Trece si sfarsitul acesta

Acum, cand a inceput din nou al Treilea Razboi Mondial pe retelele de socializare ale superficialitatii noastre comune, sa nu uitam totusi sa remarcam ca suntem inca in viata. Chiar daca, in continuare, nici macar la acest final sangeros de an, nu putem desprinde din aceasta intamplare un sens concret.

0

Atentate, crime, geopolitica, ignoranta, suferinta, pe scurt istoria lumii la acest final de 2016, asa cum a fost dintotdeauna si cum decurge din natura umana. Una care – in ciuda mileniilor – nu a inregistrat progrese semnificative.

Omul, mai vechea noastra cunostinta e, vai!, la fel, marioneta a manipularii prin idei cu doua fete, un animal macinat de ura, pofte de razbunare  si de moarte. Nu e nimic nou aici. Lamentarile – pe ce lume traim, o, pe ce lume traim? – privind spre Berlin sau spre Alep sunt induiosator de naive. Traim pe aceeasi lume pe care s-a trait dintotdeauna, fragili, fara de aparare semnificativa in fata a ceea ce poate omul in rau.

Toate acestea, toate, sunt expresii ale lacomiei, ale jocului nesfarsit in care cand cineva castiga altcineva trebuie sa piarda. Sa piarda, iata, si viata. Culturi, civilizatii, imperii, periferii, toate au fost si nu vor mai fi si vor fi, poate, din nou.

Pe planeta noastra mai mica, preocuparile sunt totusi altele. Romanul intampina si sfarsitul asta de lume la fel ca pe toate celalalte, mai cu o tuiculita, mai cu un sorici, mai cu o pomana porcului, alegerile s-au si uitat, oamenii au revenit cu picioarele in batatura, in apropierea statornicului prieten care urmeaza sa fie ucis – porcul.

Apoi, e frig (n.r. – „un frig inuman si polar” completeaza colegul Iulian Andrei, care oricum cocheteaza cu emigrarea in Cipru, nemaiputand suporta inca o iarna in tara noastra). La urma urmei, poate ca aici se vede cel mai bine deplina limita a speciei noastre. Neputand sa combatem eficient urgiile naturii, ne-am refugiat in leru-i ler si alte colinde. Ne ingheata matele in noi, dar noi plecam sa colindam, domn, domn sa-naltam.

Asta este.

Mai bine sa recomandam.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

Comunitatea internationala continua sa asiste la genocidul din Siria. Si-a exersat acest statut de observator in Rwanda, Bosnia, Darfur. Cred ca sunt suficiente semne si, mai ales, victime care sa indice nevoia unei schimbari, a unei reorganizari a acestei comunitati care de la Holocaust incoace tot promite ca exterrminarea unui grup nu va mai avea loc niciodata.

  • Violul ca arma a exterminarii

AICI.

  • Genocidul in vremea razboiului

AICI.

  • Dupa Alep

AICI.

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Forta fie cu voi

Un film de cinema din universul «Star Wars»: Rogue One.

  • Un film clasic

Demonii lui Wajda, incercare cinematografica de a-l muta pe Dostoieveski pe marile ecrane. Admirabila, in ciuda misiunii imposibile.

  • Un alt film clasic

Ultra, din 1991. Italian, frumos, cu suporteri de fotbal.

  • O harfa frumoasa si grasa

AICI.

  • O carte

Cinci Colturi, de Mario Vargas Llosa. Humanitas.

  • Droguri si alte bagabonteli

AICI.

  • Un interviu la o artista

AICI.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • La moartea unui oras

Ce a fost si ce n-a mai ramas din Alep, AICI.

  • Un film

Hacksaw Ridge, in regia lui Mel Gibson. Razboiul asa cum nu l-ati mai vazut.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.