Ca oameni care nu vrem sa apartinem decat de Internationala Oamenilor Buni de pe Planeta Pamant, simtim o oarecare stanjeneala cand trebuie sa explicam unui alt om la ce folosesc drepturile omului.
Chiar nu e mare filosofie sa intelegi atata lucru. Uite cum e: e ca atunci cand esti doctor in Litere si tu te bati cu pumnul in piept prin birturi ca stii tot alfabetul, da, da, chiar toate literele. Se intelege.
Pe de alta parte, politica este – si nu poate fi altceva – decat o cale de mijloc, o mediere a tensiunilor dintr-o societate (care are de asemenea dreptul sa fie cat de retrograda vrea ea si sa-si perceapa inapoierea drept identitate).
Carevasazica, eu am niste dreptate, ceva dreptate ai si dumneata, chiar daca nu avem un numitor comun in gandurile noastre, si mergem impreuna catre un un for mai inalt care gestioneaza aceste viziuni despre societate astfel incat sa putem trai (cat de cat) fara sa ne dam in cap (ceea ce, oricat de improbabil vi s-ar parea, e mai probabil decat pacea, armonia si intre oameni bunavoirea).
Aceasta intelegere cade cand apare crima. Iar uciderea sanselor la o viata decenta – prin privarea de Educatie sau de Sanatate – tot o crima este. Marii nostri corupti sunt, esential, marii nostri criminali (nu juridic, ci moral; si exact asta este, in rezumat, ce a inteles Piata in ultimele luni).
Asta e toata politica, nu e fizica cuantica. Nu trebuie sa il citesti neaparat pe Alexis de Tocqueville, nici macar pe Platon (desi nu ar fi rau!) sau macar pe nen-tu Aristotel (nici asta n-ar fi rau!).
Nu mai zicem de Montesquieu, caci noua, romanilor, oricum ne place sa o luam cu spiritul legilor mai in lejer. Sa nu uitam ca suntem, totusi, in locul in care nici conceptul de non-stop nu a rezistat deplin. Si non-stopurile se mai inchid pe la noi.
Mai departe, o societate este un organism, si din pacate in corpul nostru social se afla o tumora maligna. Avem cancer, cetateni. Ni se trage de la coruptie, de la o economie subjugata, cu jucatori preferentiali, si de la distribuirea inechitabila, nedreapta, catastrofala a resurselor care intretine, trivializand, dar nu gresind, o societate de stapani si sclavi.
Acum, e foarte frumos sa ne preocupam ca lobul urechii noastre sa fie spalat. E atat de elementar sa convenim ca e bine sa avem lobul urechii spalat incat e, de asemenea, un pic ridicol cata energie se pierde in aceasta hotarare (vorba vine, ca nici macar asta nu e in stare societatea noastra sa aleaga).
Dar suntem aproape un cadavru, ne aflam intr-o anticamera a mortii si e posibil ca – pragmatic vorbind – sa fie mai util sa scoatem intai tumora maligna din trupul nostru. Nu e vorba ca nu e momentul acum sa ne ingrijim de lobul urechii, se pot face toate fara probleme in acelasi timp, si exact asa trebuie facute, doar ca va propunem sa nu pierdem din vedere logica (banala) a societatii in care ne gasim.
Altfel, vom fi toti – ca organism social – un cadavru cu urechi splendid ingrijite, dar tot un cadavru. Cu sau fara dinti.
E minunata tichia de margaritar de pe capatana oricarui chel, dar, cand chelul isi face nevoile in aer liber, se sterge cu frunze si mananca spirt Mona, tichia ramane, totusi, numai o tichie.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
Cu si despre Liviu Dragnea, mai exact despre averea/afacerile/anturajul domniei sale. Momentan jurnalistii de la RISE au publicat doua episoade. De citit si de urmarit.
Una in care teama ca romanii si bulgarii vor da buzna in Marea Britanie influenteaza decizii importante. O fraza pe care am tot auzit-o intre 2007-2014. Sunt sanse mari sa revenim nu doar discursiv, ci si practic la acea perioada.
A lor, adica a presedintilor Trump, Erdogan, Putin si Orban, care au ridicat presa la statutul de inamic. Presedinti pentru care adevarul inseamna adevarul lor si nimic altceva. Presedinti in viziunea carora presa ar trebui sa lucreze pentru si in favoarea lor.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Spectacolele de la Unteatru
Si, cu supra de masura, “Lumea dinauntru”, cu Valentina Zaharia, doar cu ea.
-
O carte
J Fiinta sexuala, de Kenzaburo Oe, Polirom.
-
O salba de harfe
AICI.
-
Adevarul despre lumea satului intr-o singura stire
AICI.
-
Un text magnific
AICI.
-
O intalnire
Miercuri, 8 martie, ora 20, la Colivia, pe Pache Protopopescu numarul 9. Sueta cu Florina Presada, senator USR.
-
Un festival
DaKINO. Unde am vazut filmul Fuoccoammare. Italian, placut.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Propria aniversare
S-a atins, pe la mijlocul saptamanii ce-a trecut, borna 33. Ocazie sa recircule acest elogiu virtual marca Andrei Craciun, adresat – culmea! – chiar mie. Laudele sunt, desigur, exagerate – dar nu despre aniversat e neaparat vorba, ci despre viata din ultimul deceniu a doi reporteri si despre oamenii pe care i-au intalnit pe traseu.
