am mai scris si cu alte ocazii. Dar de data asta e nevoie sa revin asupra temei si sa va invit la reflectie si poate – cred eu, naiv – la indignare. Deci pe banii vostri se face restructurarea in TVR.

Nimic rau pana aici, e nevoie de o restructurare. Dar din comisiile de evaluare fac parte, pe langa jurnalisti absolut mediocri ai institutiei, otrepe din Parlament si babe ramolite. Toti vor fi platiti pentru efortul de a selecta graul de neghina.

Cititi si va indignati – AICI si AICI.

• Prin hublou

Unii cauta locuri de munca mai bine platite, cu beneficii mai multe, case mai mari, vacante mai scumpe, haine de lux. Altii cauta simplitatea. Lucruri putine, fara confuzia pe care o aduce uneori luxul, fara complicatiile care vin la pachet cu banii multi, fara durerile de cap pe care le implica un job bine platit.

Dupa ce i-au murit parintii, Carolina Salguero s-a mutat pe un vas, in portul din New York.  Ani de zile a vazut lumea prin lentila aparatului de fotografiat, acum o vede prin hublou. Si se foloseste de aparat pentru a-i surprinde detaliile. In spatele fiecaruia sta cel putin o poveste nespusa.

Dar pentru Carolina, provocare acum este sa gaseasca sensul din port, sa il apere, sa il lase mai departe celor care, peste ani, intocmai ca ea, vor renunta la un apartament central si se vor muta pe un vas abandonat, cu pisica si foarte putine lucruri.

• Oja, literatura si din nou impostura

Mi s-a parut foarte pertinent acest text al lui Costi Rogozanu in care explica de ce s-a suparat Nicolae Manolescu ca niste bloggeri sunt creditati sa faca parte dintr-un juriu si sa aleaga cel mai bun roman dintr-o lista lunga.

Nu prea imi plac bloggerii. Mi se par niste oameni care si-au castigat popularitate online si au ajuns sa nu-si mai vada lungul nasului si sa aiba impresia ca se pricep la de toate, de la rujuri, telefoane, la literatura.

Sa accepti sa judeci niste carti, in conditiile in care vocabularul tau este limitat la fondul principal lexical (intrati pe unele dintre blogurile pe care le mentioneaza Rogozanu in articol) mi se pare o maxima impostura.

Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun

• „Il Luce”, gratuit

Cunoscutul om de televiziune Dumitru Graur i-a dedicat lui Mircea Lucescu un video-serial care nu merita sa fie ocolit. Pe site-ul Dolce Sport TV se poate urmari acum, gratuit, inregistrarea filmului “Il Luce”.

• „Esquire”, toamna 2012

Ultimul numar al revistei „Esquire” (editia romaneasca) este cu adevarat bun. Textul despre Morgan Freeman ar trebui sa tina loc de cursuri de creativitate aplicata (vesti proaste pentru hipsterii de pretutindeni: creativitatea nu se poate nici preda, nici invata).

• Asumarea istoriei

Am vizitat ce a mai ramas din penitenciarul unde a avut loc „Experimentul Pitesti”, despre care Aleksandr Soljenitin spunea cu indreptatire ca a fost cea mai mare barbarie a secolului trecut. Si ce au invatat romanii din secolul XX? Raspunsul este crunt si se poate intelege doar mergand acolo.

Pana cand voi scrie reportajul despre cea mai mare pata de rusine de pe obrajii nespalati ai acestei tari va spun atat: romanii nu merita o alta istorie, mai buna, fiindca oricum nu ar sti ce sa faca cu ea.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Secolul XX s-a încheiat

Cine-ar fi crezut, el insusi in cartile de istorie! Cand ajungi la 95 de ani si esti considerat unul dintre cei mai importanti istorici ai secolului, parca nimeni nu se mai asteapta sa dispari, cu adevarat, vreodata. La fel ca lucrurile despre care a scris o viata, si el a inceput sa para, de la un punct incolo, nemuritor. Intr-un fel, autoritatea imensa de care s-a bucurat poate fi pusa pe seama unui fapt simplu: devenise Istoria insasi.

Secolul pe care l-a trait si caruia i-a dedicat atatea pagini si atata efort intelectual s-a transformat, pe nevazute, in chiar secolul lui.

El, evreul nascut intr-o tara care, strict administrativ, nu mai exista (e vorba de Sultanatul Egiptului, un protectorat britanic care s-a stins, dupa o foarte scurta existenta, in 1922), dintr-un tata englez, comerciant marunt din estul Londrei, si o mama austriaca, cu afinitati burgheze dupa standardele epocii.

El, evreul care si-a trait copilaria in Viena si Berlin, doar pentru a reveni, adolescent fiind, la Londra, orfan de ambii parinti, dar cu sansa istorica de a evita sa inteleaga pe propria piele cine a fost Adolf Hitler.

Si cate prostii poti sa faci, cand ai 95 de ani la dispozitie – ar spune criticii sai, neiertatori in fata refuzului de a accepta ce fundatura istorica a fost comunismul. Si ce refuz: el a ramas, pana la final, alaturi de Marx, caruia i se alatura acum intre file, gata sa depuna marturie nu pentru un secol pe care l-a studiat, cu instrumentele specialistului, ci pentru unul pe care l-a trait, cu mijloacele omului.

Intr-un fel, secolul XX se incheie abia acum, la disparitia lui Eric Hobsbawm.

De neratat, o amintire cu Tony Judt, una cu Republica de la Weimar, in fine, una cu Mihail Gorbaciov.