Vedere din Orientul Mijlociu

Sa marim putin cadrul si sa privim catre scena globala. Caci, dragi cititori, nu e bine, nu e bine deloc. Chiar in aceste zile s-a desfasurat in Orientul Mijlociu o vizita a presedintelui american Donald Trump. Sunteti la curent, poate, cu noul ‘deal’ financiar cu Arabia Saudita. Va fi pace dupa aceasta acolo?

Pentru ca tocmai am vizitat zona, ramanem sceptici. Ba chiar putem spune: au contraire. Dimpotriva, asadar. Aflati ca tensiunile dintre Palestina si Israel sunt pe cale sa escaladeze din nou. Am auzit cuvinte grele in Ramallah sau Hebron.

Daca le dam crezare, atunci nu suntem departe de zilele unei A Treia Intifade, pe care o putem deja profeti foarte sangeroasa. Ea are deja un nume: Intifada Prizonierilor (e un caz complicat cu prizonieri palestinieni aflati in grup in greva foamei de mai bine de o luna).

Si mai departe, daca procesul de pace in Orientul Mijlociu decade in noi violente, am auzit chiar si cuvintele Al Treilea Razboi Mondial. Le auzim des, asa este, si parca nu ne mai vine a crede.

Dar cand te afli in Palestina, pe 15 mai, chiar de Al-Nakba (care in romana s-ar traduce “Catastrofa” si de 69 de ani marcheaza ziua in care peste 700.000 de palestinieni au fost nevoiti sa isi paraseasca pamanturile si casele), nu mai pare o ipoteza imposibilta.

La 14 mai 1948 a luat fiinta statul Israel. Era razboi si atunci intre Palestina si Israel si el nu s-a oprit, de fapt, niciodata. Atentie, asadar, recomandam, mai multa atentie, la acest conflict atat de vechi ca pare etern. In esenta, e o lupta pentru Ierusalim, asadar o lupta intre mai multe pareri despre Dumnezeu.

Emil Cioran, filosoful, era de parere ca Dumnezeu e solutia, dar nu e o solutie multumitoare.

Mai departe, acum, in 2017, din Orientul Mijlociu, putem constata ca, si daca Dumnezeu exista, si daca Dumnezeu nu exista, si daca Dumnezeu e asa, si daca Dumnezeu e altminteri, pretul platit in vieti de oameni pentru oricare dintre ipoteze este mult prea mare.

Iata si recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

O poveste cu multe zone gri, greu de spus, greu de scris si greu de digerat. O poveste care cere reflectie nu verdicte. Reactiile care completeaza povestea le gasiti aici si aici.

Cat de indepartat este el? Cum ar putea fi evitat? Si pentru cat timp? Totul intr-un reportaj din Antarctica.

Viitorul in tenisul masculin arata promitator. Zverev are 20 de ani si a castigat deja primul turneu mare al carierei sale. Si nu a facut-o oricum. L-a batut pe Djokovic.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O carte

Spovedania unui preot ateu, Ion Aion, Editura Curtea Veche.

  • Un oras

Bethlehem, in Palestina.

  • Un interviu

AICI.

  • Un alt interviu

AICI.

  • Doua invitatii

Sambata, 27 mai, ora 14, la standul Herg Benet. Lansez cartea de nuvele “Indurabile”. Duminica, 28 mai, ora 16.30, la standul Polirom. Lansez micro-romanul “Aleea Zorilor”.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • De prin arhiva Dela0.ro

  • #safielumina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.