Ne aflam, dragi cititori, la inceputul verii, prilej sa se dea drumul la festivalurile de tot felul prin tara noastra. Abia ce s-a ispravit TIFF-ul la Cluj, s-au vazut filme, s-a mers la petreceri, ca a venit peste noi FITS-ul, Festivalul International de Teatru de la Sibiu.
Cum frumos consemneaza cliseul, Sibiul isi imbraca hainele de sarbatoare, iar teatrul romanesc ajunge in centrul atentiei. Ardealul nu se poate spune, asadar, ca nu progreseaza. Progreseaza Ardealul.
Pe de alta parte, tot la sfarsitul saptamanii au avut loc alegeri in unele orase din tara noastra. Au fost alegeri chiar si la Craiova, in inima Olteniei. A fost o prezenta atat de scazuta la vot, incat te intrebi cu toata seriozitatea daca oltenii stiura ca sunt alegeri locale partiale. Sau poate ca le e doar lehamite, nu le mai pasa, si-au abandonat drepturile de cetateni. Continuam, ce sa facem?
Simona Halep a pierdut finala la Roland Garros, dar pe de alta parte se poate spune si ca a ajuns pana acolo. Desi s-ar putea sa fie putin pentru tenisul ei (care promite si mai mult), nu e deloc putin pentru tenisul nostru (care promite, totusi, foarte putin).
Rastimp, in Polonia, echipa nationala de fotbal masculin a Romaniei s-a facut din nou de ras in compania tarii gazda, iar antrenorul nostru, neamtul Daum, continua sa ramana in functie, dand dovada de o frumoasa compatibilitate cu spiritul locului.
Si a mai fost si Klaus Iohannis in vizita la americani, la Donald Trump. Moment istoric, s-a spus, fara sa fie neaparat adevarat. Mai adevarat e ca, avand o istorie cam mica, ne tot inventam singuri momente capitale.
Cam aceasta este starea la zi a natiunii, cam asta a fost. Bine in continuare, de asemenea, nu prea are de unde sa fie.
Mai bine sa purcedem a recomanda. Lejer, de vara.
Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu
Am mers la un training organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent si Unicef, “Innovation in Child Reporting”. Am vorbit acolo despre principii si recomandari, despre natura etica si practica in relatarile de presa cu si despre copii; despre tehnologii in relatarea jurnalistica care vizeaza copii sau grupuri dezavantajate.
Cateva sugestii de acolo:
Cum arata razboiul si criza refugiatilor din perspectiva copiilor? Cum traiesc ei una dintre cele mai mari crize umanitare? 53 de minute in care singura voce care conteaza este cea a copiilor.
Un proiect al celor de la The Guardian care urmareste povestile copiilor si adolescentilor ucisi cu cutitul. O statistica care, potrivit jurnalistilor de la The Guardian, nu exista in acest moment in Marea Britanie.
E un articol mai vechi, din 2013, dar din pacate la fel de actual in ceea ce priveste saracia in randul copiilor. In el exista o fraza care e greu sa nu iti ramana in minte: “Unul din cinci copii din America traieste acum in saracie, ceea ce inseamna ca SUA are cea mai ridicata rata a saraciei in randul copiilor din cadrul tarilor dezvoltate, cu exceptia Romaniei.”
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un film clasic
Filmul Samuraiul. Cu Alain Delon (din 1967)
-
Un alt film clasic
Filmul Rocco si fratii sai. Cu Alain Delon (din 1960)
-
Si inca un film clasic
Filmul Laleaua neagra. Cu Alain Delon (din 1964)
-
O relatare
De la TIFF, AICI.
-
O carte
Extraconjugal, de Mihai Radu. Polirom
-
O salba de harfe
AICI.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Un interviu
Cu Rafael Nadal. Din toamna lui 2016 – cand tenismenul spaniol inca se refacea dupa o accidentare si nimeni nu-i mai dadea vreo sansa la maretia sportiva dupa doi ani de “seceta” in circuitul profesionist. Interviul e AICI.
Nadal tocmai a castigat al zecelea sau Roland Garros, revenind pentru cine-mai-stie-a-cata-oara in cursul carierei sale fabuloase la varful ierarhiei tenisului. 2017 e si anul care a marcat revenirea in prim-plan a celuilalt titan, Roger Federer, castigator si el la Australian Open (primul turneu de Mare Slem din calendar).
Cum reusesc acesti oameni sa ajunga, sa se mentina si, la nevoie, sa revina la varful abilitatilor lor? Reteta lui Nadal e cea mai simpla si totodata cea mai grea din lume:
“Don’t think about being the number one in the world, try instead to get through today’s program as well as you can. Then we will see whether one day you’ll end up as number one or number 100. […] I think more in the short term: about my training tomorrow, what I want to achieve there. It is important to recognize the small successes. It is the small steps which bring you satisfaction at the end of the day.”
