Un posibil leac pentru Sindromul Romania

Desi o tara cu ambitii si reguli democratice aparent statornice, Romania e aproape in permanenta lipsita de dimensiunea reala a valorilor, practicilor si procedurilor care ii anima propria democratie. Sindromul acesta nu e, totusi, fara leac. Remediul a fost facut vizibil, recent, de un tanar din Constanta.

0

La inceputul saptamanii trecute, stirea si-a facut loc intre dezbateri electorale si plictiseli estivale: un student constantean a depus o cerere la tribunal, solicitand dizolvarea consiliului local al celui mai mare oras de pe litoralul romanesc.

Practic, ce-a facut Alexandru Bajdechi a fost sa verifice doua chestiuni extrem de simple: cand a fost ultima sedinta a Consiliului Local Constanta si care e termenul maxim prevazut de lege pentru convocarea uneia noi. Asa a aflat tanarul ca, de pe 23 august, legislativul constantean e in stare de dizolvare, intrucat primarul Radu Mazare nu s-a mai sinchisit sa convoace vreo sedinta de doua luni de zile.

„Probabil ca, luat de valul sezonului estival, a avut si alte probleme”, l-a scuzat unul dintre consilierii locali amenintati cu „demiterea”. Zambesti inaintea acestei sinceritati fulgeratoare, zambesti mai ales, insa, inaintea faptului ca ditamai organul administratiei constantene ar putea disparea pentru ca unul dintre cetatenii Romaniei a facut si altceva decat sa urmareasca dezbateri electorale si plictiseli estivale.

Am mai scris-o si in alte ocazii pe Dela0.ro: lucrul cu adevarat degradant pentru Romania ultimilor 25 de ani si pentru noi toti, ca societate cu ambitii democratice, a fost ca ne-a lipsit aproape in permanenta dimensiunea reala a valorilor, practicilor si procedurilor acestei democratii. Absenta unor lichidatori ai ratiunii publice – de la presa independenta pana la cetateni informati, care sa traga de maneca diferitele autoritati ale statului – ne-a facut mai mult rau decat orice presedinte comunist sau parlamentar securist.

Poate ca Alexandru Bajdechi e doar o picatura dintr-un ocean. Nu subestimati, insa, puterea picaturilor care, unite la randul lor cu alte si alte picaturi sanatoase, pot schimba candva insasi compozitia oceanului.

Stiind ca asta nu se va intampla de pe o zi pe alta si ca leacul are nevoie de timp pentru a trata sindromul, va lasam cu recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Un nou nume

Pe 29 august m-am casatorit si mi-am schimbat numele din Dan in Gherghe, in ciuda tuturor mirarilor de tipul cum si de ce renunt tocmai eu la numele meu de familie. In primul rand, nu e vorba de nicio renuntare, e pur si simplu o schimbare necesara care vine odata cu schimbarea statutului marital. In al doilea rand, nu mi-a placut niciodata sa am multe nume (detest si cel de-al doilea prenume pe care il port dupa moda anului 1983 cand toti bebelusii primeau doua la pachet). In al treilea rand, nu-mi schimb numele de scena, adica semnatura in presa. Fireste, prietenii pot in continuare sa ma tachineze cu celebrul Danaoan si cu alte rime pe care nu e cazul sa le exemplific aici. In al patrulea rand, din cand in cand in viata e mai mult decat binevenita o revirginare, o renastere, un nou inceput. Lasi in spate un nume, iei altul si ai o noua sansa de-a fi asa cum vrei sa fii, de a te dezbraca de toate umbrele trecutului, de a renunta complet la toate fricile care te-au insotit si s-au lipit de celalalt nume. Practic de-a trai liber si cu mintea deschisa, asa cum mi-am dorit mereu. Si, in ultimul rand, Oana Gherghe suna chiar bine! Iar de-acuma pot face gluma ca-s sora dintr-o alta mama a Simonei Gherghe.

  • Prietenii

Poate cel mai frumos lucru din weekendul care tocmai s-a incheiat, pe langa toate ceremoniile de casatorie si emotiile si lesinul care te cuprind si te tin cateva zile, este sa ai prieteni aproape, sa ii vezi cum isi rup din timp si lasa altele deoparte doar ca sa te vada cum de-abia te mai tii pe picioare la starea civila, sau care vin sa bea un pahar cu tine, sa faca o poza, sa iti transmita un gand bun si sa iti reaminteasca ca sunt acolo, asa cum au fost mereu de cand, vorba nasului, i-am coagulat in viata mea. Din acest punct de vedere ma declar coplesita si recunoscatoare si, mai ales, fericita!

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Carti

Cateva titluri, mai vechi, de pe “Raftul Denisei”:

  1. Naghib Mahfuz, Akhenaton, cel ce salasluieste in adevar
  2. Naghib Mahfuz, O mie si una de nopti si zile
  3. Joey Gobbel, Anomalii
  4. Goncalo M. Tavares, Ierusalim
  • Filme 

  1. “Buna! Ce faci?”, film de dragoste.
  2. “Testoasele Ninja”, film de copilarie.
  3. “Vanatoarea de spioni”, un film cu o imagine foarte frumoasa.
  • Cutii

Constat ca in afara bibliotecii, toata viata mea incape in mai putin de douazeci de cutii negre, simple, cu capac, de la Ikea.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Farmecul vietii

Tovarasul Copos Gheorghe corespunde. Asa scrie. E 1981, Copos are 28 de ani si castiga 3.840 de lei pe luna, ingrijindu-se de „activitatea educativa din camine” si de „pregatirea pentru apararea patriei”. Unsprezece ani mai devreme, in 1970, Copos isi incepuse ascensiunea in biroul UTC al unui liceu din Tusnad. Avea s-atinga varful 35 de ani mai tarziu, ca vice-prim-ministru al Romaniei postcomuniste, aflat in culmea puterii sale politice si financiare.

Dosarul sau de cadre, intocmit pe „linie de partid” in perioada in care Partidul avea putere de viata si de moarte asupra biografiilor personale, retine intocmai esenta acestei odisei. Tovarasul Copos Gheorghe corespunde. E omul de granita, interfata dintre lumi, personajul fara chip, caci ia de fiecare data chipul Sistemului caruia ii corespunde.

Si Copos corespunde: si comunismului de cumetrie, si capitalismului de cumetrie, de fapt una si aceeasi tara, a tovarasilor deasupra vremurilor. Prigonit de Securitate inainte de 1989 si de DNA dupa 1989, sacrificat, vorba lui, pe „altarul aderarii”, George Copos a primit astazi sentinta definitiva in Dosarul Loteria. Patru ani de inchisoare, dupa ani si ani de proces pe parcursul carora Copos a sustinut in permanenta ca sunt incalcate „drepturile omului”, ale omului deci!, nu doar ale sale.

Si la 44 de ani de la inceputul ascensiunii sale, caderea ii este definitiva lui George Copos la acest sfarsit de vara si inceput de toamna. Stiti, insa, de ce? Nu pentru ca fostul patron al Rapidului este deja in inchisoare, condamnat intr-un alt dosar de coruptie, cel al Transferurilor. Nu pentru ca o alta sentinta se mai adauga, prin judecarea definitiva si irevocabila a Dosarului Loteria. Motivul e cumva mai simplu: condamnarea lui Copos e insotita acum de calmul unui public care a invatat sa ia act si sa mearga mai departe, convins ca traieste normalitatea, nu exceptionalul. Nu mai sunt nici breaking news-uri, nici urale, nici vaicareli.

Abia asta e – din nou vorba nefericitului Copos – farmecul vietii: justitia, si nu vremurile, sa aiba puterea de a schimba biografiile personale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.