Un erou din secolul XX, uitat în secolul XXI

N-am avut mulți români care să fie, prin exemplul vieții lor, cât tot secolul pe care l-au traversat. Oleg Dombrovschi a fost unul dintre acești foarte puțini.

0

Pe Oleg Dombrovschi l-au pus pe prima pagină a cotidianului într-o zi de vineri. Era 23 ianuarie 2009, iar ziarele se tipăreau încă în formatul berliner – aveai nevoie de deschiderea ambelor brațe pentru a le cuprinde.

Subiectul veteranului de război trecut prin zeci de lagăre sovietice Oleg Dombrovschi a primit în acea zi un spread – mai exact, două pagini de ziar în oglindă, care să-i spună pentru prima oară povestea și care să i-o și păstreze pentru totdeauna.

Memoria internetului nu e atât de grozavă pe cât credem – din contră, uneori e foarte scurtă -, dar viața lui Oleg Dombrovschi stă încă împăturită între paginile ediției acelui ziar păstrată spre arhivare în biblioteci.

Titlul care i s-a dat articolului de deschidere a rezumat călătoria prin lume a acestui român basarabean trecut prin toate suferințele veacului: Un om cât tot secolul XX.

Oleg Dombrovschi a fost un om relativ norocos.

Când l-am cunoscut, la începutul lui 2009, împlinea 90 de ani. Dacă ar fi făcut însă un bilanț al celor negri și pierduți, românul născut în Basarabia ar fi numărat trist:

trei ani de război mondial, șapte ani de prizonierat în lagărele sovietice (peste treizeci tranzitate!) și încă șase ani în pușcăriile comuniste din România (care nu l-a primit deloc cu brațele deschise după eliberare, din moment ce luptase pentru Rege și refuzase să revină în țară alături de infamele divizii sovietizate Tudor Vladimirescu sau Horia, Cloșca și Crișan).

Povestea vieții lui, în care oamenii mor brutal, după legi fără sens, este rezumatul veacului trecut, când lumea a înnebunit și a vrut să se sinucidă într-un război armat cum n-a mai fost – apoi într-o bătălie subsecventă pentru supremație ideologică.

Povestea ne-a spus-o chiar Oleg, într-o sâmbătă, una dintre acele zile fără nuanță în care bunicii își iau pe genunchi nepoții și le istorisesc povești de demult. Șapte ore a vorbit, fără pauză, bătrânul.

În ziua aceea, Oleg Dombrovschi s-a trezit devreme, a mângâiat cu două degete harta României Mari pe care o ținea în sufragerie, o hartă lucioasă, făcută pe comandă, și-a pus cămașă albă și cravată și ne-a așteptat, ca și cum urma ceva important. Nu a scris cărți de memorii, rândurile publicate în acel ianuarie din 2009 sunt singura mărturie completă rămasă celor de azi a celor pătimite de veteranul de război.

Oleg nu mai e. Și nu mai e nici încăperea în care ne-a primit la acel început de 2009. Însăși casa basarabeanului a fost recent demolată pentru a face loc unei clădiri rezidențiale cu două etaje și mansardă.

Am aflat întâmplător acest lucru plimbându-ne zilele trecute pe străzile adiacente Bazei Sportive Cireșarii, fostul Parc al Copilului de lângă Piața Domenii din București. Acolo, pe Athanasie Enescu, la numărul 37, era acum un deceniu casa lui Oleg Dombrovschi.

Fațada ei este ilustrată în fotografia care însoțește acest articol.

Astăzi nu mai e de găsit acolo nici măcar o ruină. Din teribilul secol XX, învingător absolut a ieșit capitalismul. Pământul pe care stătea casa fără etaj a lui Oleg Dombrovschi e suficient de valoros în această parte a Capitalei pentru ca sfântul profit să dicteze ce ne rămâne din trecut. Dacă ne mai rămâne ceva.

E improbabil, desigur, ca vreo placă să marcheze comemorativ pe viitoarea clădire rezidențială că acolo a locuit cândva, într-o casă fără etaj, un erou uitat din secolul XX, Oleg Dombrovschi.

Viața își urmează cursul, uitarea pare a fi viitorul nostru firesc.

Athanasie Enescu, cel care dă numele străzii, a fost și el un veteran – al aviației din Primul Război Mondial. Ar fi dificil de justificat înlocuirea unui erou uitat cu numele altui erou uitat. Dar perpendiculară pe fosta stradă a lui Oleg Dombrovschi e strada Copilului.

N-am putut face prea multe lucruri pentru veteranul basarabean cât a fost în viață. I-am aflat și i-am spus povestea târziu, când deja era în pragul celui de-al nouălea deceniu de viață.

Oleg Dombrovschi n-a mai ajuns sa facă suta – dar cei rămași după el pot repara ceva (oricât de mic) din istoria tragică a secolului care l-a chinuit pe veteranul de război. Cum? Rebotezând strada Copilului cu numele lui Oleg Dombrovschi.

N-am avut mulți oameni care să fie, prin exemplul vieții lor, cât tot secolul pe care l-au traversat. Oleg Dombrovschi a fost unul dintre acești foarte puțini.

Povestea lui excepțională poate fi citită integral AICI.

Acum, la acest timp târziu, în care rezidențialele P+2 sunt noua religie a contemporanilor, Consiliul Local al Sectorului 1 ar putea onora – în numele societății noastre de oameni prosperi care uită – trecerea prin lume a lui Oleg Dombrovschi.

Ar fi, de fapt, un gest de onoare față de noi înșine.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Al doilea Grand Slam
Săptămâna ce se încheie e a Simonei Halep. Nu o vedea mai nimeni în a doua săptămână și ea câștigat turneul. A făcut-o jucând spectaculos de bine. A fost impecabilă tactic. Iar victoria ei din finala cu Serena Williams, cea mai bună jucătoare din toate timpurile, este un meci de colecție.

Un rezumat al meciului, AICI.

Un comentariu la cald, AICI.

Un comentariu la rece, AICI.

Conferința de presă, AICI.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

O carte
Te voi iubi pân’ la sfârșitul patului, de Daniel Bănulescu. Editura Tracus Arte. Poezie bună.

Încă o carte
Balada lui Daniel Bănulescu, de Daniel Bănulescu. Tot Editura Tracus Arte. Tot poezie, tot bună.

Încă o carte de poeme
Drag-o-Stea, de Cătălin Stanciu. Editura Libris, Brașov, 2019.

Cele mai frumoase nuvele din secolul XX
Cântecul stepei, cântecul munților, de Cinghiz Aitmatov, Polirom.

Un spectacol de teatru
Nu regret nimic, la Teatrul Act.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Ipocrizii europene
Proba definitivă a faptului că politica Uniunii Europene în materie de migrație este de un cinism înfiorător: calculele politice au devenit mai importante decât viețile oamenilor.

Nu ratați povestea nemțoaicei care a sfidat Italia celebrului Matteo Salvini și a salvat destinele câtorva necunoscuți, AICI.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.