Cersesc pentru ca asta au primit ca exemplu de la parinti si de la cei din jur.
Satele din care vin, limitrofe capitalei, ar putea fi cazuri-scoala despre cum relele sociale evolueaza in spirala.
Ignorate si marginalizate, astfel de comunitati ajung sa fie analizate si explicate – dupa ani si ani de indiferenta sistemica – doar prin lentila groasa a prejudecatilor.
In acest cadru prestabilit oamenii au invatat sa se descurce: multi pentru a supravietui, unii pentru a trai si foarte putini pentru a se imbogati.
O parte din persoanele citate in cadrul acestui dosar-reportaj au numele schimbate, pentru a le proteja identitatea.
E sambata, 17 iunie, ora doua si cincizeci de minute dupa-amiaza, iar peronul Garii Basarab din Bucuresti e aproape pustiu. Doar la umbra unei cladiri in care a functionat odata un supermarket asteapta patru femei si trei fetite.
Amorteala amiezii de vara nu prevesteste nimic. Apoi, cu un minut inainte de ora 15, incepe agitatia.
Mai intai intra pe peron un batran in doua carje, cu papuci din cauciuc, pantaloni de trening, camasa in carouri cu maneca scurta, vesta si sapca. E insotit de o femeie. Se aseaza amandoi la umbra fostului supermarket. Batranul isi scoate papucii si isi aprinde o tigara. La niciunul dintre picioare nu are degete.
La 15:04 vin inca doua femei. Una dintre ele are un bebelus in brate, o fetita de numai zece luni.
La 15:07 apare un alt batran. Poarta un sacou verde, palarie, doua plase si un carucior rosu de piata.
Pe rand, de la 15:10 vin: un batran cu cocoasa dus de brat de o femeie, femeia trage dupa ea o fetita, batranul isi trage cu greu piciorul stang; apoi inca o femeie, urmata de alte doua, cu copii, si de inca alte doua, tot cu copii. Unele femei trag dupa ele plase grele.
La 15:20 la linia patru ajunge trenul personal care merge spre Pitesti. De la 15:30 oamenii de la umbra se indreapta spre el. Azi sunt 26. Isi vor ocupa locul in primul vagon, jos sau la etaj, ii vor da nasului ce trebuie dat, apoi vor astepta ca trenul sa-i lase intr-o halta de pe traseu.
Cei 26 sunt o parte din cei care vin la cersit in Bucuresti din satele limitrofe. Dela0.ro a numarat 60 de cazuri, majoritatea femei cu copii, de-a lungul a doua luni si jumatate de documentare.
Sunt zece saptamani in care am vazut o lume dura, dominata de saracie, violente si minciuni. O lume nascuta pe fondul propriilor alegeri gresite, dar lasata sa creasca prin nepasarea, marginalizarea, uneori chiar ura societatii. Nu exista niciun plan si niciun criteriu dupa care o interventie – orice fel de interventie administrativa locala sau centrala – ar trebui facuta.
E o lume in care femeia este constant umilita, o lume in care esti captiv inca de cand te-ai nascut. In aceasta lume bunica, fiica si nepoata cersesc. In aceasta lume soacra isi invata nora cum sa cerseasca. O invata de cand intra in noua sa familie, de la 14 sau 15 ani. Baietii sunt ceva mai norocosi. Ei sunt luati la cersit doar pana la 10-12 ani. Dupa ce ajung in pragul adolescentei sunt deja prea mari. Fetele nu sunt niciodata prea mari.
De pe peronul Garii Basarab din Bucuresti, lumea aceasta incepe sa se intrevada brutal: cand nu mai ai bani de mancare imprumuti de la fratele tau, dar ajutorul nu vine niciodata fara cei 30% dobanda.
E o lume in care “descurcaretii” imbina cersitul in strainatate cu furtul, camataria sau proxenetismul. Ceilalti, majoritatea, incearca sa supravietuiasca, viseaza la un cal si o caruta care sa ii mai scoata din saracie sau la o camera in care sa nu mai intre apa si soarecii.
Cartonul Ginei Pe 7 iulie, intr-o zi de vineri, Gina a cersit impreuna cu baiatul ei cel mic pe ruta obisnuita, pe o linie de tramvai.
Cersitul pe tramvai impune niste reguli nescrise, transmise din generatie in generatie. Primul ajuns in statie urca in primul tramvai care opreste, al doilea in urmatorul si tot asa. In acea zi cumnata Ginei s-a incapatanat sa nu respecte aceasta regula. S-a urcat in tramvai inaintea Ginei, desi ajunsese in statie dupa ea.
La intoarcere, in trenul tras la linia patru in Gara Basarab, Gina i-a cerut cumnatei sale socoteala. Cumnata si fiica acesteia i-au raspuns cu pumnii si picioarele. A scos-o din mainile lor, plina de sange, Dana, o alta femeie care vine la cersit. La toata aceasta scena a asistat cu ochii in lacrimi baiatul Ginei. In acea zi fetele ei nu erau venite la cersit pentru a-i sari in aparare.
Fetele Ginei au 21 si 16 ani. Prima are doi copii – un baiat si o fata. Cea de-a doua are o fetita de doua luni. Fata cea mare vine si ea la cersit. Dar pe cont propriu, cu unul dintre copiii ei, cel mai des cu baiatul. Si fiica cea mica a Ginei, de 16 ani, vine. Pe 5 iulie a facut-o cu fetita ei de doua luni. A fost prima zi la cersit a bebelusului.
Gina are 42 de ani. E mica de inaltime si foarte slaba. Mai are cativa dinti buni in gura si un defect la ochiul stang. Are doua fete si doi baieti. Fetele sunt maritate, la casele lor. Baietii, ambii minori, sunt cu ea. De cativa ani buni ii creste singura. Sotul a zis ca pleaca in Spania la munca si dus a fost.
Vine dintr-o familie mare – patru fete si un baiat. Mama a murit cand Gina avea sapte ani. Tatal lucra la Pitesti. Pleca dimineata si mai venea seara. Pe cei mici, adica pe Gina, o sora si fratele i-a dat la camin. Nu avea timp sa se ocupe de ei.
“Pana sa moara mama eu nu mergeam la cersit, dar daca a murit mama am invatat sa vin. Mergeam la Pitesti. Dar nu in fiecare zi. Ma duceam in anturaj. Erau mai multe de pe la noi care mergeau.”
Mersul la cersit pentru mancare, inghetata si dulciuri s-a transformat cu timpul in mers la cersit pentru supravietuire. Dintr-o data, Gina nu mai era copil, era mama a patru copii. Mai muncea la sapa, mai facea curatenie pe la scari de blocuri, dar tot nu reusea sa se descurce. La cersit la Bucuresti venea cu fata cea mare si baiatul cel mic. Fata avea 12 ani, baiatul cateva luni.
“Ele erau fete mari, la scoala si ma intrebau: <Mie nu imi iei, fa, papuci?> Ce sa le iau cu banii de alocatie? Cu banii de la cersit le luam o pereche de sandale. Le luam bluze. Si asa au vazut cum se fac lucrurile.
Eu le-am invatat. Ii puneam baiatul mic in brate. Ii scriam un carton. De la mine stie toti cu cartonul. Eu am invatat-o pe fata cea mare si ea le-a invatat pe restul. Am zis sa castige si ele o paine ca sunt amarate. Nu imi pare rau, ca se descurca, cat de cat.
Stiau ele de carton? Ele mergeau si strigau: <Imi dai si mie un ban?> Asa, cu cartonul, daca omul vrea sa te ajute, bine, daca nu, asta e.
Inainte de carton aveam o camaruta mica si mi-a luat foc. Daca mi-a luat foc, am scos de la primarie adeverinta cum ca mi-a luat foc casa si trimiteam pe fata cea mare cu adeverinta asta. Si o arata. Si cu banii stransi am facut casa de o am acum.”
Casa in care locuieste acum Gina cu cei doi baieti inseamna de fapt o camera mai mare, cu trei paturi, o masa, un dulap si o soba.
Gina, copiii ei si copiii copiilor ei sunt parte din grupul de 60 de oameni care vin cu trenul in Bucuresti ca sa traiasca din mila oamenilor.
De-a lungul documentarii acestui dosar-reportaj, Dela0.ro a numarat 23 de minori, trei batrani si un barbat, toti cu handicap, si 33 de femei. Cifrele nu sunt furnizate de vreo autoritate. Pur si simplu asta am vazut timp de doua luni si jumatate pe peronul Garii Basarab.
Oamenii vin din trei sate: Cotu Malului din comuna Leordeni, judetul Arges, Voia si Patroaia Vale din comuna Crangurile, judetul Dambovita. De ajuns in Bucuresti pot ajunge dimineata cu doua trenuri in care urca din Patroaia Gara. De intors, au la dispozitie tot doua curse feroviare, spre seara. Din Cotu Malului pana la gara sunt aproape doi kilometri, iar din Patroaia Vale trei kilometri.
Toti cei care vin la cersit merg cu nasul. Platesc cinci lei la dus, trei lei la intoarcere. Cand nasul stie ca mai vine cate un control le taie bilete pentru cei cinci lei. Un voiaj Patroaia-Bucuresti dus-intors costa, la ghiseu, 22 de lei.
Sambata, duminica si in zi de sarbatoare numarul celor care vin la cersit pe acest traseu variaza intre 25 si 50. Cu o conditie: sa nu ploua prea tare. In cursul saptamanii sunt si zile in care vin 10-15. Asta si pentru ca in iulie si august cei mai multi lasa Bucurestiul pentru litoral, unde se castiga mai bine.
Luni e singura zi in care nu vine aproape nimeni. Legenda spune ca lunea nu se fac deloc bani.
Dupa ce coboara din tren in Bucuresti femeile se indreapta fiecare catre zona lor de cersit – la tramvai, metrou, in piete sau intre blocuri, cele care canta. Metroul, locul unde se fac cei mai multi bani, e tot mai rar frecventat din cauza politiei. Femeile au deja multe dosare si se tem ca inca unul ar putea insemna pierderea copiilor. Cand insa nevoile sunt mari nu mai conteaza niciun dosar.
La metrou aleg fie statiile de la Victoriei, Aviatorilor sau Aurel Vlaicu, fie o ruta anume, de preferat cele pe care mai sunt inca garnituri vechi. In cazul tramvaielor – 32 si 41 sunt cele preferate, iar ca zone Crangasi si Unirii. Duminica si in zi de sarbatoare principalele locatii pentru cersit sunt bisericile.
Un loc de munca pentru Dana Dana este una dintre fetele care a renuntat din martie, de la ultimul dosar, sa mai mearga la metrou. Se mai duce acum doar pe tramvai si la biserica.
Are 32 de ani. E inalta, cu o constitutie firava si par lung mereu prins. La 15 ani l-a cunoscut pe sotul ei, la 16 s-au luat. S-a mutat la socri, nu se putea altfel. Dana are cinci copii – trei baieti si doua fete. Locuiesc toti intr-o camera de chirpici, de care e lipita o bucatarie de vara.
“Prima oara la cersit am fost la Pitesti. Eram gravida cu baiatul cel mare in cinci luni. Aveam 16 ani. Soacra canta si cand o striga o doamna sa ii dea ceva, ma trimitea pe mine si pe cumnatul meu, sa luam pachetele. El era in clasa a V-a. Zicea lumea ca suntem frati.
Eu nu stiam sa cersesc atunci. Soacra m-a invatat. A vrut sa ma invete sa cant, dar i-am spus ca mie imi e rusine sa fac asta.
Apoi, cand am fost eu prima oara singura, am mers cu al doilea baiat. Avea doi ani. Se oparise cu apa, tot spatele. Si am stat cu el la spital aproape o luna. Ne trebuiau tot timpul bani sa mergem cu el la pansat – o zi da, o zi nu. Azi mergeam la Bucuresti, maine la dispensar la pansat. Si tot asa. Ma urcam in metrou, pe linia Obor – erau atunci tot metrouri vechi – si mergeam cu el cu bluza ridicata si se vedea pansamentul. Si lumea ma intreba ce s-a intamplat, eu ii explicam unuia, auzeau toti si imi dadeau. Dupa ce a scapat de pansament nu l-am mai luat niciodata.
Apoi au venit fata si baiatul cel mic. Cu ei nu aveam carton. Megeam la fiecare om si ceream: <Va rog frumos, ma puteti ajuta si pe mine sa iau lapte sau pampers?>. Ii rugam frumos si care voia sa imi dea, care nu imi spunea: <Da’ ce, ti-am facut eu copil? Pleaca de aici!>. Acum, daca ar trebui sa fac la fel, mi-ar fi rusine.
De patru ani am carton. Pe primul scria ca suntem muritori de foame si apoi am mai avut unul pe care scria ca stam in chirie. Fata Ginei m-a invatat cu cartonul, Mi-a zis: <Mai, fata, nu te doare gura sa spui la fiecare in parte?>. Te jigneste lumea mai putin cu carton. Cand ma duceam fara, cum faceam eu, poate ii mai si deranjam. Asa nu ii mai deranjez. Deschid cartonul…”
Dana nu mai merge deloc la metrou din martie, de cand politia i-a facut ultimul dosar. Ii teama sa nu ii fie luati copiii. Dar de dus tot se duce, pentru ca sotul a inceput sa aiba probleme cu spatele, iar in mai s-a operat de dubla hernie de disc. Toata familia sta practic pe umerii Danei.
Merge pe tramvai, pe linia lui 32 in timpul saptamanii, iar duminica la o biserica din Drumul Taberei. Acolo primeste cate un pachet cu mancare si haine. Mai primeste si bani. Duminica e ziua in care reuseste sa stranga cel mai mult. Pe 9 iulie a primit 80 de lei. In timpul saptamanii sunt si zile in care nu face mai mult de 20 de lei.
De muncit Dana a muncit la camp, la cules si la curatenie. Atat a lasat-o sotul. Curatenie a mers sa faca la doua doamne pe care le stia si el. Multe din femeile din Cotu Malului si Patroaia care vin la Bucuresti cu trenul se lovesc de aceasta cutuma: n-au voie la munca, dar au voie la cersit.
“El acum si-a pus in cap sa ia o caruta cu un cal si ca o sa se descurce cum s-a descurcat si pana acum. Si ca atunci cand nu o sa mai poata el, o sa fie baiatul cel mare.”
In iunie cineva din Pitesti i-a gasit Danei un loc de munca – curatenie la o firma, doua zile pe saptamana. Dana a fost de acord. A acceptat pana la urma si sotul.
Cu o seara inainte de prima ei zi, sotul a plecat intr-un sat vecin sa caute caruta si cal. S-a dus cu alti barbati carora le-a povestit ca sotia lui va merge la Pitesti la munca. Toti au ras de el si i-au spus ca asa ceva nu s-a mai vazut si ca-si risca inclusiv casnicia, ca poate fuge cu altul. Intors acasa, barbatul i-a interzis Danei sa mearga la munca.
A doua zi femeia a venit in Bucuresti la cersit.
Vedere de la Politia Metrou
Potrivit Legii 61 din 1991 constituie contraventie apelarea, in mod repetat, la mila publicului, de catre o persoana apta de munca, precum si determinarea unei persoane la savarsirea unor astfel de fapte.
In 2014 politia a aplicat 14.922 de sanctiuni contraventionale pentru cersetorie; 6.511 au fost pentru persoane care nu domiciliaza in Bucuresti.
In 2015 sanctiunile au fost in numar de 18.721; 7.725 pentru persoane care nu domiciliaza in Capitala.
In 2016 au fost date 12.425 de sanctiuni; 5.586 pentru persoane din afara Bucurestiului.
Amenzile sunt intre 100 si 500 de lei.
Pana in ianuarie 2014 pentru cersetorie se faceau dosare penale pentru persoanele care veneau la cersit. Din februarie 2014, potrivit Noului Cod Penal cersetoria nu mai este incriminata. Din februarie 2014, un adult prins la cersit este doar amendat. Lucrurile se schimba insa atunci cand adultul este prins la cersit impreuna cu un minor. O astfel de situatie se pedepseste cu inchisoare de la trei luni la doi ani sau cu amenda.
In 2014 politia a facut 293 de dosare penale pentru cei prinsi la cersit cu un minor, in 2015 – 565 de dosare, iar in 2016, 315 dosare penale pentru acest tip de infractiune.
Pentru seful Politiei Metrou Emanuel Nica lucrurile stau cat se poate de simplu. Cei care incurajeaza cersetoria sunt oamenii care dau. Daca n-ar mai face-o, ar disparea si fenomenul, crede Nica. Spune ca stie cazul unui batran care primeste si 300 de lei pe zi.
Intr-o zi, povesteste politistul, a intrebat un barbat de ce ii tot da bani batranului. Omul i-a spus ca ii aminteste de bunicul lui. “Da, dar bunicul tau nu cersea, ca avea demnitate. Bunicul tau a mers la munca!”, i-a taiat-o Nica cetateanului milos.
O parere mai nuantata are Laurentiu Bica, care lucreaza la Politia Metrou de 15 ani. Recunoaste ca nu au reusit sa eradicheze fenomenul, dar el este tinut sub control in conditiile in care sunt mai putini oameni care cersesc pe metrou fata de acum zece ani.
E de acord cu seful lui. E important ca oamenii sa nu le mai dea bani cersetorilor. Dar in acelasi timp crede ca acesti cersetori au nevoie de ajutor. In acest sens e convins ca trebuie investit in educatie, ca trebuie create locuri de munca si metode de sprijin pentru astfel de oameni: “Daca ne dorim ca unele persoane sa isi depaseasca conditia trebuie investit in ele mai mult decat in cele care sunt capabile pentru ca au avut sansa sa primeasca o educatie in familie. Trebuie gasit un echilibru.”
“Totul pleaca de la mental”, spune Bica. Oamenii care cersesc fac asta de foarte mult timp, asa au fost invatati, asa isi invata si copiii. Trebuie lucrat cu un psiholog, considera politistul, pentru ca altfel e foarte dificil sa spargi acest cerc vicios: “Teoretic copiii sunt bine ingrijiti. Nu sunt maltratati sau chinuiti fizic. Doar atat ca au exemplul (n.r. – cersitului) de la parinti. Daca vad la parinti ca pot face bani si asa, atunci asa vor face si ei.”
In sediul Politiei Metrou de la Piata Unirii, Laurentiu Bica intreaba fara se astepte un raspuns: “Ar putea acesti copii, in aceste conditii, sa isi depaseasca conditia?”
Un fes cu o pisica Pe Violeta, care are 10 ani, Dana a luat-o cel mai des la cersit. Trece in clasa a IV-a si nu stie deocamdata ce-i de ales: sa se faca doctorita sau politista? Doctorita ar vrea ca sa il faca pe tatal ei bine, politista ca sa ii prinda pe oamenii rai. Violeta nu spune ca vine la cersit. Spune doar ca vine la Bucuresti.
Adesea, cu Violeta vine si Nicoleta, cea mai mica fiica a Danei. Are patru ani.
“Mergem numai cu cartonul. Stau langa mama, o tin de mana”, povesteste Violeta.
“Nu mi-a fost frica cand ne-a luat Politia la Victoriei. Mi-a fost frica cand a venit femeia aia (n.r. – Violeta se refera la Protectia Copilului). A zis ca ne ia de la parinti daca ne vede ca suntem murdari. Ne-a dat bluzele jos si s-a uitat la noi sa vada daca suntem murdari. Nu eram ca ne facuse mami baie.
Ieri a facut mami 30 de lei. Odata i-a dat o doamna 50 de lei. Eram si eu cu ea. Aveam un fes cu o pisica.
Pe tramvai e mai frumos. Nu imi e frica. Ieri am vazut cu mami un aurolac. Sufla intr-o punga, apoi a vomitat.
Inainte scria pe carton ca suntem muritori de foame. <Va rog frumos sa ma ajutati si pe mine ca am cinci copii. Din inima si din suflet va rog sa ma ajutati cu ce va da Domnul de sus>.
La biserica cand ajungem canta parintele. Stam pana se termina si cand se termina o impartaseste mami pe Nicoleta. Mami nu cere. Cine vrea ii da, cine nu, nu. Nu scoate cartonul. Cartonul il scoate doar pe tramvai.
Ne dau pachete la biserica. Le desface mami acasa. Dulciurile le pune intr-o punga, bananele intr-o pungulita, branza cu branza, oule cu oule, le pune asa separat.
Dimineata, inainte sa plecam, ne-a facut mami sandwich cu margarina. Doua felii cu margarina puse una peste alta si ceai. Pe tren ne-a pus mami sa dormim putin. Apoi eu am dus-o pe Nicoleta la toaleta, ca pe mami o durea capul. Era galagie. Era multa lume pe tren. A zis o femeie, una grasa, ca azi e sarbatoare.”
E o zi mohorata de duminica si Violeta sta cuminte pe banca in Gara Basarab din Bucuresti, cu mainile sub picioare si cu privirea spre usa de termopan a unui chiosc. Pe geam sunt lipite tot felul de hartii. Violeta pune ochii pe una si incepe sa silabiseasca:
“Cer-si-tul es-te in-ter-zis pe te-ra-sa. In a-ceas-ta u-ni-ta-te nu ga-siti far-fu … ba nu … fra-ieri.
In aceasta unitate nu gasiti fraieri.”
O cersetoare imbunatatita Mirela Oprea, o activista care lucreaza in domeniul drepturilor copiilor, face un exercitiu de imaginatie.
“Daca as fi fost dusa la cersit, as fi invatat multe despre psihologia trecatorilor si felul in care as fi pusa sa o exploatez in favoarea mea. As fi invatat sa evaluez dintr-o singura privire cine o sa imi dea, cine o sa refuze, cine o sa ma injure, de cine sa imi fie teama, cum sa ma descurc cu politia.
As fi invatat sa par mereu trista, ca sa extrag cat mai multa mila, doar ca disimularea depresiei, pe termen lung duce la depresie adevarata. As fi inceput sa cred ca viata mea nu are nici un sens, ca tot ce pot sa fac e sa fiu o cersetoare, indiferent de capacitatea mea reala.
Ambitioasa cum sunt, as fi incercat sa fiu o cersetoare cat mai buna astfel incat sa nu trebuiasca sa vin prea des la cersit.”
O solutie pentru a preveni astfel de situatii? Mirela raspunde previzibil: educatia, mai exact mersul la gradinita si la scoala. Lucrurile insa nu sunt atat de simple. Experienta i-a demonstrat Mirelei ca “scoala a devenit o gluma trista in enorm de multe comunitati” din mediul rural.
Pe scurt, copii precum Violeta trec dintr-o clasa in alta fara sa invete prea multe lucruri. Lor li se cere doar sa stea cuminti in banca si sa nu deranjeze ora. Nimic mai mult.
“Daca legea invatamantului ar fi respectata”, crede Mirela, “copiii nu ar putea fi exploatati asa cum se intampla acum: lipsa lor de la scoala ar fi observata si sanctionata. Acum nu doar ca nu e observata, dar e si incurajata daca provin din medii sarace.”
Nu este singura zona in care legea nu este respectata, atrage atentia Mirela. Stefania, Elena, fiica Ginei si multe alte femei care vin la cersit au devenit mame la 15-16 ani. Unele s-au luat cu sotii lor la 13-14 ani. Potrivit legii, sexul cu minori se pedepseste cu inchisoarea.
Rugaciunile Stefaniei Stefania e cu sotul ei de sapte ani. Cand s-au luat ea avea 13 ani, el 19. Ea avea sase clase, el unsprezece. La 15 ani a nascut un baietel. E singurul lor copil. Pana nu se muta in casa lor Stefania nu vrea sa mai faca un copil. Acum stau intr-o camera din casa soacrei.
Stefania e extrem de timida. Are o voce calda si inocenta unui copil.
Spune ca incearca sa fie pocaita, dupa tata. Asa ca ori de cate ori pleaca de acasa se roaga sa nu se intample nimic. Crede ca de aceea are doar un dosar pentru cersit la metrou. Si pentru ca a avut noroc.
“Regret cata viata voi trai pe pamant ca nu am mai mers la scoala.
Am facut sase clase. Nu m-am mai dus ca la noi in sat erau tot felul de baieti. Si eu fiind mica auzeam ce spun fetele: <Uite ce spune baiatul ala, ca te ia, daca te prinde pe drum te ia si fuge cu tine>. Si imi era frica. Ziceam ca daca ma ia … si ramane taticul singur. Avea frati, dar nu stiam daca se baga ei la un scandal. Si ziceam sa nu ii fac probleme. Asa ca nu m-am mai dus.
Aveam 15 ani cand am mers prima data la cersit. Nu imi era frica pentru ca eram cu multe femei de la noi, cu cumnatele mele. In familia lui (n.r. – a sotului) mai toti cersesc – bunici, parinti, cumnate. Am venit pentru ca nu mai aveam nimic.”
Stefania considera ca acum situatia lor e ceva mai buna. Cel putin mai buna decat a Danei sau Ginei. Are niste bani pusi bine pentru casa. Sunt banii pe care ea si sotul ii strang de cand s-au luat.
Tot din banii de la cersit Stefania isi plateste orele pentru permisul de conducere. Dosarul i l-a bagat tatal ei. Tot el i-a platit si scoala. A mai vrut ea insa sa isi ia cateva ore in plus, pentru ca se simtea nesigura. Cum sotul ei a fost impotriva de la bun inceput Stefania isi plateste orele din banii de la cersit.
“Azi am facut 100 de lei. Cam asa fac duminica. In cursul saptamanii 60-70, poate chiar 80 de lei. Iau mancare de banii astia. 20-30 de lei ii las pentru orele de condus.
Pe tramvai ma mai jigneste lumea. Aoleu, ce ma mai jigneste… Pe cartonul meu scrie cu muritori de foame. Fetele mi l-au facut, ca eu nu stiu. Si un om zice: <Of, manca-ti-as, cica ea e muritoare de foame, dar e mai grasa ca mine. Namilo, du-te la munca!>. Nu le zic absolut nimic. Pentru ca e adevarat si merit fiecare jignire. Merit. Chiar merit. Am zis ca bine imi face, bine imi zice. Ma supar pe moment, ma intristez, dar apoi imi revin. Zic, lasa…
Surorile mele nu cersesc. Nici nu vor sa auda de asa ceva, Tata cand aude ca vin nici nu vrea sa ma vada in ochi. M-am intalnit odata cu el la tren si se uita asa urat la mine. Si mi-am intors spatele la el sa nu il mai vad. <Treci acasa! Sa iti fie rusine! Mustra-te Dumnezeu!>, asa imi zice.
Si bunicul imi zicea sa nu imi iau un baiat din comuna noastra ca uite ce fac parintii lor si asta o sa ne puna si pe noi sa facem. A avut dreptate si eu nu l-am ascultat.”
Aceeasi persoana din Pitesti care a vrut sa o ajute pe Dana sa-si gaseasca un loc de munca i-a facut si Stefaniei CV-ul si i l-a depus. Pentru un post cu norma intreaga, la o fabrica.
Stefania a aflat pentru prima oara in viata ei ce inseamna un interviu si un CV. Nu avea nici cea mai vaga notiune. Cand i s-a explicat ca va avea contract de munca si odata cu el beneficii sociale, precum asigurare de sanatate, Stefania s-a luminat la fata. Era ca un copil care descopera un cadou de la Mos Craciun.
Stefania a trecut probele practice. Aproape ca il convinsese si pe barbatul ei sa o lase la munca. Dar a intervenit timpul, la propriu. Stefania ar fi trebuit sa ajunga la munca la ora 6:00. Primul tren ajunge in Pitesti insa abia la 9.18. Ar mai fi varianta microbuzului, dar pentru a iesi la soseaua principala Stefania ar trebui sa mearga pe jos patru kilometri.
La doua zile de la interviul pe care l-a trecut cu succes Stefania cobora din tren la Bucuresti si incepea o noua zi la cersit.
Acum planul e sa plece cat mai repede in Viena cu sotul, parintii ei si copilul. Va munci doar el, la un fast food, cu tatal ei. Merg sa mai adune niste bani pentru viitoarea lor casa. Stefania vrea sa fie una micuta, iar in gradina sa aiba neaparat un tei.
Barbatii de acasa Dana si Stefania merg impreuna la cersit. Fac amandoua drumul de aproape doi kilometri spre gara. Asa se protejeaza una pe alta de cainii de pe traseu. Acasa le asteapta sotii, restul copiilor sau rudele.
Sotul Danei are 34 de ani. E un barbat solid, cu ochi albastri. De cand cu operatia se misca putin mai greu. Jumatate de viata si-a petrecut-o singur, jumatate alaturi de Dana. Chiar si asa tot nu are incredere sa o lase sa mearga la munca: “Poate la o curatenie, undeva, dar sa ia unul dintre baieti cu ea. Altfel nu.”
Teama lui cea mai mare este ca Dana sa nu il paraseasca si sa il lase singur cu cinci copii. Stie el destule cazuri cu femei care au fugit si mai stie si de femeile pacalite sa mearga sa se prostitueze. Nu are cum sa nu le stie. Astfel de lucruri se intampla la un sat distanta.
Barbatul e dependent de Dana. Nu stie sa scrie, nu stie sa citeasca.
Dana nu face altceva decat ce a facut si mama lui, in casa careia au stat pana s-a nascut cel de-al treilea copil. Singura diferenta este locatia. Mama lui a cersit si cerseste in Pitesti, canta printre blocuri. Dana cerseste in Bucuresti cu cartonul. Nu se gandeste ca la cersit s-ar putea intampla ceva pentru ca e mereu cu un copil dupa ea. Copilul e un fel de garantie ca nu va fi atrasa in vreo capcana de un alt barbat.
Barbatul spera ca lucrurile sa se schimbe dupa ce isi va lua un cal si o caruta. Din august incepe sezonul de catina. Tot cu un cal si o caruta ar mai putea face si o chirie. S-ar putea duce sa le care nisip, balastru sau alte materiale de constructii oamenilor care au nevoie. Sunt bani de facut si aici la cate case sunt in constructie. Pana la cal si caruta insa Dana merge aproape zilnic la cersit.
Barbatul Stefaniei e ceva mai tanar. Are 26 de ani. Nu vrea sa o lase pe Stefania la munca de teama sa nu fuga cu altcineva. Apoi e greu si cu transportul. La cersit acest pericol nu exista pentru ca e cu baiatul dupa ea si nu e imbracata cum s-ar duce la munca. Nu ii e teama nici de situatii in care Stefania ar putea pati ceva. Stie ca e descurcareata.
Sotul Stefaniei sufera de atacuri de panica. Initial s-a crezut ca starea lui de sanatate ar putea avea legatura cu un accident de masina in care a fost implicat cand avea 16 ani. Sub sapca pe care o poarta pe cap ascunde urmele operatiei pe care a suferit-o. S-a ales tot atunci si cu un defect de vorbire. Din cauza atacurilor de panica mama lui nu il mai lasa sa lucreze. Si cum ei locuiesc sub acoperisul ei, ea are ultimul cuvant de spus.
Daca el nu poate munci, nu pot pleca nici in Viena. Daca nu pleaca in Viena singura lor sursa de venit este cersitul. Sa ia din banii stransi pana acum pentru casa nici nu se pune problema.
Reticenta sotului Stefaniei de a o lasa la munca este sustinuta, chiar incurajata de mama lui. Ea e prima care expune pericolele la care se supune Stefania daca merge la munca – “rapitul, violul sau chiar transatul”. Stie ea de un caz cu o femeie prinsa de un barbat in drum spre munca si taiata. Tot ea sustine ca baiatul ei nu o lasa pe Stefania la cersit, ca merge singura. Din ce ar trai altfel?
Familia sotului Stefaniei imprumuta banii obtinuti din cersit, percepand o dobanda. E o forma de camatarie despre care nu vor sa vorbeasca. Vor, in schimb, oamenii care au luat de la ei 100 de lei si la o luna distanta au dat inapoi 130.
Lucrurile au functionat asa o viata pentru soacra Stefaniei, de ce nu ar putea functiona la fel si pentru cei doi tineri?
Loverboy Elena are 19 ani, un baiat de 4 ani si o sarcina de cateva luni. De o luna e mama singura. De o luna vine tot mai des la cersit, mai des decat atunci cand avea barbat. Are opt clase si o poveste pe care o spune doar pe jumatate.
Elena s-a luat cu barbatul ei cand avea 14 ani. El e cu 12 ani mai mare decat ea. Tatal ei s-a opus. Nu era doar diferenta de varsta problema, mai avea si copii cu alta femeie. Ce nu spune Elena insa este ca barbatul ei e certat cu legea. Nu doar el, ci si parintii lui.
La o luna dupa ce am cunoscut-o pe Elena sotul ei si alti opt barbati din sat au fost ridicati de mascati si dusi la audieri. Sunt banuiti de trafic de persoane, trafic de minori si proxenetism. Potrivit DIICOT, care efectueaza cercetarile, reteaua din care fac parte barbatii ar functiona inca din 2013.
Victimele erau pacalite prin metoda loverboy. Pana la 18 erau puse sa se prostitueze in tara. Dupa 18 ani erau trimise in afara – Germania, Irlanda, Marea Britanie. Dupa ce a fost arestat, Elena s-a mutat inapoi la el acasa.
Nu e prima oara cand se intampla asa. A mai fost arestat cand erau despartiti si ea a revenit si atunci acasa la el. Trebuia sa aiba cineva grija de proprietate. Cand a iesit au revenit la starea de dinainte de arest. Ea s-a mutat inapoi la ai ei, el a revenit la activitatile care l-au adus acum din nou dupa gratii.
"Nu e treaba noastra" In Cotu Malului, comuna Leordeni, postasul Titi aduce ajutorul (n.r. – venitul minim garantat) si suplimentara (n.r. – alocatia de sustinere a familiei) la finalul lunii.
Sunt 35 de beneficiari de ajutor social in Cotu Malului si 15 amenzi pentru cersit. Din Cotu Malului vin la cersit la Bucuresti 22 de femei si copii. Potrivit recensamantului din 2011, satul are 357 de locuitori; peste jumatate sunt romi. Treizeci de pensii aduce postasul Titi in sat, 28 la romani si doua la romi.
In ciuda datelor furnizate chiar de Primaria Leordeni, primarul Marian Ibric, aflat la al cincelea mandat, spune ca nu stie ca oameni din Cotu Malului sa vina la cersit. Stie ca sunt cateva familii cu situatie mai proasta, cam 40 la numar, dar atat. Intrebat despre activitatile de camatarie din Cotu Malului, primarul expediaza problema intr-un sat vecin: “Nu cred ca sunt la noi. Sunt din Voia, de acolo sunt. Astia ai mei sunt mai civilizati, mai omenosi. Au trecut si la o alta religie si nu prea sunt rai”.
In comuna Crangurile sunt opt sate. Oamenii care vin la cersit vin din Patroaia Vale si Voia. Potrivit recensamantului din 2011, in fiecare locuiesc in jur de 750 de oameni. Asistentii sociali din comuna spun ca nu au pe nimeni din Patroaia Vale care cerseste. In timp ce ei sustin asta, cel putin o femeie cu baiatul ei cersesc la Bucuresti. Alte trei femei cu trei copii si un barbat din Patroaia Vale cersesc pe litoral. Sunt plecati de o saptamana si vor mai sta macar inca una.
Tot asistentii sociali spun ca in Voia au doar cinci cazuri care vin frecvent la cersit. In cele doua luni petrecute pe peronul Garii Basarab am cunoscut 30 de femei, batrani si copii care vin la Bucuresti la cersit. Lor li se adauga si cei care aleg sa mearga la Pitesti.
Jean Barbu e asistent social in Crangurile din 2001. Sotia lui, Liliana Barbu, face tot munca de asistenta sociala, dar numai de cativa ani.
Jean spune ca din toate satele, cel cu probleme e Voia, unde singurul roman a murit. Acum satul e suta la suta rom – si in procentul acesta trebuie cautata explicatia, insinueaza asistentul social.
Dar in Patroaia Vale unde sunt doar 30% romi? Acolo situatia e alta, sustine Barbu.
Intrebati de proxenetii care au fost arestati, cei doi soti spun ca mai stiau, asa, care sunt problemele, dar nu aveau o sursa sigura de informatii. Chiar daca lucrurile sunt vizibile cu ochiul liber? Capii retelei, completeaza Lili Barbu, nu au legatura cu satul, ei sunt in afara tarii! Si oricum, sustin sotii Barbu, toata chestiunea n-ar avea legatura cu lucruri ce tin de asistenta sociala. Nu-i in fisa postului.
Amandoi stiu ca sunt cersetori in satul Voia, lucru care, spune Jean, le face comuna de ras.
De cand e Jean asistent dosarele de ajutor social au variat intre 200 si 250 in toata comuna Crangurile. Dintre acestea circa o suta sunt in satul Voia. Tot in sat mai sunt cinci-sase privati cu tirurile, mai sunt oameni plecati in strainatate, cam 20%. Dintre acestia 10% sunt la munca, cei mai multi in Germania. Satul mai are si 25 de pensionari. Dintre acestia unul singur are o vechime de 40 de ani, adica a muncit pana la varsta de pensionare.
Jean admite ca daca inainte de 2000 mai aveau oamenii unde sa munceasca, acum e mai greu cu locurile de munca. Chiar si in aceste conditii Liliana Barbu crede ca ajutorul social n-ar trebui dat decat celor care au peste 50 de ani si maxim patru clase, iar alocatiile doar copiilor care merg la scoala.
Strict pe aceste criterii, satul aflat in grija sotilor Barbu ar ajunge un punct-fantoma pe harta asistentei sociale din Romania.
Lili nu crede insa ca cei din Voia sunt cu adevarat saraci. Poate doar trei-cinci familii, sustine. Restul vin la cersit asa cum vine ea la munca sau stau pe ajutorul social. E greu sa se obisnuiasca cu munca, o completeaza Jean, pentru ca sunt puturosi. Acestia sunt practic termenii prin care este exprimata pozitia asistentilor sociali din comuna Crangurile.
Intrebati de situatiile in care fete de 13-14 ani se casatoresc si fac copii la 15-16 ani, in contextul in care sexul cu minori se pedepseste cu inchisoarea, Lili are un raspuns simplu: “Noi ce sa facem? Ca ei se inteleg intre ei. Sunt de comun acord ambele familii.”
In Voia au existat doua cazuri ajunse in instanta in care o fata minora “s-a luat” cu un barbat major. “Luatul” e un fel de-a spune ca minora a fugit de acasa pentru a trai in concubinaj, mutandu-se cel mai adesea in casa parintilor baiatului. Precum Elena – iar pentru Elena povestea de dragoste a fost practic primul pas pe drumul care a dus-o la cersetorie.
Cele doua cazuri din Voia au ajuns in instanta pentru ca s-au sesizat parintii fetelor, in niciun caz vreo autoritate din comuna. In majoritatea cazurilor, insa, parintii aleg – de voie, de nevoie – sa nu faca nimic.
De fapt, tot fac ceva: nu-si mai lasa odraslele la scoala.
Refuzul barbatilor Danei si Stefaniei de a le lasa la munca de teama ca vor fugi cu un barbat este echivalent in Voia cu refuzul tatilor de a-si mai lasa fetele la scoala de la 12 ani incolo. Teama e ca vor ajunge in situatia in care un barbat cu 10-12 ani mai mare le va lua de acasa fata de 13 sau 14 ani. Au fost suficiente cazuri in sat pentru ca aceasta teama sa se raspandeasca rapid.
Poate daca autoritatile si-ar fi facut treaba astfel de situatii nu ar mai fi existat. Asistentii sociali Jean si Lili Barbu nu considera, insa, ca e treaba lor.
Spre deosebire de primarul Ibric din Leordeni, primarul Costin Barbu din Crangurile stie totusi despre situatia cersetorilor din satul Voia. Pe unii dintre barbatii locului a mai incercat sa ii angajeze pentru ca sunt buni meseriasi. Au muncit doar pe perioada iernii pentru ca atunci nu prea au de unde sa mai faca rost de bani, sustine primarul.
Primarul Barbu recunoaste ca pe el il depaseste situatia, motiv pentru care a cerut ajutor si la prefectura. I-au spus ca nu au ce sa faca. E convins ca daca s-ar interveni situatia s-ar amelioara, dar in acest moment nu stie cum ar trebui sa arate aceasta interventie. Nu exista pur si simplu niciun plan si niciun criteriu dupa care ea ar trebui facuta.
La Voia intamplarii Comunitatile din care vin oamenii care merg la cersit – din Voia, Patroaia sau Cotu Malului – sunt comunitati marginalizate, adesea uitate si prost administrate. Situatia lor nu e de ieri, de azi. Cersitul, ilegalitatile, problemele sociale – toate au loc de ani si ani de zile. Si sunt generate, tolerate sau alimentate in baza unor prejudecati, vanturate inclusiv de autoritati – “nu ai ce sa le faci”, “asa sunt ei”, “lor nu le place munca”, “lor nu le place scoala”.
In acest cadru prestabilit oamenii au invatat sa se descurce: multi pentru a supravietui, cativa pentru a trai si foarte putini pentru a se imbogati.
Sa cersesti inseamna de cele mai multe ori sa minti. E un mintit menit sa provoace mila, empatie. Minciunile pot fi mici, cum ar fi “stau in chirie”, care suna mai bine decat “stau in camera mea din chirpici”. Sau “sunt mama singura”, care suna mai bine decat “am un sot, dar e bolnav” sau “am un sot care munceste, dar nu ne ajung deloc banii, asa ca vin eu la cersit pentru ca la munca nu ma lasa”.
Cand cersesti de foarte mult timp inveti sa spui ce vor oamenii sa auda, iar oamenii vor povesti care sa ii innobileze pe cei din fata lor, sa ii faca saraci si buni, saraci si nepatati. Unora le e teama sa minta mai mult de atat. Cand refuzi sa faci asta cersesti doar pentru a supravietui.
Daca vrei mai mult si minciunile trebuie sa fie ceva mai complicate. Inventezi o boala, iti botezi copiii de mai multe ori ca sa ai mai multe “doamne” care sa te ajute, ii duci pe cei care vor sa vina sa vada unde stai la casa unei rude si mai sarace. Treci la un alt nivel pentru a putea sa iti pui in casa gresie si faianta sau pentru a putea avea o baie in casa si in baie o cada de fonta. In felul acesta copiii tai nu se vor mai spala la lighean. In lumea cersetorilor, asta e una dintre realizarile monumentale in viata.
Nu te bazezi doar pe cersit, mai mergi si mai muncesti doua zile la Pitesti la curatenie. Asa simti ca poti pune ceva de-o parte. Iti spui ca o faci pentru copiii tai, pentru ca ei sa o duca mai bine. Doar ca in tot acest timp copiii tai vad ce ai vazut si tu la parintii tai, la rudele tale sau la socrii tai.
Pentru ca satele din care ei vin sunt rupte de principalele mijloace de transport, oamenii au gasit solutia, una benefica financiar pentru cei care au avut o mie de lei sa ia o Dacie buna de la Remat. Ion din Patroaia Vale face transport cu o astfel de Dacie.
Pentru un drum din Patroaia Vale sau Voia pana la primaria din Crangurile ia 20 de lei. Pentru un drum pana la Gaesti pretul este de 30 de lei. Daca nu stai foarte mult, de banii astia te si intorci de unde ai plecat. Ion nu face alte trasee pentru ca ii e teama de politie. Daca l-ar opri cu masina asta l-ar umple de amenzi.
Vecinii lui din Cotu Malului, cu masini ceva mai putin dispuse la amenzi, fac si curse mai lungi. Un drum din Cotu Malului pana la soseaua de unde poti lua microbuzul spre Pitesti sau Bucuresti costa 10 lei. Pentru un drum pana la primaria din Leordeni scoti din buzunar 20 de lei; pentru unul pana la Topoloveni, 30 de lei. Cel mai scump e drumul pana la Pitesti – 70 de lei.
Lipsa transportului ii mai ajuta si pe altii. Pe cei cu magazine, unele chiar fara autorizatie. La aceste magazine un pachet de tigari e 17 lei daca il iei pe loc si 18 daca il iei pe datorie. Asta in cazurile fericite. In unele situatii poti ajunge sa dai pe un pachet de tigari luat pe datorie si 22 de lei.
Un kilogram de pulpe de pui care la un supermarket poate fi cumparat si cu 5.5 lei, la magazinul din sat e 8.8 lei. Daca il iei pe datorie el costa 10 lei. O franzela e 1 leu cu banii jos, 1.5 pe datorie. O sticla de ulei 6 lei daca platesti exact cand ai nevoie de ea sau 7 lei daca o platesti cand vei avea bani. Daca nu ai bani pentru o sticla intreaga poti cumpara jumatate la 4 lei.
Dana, Elena si fiica mare a Ginei aveau luna trecuta si cate 3-400 de lei datorie la magazin.
Fara iesire La 17.49 trenul opreste in Patroaia Gara.
Gara e totusi un cuvant excesiv. O cladire care pare a fi parasita, un peron carpit si vegetatia salbatica intregesc peisajul. Trenul se urneste incet dupa ce din “burta” sa se varsa zeci de oameni. Copiii obositi plang sa fie luati in brate. Inserarea se aseaza cu blandete peste buruienile campiei intinse.
Fetele din Cotu Malului si Voia o iau la stanga. Fetele din Patroaia Vale o iau la dreapta. Cainii care dimineata le taiau calea s-au imprastiat. Nu mai e niciun pericol.
Cu banii facuti azi Dana se gandeste sa dea o fuga la Topoloveni sa ii scoata o masea baiatului cel mare. E motivul pentru care astazi nu a luat decat niste franzele. Trebuie sa faca economie. De la biserica a primit numai dulciuri, nu si alimente. Dar mai gaseste ea niste cartofi pe acasa ca sa gateasca.
A doua zi e luni si cum legenda spune ca lunea nu se fac bani, nu va veni la Bucuresti. Nu-i timp pierdut, mai face o curatenie, mai spala prin casa. Marti la 6.30 Dana o va lua din nou pe camp, printre caini, spre gara din Patroaia, unde la 7.15 trage cu zgomot trenul cersetorilor.
Violeta si Nicoleta o vor tine, ca de fiecare data, de mana.
