Pentru prima dată (ni) se pune serios – în ultimele decenii – problema cursului nostru ca țară. Continuăm înspre Europa și partenerii americani sau ne întoarcem spre Estul nostru, la Partidul Unic și aprozare?
Problemele de natură penală ale elitelor politice secretate în tranziție de Frontul Salvării Naționale (căci, ce altceva e PNL, astăzi, dacă nu geamănul din oglindă al PSD?) sunt incompatibile cu orientarea (dorit) euro-atlantică a României. Pisica va trebui – ne iertați, dar așa e expresia – ruptă în două.
Privind realist, poți vedea că opoziția politică e foarte slabă. Trăiește din hei-rup, postări pe Facebook și alba-neagra ideologică, furându-și cu aplomb o căciulă pe care nici măcar n-o are.
Cetățenii trebuie să-și apere, de aceea, cu toate mijlocele aspirațiile către Vest – dacă le mai au. Dacă nu, statutul de periferie luată în stăpânire ne este, în continuare, foarte aproape. Acolo unde nu vor mai fi aspirații, curând nu vor mai fi nici mijloace.
Arma cea mai puternică într-o democrație este chiar votul și numai el te ferește, pe termen mediu și lung, de arme în bătătură. Folosiți votul pe care îl aveți – dar folosiți și timpul dintre alegeri pentru a construi sau sprijini alternative.
Altfel, o să ne tot încerce acest sentiment că, de ani de zile, trăim toți în burta unei balene enorme, într-o atmosferă care aduce cu un război civil mocnit.
Nu avem școli, nu avem spitale, cele pe care le avem stau să ne cadă în cap, nu avem străzi din mileniul III, nu avem sisteme de protecție socială funcționale, nu avem servicii publice în stare să servească nevoi publice reale.
Și toate acestea pentru că nu avem politici, strategii și planuri colective. Avem haite politice hrănite prin propagandă, gargară, vrăjeală, bătaie de joc, exploatare, cârdășie, ciubuc, șmen, șpagă, peșcheș, harneală, ciordeală, mangleală (care e superlativul la cardeală – ne-a învățat pe noi Marian Vanghelie).
Cu așa tablou general nu putem decât să-i mai dăm încă o dată dreptate lui Gică Hagi, Regele fotbalului nostru, din a cărui răbufnire România nu mai există! am spicuit un poem involuntar.
România nu mai există!
în România există doar
certurile de azi pe mâine
ne băgăm ceva
una în alta altuia.ne zicem una de alta
și uităm de valori.
Iată recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan
O pledoarie pentru plictiseală
Mai ales în ceea ce privește creșterea copiilor. Lăsați, deci, copiii să se plictisească!
Un studiu de luat în seamă
Despre câte generații sunt afectate de nașterea unui copil de către o mamă adolescentă, AICI.
Aplicații din care ai de învățat
Dintre cele recomandate în articol, am încercat Quora și DailyArt, pe care o iubesc. Alegeți ce vă interesează și testați-le!
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un proiect
Dela0.ro vă pregătește ceva – de fapt colega noastră Oana Dan, care își face revenirea cu un proiect editorial minunat. Se numește Cum ne creștem copiii. Pentru poveste, explicații, detalii, întrebări, hai să vorbiți direct cu Oana!
Își va prezenta ideea de serial jurnalistic duminica viitoare, pe 24 martie, la Cercul Donatorilor organizat de Fundația Friends for Friends. Proiectul Oanei este unul dintre cele patru care caută susținere financiară din partea cititorilor.
Hai la Cerc să susțineți jurnalismul independent! E poate cea mai bună investiție de primăvară. Toate detaliile AICI.
Intrarea este liberă, trebuie doar să vă înscrieți.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
Fără patimă despre Leaving Neverland
Dacă decojești cu luciditate imaginarul din curioasa și trista poveste a Megastarului poți trage aceste învățăminte banale:
» că nu e bine să-ți exploatezi copiii, că pot ajunge adulți foarte tulburați, cu dezvoltarea emoțională a unui copil de grădiniță;
» că oamenii ar trebui să taxeze cazul copiilor urcați pe scene ca maimuțele la circ, scoase la produs, dar și că oamenii nu vor face niciodată asta, fiindcă visul e mereu mai puternic decât realitatea;
» că nu e bine să lași puterea fără nicio stavilă, fiindcă – așa fiind natura umană – ea poate degenera ușor;
» că puterea fără egal de a transmite emoții nu ține locul unei educații solide;
» că dacă ai un copil și ți-l cheamă un cetățean să doarmă la el acasă poate că nu e o idee bună să-l lași, deși ți se pare că acel cetățean e infantil și ți se pare nepericulos;
» că dacă minți într-un proces și vii după niște ani și încerci să spui o altă poveste, să nu te miri că vor exista atâția care nu vor mai da o ceapă degerată pe ce ai tu de spus;
» că arta e întotdeauna mai puternică decât viața, că arta rămâne și vom citi Hamsun și vom asculta Wagner și Michael Jackson în continuare;
» că lumea e mai mult decât acest imaginar paradis maniheist, că sunt mereu nuanțe între bine și rău, între alb și negru.
Michael Jackson a fost un personaj tragic, inocent într-un înțeles mai larg, iar toată viața lui a fost una de șoarece de laborator, una a unui fabulos șoarece de laborator pus să mângâie și să vindece mulțimile, în timp ce rănile lui au rămas mereu deschise.
Nu cred povestea cu prădătorul pedofil, omul ăsta pare că nici pâine nu era în stare să cumpere singur de la magazin. Și fiecare e liber să creadă ce vrea în povestea asta. Cred că avea mintea și inima unui copil care niciodată n-a ieșit dintr-un anumit fel, complicat, de sclavie.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Un caz de privit în altă parte: LCK
