Pentru că trăim o epocă în care se dă uneori nemeritată hulă veacurilor precedente, ne-am propus să ne întoarcem cu două sute de ani în urmă, într-o epocă aparte, așa cum ne-a fost ea arătată în excelenta lucrare “În intimitatea secolului XIX“, de Ioana Pârvulescu (editura Humanitas, 2005).
Secolul XIX a avut farmecul lui, e în definitiv era clasicilor noștri. Nu multe lucrări l-au ilustrat mai elocvent decât volumul Ioanei Pârvulescu, din care am spicuit câteva fragmente, lăsându-vă plăcerea de a completa – prin lectură – tabloul.
Capitala văzută de un ofițer de artilerie suedez
“Bucureștii sunt un oraș semioriental și semioccidental, pe care românii se complac în a-l numi ‘Micul Paris’. Despre cuvântul ‘mic’, el se potrivește, dar cât despre ‘Paris’, asta e altceva, deoarece în privința monumentelor, acest oraș nu oferă nimic senzațional”. Anul este 1885.
Acrobata din Cișmigiu
În 1885 devenise deja un obicei organizarea, vara, a unor spectacole susținute de actori ambulanți, a după-amiezelor duminicale cu muzică militară, a tombolelor cu scopuri caritabile.
În 1889, istoria Cișmigiului înregistrează unul dintre cele mai spectaculoase momente ale ei: acrobata Léona Dáre din Franța se ridică cu un balon la o înălțime “destul de mare”, ținându-se numai cu dinții de un trapez agățat de nacelă. Are, desigur, dinții foarte buni.
Capitala cea mai amuzantă din Europa
Și zice Topchi (n.r. – ofițerul suedez de la punctul I semna cu acest pseudonim turcesc, Topchi): “Bucureștii și-au dobândit reputația, nu tocmai uzurpată, de a fi capitala cea mai amuzantă din Europa.
Este în aceasta, poate, o anumită exagerare, dar, păstrând toate limitele, faptul este în fond adevărat. Nu numai că acest oraș zvâcnește de animație și de veselie, dar chiar și societatea sa oferă trăsături de moravuri ce pot părea curioase în ochii unor occidentali”.
Cel mai cunoscut monument din București
(n.r. – în ziua de Bobotează a anului 1881, anul încoronării Regelui Carol I), M.S.R. Domnul, înconjurat de statele-majore, va merge apoi pe bulevard, așezându-se “înaintea statuii lui Michaiu-Viteazul, unde primește defileul trupelor.” Statuia lui Mihai Viteazul, sau Bravul, cum mai e numit prin ziare, devine, încetul cu încetul, cel mai cunoscut reper al orașului.
Primul cuvânt în limba română al Principelui Carol (în 1866)
De când a pus piciorul în noua lui țară, Karl a devenit Carol și român. La nici trei săptămâni de la venire, pe 29 mai 1866, începe să ia lecții de limba română cu August Treboniu Laurian, fost revoluționar, actualmente profesor la Universitate și primul decan al Facultății de Litere. Nu știe că a nimerit cam prost, pentru că profesorul are accese de latinitate. Primul cuvânt românesc al domnitorului a fost: “Jur”.
O lume a bărbaților
Toți scriitorii mari ai secolului 19 românesc sunt bărbați, ceea ce nu înseamnă că n-ar fi foarte sensibili la ceea ce un poet nu demult dispărut din timpul lor, autorul lui Faust, numea eternul feminin. Sunt îndrăgostiți, adesea idilic, de iubitele lor, dar se căsătoresc cu mare chibzuială.
Educația fiicelor lor nu le indiferentă. Uneori au amante, dar legăturile sunt ascunse cu grijă. Femininul îi înconjoară, uneori îi modelează, dar multele și importantele lor ocupații se îndeplinesc, totuși, în lumea bărbaților. Iar bărbat independent devii, după lege, la 21 ani.
Cum pătrunde Europa în România
În viața cotidiană, Europa intră în România prin călătorii, cu varianta exil, și prin căsătorii. C.A. Rosetti se însoară cu Mary Grant, scoțiano-franțuzoaică prin naștere, româncă în inima de după căsătorie.
Titu Maiorescu o ia de nevastă direct din Berlin pe Clara Kremnitz, nemțoaică. Ana Racoviță, nepoata Goleștilor, se căsătorește cu doctorul francez Charles Davilla devenit Carol Davila, Zoe Golescu cu Effingham Grant, fratele lui Mary Rosetti, care lasă moștenire numele unui pod bucureștean, podul Grant.
Părul doamnelor și domnișoarelor
Unu, doi, trei, patru (…), o sută. Număratul vesperal, iar uneori și matinal, cu voce scăzută sau în gând, se face de dragul celei mai feminine podoabe a trupului, părul, care ajunge adesea până la talie sau șolduri.
Unele femei se opresc la o sută, altele merg mai departe. Unele sunt ajutate de slujnice, altele se descurcă singure. (…) Viața trupului feminin este mult mai disciplinată în secolul 19.
Bolile
Lombo-sciatica și nevralgiile, inclusiv dentare, îl chinuie pe diplomatul și poetul Vasile Alecsandri. Pietrele la vezica urinară, pe ministrul Mihail Kogălniceanu, care e operat de 10 ori, cu succes, în străinătate, iar a 11-a oară, în 1891, moare pe masa de operație.
(…) La trei zile după lectura unui basm inedit într-un cerc literar, Petre Ispirescu moare de apoplexie. Frigurile cu febră recurentă sunt periodice neplăceri în viața avocatului și profesorului Titu Maiorescu.
Călătoriile
Călătoriile cu trăsura sunt concurate, înainte de venirea lui Carol, de cele cu vaporul, iar după venirea lui, de cele cu trenul. Mersul trenurilor și al vapoarelor se află publicat zilnic în toate ziarele.
Asta pentru că legătura trăsură-tren-vapor e cea mai firească triadă a călătoriei. Prima linie de cale ferată, București-Giurgiu, înființată în octombrie 1869, conduce la Dunăre, iar fluviul leagă România de celelalte țări ale Europei.
