O lume care nu gaseste calea de mijloc va fi mereu condamnata sa penduleze intre extreme. Putem aseza aceasta concluzie mica la capatul saptamanii trecute, una in care s-au deplans compromisurile si s-a facut apologia intransigentei.
Acuzele au curs din toate partile.
Cum e posibil ca premierul Victor Ponta sa ajunga la o intelegere cu presedintele Basescu, preluand in discursul sau inclusiv teme ale propagandei de la Cotroceni? – au sarit principiali gardienii adevarurilor absolute din USL.
De ce a sacrificat Traian Basescu independenta justitiei, renuntand la incoruptibilul rece Daniel Morar in favoarea unei paci institutionale caldute? – au intors baionetele fidelii de altadata ai principialitatii prezidentiale.
Si unii, si altii au evidentiat conditiile principiilor in spatiul romanesc: aici, remarca odata Andrei Plesu, ele tin mai degraba de estetica decat de etica. Au un sublim absolut care nu poate fi interpretat. Fie e asa, fie nu e deloc. Nu e spatiu in lumea lor ideala pentru hamletizari inutile, pentru dubii, pentru solutii de mijloc. E loc doar pentru verdicte sigure, pentru opozitii eterne, pentru inaltimi inaccesibile. Altfel, ne paste la fiecare pas Caragiale: “o sotietate fara printipuri va sa zica ca nu le are”.
Poate ca nu gresea, totusi, Petru Cretia, “nefericiti cei drepti, caci vor taia prunci in doua.”
Poate ca nu gresea nici I.D. Sirbu, “e in traditie la noi sa depui un testicol la Primarie, in semn de gaj sau ca ostatic, pentru ca asta iti asigura restul de barbatie.”
Ce alegem intre cele doua? Imposibila dilema in lumea noastra plina de certitudini.
Iata cateva incertitudini izbavitoare.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Lumea moderna
Imi place tehnologia. Nu sunt o fanatica, dar o apreciez, o cultiv, vreau sa avem relatii de prietenie cu beneficii mutuale. Ce nu imi place, insa, este cum a modificat relatiile interpersonale. Dupa ce ca oricum le media si intermedia de ani buni, in prezent a ajuns sa le modifice fundamental si sa le reierarhizeze.
Astazi promisiunile valoreaza fix cat dureaza sa le faci, adica 2-3-4 secunde, nu mai mult. Pe urma le treci in agenda, telefon, laptop, calendar si … te grabesti undeva. Te asteapta alte obiective si prioritati. Ei, tocmai de-asta nu le onorezi. Pacat, prieteniile, cel mai adesea, au de suferit.
Si o melodie care descrie bine lumea moderna.
-
Cvartete
Cititi-l pe T.S. Eliot si aceasta poezie despre viata. Incepe asa: In my beginning is my end. In succession / Houses rise and fall, crumble, are extended, / Are removed, destroyed, restored. Sigur ca e cam lunga, multe lucruri consistente sunt asa, concentrati-va un pic. Nu va ia mult. Si credeti-ma, e despre viata si despre voi, despre fiecare dintre voi.
Si se incheie cam asa: Love is most nearly itself / When here and now cease to matter. / Old men ought to be explorers / Here or there does not matter / We must be still and still moving / Into another intensity / For a further union, a deeper communion / Through the dark cold and the empty desolation, / The wave cry, the wind cry, the vast waters / Of the petrel and the porpoise. In my end is my beginning
Ce nu poate lasa in urma Andrei Craciun
-
Astazi este mainele de care te-ai temut ieri
Cel mai recent roman al lui Radu Paraschivescu, fara sa fie cel mai bun din deja opera autorului, caci ‘Fluturele negru’ are o delicatete stilistica indimenticabila. ‘Astazi este mainele de care te-ai temut ieri’ spune istoria unei balade plecate din Irlanda secolului XIX, calatorind fantastic prin lume pentru a ajunge pe buzele suporterilor lui Liverpool intr-o finala de Liga Campionilor, si asa mai departe.
-
Emigrantii
Imi plac, ii caut de cate ori mi se ofera sansa calatoriei. Am prieteni pe toate mediteranele. Cu unii am copilarit, ii regasesc integrati, fara sa fie totusi indepartati de Romania, intr-un paradox complet. Unuia dintre ei i-a spus sotia, romanca si ea, intr-o noapte, la un ceas de cumpana, cand se inregistra un cutremur cu multe grade pe scara Richter: ‘Amore, terremoto!’. Ma gandesc: mai exista drum de intoarcere acasa dupa ‘Amore, terremoto!’? Lumea intreaga a devenit casa noastra. Suntem copiii unui timp despre care se va vorbi ca despre marile descoperiri geografice si noi nu stim asta.
-
Orasul Siena
Se implineste, iata, o saptamana de cand am parasit orasul Siena, vreme suficienta pentru o noua facere a lumii. Incerc inca sa inteleg cum un miracol atat de vechi are pulsatiile cordului atat de tinere. Cum.
-
Portret al artistului la tinerete
Din secolul XIX, Joyce este artistul care m-a intrigat cel mai mult. Ma intorc de aceea din timp in timp la ‘Portret al artistului la tinerete’. Acum, intr-o noua editie, la Humanitas, in traducerea seducatoare a Antoanetei Ralian. Mai sunt trei ani si aceasta capodopera va implini un secol. Oameni, oameni, fratii mei, imbatranim.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Vicii
Relateaza Gheorghe Dindere, un activist comunist din “primul val” care i-a cunoscut indeaproape pe ilegalistii Dej, Maurer, Apostol sau Pirvulescu, intr-un interviu acordat in noiembrie 2007:
“Numirea lui Ceausescu in locul lui Dej a fost lucratura lui Maurer. De ce? Daca Gheorghe Apostol ar fi fost ales in locul lui Dej, Maurer ar fi fost cercetat si posibil acuzat de neindeplinirea unei sarcini foarte importante de partid. Apostolo stia un lucru grav despre Maurer, de care Dej nu aflase in timpul vietii.
Este cunoscut faptul ca lui Dej i se pregatea evadarea din lagarul de la Targu-Jiu in 1944, unde se afla inchis cu mai multi activisti de partid. Constantin Pirvulescu, secretar general al partidului in acea perioada, i-a dat aceasta sarcina lui Maurer. Urma ca acesta sa-l scoata pe Dej din inchisoare intr-o anume zi si la o anumita ora. Maurer a plecat din Bucuresti spre Targu-Jiu cu o masina, dar in Craiova a dat tot planul evadarii peste cap. S-a dus la curve! Si n-a mai ajuns la timp pentru a-l scoate pe Dej din locul stabilit.”
Cumva, toata istoria noastra pare decupata din Caragiale.
-
Poanta
Daca ati vazut “Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, stiti secventa. E un prim plan usor stangaci cu dictatorul de la Bucuresti, asezat confortabil intr-un fotoliu, zambitor, doar nodul de la cravata-i alba cu romburi rosii incapatanandu-se sa strice simetria. In stanga lui Ceausescu sta pe vine un barbat sobru, imbracat intr-un costum negru, care a imprumutat parca ceva din fizionomiile locului.
Suntem la Phenian, Kim Ir Sen traieste, iar anul este 1978. Camera de filmat surprinde in plan secund si imaginea din spatele ei, reflectata intr-un geam: zeci de mii de brate flutura pancarte colorate, desenand perfect, pe toata intinderea tribunei stadionului, cuvantul “socialist”. Tipul in costum de langa Nicolae Ceausescu este Isidor Urian, omul care a asistat, vreme de aproape doua decenii, la toate discutiile neoficiale dintre Conducatorul de la Bucuresti si Marele Lider de la Phenian. Asigura traducerea, fiind unul dintre extrem de putinii vorbitori de coreeana din ministerul roman al afacerilor externe.
L-am intalnit pe Isidor Urian 32 de ani mai tarziu, in apartamentul sau din Colentina decorat cu ideograme coreene si incarcat de amintiri. Era 1 decembrie, o dimineata asediata de ploi reci, in care uniformele se pregateau de parada langa Arcul de Triumf, nestiind ca generalul cu doua stele Neculai Ontanu le face concurenta din Piata Obor. Acolo, oamenii stateau incolonati pe mai multe randuri pentru a beneficia de bunavointa festiva a primarului Sectorului 2: carnati cu fasole.
Alti generali, si mai incarcati de stele si medalii acordate pe timp de pace, ridicau la mii de kilometri distanta temperatura conflictului armat in Peninsula Coreeana. Kim Jong-il conducea inca Nordul, astazi in locul sau e mostenitorul Jong-un, dar retorica belicoasa n-a pierdut nimic din amestecul de indrazneala, inconstienta si violenta.
Cititi analizele presei straine si evaluarile celor mai importante think-tank-uri occidentale, puteti gasi acolo cauze, efecte si predictii. Nu intotdeauna, insa, a intelege un fenomen e sinonim cu a-i aduna realitatile vazute, cu a-i fixa reperele si a-i cantari pe hartie plusurile si minusurile.
In dimineata aceea de decembrie din 2010, Isidor Urian si-a amintit de o cina la Bucuresti cu fratele mai mic al lui Kim Ir Sen, venit la tratament in Romania la invitatia lui Nicolae Ceausescu. La un moment dat, dupa mai multe pahare de vin, au inceput sa se spuna bancuri, intr-o atmosfera relaxata. Indemnat de liderul comunistilor romani, Gogu Radulescu a amintit poanta despre construirea socialismului in Elvetia.
“O delegatie de partid merge in Elvetia sa studieze daca este posibila construirea socialismului acolo. La intoarcere, tovarasii scriu un raport din care nimeni nu intelege nimic, asa ca participantii sunt chemati la partid sa spuna clar daca este sau nu posibila construirea socialismului in Elvetia. Lasati fara optiune, delegatii raspund: <Este posibila, dar ar fi pacat>”.
Printre hohotele de ras de la masa, si-a amintit Isidor Urian, s-a auzit vocea coreeanului: “De ce ar fi pacat?”
