Ultimele cuvinte ale omului care a stiut sa moara

Am urmat candva Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. Acolo, asa cum scria un coleg, viata era anosta – dupa cursuri, beai o bere si te credeai Lech Walesa. Nu voi idealiza, va voi spune adevarul: nu incepuse nicio „Revolutie Portocalie”, totul era inca de un gri perfect. Nu era cool, gen, sa fii student in Romania de atunci: dispretul pentru oameni gasea destule oportunitati sa ti se confirme. Insa, strig si eu ca Toparceanu: insa, traiasca salvatorul insa! Insa aveai norocul sa te intalnesti cu ganditori care te schimbau. Bizara alchimie! Magnific paradox! Deveneai, deodata, si mai idealist, dar si mai lucid. Cei mai multi dintre profesori voiau sa faca din noi liberali, poate chiar libertarieni. Insa! Eram tineri normali, cu inima tot la stanga, inclinati spre marxism. Acolo l-am cunoscut pe Zizek, dar si pe Kolakowski, dar si pe Milosz.

Acolo, poate inainte de timp, l-am citit pe Tony Judt. Bineinteles ca a fost dragoste de la prima pagina. Sunt ani de atunci. M-am retras in mediocritatea si magia redactiilor ziarelor, iar cand lucrezi intr-o redactie de ziar, timpul isi pierde contururile reale. Traiesti intr-un sprint continuu care nu duce nicaieri. E rusinos, dar asa a fost: am uitat, asa cum uiti iubirile din studentie, si de Tony Judt.

In vara anului 2010 am aflat ca „ a incetat din viata dupa o grea suferinta”. Mi-am pierdut deprinderea de a mai fi impresionat de drame. In redactiile ziarelor ajung, totusi, toti mortii. Nu cred ca m-am oprit atunci sa ma gandesc. Mai tarziu, cand 2011 tocmai se sfarsea, am vazut intamplator „Cabana memoriei” intr-o librarie devastata de hipsteri. Am inceput sa o citesc fara speranta. Insa! Stiti cum e cand regasesti ceva ce credeai pierdut pentru totdeauna?

Cel ce a maniat zeii

Cand a scris acest ultim volum, Tony Judt stia ca moare, murea deja. Avea o boala ingrozitoare, o varianta de scleroza laterala amiotrofica. Fizicul ii era definitiv ruinat. Trebuie ca a maniat candva zeii – e silit sa admita.

Ziarele te invata sa fii scurt, asa ca voi fi scurt: „Cabana memoriei” nu isi propune sa fie memorabila, dar este. Si, atunci va intreb, ce veti face in fata mortii? Ce? Si, atunci va intreb, cine va va judeca? Cine? Tony Judt se judeca singur – e mai onest. Ei bine, „Cabana memoriei” are putin peste doua sute de pagini. In cate pagini poti sa-ti rezumi, pana la urma, viata fara sa devii nici previzibil, nici patetic?

„Cabana memoriei” este una dintre acele carti rare in care melancolia este dublata de ratiune. Fata cu moartea, Judt se retraieste cu o inspaimantatoare sinceritate. Nu as vrea sa exagerez, dar cred, ca pana la urma, cartea asta a devenit pentru el mai importanta decat insasi viata.

A fost profesor, iar fiecare dintre eseurile de aici este o lectie. V-ati saturat de lectii? Va inteleg, dar gresiti. Tony Judt reuseste sa explice, inca o data secolul XX. Urla la urechile surzilor? Poate ca da, si poate ca vom afla curand si poate ca va fi definitiv si tragic. Dar macar Tony Judt a plecat impacat. A implinit cel mai greu ritual al devenirii unui om: a stiut sa moara. „Cabana memoriei” deja l-a mantuit.

…

“Daca ar exista un partid al celor care nu sunt siguri ca au dreptate, as face parte din el”, obisnuia sa spuna Tony Judt, citandu-l pe Albert Camus. Si mai credea ceva istoricul britanic: “Fiecare idee proasta sfarseste in varsare de sange, dar intotdeuna e vorba de sangele altcuiva”.

Nascut in ianuarie 1948 in Londra, Judt este considerat unul dintre cei mai importanti istorici ai Europei contemporane. Mai mult decat atat, insa, Judt a fost, cat a trait, un monument de contradictii: un idealist care putea lua forma unui critic feroce chiar fata de cei care-i impartaseau idealurile; un evreu mandru de mostenirea sa – “Nu e nevoie sa fii evreu ca sa intelegi istoria europeana a secolului XX. Dar ajuta”, spunea Judt -, care a ajuns obiectul urii multor israelieni; un social-democrat tipic care a sfarsit prin a se muta in America.

Profesor la New York University, director al Institutului Remarque de Studii Europene, Tony Judt este autorul celui mai important volum despre istoria Europei in anii Razboiului Rece, “Postwar”. Dupa diagnosticarea cu boala care avea sa-i aduca sfarsitul, Judt s-a apucat sa scrie “Cabana memoriei”, strangand laolalta bucatelele de amintiri imprastiate de-a lungul vietii sale. “Sunt englez, iar englezii nu exerseaza optimismul”, spunea Judt cand vorbea despre boala sa. Dar cum altfel decat optimism poate fi numita fereastra deschisa spre memoria Cambridgeului sau a Parisului anilor ’60 si ’70, spre amintirea ceturilor londoneze si a troleibuzelor de demult, spre imaginea pierduta in timp a fetelor de atunci, “echipate intr-o linie Maginot de nepatruns de carlige, curele, centuri, jartiere, combinezoane si jupoane”?

“Cabana memoriei” a aparut, anul trecut, la Editura Polirom si costa 19,95 lei.