Cine a fost Regina Elena?
Pentru un răspuns, am consultat lucrarea clasică Regina-Mamă Elena a României, de Arthur Gould Lee (Humanitas, 2019).
Regina Elena se numără printre cei Drepți între popoare (la Memorialul Yad Vashem de la Ierusalim), distincție acordată celor care i-au ajutat pe evrei în timpul prigoanei fasciste din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Povestea Reginei-Mamă Elena este una tristă, compusă din tușe mai degrabă tragice. E povestea Cenușăresei derulată în sens invers (după cum remarcă chiar Arthur Gould Lee). A început ca prințesă, fiică a Regelui Greciei, și a sfârșit izgonită în exil după un mariaj nefericit cu Regele Carol al II-lea al României.
A trăit să-și vadă tatăl, fiul, soțul, frații alungați de pe tron.
Și totuși, povestea Reginei Elena este totodată una despre reziliență și supraviețuire.
Dacă e adevărat ce spunea Cehov, că importantă este puterea omului de a îndura, atunci Regina-Mamă Elena – chiar dacă o Cenușăreasă de sens opus – a fost o femeie incredibil de puternică.
Din ce familie provenea Regina-Mamă Elena
Dintre străbunicii ei, unul a fost rege, altul împărat, iar o străbunică regina-împărăteasă a Angliei. Un bunic a fost rege, iar celălalt împărat. Un unchi a fost împărat. Tatăl, soțul și fiul au fost toți regi. Printre verii ei, decedați sau aflați în viață, se numărau și se numără regii Angliei, Danemarcei, Norvegiei și Suediei. Regele Paul al Greciei este fratele ei, iar ceilalți doi frați ei au fost regii Greciei înaintea lui. Ea este verișoară primară cu ducesa de Kent și cu ducele de Edinburgh și verișoară de gradul trei cu regina Elisabeta a Angliei.
Aspecte din copilăria Reginei-Mamă
“Și în ziua de azi”, povestește regina Elena, „dacă scap un biscuit în ceai, mă simt vinovată, pentru că în copilărie am fost deseori lovită peste mâini când mi se întâmpla așa ceva.”
Deși mica prințesă a avut o copilărie fericită, marcată de strălucirea glorioasă a unui tron, mama ei i-a dat o educație strictă, atât în problemele mărunte, cât și în cele importante. Chiar dacă era bună și blândă, aceste calități adăugându-se frumuseții și vioiciunii, mama ei era severă câteodată. Iar tatăl ei, un bărbat înalt și blond, vesel și cu inima deschisă, devenea foarte rigid uneori.
Elena nu călătorise mult prin țara natală, Grecia
Elena ar fi dorit să călătorească mai mult prin Grecia, dar regina Sofia (n.r. mama Elenei) nu era prea încântată de idee, pentru că se temea de bolile provocate de condițiile primitive din viața de la țară și în special de malarie. Astfel că, deși Elena, cunoștea obiectivele culturale din Atena, ea nu văzuse mare lucru din provincii, exceptând unele puncte turistice faimoase, cum ar fi Corfu și alte câteva orașe mai mari.
Cum a văzut Elena abdicarea tatălui său
Mai târziu, când prințul Alexandru (n.r. fratele Elenei) a depus jurământul la Palat, Elena a așteptat în capul scărilor deasupra salonului unde se desfășura ceremonia.
“Încoronarea părea interminabilă. În cele din urmă, tata a ieșit singur pe ușă, lăsându-l pe fratele meu, noul rege, cu miniștrii. Trupul lui, altădată drept ca bradul, era puțin încovoiat în timp ce urca scările. Ajungând pe palier, s-a uitat la mine în tăcere, apoi, fără să se oprească, a mers mai departe. Durerea pe care i-am citit-o în ochi m-a copleșit. Nu mai era nimic de adăugat. Cu sufletul sfâșiat, l-am privit cum se îndepărta.”
Elena cunoaște durerea primului Exil (după ce tatăl său a abdicat)
Elena și Irina (n.r. – sora ei) plângeau întruna, o formă de descărcare a nervilor de care regina Sofia, cu formidabilul ei autocontrol, nu se putea bucura. Vasului îi lipseau până și cele mai elementare condiții, astfel că nu puteau decât să stea așezați, abătuți pe o arșiță cumplită, fie pe băncile înguste de lemn din cabinele lor, fie pe puntea mică și fără pic de umbră. Membrii echipajului îi priveau cu milă, dar nu îi puteau ajuta în niciun fel.
Cum s-au cunoscut Elena și Carol al II-lea
Elena nu voia deloc să meargă (n.r. – primise o invitație pentru ea și sora ei, Irina, la București, Regina Maria căuta să-l însoare pe Carol și se gândea că Elena ar fi potrivită), dar, pe vremea aceea, “nici nu se punea problema să am eu vreun cuvânt de spus”, scrie regina Elena.
“Făceam ce hotărau părinții mei. Dar i-am spus mamei că nu vreau să merg și speram ca ea și tata să nu insiste. Mamei i-a făcut plăcere ce i-am spus eu, pentru că nici ei nu-i convenea deloc să mă duc, dar tata a zis: <Vreau să te duci ca să vadă lumea că, deși eu sunt tratat ca un paria, copiii mei sunt bine văzuți.>”
Astfel, invitația a fost acceptată, iar grupul, însoțit de prințul Carol, a călătorit cu trenul regal trimis de la București. “În timpul călătoriei, nimeni nu l-a prea văzut pe Carol, căci părea să aibă o fire retrasă și prea puțin amabilă (…).”
Regele Ferdinand și regina Maria i-au primit cu multă ospitalitate, oferindu-le tot ce-și doreau și fiind foarte îngăduitori, ceva cu totul nou pentru Elena. La Pelișor erau reguli de etichetă mai stricte decât în Palatul tatălui ei din Atena, căci aici numeroși demnitari participau activ la viața cotidiană, inclusiv la toate mesele.
Regina Maria, care de multă vreme avea probleme cu firea romantică a fiului ei și dorea nespus să-l vadă căsătorit cu o persoană de rang corespunzător, spera foarte mult ca el să simtă atras de Elena. “Dar”, scrie ea, “la început nici nu a prea apărut, iar pe urmă nici nu m-a băgat în seamă.”
Nepotrivirea de caracter cu Carol al II-lea
La început, departe de zbuciumul Capitalei, viața la Foișor era idilică. Prințul Carol nu-și ascundea deloc încântarea față de farmecul proaspăt al soției sale și caracterul ei deschis, plin de căldură. El avea 28 de ani, iar ea era cu trei ani mai mică.
“Aveam multe gusturi comune pe atunci și viața era tare plăcută. Dar pentru că educația și înclinațiile lui Carol erau fundamental deosebite de ale mele, armonia dintre noi a început să se destrame încet, încet. Și astfel am început să bănuiesc că temperamentele noastre nu erau așa de potrivite cum crezusem la început.”
Cum a încercat Carol al II-lea să-l îndepărteze pe Mihai de mama sa (dar nu a reușit)
Între timp (n.r. – după ce Carol și Elena se despărțiseră de facto, Regele urmând a o trimite pe Elena în Exil în Italia pentru a trăi nestingherit cu Lupeasca), vizitele lui Mihai la tatăl lui se prelungeau, până când au ajuns să dureze aproape toată ziua.
Elena era din ce în ce mai neliniștită de această tactică de îndepărtare treptată a lui Mihai de ea, căci știa bine că educația pe care plănuia să i-o dea ea, maniera blândă prin care voia să-l facă pe copil să fie mai deschis erau cu bună știință batjocorite. Și, când a mai auzit și că i se găsiseră noi tovarăși de joacă pe care ea nu i-ar fi acceptat sub nicio formă, a simțit că o cuprinde disperarea.
Exilul de la Florența
În definitiv, avea un viitor în față. Încă îl mai vedea pe Mihai, chiar dacă numai de două ori pe an. Nu va fi nici singură, căci era cu familia și toți o tratau cu bunătate și înțelegere. Și nu avea decât treizeci și șase de ani, era trasă ca prin inel și atrăgătoare, încă destul de tânără ca să se bucure de viață, aici pe un tărâm care deja își arătase generozitatea față de ea, aici, la Florența, unde ea își găsise deja un sanctuar.
După cum înțelesese când murise mama ei, trebuia să înceapă viața pe cont propriu, să-și construiască un nou cămin, un loc pe care Mihai să-l considere și el casa lui, când va veni în vizită la ea. Va fi un cămin și pentru surorile și fratele ei, care avuseseră o mulțime de necazuri de când le murise mama. În timp ce va încerca să le facă viața mai ușoară, își va găsi alinarea și va avea o ocupație, pregătind un cămin pentru ea însăși.
Dragostea românilor pentru Regina-Mamă Elena
Anomalia reprezentată de monarhie într-un stat comunist era evidențiată nu numai de atitudinea ambiguă a guvernului, ci și, într-un fel grăitor, de oameni. Odată, pe când se afla pe șoseaua București-Sinaia, mașina reginei a ajuns din urmă un convoi de camioane pline cu muncitori tineri, care au aclamat-o și au fluturat cu entuziasm steagurile pe care le aveau. Dar steagurile erau roșii și aveau secera și ciocanul pe ele.
La fel de semnificativ a fost și un incident petrecut în timpul unei vizite făcute la celebra Biserică Neagră din Brașov, care se înalță în centrul orașului. Când regina și însoțitorii ei au ieșit din biserică, au fost înconjurați de o mulțime de precupețe cu flori în brațe. Nu au avut curajul să o aclame, în schimb au implorat-o în șoaptă:
Nu ne părăsiți, Majestatea voastră, nu ne părăsiți! Sunteți ultima noastră speranță.
Sufocându-se de emoție, Elena a murmurat cuvinte de mângâiere și încurajare. Când s-a urcat în mașină, a constatat că podeaua era plină de flori.
Restul e cunoscut, Regele Mihai I a fost silit să abdice și a plecat în Exil, împreună cu Regina-Mamă, care se întorsese în România să îi fie alături, după ce Carol al II-lea a renunțat la tron și a fugit în lume cu amanta, Elena Lupescu.
Regina Elena a murit la Lausanne, în Elveția, în 1982.
