38 de războaie s-au purtat pe glob după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial (vorbim de conflicte armate interstatale, clasificate ca atare de literatura de specialitate). Doar patru dintre ele au avut loc în Europa, cele mai cunoscute fiind războaiele din fosta Iugoslavie.
Majoritatea acestor conflicte au reprodus scenarii armate convenționale, clasice. Niciunul nu a făcut plauzibilă ipoteza folosirii armelor atomice. Niciunul nu a prilejuit măcar invocarea acestei posibilități.
Doar două săptămâni au trecut de la startul invaziei rusești în Ucraina, iar Kremlinul lui Vladimir Putin e intrat deja în stare de alertă nucleară și avertizează lumea occidentală că o eventuală intervenție în conflict (de partea Kievului) poate provoca urmări nemaivăzute în istorie.
Practic, după ce a destructurat întreaga ordine de securitate postbelică, Rusia licitează discursiv cu un argument care nu a mai fost folosit vreodată pentru consolidarea unei forțe armate ofensive. Acest argument este extincția nucleară.
Războiul Rece a fost o calamitate care a dăinuit decenii la rând printre oameni – dar nici măcar de-a lungul existenței sale nu s-a vorbit despre bombele atomice decât în registrul proiecției defensive. După ce au fost inventate, armele nucleare au servit doar ideii că posesorii lor nu pot fi invadați sau anihilați decât cu prețul distrugerii mutuale.
Kremlinul reface astăzi din temelii această teorie apocaliptică. Vladimir Putin vrea ca o țară posesoare de arme nucleare să poată invada și anihila adversari posesori doar de arme convenționale – fără ca adversarii respectivi să aibă măcar posibilitatea de a-și face aliați printre alți posesori de arme nucleare.
Noua lume a Rusiei putiniste e una a insecurității permanente, în care legea poate să fie făcută pe loc doar de dorințele și nevoile strategice ale puterilor nucleare. Aceasta lume nu e doar una a sferelor de influență tradiționale – e, mai ales, una a sferelor de influență atomică.
Autoritatea divină și religia au reprezentat secole la rând – în Europa și pretutindeni – sursele tradiționale de putere politică. După 1648, ordinea westfalică a impus încă un criteriu: suveranitatea națiunilor. Vladimir Putin propune astăzi criteriul său: bomba nucleară.
Ideea că autoritatea supremă poate deriva din existența în silozuri a unor focoase nu e nouă, în termeni absoluți. Forța militară a betonat întotdeauna pretenția actorilor statali că un adversar mai slab ar trebui să se supună.
Dar ideea că poți folosi ofensiv focoase atât de distrugătoare precum cele nucleare – fără a fi în împrejurările cu totul excepționale ale celor două lovituri atomice administrate Japoniei de SUA, la finalul celui de-al Război Mondial – e o cutie a Pandorei care, odată deschisă, va scoate în lume toate relele epocii nucleare.
Unde e de anticipat că s-ar putea opri, într-o astfel de lume, Vladimir Putin? Și unde e de anticipat că s-ar putea opri, la o ocazie viitoare, orice lider al unei puteri nucleare care va călca pe urmele lui Putin? Ce garanții de securitate mai pot fi stabilite și oferite într-o astfel de lume? Și cine nu-și va dori, în propriile silozuri, măcar câteva zeci sau sute de focoase nucleare?
Mihail Gorbaciov avea dreptate: departe de a asigura pacea globală, bombele atomice sunt un rău nesfârșit care amenință în fiecare ceas existența lumii.
Lecția aceasta ar fi trebuit învățată deja în deceniile Războiului Rece. Dar pentru un nostalgic al URSS ca Vladimir Putin, incertitudinea permanentă din epoca respectivă e mai degrabă o sursă de melancolie și regret. Pentru liderul de la Moscova, o lume căreia nu îi e frică de capacitățile nucleare ale Rusiei nu e o lume pe potriva sufletului său.
Teama celorlalți e însă doar un criteriu în jocul de putere al lui Putin. Ea trebuie dublată de experiența concretă, adică de ideea că motivele de teamă nu sunt simple posibilități – ci sunt chiar singurul curs posibil de acțiune într-o situație dată.
Germania nazistă nu s-a bizuit pe teoria că teroarea insuflată e în sine un mecanism de acțiune politică. Germania nazistă s-a asigurat că existau toate motivele practice pentru ca teroarea să fie o experiență cotidiană: de la lagărele de exterminare până la tacticile de asalt de pe front.
Rusia putinistă reîntemeiază astăzi ideea că groaza poate fi semănată în ceilalți prin cuvinte, dar că înfăptuirea terorii trebuie dusă mereu până la capăt: în realitate. Iar spre deosebire de Berlinul lui Adolf Hitler, Moscova lui Vladimir Putin este echipată cu focoase nucleare care pot fi montate pe rachete și trimise spre aneantizarea celorlalți.
Dincolo de calcule politico-militare, dincolo de prognozele războiului care face astăzi ravagii în orașele Ucrainei, dincolo de geopolitică și de securitatea statelor suverane, noua religie atomică pe care o pune în practică Vladimir Putin va schimba pentru totdeauna lumea noastră.
Nimeni nu poate anticipa dacă nu o va preschimba de fapt în cenușă.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Putea fi evitat războiul din Ucraina?
AICI.
Vestele portocalii
AICI.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Judecata de Acum #8 (sezonul 2)
Din cea mai recentă ediție a Judecății de Acum:
STATUL DEGEABA. Când comunicarea guvernamentală e absentă sau cvasi-imbecilă, zvonurile și panica fac legea printre cetățenii lăsați pradă dezinformării.
DUHUL RĂU. Nu vă temeți! România nu are niciun motiv să intre într-un conflict armat cu Rusia.
Emisiunea integrală AICI.
Suntem și pe Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts.
