Ce s-a întâmplat pe 23 august 1944 în România? Cel mai scurt răspuns ar fi acesta: o lovitură de stat în care regimul mareșalului Ion Antonescu a fost răsturnat, Bucureștiul a rupt relațiile militare cu Germania hitleristă (și țările Axei), iar trupele române de pe front s-au alăturat forțelor Aliaților.
Istoria nu e însă niciodată atât de scurtă și de simplă ca un paragraf succint. Ziua de 23 august 1944 a fost probabil cel mai îndoit și deformat eveniment istoric românesc din secolul celor două războaie mondiale.
Fiecare și-a croit propria narațiune despre cauzele și urmările acestei zile în care mareșalul Antonescu a fost arestat la ordinul ultimului rege al românilor, Mihai I.
Palatul regal și-a construit un 23 august al său.
Liderii partidelor politice din Interbelic și-au făurit un 23 august al lor.
În fine, comuniștii sprijiniți de Uniunea Sovietică (care aveau să acapareze puterea în stat, instaurând pe ruinele României ieșite de sub dictatura fascistă o altă dictatură, doar că de sens ideologic contrar) și-au croit și ei întreaga mitologie națională în jurul zilei de 23 august.
Istoria politico-militară a românilor nu are prea multe zile de însemnătatea lui 23 august. Dar la fel de adevărat e că nu are nici prea multe zile la fel de manipulate și de subjugate nevoilor fiecăruia.
Orice ar fi fost ziua de 23 august 1944, ea a devenit de a doua zi altceva. Încercăm să pășim, la Pixul cu mină, pe urmele multiplelor versiuni ale acestui eveniment capital.
Cum se vedea ziua de 23 august în 1944
Declarațiile lui Constantin Titel Petrescu (n.r. – lider al Partidului Social-Democrat din România)
Partidele politice fuseseră desființate încă de pe vremea regelui Carol al II-lea, dar adevărul este că ele au continuat totuși să activeze clandestin. Asta înseamnă că au lucrat fiecare pe cont propriu, dar fără registre de membri, fără cărți de membru, fără întruniri politice și fără presă.
Singurul partid care a avut o presă clandestină a fost partidul comunist care avea o experiență căpătată în timp de 22 ani de activitate clandestină.
Cele patru partide care reprezintă întreaga opinie publică a țării au lucrat pe cont propriu pentru dărâmarea regimului exmareșalului Antonescu, dar au avut legături și între ele, legături care au dus apoi la o coordonare disciplinată a acestei acțiuni. Căci deși atât de deosebite ca doctrină totuși aceste patru partide s-au regăsit pe linia interesului național: eliberarea României din ghearele hitlerismului și încetarea unui război nenorocit.
Comitetul executiv al partidului nostru […] m-a însărcinat încă de anul trecut să iau contact cu conducerea partidului comunist, cu d. Iuliu Maniu și cu d. Dinu Brătianu. În principiu eram de acord cu toții că Germania a pierdut războiul, că România s-a angajat într-o aventură nenorocită alături de o Germanie dictatorială și împotriva unui mare vecin socialist și că trebuie cu orice risc să înlăturăm regimul nefast încă înainte de deznodământul fatal îl întregii probleme europene.
Nu putem trece cu vederea rolului imens pe care l-a avut în această acțiune patriotică Majestatea Sa Regele Mihai I, ale cărui sentimente și convingeri le cunoaștem, dar pe care căutam pe cât posibil să-l ținem departe de toate aceste frământări politice.
(…)
Ieșirea din Axă și alăturarea noastră de Aliați a întârziat însă deoarece fostul mareșal Antonescu simțise că se pregătește ceva cu toate că partidele cu lucrat cu absolută discreție, totuși se știa în toată țara că evenimentele se precipită spre un deznodământ fatal.
După ce ne-am pus cu toții de acord asupra datei și modalității loviturii de stat, am făcut în ziua de 22 august o ultimă încercare de a-l determina pe fostul mareșal Antonescu să încheie el însuși armistițiul, el care deslănțuise tot dezastrul.
În seara de 22 August, în numele grupului celor patru partide, a fost rugat d. Ion Mihalache, care avea relații personale cu generalul Antonescu, să se ducă la Snagov și să încerce să-l convingă pe fostul mareșal că interesul țării cere imediata încetare a oricăror relațiuni cu Germania hitleristă.
Ion Antonescu a răspuns prin d. Mihalache că își dă seama de situație, dar a cerut un răgaz de o zi pentru ca să reflecteze. Am constatat mai târziu că el voia să ceară asentimentul nemților…
A doua zi dimineață, miercuri 23 august, întruniți acasă la d. Dinu Brătianu, toți reprezentanții partidelor, în afară de prietenul Lucrețiu Pătrășcanu, care erau rău hăituit de Siguranță, am rugat pe d. George Brătianu să facă o ultimă încercare în numele partidelor politice pe lângă fostul mareșal și să ceară răspuns precis la oferta ce i se făcuse. Ex-mareșalul ezita. D. George Brătianu i-a sugerat ideea să se prezinte imediat la Palat, ca să discute acolo întreaga chestiune cu Majestatea Sa Regele.
Ion Antonescu a acceptat. După amiază la ora 4, însoțit de Mihai Antonescu, s-a prezentat Regelui, cu care a avut o discuție foarte agitată. Generalul se încăpățâna să ceară consimțământul nemților pentru încheierea armistițiului României. Ceea ce era o aberație. În fața acestei atitudni de încăpățânare orbească, Majestatea Sa i-a declarat arestați. (Cum s-a produs lovitura de stat de la 23 august 1944. Rolul suveranului, tipografia Viața Literară, București, 1944)
Declarațiile lui Iuliu Maniu (n.r. – lider al Partidului Național Țărănesc)
Regimul dictatorial introdus de fostul rege Carol a împiedicat națiunea română să-și exprime voința, care a fost întotdeauna de a lupta alături de democrațiile occidentale și de Națiunile Unite.
Eu însumi în calitate de președinte al PNȚ am protestat pe față. Toate protestele mele au rămas însă fără rezultat. Regimul dictatorial și-a urmat cursul și noi a trebuit să suportăm aberația de a sta în război cu Națiunile care înainte cu 25 de ani ne-au ajutat să facem România Mare și împotriva puternicei noastre vecine, Rusia.
În clipa din urmă însă voința fermă a Regelui nostru a oprit cu un gest energic fatalitatea și a dat curs nou Istoriei. (Cum s-a produs lovitura de stat de la 23 august 1944. Rolul suveranului, tipografia Viața Literară, București, 1944)
Declarațiile lui Lucrețiu Pătrășcanu (n.r. – lider al Partidului Comunist)
D. Pătrășcanu a arătat că hotărârea de ieșire a României din război a fost luată încă din Aprilie, când M.S. Regele a primit pe șefii opoziției și reprezentanții armatei.
D. Pătrășcanu a mai declarat că mareșalul Antonescu va fi judecat de un tribunal român sau de un tribunal internațional. El se află la loc sigur și nu poate să scape “nici în vis”. (Cum s-a produs lovitura de stat de la 23 august 1944. Rolul suveranului, tipografia Viața Literară, București, 1944)
Declarațiile lui Dinu Brătianu (n.r. – lider al Partidului Național Liberal)
Poporul român dorea pacea și simțea că o țară mică, prinsă în conflictul armat a două mari puteri, nu putea decât să fie zdrobită, pierzând totul.
Era evident că Germania, chiar învingătoare, nu ne-ar fi permis să reluăm Ardealul pierdut prin arbitrajul de la Viena.
Am recomandat la urmă Mareșalului ca cel puțin să aibă toate menajamentele față de adversarii Germnaiei, foștii noștri aliați, care ne ajutaseră să întregim țara. El însă, ca să câștige bunăvoința lui Hitler, a depășit orice limită, introducând la noi excesele dictatoriale ale Germaniei, persecuțiuni cu munca forțată, ucideri, suprimarea oricărei libertăți. (Cum s-a produs lovitura de stat de la 23 august 1944. Rolul suveranului, tipografia Viața Literară, București, 1944)
23 august post-1944
Cum se vedea ziua de 23 august în 1945
La 23 August, Armata Română, trecând alături de glorioasa Armată Roșie, luptând cot la cot cu ea, a redat țării posibilitatea de a reintra cu cinste în rândul Națiunilor Unite.
Dictatura fascistă instaurată în România n-a căzut din cer. Ea a fost urmarea guvernărilor anti democratice și reacționare ale lui Brătianu și Maniu, a căror politică, străină de nevoile arzătoare ale poporului, a înhămat România la carul hitlerismului. Cu sprijinul efectiv al acestor trădători de neam, România a devenit baza de plecare în agresiunea mârșavă împotriva marii vecine și prietene de la Răsărit, Uniunea Sovietică.
(…) s-au năpustit asupra pașnicului popor sovietic, prădând, distrugând, părjolind și nimicind fabrici, căi ferate, construcții și locuințe, muncite din greu de muncitorii, țăranii și intelectualii sovietici. N-au fost cruțate de barbari instituțiile de cultură și de știință, au fost incendiate muzee, biserici și biblioteci, au fost nimicite bunuri create timp de secole care aparțin civilizației întregii omeniri progresiste.
Cei mai buni fii ai poporului român s-au ridicat cu hotărâre împotriva regimului fascist al lui Antonescu. Clasa muncitoare, Partidul Comunist, au dat cele mai numeroase jertfe pentru libertatea și independența Patriei. Arestările de patrioți și înscenările de procese de la Siguranță s-au ținut lanț.
(…)
La 23 august 1944 soarele a răsărit și pentru țara noastră, asuprită și jecmănită de fasciști.
La 12 septembrie 1944 delegația română a semnat la Moscova convenția de armistițiu. Pentru prima oară în istorie s-a întâmplat ca învingătorul nu numai să nu ceară vreun petec de teritoriu învinsului, dar și să-l ajute să repare o nedreptate istorică. Uniunea Sovietică declară că nu recunoaște odiosul diktat de la Viena și că Nordul Ardealului trebuie să revină României.
Despăgubirile pe care România trebuie să le plătească Uniunii Sovietice nu reprezintă decât o foarte mică parte din distrugerile și jafurile fătuire de clica fascistă. (23 August. Sărbătoarea națională a poporului român, Ministerul Propagandei, București, 1945)
Cum se vedea ziua de 23 august în 1949
S-au împlinit cinci ani de când poporul nostru, eliberat din jugul imperialismului, și-a dezdoit grumazul și înaintează cu pași siguri spre un viitor fericit.
După cum apele spumoase ale unui fluviu străbat crestele potrivnice ale munților numai prin trecătoarea pe ele înșile și-au săpat-o încetul cu încetul în piatră, așa și eliberarea noastră a avut loc tocmai pe drumul croit și adâncit iar și iar de întreaga istorie a luptelor poporului nostru împotriva jugului burghezo-moșieresc și imperialist.
(…) Și iată că în clipele celei mai adânci înjosiri a țării noastre – vândută de burghezie și moșierime drept colonie și pepinieră de carne de run imperialismului german și slugilor lui fasciste – brațui nebiruit de puternic al Partidului Bolșevic poartă din nou spre plaiurile noastre făclia izbăvirii din robie. Crescut din suferințele și din setea de libertate a poporului, călit în furtuni, Partidul Comunist Român se află la postul de luptă.
Înspăimântate, burghezia și moșierimea caută să câștige timp și partidele sale, liberalii și național-țărăniștii, tratează simultan cu trădătorul Antonescu și cu imperialiștii anglo-americani, cărora le oferă stăpânirea asupra României. Partidul Comunist pășește însă cu hotărâre revoluționară și determină trecerea Armatei Române de partea Armatei Sovietice eliberatoare.
(…)
Azi, la cinci ani de la marea zi a eliberării, muncitorii au fixat cu mândrie pe unul din stâlpii care străjuiesc marile lucrări ale canalului Dunăre-Marea Neagră inscripția: Construim fără burghezie și împotriva burgheziei. Inspirată din genialele cuvinte ale lui Stalin, această inscripție dă un răspuns minunat și plin de justificată mândire la întrebarea: Ce am câștigat de pe urma lui 23 august?
Ce am câștigat? Construim!
(…)
Noi mergem cu Uniunea Sovietică, siguri de sprijinul ei tot mai puternic. Mână în mână cu democrațiile populare, cu muncitorimea revoluționară, cu toate popoarele mărețului lagăr antiimperialist condus de URSS, noi pășim înainte, siguri de viitorul și soarta poporului nostru…(23 august, Ana Pauker, Editura Partidului Muncitoresc Român, 1949)
Cum se vedea ziua de 23 august în 1954
Ziua de 23 august 1944, ziua eliberării României de către eorica și invincibila Armată Sovietică, ziua doborârii dictaturii fasciste de către forțele populare patriotice, conduse de Partidul Comunist Român, este o dată istorică în viața poporului.
Ea marchează începutul unei cotituri radicale, cotitura de la regimul de sălbatică exploatare și asuprire a maselor muncitoare, la regimul democrat-popular, în care poporul muncitor este singurul și adevăratul stăpân al țării, constructorul noii vieți socialiste. (Zece ani de la eliberarea patriei noastre, Institutul de istorie a partidului de pe lângă CC al PMR, 1954)
Lozinci pentru 23 august 1965
