»» Ianuarie 2022. Femeie din Bacău, ucisă de fostul iubit. Femeia avea ordin de protecție.
»» August 2021. Ucisă în propria casă de fostul soț. Avea ordin de protecție.
»» Februarie 2021. Ucisă de fostul iubit. Avea ordin de protecție.
»» Februarie 2020. Înjunghiată mortal de soțul ei. Avea ordin de protecție.
Acestea sunt doar o parte din titlurile de presă care au însoțit în ultimii doi ani încălcările ordinelor de protecție dispuse de judecători în cazuri de violență domestică. Unele dintre aceste încălcări s-au soldat cu decesul victimelor pe care ar fi trebuit să le protejeze. Altele au dus la câteva mii de acte violente îndreptate împotriva femeilor de care agresorii lor n-ar fi trebuit, în teorie, să se apropie.
Dar, în România, emiterea unui ordin de protecție prin dispoziție judecătorească nu e totuna cu instituirea efectivă a unui mijloc de ocrotire. De ce? Pentru că în practică statul român nu are mijloacele tehnice necesare să se asigure că ordinul de protecție este respectat.
De fapt, și mai aproape de adevăr e să scriem că statul român nu și-a procurat mijloacele necesare, mulțumindu-se să implementeze un cadru legislativ care funcționează ca o butaforie. Decorul violenței domestice românești este acesta: organele judiciare ale statului au posibilitatea să dispună ținerea unui agresor la distanță de victima sa, dar nu au și posibilitatea de a asigura în timp real respectarea acestei dispoziții.
În practică, dacă un agresor nu vrea să respecte un ordin de protecție, simpla sa existență nu-l va împiedica să o facă. Soluția acestei probleme? Monitorizarea electronică a agresorilor, care presupune purtarea unor brățări speciale și emiterea unor alerte imediate în situațiile în care aceștia se apropie de victimele lor, încălcând obligația de a păstra distanța minimă instituită prin dispoziția judecătorească (vorbim, de obicei, de câteva zeci de metri).
Această formă de monitorizare, fără de care ordinele de protecție riscă în multe cazuri să rămână simple hârtii, nu poate fi implementată dacă statul român nu își coordonează pașii instituționali pentru a face achizițiile necesare (de brățări) și instrucția aferentă (în cazul personalului implicat); și pentru a operaționaliza sistemul informatic (care să asigure practic funcționarea monitorizării în timp real).
Deocamdată, statul român doar rostogolește promisiuni în acest sens. De ani de zile. Timp în care victime aflate în posesia unor ordine de protecție dispuse de judecători au fost ucise de agresorii lor, pentru că poliția nu are mijloace efective să asigure respectarea dispozițiilor.
Am colectat date statistice și am stat de vorbă cu polițiști, procurori și judecători pentru a înțelege care sunt efectele în societate ale acestor promisiuni mereu amânate. Peste mai puțin de o lună de zile, autoritățile guvernamentale se vor înghesui de Ziua Femeii pentru a se lăuda că au depus eforturi serioase în combaterea violenței domestice.
Nimeni nu va spune nici măcar un cuvânt despre femeile care au murit cu ordinul de protecție în mână.
Autorități indolente în fața violenței domestice
Pe 4 februarie 2022, chiar în ziua în care ministrul de Interne, liberalul Lucian Bode, cerea amânarea perioadei de implementare a Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) care ar trebui folosit în cazurile de violență domestică, o femeie din Vaslui era ucisă de partenerul ei. Femeia avea ordin de protecție.
Situația națională a corelării unor astfel de dispoziții judecătorești cu mijloace efective de monitorizare a lor ar fi trebuit să se schimbe în martie 2022. Din această primăvară, pentru agresori încălcarea ordinelor ar fi fost mult mai dificilă.
Potrivit unei legi adoptate în mai 2021, România ar fi trebuit să aibă începând cu luna viitoare un Sistem Informatic de Monitorizare Electronică funcțional, implementat în regim pilot, în București și alte trei județe. Cu alte cuvinte, ordinul de protecție și ordinul de protecție provizoriu ar fi venit, din martie 2022, la pachet cu dispozitive electronice de supraveghere (în București și alte trei județe). Aceste dispozitive ar fi alertat poliția de fiecare dată când un agresor încălca ordinul.
Deocamdată planul rămâne pe hârtie.
Ministerul Afacerilor Interne a pus în consultare pe 4 februarie o ordonanță de urgență care modifică legea din mai 2021. Rolul ordonanței e să amâne implementarea sistemului informatic. Noua promisiune e că SIME va fi funcțional în toamna acestui an.
Combaterea pe cale legală a fenomenului violenței domestice are deja un istoric îndelungat în România, întins pe ani de zile. Primii pași instituționali în legătură cu introducerea unor dispozitive de monitorizare a agresorilor care primesc ordine de protecție au fost făcuți în iunie 2016. Au trecut de atunci aproape șase ani. Victimele s-au tot adunat în statistici, lună cu lună, an cu an. Dar lentoarea administrativă și-a urmat, neabătută, cursul.
În ultimii 20 de ani, violența domestică a fost și povestea unor promisiuni continue, de obicei livrate la început de martie. Nu ne-am grăbit de-a lungul acestor două decenii să avem o lege pentru combaterea violenței, nu ne-am grăbit să avem ordine de protecție și nu ne grăbim acum nici cu implementarea acestor brățări electronice.
Statul român nu s-a grăbit niciodată când a fost necesară instituirea unor mijloace de protecție a femeilor în fața violenței domestice. Nu uitați: vorbim de un fenomen persistent în societatea românească, unul dintre cele mai nocive fenomene sociale din interiorul granițelor statului român.
Un sfert din ordinele de protecție sunt încălcate
Ordinul de protecție a fost introdus – ca posibilitate legală – în martie 2012, la nouă ani distanță de la promulgarea legii-cadru pentru prevenirea și combaterea violenței.
În perioada 2015 – 2021 au fost emise aproape 33.000 de ordine de protecție. Dintre acestea au fost încălcate aproape 10.800, adică o treime.
Din 2018 a fost introdus și ordinul de protecție provizoriu (OPP), cel dat în regim de urgență direct de polițiști (ulterior, acest act trebuie confirmat de o instanță). Între 2019 și 2021 au fost emise 27.400 de OPP-uri. Dintre acestea au fost încălcate circa 1.600.
Datele (colectate de Poliția Română) au fost extrase de Dela0.ro din rapoarte de monitorizare ale Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse. Le-am completat și corelat suplimentar cu date obținute de Centrul Filia de la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Introducerea unui sistem de monitorizare electronică nu e doar un mijloc de a salva vieți. Are și rolul de a preveni viitoare violențe, după cum poate contribui la pedepsirea mult mai rapidă a celor care încalcă ordinele de protecție. La zece ani de la introducerea sa, ordinul de protecție ar putea să fie mai mult decât o dispoziție pe hârtie.
În 2019, 2020 și 2021 au fost emise aproape 26.500 de ordine de protecție. Au fost încălcate peste 7.200, adică mai bine de un sfert dintre ele.
Cu toate acestea, în același interval, avem în jur de 500 de dosare ajunse în instanțele naționale pentru nerespectarea ordinelor de protecție, potrivit datelor disponibile pe portalul REJUST. Adică mai puțin de 10% din cazurile de nerespectare a ordinelor de protecție!
Personal puțin și nespecializat
De ce ajung atât de puține sesizări de încălcare înaintea unor judecători?
Cauzele sunt multiple. Dar cea mai importantă ține de posibilitatea (sau imposibilitatea) demonstrării încălcării ordinului, ne-au explicat polițiștii și procurorii consultați în cadrul documentării. Supravegherea electronică a respectării ordinelor de protecție e un mecanism care ar contribui decisiv la demonstrarea faptei.
În condițiile actuale (așadar, fără existența unui sistem de supraveghere electronică), pe toată durata pentru care e emis un ordin organele de poliţie au îndatorirea să supravegheze modul în care se respectă hotărârea judecătorească. Așa prevede legea din 2012 care a introdus ordinul de protecție.
Ce implică mai exact procedura s-a clarificat abia șase ani mai târziu, printr-o altă lege: efectuarea de vizite inopinate la locuința persoanei vătămate, apelarea telefonică de control a victimei/agresorului, solicitarea unor informații din partea vecinilor sau colegilor de la locul de muncă al victimei/agresorului, ori din partea altor persoane care ar putea furniza informații relevante, precum și orice alte modalități specifice activității polițienești.
În practică, acest tip de monitorizare s-a dovedit cu totul ineficientă, din pricina limitărilor de timp (e imposibil ca astfel de măsuri să fie asigurate în mod permanent, 24 de ore din 24) și de personal (Poliția se confruntă cu un deficit considerabil de resurse umane).
Suplimentar, conform legislației actuale, instanța poate obliga agresorul să se prezinte periodic, la un interval de timp stabilit potrivit împrejurărilor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție.
Monitorizarea ordinelor de protecție este obligație de serviciu pentru poliția de proximitate, ne-a explicat o sursă consultată în cadrul documentării. Ne-a arătat fișa postului: polițistul de proximitate are și alte sarcini pe lângă teoretica monitorizare a ordinelor de protecție. E supraîncărcat. Mai mult, o dificultate suplimentară e absența polițiștilor specializați în chestiunea violenței domestice. Nu există personal suficient, ne-a declarat sursa din Poliție.
În decembrie 2021, presa locală din Mehedinți anunța că secțiile de poliție din județ au un deficit de personal de 40%. La IPJ Prahova, deficitul de personal la nivelul poliției era, în 2021, de 22%. Iar, dintr-un act oficial înregistrat la Avocatul Poporului, reiese că IPJ Teleorman se confrunta, în 2021, la nivel rural, cu un deficit de aproape 30%, iar la nivel urban de aproape 20%. Sunt doar câteva exemple.
În configurația actuală (fără mijloace de monitorizare electronică), polițiștii sunt cei care ar trebui să semnaleze organelor de procuratură nerespectarea ordinelor de protecție. Sesizările către parchete ar trebui făcute imediat, ceea ce în practică nu se întâmplă decât în unele cazuri, susțin procurorii cu care am discutat pentru documentarea acestui articol.
Încălcările ordinelor de protecție sunt dificil de probat dacă nu există martori. Într-o astfel de situație un dispozitiv de monitorizare ar rezolva problema imediat și ar înlesni atât intervenția procurorilor, cât și a judecătorilor. În cazuri complexe, un dosar constituit în prezent pentru încălcarea ordinului de protecție îi poate lua unui procuror și un an de zile. Tot acest timp ar putea fi redus substanțial de un sistem de monitorizare electronică a agresorilor vizați de ordinele de protecție.
Sistemul de supraveghere se lasă însă așteptat. De șase ani de zile.
Promisiunile nerespectate
În ianuarie 2016, Ministerul Muncii condus la acea vreme de Claudia Ana Costea (funcție preluată în aprilie 2016 de Dragoș Pîslaru) își asuma un plan strategic care viza inclusiv Modificarea legislației privind protecţia copilului şi combaterea violenței domestice. Printre măsuri se afla și: reglementarea unui sistem de monitorizare a respectării ordinelor de protecție în vederea implementării unui sistem de monitorizare electronică prin brățări electronice.
Costul era estimat la 22 de milioane de lei, iar finalizarea implementării era prevăzută pentru mai 2016.
În iunie 2016 mai multe organizații trimiteau o scrisoare către guvernul condus de Dacian Cioloș pentru a semnala lipsa sistemului de monitorizare promis.
Abia după ce încă o femeie a fost ucisă de partenerul ei, chiar în grădinița în care lucra, autoritățile s-au angajat în mod efectiv la implementarea unui sistem de monitorizare. Se întâmpla în ianuarie 2018. La acea vreme, ministrul de Interne Carmen Dan promitea găsirea unor soluții pentru ca brățările de supraveghere să fie folosite în cazurile de violență domestică.
Din iulie 2018, în legea pentru prevenirea și combaterea violenței în familie era introdusă obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere. Obligația era pur declarativă, pentru că sistemul electronic nu exista.
În iulie 2019, Ministerul Afacerilor Interne punea în dezbatere un proiect legislativ care viza implementarea brățărilor electronice. Proiectul rămânea însă la sertar.
În decembrie 2019, ministrul de Interne Marcel Vela depunea la Senat – împreună cu liberalii Florin Cîțu, Alina Gorghiu și Cătălin Predoiu – o propunere legislativă privind monitorizarea electronică. Expunerea de motive și forma inițiatorilor erau identice cu premisele și prevederile proiectului realizat în mandatul social-democratei Carmen Dan.
Depusă la Senat în decembrie 2019, cu ministrul Marcel Vela solicitând dezbaterea în regim de urgență în februarie 2020, inițiativa devenea lege abia în aprilie 2021. Ea era promulgată de președintele Klaus Iohannis în mai 2021, la aproape trei ani de zile de la momentul în care legislația de profil introdusese posibilitatea folosirii brățărilor electronice.
În așteptarea sistemului de monitorizare
În legea promulgată în mai 2021 era specificat faptul că sistemul de monitorizare urma să fie gata începând cu luna martie 2022. Legea prevedea, mai întâi, operaționalizarea în sistem pilot. Însă, pentru ca acest lucru să fi fost posibil, procedura de achiziție a brățărilor, pregătirea polițiștilor și implementarea sistemului ar fi trebuit să înceapă încă din vara lui 2021.
În condițiile crizei politice prelungite de la București, toate aceste lucruri s-au dovedit imposibile.
Abia pe 31 ianuarie 2022 s-a demarat procedura de achiziție pentru brățări. 8 martie este acum termenul limită până la care pot fi depuse ofertele. Pe 4 februarie, ministrul de Interne Lucian Bode a pus în consultare publică ordonanța de urgență care modifică legea privind monitorizarea electronică, amânând practic implementarea sistemului.
În nota de fundamentare a ordonanței poate fi citită următoarea explicație:
În ceea ce privește proiectul de hotărâre a Guvernului, în discuție, complexitatea demersului, aspectele de natură tehnică și caracterul de noutate al acestora, implicațiile logistice, umane și financiare, necesitatea unei abordări integrate, importanța măsurilor propuse prin proiect și valorile fundamentale ce se doresc a fi protejate prin acestea, din discuțiile purtate cu ceilalți parteneri instituționali a reieșit că definitivarea proiectului necesită/presupune un orizont de timp mai îndelungat, astfel încât mecanismul stabilit să nu fie doar unul formal, ci unul funcțional, eficient.
Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului pus în transparență decizională pe 9 februarie, cele trei județe (pe lângă București) în care va fi implementat în primă fază sistemul electronic sunt Iași, Mureș și Vrancea.
În 2024, promit guvernanții, SIME va fi operațional în alte 19 județe, urmând ca în 2025 să acopere toată țara.
Tot potrivit proiectului actual, pentru implementarea națională va fi nevoie de personal specializat, instruit. Asta înseamnă 497 de posturi de ofițeri de poliție și 5637 de posturi de agenți de poliție.
Nimeni nu poate da asigurări că până în toamna acestui an nu vor interveni noi amânări ale termenelor asumate. Singura certitudine e că statistica femeilor cu ordine de protecție împotriva propriilor agresori va consemna noi victime.
