Urgent! Ziceti repede niste versuri!

Daca si voi va loviti de problema neintelegerii lumii din jur, daca presa e mai irelevanta ca niciodata si televizorul un obiect inutil care produce sunete si, mai ales, daca noptile sunt tot mai reci si mai goale, ce refugiu mai bun exista decat niste versuri sa vindece orice guturai de toamna.

0

Am pus eticheta pe ceea ce se numeste mass-media romanesti. Pe eticheta scrie irelevanta. E de fapt ca in romanele lui Haruki Murakami unde exista mereu cate un personaj care in cine stie ce straniu context deschide un ziar sau aprinde televizorul si ramane perplex. Tot ce vede sau citeste i se pare vechi de cateva zile sau de cateva luni sau chiar de cativa ani.

Scriitorul traseaza un portret destul de elegant unei meserii cazute nu numai in degringolada, ci si in maxima futilitate. Si pentru ca nu vrem sa ne lamentam despre asta prea mult si mai ales pentru ca ne dau tarcoale microbii de sezon, ne-am inchis in casa cu ceai si versuri bune.

V-am recomanda sa incepeti cu melancolicii francezi, sa treceti putin prin experimentalistii contemporani (mai ales romani), neaparat sa va opriti asupra lui Nichita Stanescu si sa contemplati in tacere fiecare cuvintel din cate o poezie care va place.

Si, de ce nu, sa va opriti si asupra lucrurile pe care noi nu le putem lasa in urma.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Oltenisnme

Vreau sau nu vreau, sunt olteanca. Adica m-am nascut si am crescut in acel loc de Romania cunoscut sub numele de Eterna Terranova sau Prazland sau Prazburg. Va puteti inchipui cate mistouri se fac adesea pe seama originii mele. Noroc ca ma pot mandri cu Eugen Ionescu si Ion Minulescu si ca chiar am o teorie conform careia exista un absurd al locului – aici, intre olteni – si radacina asta l-a ajutat pe Ionescu sa devina marele Ionescu. Dar nu despre asta vreau sa scriu, ci despre un obicei care nu stiu cat de valabil e in alte zone ale tarii.

La olteni cine iese pe strada si nu e de-al locului este imediat identificat drept element alogen si urmarit insistent cu privirea. Dar nu e vorba de orice fel de privire. E aruncatura aia de ochi ferma, care se uita prin haine, oricat de densa e textura lor, si ajunge pana sub piele la sufletul omului si acolo planteaza mesajul concret: bai, te-am ochit, tu nu esti de aici! Sau, cum glumeste un prieten de cate ori vede turisti straini prin Bucuresti: plecati dracului acasa ca va mananca maidanezii!

Tocmai genul asta de cautatura orientata catre a transmite un mesaj in care olteanul se pozitioneaza drept mascul alfa (se aplica si la femei) a fost pentru Marin Sorescu – un alt oltean care mie imi place la nebunie – o sursa de inspiratie. Cititi, daca tot v-am adus pana aici, Craiova vazuta din car, care e una dintre cele mai frumoase poezii ale lui. Si pe urma aruncati-va, cu pofta, in volumele La lilieci. La final veti fi oltenianproof.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Detectivii salbatici

Aceasta carte a lui Roberto Bolano este tot ce se citeste mai bun zilele acestea la Bucuresti. O capodopera, in sfarsit in voga si in Romania, cu realismul ei visceral, monumentala cat Marquez, cat Llosa, cat Cortazar.

  • Filmul “Rush”

Povestea adevarata din spatele acestui film, unul dintre acele lucruri tragice si minunate pe care ni le da din cand in cand sportul, va rezista si cand covoarele rosii cuvenite acestei pelicule vor fi stranse. Aproape melodrama, ceea ce nu-i scade din intensitate, melodrama fiind cat se poate de omeneasca, Rush arata si cat de mult s-a pierdut in Formula 1 de cand nu mai moare nimeni pe pista. Caci despre asta era vorba, de fapt: despre intimitatea cu moartea. Iar rivalitatea dintre Hunt si Lauda e trecuta in cinema intr-o gama de nuante care anunta nu doar un bun film de divertisment, ci ajunge, chiar daca in viteza, pana la granita cu arta.

  • Filmul romanesc “Cuibul de viespi”

Un clasic. Transpunerea cinematografica a “Gaitelor”, cu Dinica in rolul lui Jorj Duduleanu lansand, mort de beat, la o masa, vizavi de cimitir, o replica pentru totdeauna. Fara preaviz, fara niciun motiv anterior, Jorj-ul lui Dinica ii spune interlocutorului sau: “Boule! Esti un bou!”. Cautati daca nu intregul film, macar aceasta secventa, atat de amprentata de geniul maturatorului de praf de stele.

  • Filmul “Death in Tombstone”

Una dintre acele pelicule de serie B, chiar daca la promovare, filmate la noi, la Buftea. Merita putina atentie macar pentru Rourke, obez, in rolul diavolului, cu o voce pe care Satana insusi ar putea, foarte bine, sa fie gelos. In plus, puteti vedea, en passant, si sanii lui Jojo.

  • Armata de cavalerie. Povestiri din Odessa

Cu fiecare recitire a celor mai bune carti ale lui Isaac Babel, deci a celor mai bune carti din literatura din prima jumatate a secolului XX, ajungi sa iubesti si mai mult genul inventat de acest scriitor rus smuls fiziceste vietii din ordinul direct al lui Stalin: genul tacerii depline.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Randuri de-acum o suta de ani despre ordinea sociala

Am gasit, intr-un numar din vara lui 1909 al publicatiei “Romania Muncitoare”, un articol despre “tulburarea ordinii sociale” semnat de Panait Istrati. Mi s-a parut fermecator nu doar prin actualitatea lui, ci si prin felul in care reuseste sa deconstruiasca o parte din miturile despre Romania inceputului de secol XX. Istrati e un scriitor mai putin frecventat la noi, un tip care si-a asumat postura “ereticului” vremurilor sale, impartasind pasiuni socialiste si remarcandu-se public prin atacarea pozitiilor de putere intr-o perioada in care monarhia si sistemul sau de partide erau, practic, inatacabile. Nobelizatul Romain Rolland a spus odata despre Panait Istrati ca este “un Gorki din Tarile Balcanice”.

Iata pasajul, “Romania Muncitoare”, 30 iulie 1909:

“Cu o indrazneala nemaipomenita, care se intalneste numai la criminali ordinari, Ionel Bratianu a zis in sporovaiala sa de la Craiova: ‘Nu ma pot abtine de a nu blama tendintele care se ridica contra ordinii sociale.’”

Ne-a taxat cu un cuvant omul acesta negru: ca noi, acestia care luptam ca sa traim si sa-i platim fastul cu care se inconjoara, suntem tulburatori ai actualei ordini sociale.

Stiam de mult ca dezaproba activitatea ce noi o exercitam ca pe un ‘ce’ natural opus intereselor sale, insa aceasta o facea tacit. Dar a te ridica la un banchet si a spune cu o atat de grosolana nerusinare ca dezaprobi fapta naturala a unor oameni pe care ii asupresti, aceasta nu cred sa fi zis-o vreun alt prim-ministru in toata lumea. E ca si cand ai spune ‘nu stiu de ce ii e foame calului meu, caci asa multa mancare nu-I dau!’

Sa-l apesi pe un om intr-atat, ca nu mai stie incotro sa o ia de tipatul copiilor care cer paine, sa cauti sa-i iei si pielea, caci camasa i-ai luat-o de mult; iar cand omul acesta prapadit, despoiat, flamand si nebun se revolta si-ti striga ‘lasa-ma sa traiesc!’, tu sa te ridici si sa-i spui ca-i dezaprobi fapta – nu e aceasta culmea indraznelii?

Dar bine, cinicule, ordinea sociala e aceea cand eu plesnesc de foame si inghet de frig cu ai mei, iar tut e rasfeti inconjurat de un lux nebun? Cand ramasitele de la masa ta pretuiesc atat cu cat eu as putea trai o luna? Cand pe mine ma mananca boala, traind intr-un bordei mucegait, iar tu ocupi palate unde pot locui o suta? Cand eu de-abia imi tarasc zilele, alergand dupa o paine, tu zvarli banii pe fereastra – sudoare stoarsa din spatele meu garbovit? Cand pe mine ma arde parjolul cat e ziua de mare, facandu-ti tie aur pentru a ma schilodi cand treci cu cucoana ta in automobile si pentru a turna plumbi pe care sa mi-i trimiti in piept cand iti cer un drept la viata – aceasta zici ca e ordine?

Iar cand peste toate astea imi torni si cateva regimente de talhari ca tine, ca sa-mi rupa oasele, sa-mi invineteasca spinarea, sa-mi fure ce mai am si, omorandu-ma, sa-mi necinsteasca femeia si copila – nu te gandesti tu, balaur setos de sange, ca se poate sa mai innebunesc o data si sa-ti frang gatul?

Nu judeci tu, tiran fara nume, ca eu, pacatosul, nu am ce pierde decat o mizerabila viata pe care abia o mai pot suporta?

M-am nascut ca sa traiesc. Muncesc cinstit, din care munca tu imi iei partea cea mai mare; iar cand vrei sa-mi iei si painea de la gura, recurg in mod pasnic la niste arme pe care tu le-ai faurit si mi le-ai pus la dispozitie. Uzand de ele, imi suprimi intr-un mod arbitrar acest drept, priponindu-ma cum numai tu stii s-o faci.

Fereste-te de a duce pana acolo represiunea ta ca sa se intunece judecata. Fereste-te!”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.