Spitale sau catedrale? O întrebare pusă greșit

O marotă bântuie România - "oricât de mare, cheltuiala publică prilejuită de ridicarea Catedralei Neamului e justificată pentru că vorbim de un obiectiv de interes național, în anul centenarului". Și totuși, Biserica Ortodoxă Română este ea însăși un vast șantier de finanțări publice, banii băgați în zidurile mega-ansamblului bisericesc fiind doar o fracție din sumele totale virate anual de stat în conturile BOR.

0

Catedrala Mântuirii Neamului a înghițit, în ultimii nouă ani, peste 121 de milioane de euro din fonduri publice. Mai bine de 82 de milioane de euro au venit de la Palatul Victoria, vreo 18 milioane de euro de la Primăria Capitalei, câte șase milioane de euro de la primăriile sectoarelor 1, 2 și 5.

Acestea nu sunt singurele resurse publice investite în edificarea ansamblului bisericesc, pentru că povestea Catedralei-așa-cum-o-vedem-astăzi începe în urmă cu mai bine de două decenii, odată cu primele acte legislative emise de statul român pentru sprijinirea construcției.

O investigație Să fie lumină, la a cărei documentare au contribuit doi reporteri Dela0.ro, a arătat recent cum investiția publică în Catedrala Neamului nu s-a limitat doar la bani vărsați direct în conturile BOR.

Statul a contribuit și la realizarea studiilor și proiectelor tehnice, la obținerea PUZ-urilor (planuri urbanistice zonale) sau la delimitarea amplasamentelor transferate gratuit (trei au fost terenurile puse la dispoziție în acest sens, Catedrala plimbându-se pe la Piața Unirii și prin Parcul Carol din București, înainte să se stabilească definitiv lângă Palatul Parlamentului).

Pentru a beneficia de finanțarea publică a obiectivului de cult, Biserica Ortodoxă a obținut modificarea succesivă a legilor care au impus sprijinirea de către stat a construcției.

La început, în urmă cu două decenii, BOR susținea că are resursele necesare pentru a acoperi cheltuielile de șantier. Ulterior, Biserica a mutat încet-încet obligația finanțării, transferând-o (cu largul concurs al politicienilor aflați la putere) din propria ogradă înspre bugetele publice.

Când pe șantierul Catedralei au început primele săpături, banii nu mai erau deja o problemă: majoritatea costurilor urmau să fie acoperite din bani publici, pe care statul se obligase să-i verse cu nemiluita.

La cel mai recent bilanț al cheltuielilor, purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu a susținut că edificarea Catedralei a costat până acum 110 milioane de euro, din care circa 82 de milioane sunt bani publici.

Calculul independent realizat de Să fie lumină arată însă că valoarea reală a contribuției publice se ridică la peste 121 de milioane de euro. Investiția proprie a Bisericii e complet neclară în acest context.

Ce este sigur însă: și în următorii ani Catedrala va avea nevoie de investiții importante, pentru că lucrările sunt nefinalizate, iar ansamblul bisericesc prevede și alte construcții pe terenul de lângă Palatul Parlamentului.

Această catedrală va fi mărginită de niște clădiri adiacente, un parc de șase hectare pe partea de nord-vest, un muzeu al creștinismului românesc, un centru social cu cantină pentru oamenii fragilizați social, un centru de conferințe

, indica zilele trecute purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu, într-un interviu pentru Digi FM.

Statul generos, pe toate palierele

Odiseea legislativă și financiară a Catedralei Neamului, justificată astăzi cu argumentul că am avea înainte un obiectiv de interes național, nu poate fi decupată din peisajul mai mare al finanțării cultelor religioase de la buget.

Biserica Ortodoxă Română nu este, evident, singura unitate de cult care beneficiază de sprijin din partea statului. Alte 15 culte au primit în ultimul deceniu bani de la buget, pentru a-și plăti slujitorii sau pentru a-și acoperi cheltuieli prilejuite de construcții și reparații.

Principalul organ administrativ prin care cultele obțin aceste forme de susținere bugetară este Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC). În fiecare an, prin legea bugetului de stat, acestei instituții i se alocă un buget de sute de milioane de lei, bani pe care trebuie să-i împartă cultelor.

O evaluare făcută de Dela0.ro a modului în care SSC gestionează aceste sume anuale arată, dincolo de orice dubiu, că Biserica Ortodoxă este marele beneficiar al sistemului de alocări publice.

Cu alte cuvinte, cele 121 de milioane de euro primite în ultimii nouă ani doar pentru finanțarea șantierului Catedralei Neamului se adaugă altor și altor sume publice ajunse în conturile Bisericii.

Bugetul gestionat de Secretariatul de Stat pentru Culte – din care se asigură, pe de o parte, nevoile de salarizare ale personalului clerical, iar de pe altă parte, construcțiile, reparațiile sau alte activități ale cultelor – este doar una dintre sursele accesate de BOR.

Sprijinirea publică a instituțiilor bisericești este configurată legal în așa fel încât BOR poate primi bani atât de la nivelul administrației centrale (de la guvern, adică, prin SSC), cât și de la nivelul administrațiilor locale (consilii județene și locale).

Salariile preoților și o parte din construcții & reparații sunt acoperite din banii alocați de SSC.

Salariile personalului neclerical și o altă parte din construcții & reparații sunt acoperite din banii bugetați de consiliile județene.

În fine, alte construcții & reparații & proiecte culturale sunt finanțate din fondurile alocate de consiliile locale.

Există, pe lângă acestea, și fonduri speciale pentru întreținerea clădirilor de patrimoniu (multe fiind lăcașe de cult). Sau bani europeni (care sunt, în fond, tot bani publici).

Sponsorizările venite de la companiile de stat, bunurile imobiliare date în folosință gratuită sau în proprietate de primării, ba chiar fracții din sumele colectate de stat din TVA și destinate finanțării programelor de dezvoltare locală – iată alte și alte mijloace prin care BOR își acoperă nevoile de funcționare.

Toate aceste forme de sprijin bugetar nu pot fi cuantificate într-un total definitiv, pentru că finanțările acordate BOR pe toate palierele administrative nu sunt centralizate într-un singur loc.

Pentru a avea imaginea completă a banilor publici intrați într-un an în conturile BOR, ar trebui chestionate fiecare din cele peste trei mii de unități administrativ-teritoriale din România (vorbim despre toate consiliile locale și județene).

Vederi parțiale, concluzii parțiale

Un calcul realizat de Dela0.ro pornind de la date oficiale furnizate de Secretariatul de Stat pentru Culte arată însă măcar dimensiunea parțială a finanțărilor de care se bucură BOR.

În perioada 2013 – iunie 2017, 1.13 miliarde de lei au mers către BOR pentru salarizarea preoților.

În perioada 2013 – august 2018, încă 735 de milioane de lei au ajuns în pușculița Bisericii pentru construcții, reparații și alte activități. Peste o treime din această sumă înseamnă alocările pentru Catedrală făcute via SSC.

Documentul de la SSC are peste 120 de pagini care inventariază sumele alocate de Secretariat, în perioada 2013-2018, pentru finanțarea lucrărilor și proiectelor instituțiilor de cult.

Așadar, mai bine de 400 de milioane de euro au fost direcționați în perioada menționată dinspre buzunarele publice spre buzunarele private ale Bisericii. Doar de la SSC, instituție aflată în subordinea guvernului – iar asta în contextul în care toate consiliile județene și locale din România au capitol bugetar dedicat finanțării cultelor.

De ce e important să analizăm toate aceste mecanisme de finanțare în contextul mai larg al relației stat-BOR? Pentru că altfel ajungem doar la concluzii parțiale.

Catedrala Neamului poate părea o cheltuială justificată în perspectiva simbolisticii centenarului național. Dar peisajul se schimbă complet dacă înțelegem că suta de milioane de euro băgată de stat în ansamblul bisericesc e doar o mică parte din finanțarea publică totală de care se bucură BOR.

Activititatea social-filantropică a BOR poate părea – la fel – un argument suficient pentru a pleda cu succes cauza importanței Bisericii. Dar întreaga dezbatere capătă alte valențe dacă înțelegem că procente importante din filantropia BOR sunt asigurate tot din bani publici.

Mai mult decât un filantrop, BOR este un prestator de servicii sociale, pe care le decontează de la stat.

Locul Bisericii în societate poate servi – de asemenea – la explicarea importanței sociale și spirituale a acestei entități. Biserica trebuie finanțată pentru că e un pilon fundamental al organizării noastre comunitare, susțin vocile BOR.

Dar și acest tip de discurs ajunge într-o cu totul altă lumină dacă înțelegem că Biserica Ortodoxă este o rețea de parohii, dar totodată o rețea comercială enormă (și profitabilă). Simplu spus, Biserica are mijloacele materiale pentru a edifica o Catedrală – dar a considerat oportun să apeleze constant și fără măsură la resursele publice.

Catedrala Neamului nu poate fi decupată din contextul neamului pe care se ambiționează să-l mântuie. Catedrala poate fi expresia unei năzuințe naționale – dar nu poate fi justificarea cheltuirii unor sume publice însemnate, într-un sistem administrativ care direcționează anual alte sume publice și mai însemnate, spre susținerea și extinderea instituțională a unei instituții de cult private.

În ultimă instanță, dezbaterea noastră publică nu e dacă vrem spitale sau catedrale. Întrebarea importantă e dacă instituțiile de cult ar trebui sau nu finanțate din resurse publice, în multitudinea de forme care există în prezent.

E Biserica un atât de bun administrator pentru că a reușit să investească într-o clădire-mamut suma de 121 milioane de euro primită de la stat? Faptul că se vede construcția la roșu e semnul excelenței organizatorice?

Poate că ambele răspunsuri sunt pozitive – dar dacă pledoaria este pentru o Biserică care face mai bine decât statul (chiar dacă pe banii statului), atunci poate că suntem mai departe de democrație decât am crezut.

În fond, democrația noastră plină de reguli strâmbe a făcut posibil visul secular al Bisericii: o Catedrală pe potriva sufletului românesc, finanțată aproape exclusiv din bani publici.

Cheltuiala continuă.

CUM E ÎN ALTE PĂRȚI

–> bisericile sunt corporații publice, ceea ce le oferă dreptul de a institui o taxă de credință, colectată de statele germane în numele instituțiilor de cult de la cetățenii care își declară voluntar o apartenență religioasă. Statul percepe o taxă pentru acest serviciu fiscal.

–> statutul de corporație publică le mai permite bisericilor să beneficieze de scutiri de taxe și să numească membri în consiliile de administrație ale radioului și televiziunii publice. Dacă sunt corporații publice, cultele pot plasa personal în unitățile de învățământ, în spitale, în închisori.

–> anumite beneficii particulare sunt acordate în situații excepționale. Ca o formă de răscumpărare pentru acțiunile criminale din timpul Holocaustului, Germania sprijină necondiționat comunitatea evreiască, protejându-i patrimoniul și acordându-i finanțări pentru refacerea sinagogilor distruse.

–> decizia de a acorda unui cult sau altuia statutul de corporație publică e luată la nivelul fiecărui stat german și ia în calcul dimensiunea cultului, dar și felul în care se raportează la ordinea constituțională și drepturile fundamentale ale indivizilor. Cu alte cuvinte, statele germane încearcă să stabilească dacă o instituție de cult poate accesa banii cetățenilor, din taxe, promovând în același timp principii contrare democrației.

 

(În România, implicarea activă a structurilor BOR în organizarea și promovarea referendumului pentru familie a coincis cu alocarea unor sume importante de la bugetele publice, pentru asigurarea nevoilor instituționale ale Bisericii. Și mai simplu spus, cât erau plătiți de contribuabilul român, preoții ortodocși susțineau cauza anti-democratică a BOR.)

–> statul semnează un concordat cu Vaticanul și mai multe acorduri cu alte instituții de cult

–> Biserica Catolică e singura menționată în Constituție, așadar beneficiază de un soi de primat între culte, în sensul că nu are nevoie de recunoașterea statului legal, ea existând de facto. Celelalte culte trec printr-un proces de recunoaștere formală și sunt supuse unui proces de monitorizare.

–> recunoașterea legală oferă posibilitatea colectării unei taxe de credință, voluntare. Plătitorii de taxe declară către ce instituție de cult doresc să direcționeze un procent din taxele lor. Prin acest mecanism, statul italian a colectat 986 de milioane de euro în 2017, 81% din sumă mergând către Biserica Catolică.

–> legea permite Bisericii Catolice să numească profesori de religie în școlile publice, plătiți de către statul italian. Cursurile sunt opționale, elevii nefiind în plus obligați să aleagă o altă oră de religie dacă nu participă. Materialul care se predă la clasă este stabilit de Ministerul educației.

–> altfe forme de finanțare publică pentru ore de religie ale altor culte nu există. Dacă în anumite comunități se dorește instituirea unei ore de religie non-catolică, instituția de cult în cauză trebuie să acopere costurile de instrucție. Nu este însă necesar acordul statului pentru curricula predată.

–> statul este definit ca laic, iar instituțiile religioase nu trebuie să se înregistreze formal. Există totuși două forme recunoscute de organizare: cultele se pot înregistra ca asociații de credință (beneficiind de o serie de avantaje fiscale) sau ca asociații culturale.

–> statul nu taxează donațiile primite de culte, dar dacă o autoritate decide că activitățile unui cult nu sunt conforme cu statutul său, atunci organele de stat pot anula excepțiile fiscale și pot cere cultului să plătească un impozit de 60% pe toate donațiile trecute și viitoare.

–> în prezent, sunt aproape 300 de entități protestante, catolice, musulmane sau evreiești care beneficiază de scutiri fiscale.

–> statul nu finanțează direct construcțiile religioase. Legea prevede posibilitatea oferirii unor garanții de stat la împrumuturi contractate de culte sau a închirierii unor proprietăți publice la prețuri preferențiale.

–> statul deține în proprietate și e responsabil de întreținerea celor mai multe biserici (majoritatea catolice) construite înainte de 1905

–> un caz interesant este regiunea istorică Alsacia-Lorena, unde se menține sistemul german al finanțării cultelor, cetățenii declarând voluntar apartenența la un cult și fiind de acord cu direcționarea unui procent din taxele lor către biserica aleasă.

–> școlile publice sunt complet secularizate. Informațiile despre organizarea și instituțiile religioase sunt integrate în curricula de istorie.

–> prin lege, statul francez oferă subvenții școlilor private, inclusiv celor afiliate unor instituții relgioase. Guvernul plătește salariile profesorilor din aceste școli private cu condiția ca școala să accepte cursanți indiferent de afilierea lor religioasă.

–> Biserica Ortodoxă este recunoscută în constituție ca instituția tradițională de cult. Asta înseamnă că nu trebuie să se înregistreze, fiind automat recunoscută legal. Toate celelalte culte parcurg un traseu de formalizare.

–> legea prevede finanțarea publică a tuturor cultelor înregistrate. În 2017, Biserica Ortodoxă Bulgară a primit 2 milioane de euro dintr-un total alocat de 2.7 milioane de euro. Au mai primit comunitățile musulmane, catolicii și evreii.

–> religia nu există ca materie de studiu în curricula educațională, dar școlile publice pot organiza cursuri de religie dacă au suficiente cereri. Școala trebuie să se asigure că are fondurile necesare pentru a plăti profesorul de religie – și, la limită, își poate acoperi această nevoie primind sponsorizări chiar din partea cultului a cărui credință urmează să fie diseminată în școală.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.