Asa se face ca ajungi sa strangi amintiri care tin mai ales de emotii olfactive, de stari, de tresariri. Si cum lista calatoriilor creste, iar timpul trece, te trezesti peste ani ca nu mai poti lipi corect o amintire de calatoria care a generat-o.
Asta, insa, nu-i neaparat un lucru rau. Din contra. E dovada ca ai fost un calator viu, deschis experientei, cautator de nou si armonie si ca ti-ai construit, din perspectiva asta, un alter ego al drumului, al plecatului. Un eu al mirosurilor, al nisipurilor, al altor apusuri si rasarituri, diferit poate de cine esti tu in mod cotidian, cu siguranta mai indraznet si mai liber.
Un eu pe care nu poti sa-l lasi in urma si de aceea te intorci mereu la el si ii adaugi cu fiecare vacanta cate ceva, il imbogatesti, iar asta il face cumva apocrif – in sens metaforic, fireste.
Iata ce nu putem lasa in urma din ultimele zile de aprilie si primele de mai.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Fotografii
-
Doua filme
„Grand Budapest Hotel” si „Dallas Buyers Club” sunt doua filme pe care inca le puteti vedea in cinema si pe care vi le recomand, pentru stare, pentru poveste si mai ales pentru ca va vor da de gandit.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Doua poezii de dragoste
# dragostea
nu te speria ti-am spus
nu e prima oara cand mor
mi-am pus apoi camasa
pardesiul
palaria
am strans cordonul pardesiului
de la est catre vest
si am plecat
am facut toate acestea incet
ca in filmele mute
ca un actor
doar ca era adevarat
incet
ca si cand eram un soldat de plumb
ca si cum mana ta era mana unui
dumnezeu ceva mai tanar
incet
sa ai timp sa ma opresti
nu m-ai oprit
prima oara am murit
impuscat
desi nu era niciun razboi
mi-am scos glontul
din inima si am continuat
sa zambesc
apoi am fost injunghiat
la o rascruce de taceri
altadata a fost chiar mai rau
nu e nevoie sa amintesc
nu te speria ti-am spus
stiu cum sa mor
fara sa te doara
cand ploua ieseam in ploaie
si salvam impreuna melci
am salvat multi melci
si ei au trait fericiti
pana la adanci batraneti
si nu ne-au multumit niciodata.
# dragostea II
alteori la apus
inainte sa urc
imi aprindeam o tigara
priveam soarele murind
lumina lui devenea
tot mai palida
& asta era intocmai ca dragostea
oamenilor
ma inspaimanta
imi placea
incepuse un alt anotimp
tu treceai intotdeauna
deodata
radical
la alt anotimp
iar in noaptea aceea
cand ai facut toamna
am coborat
toate cele sase etaje
in fuga
furia imi venea in urma
am strabatut un cartier
si inca un cartier
si inca un cartier
eu
furia
masinile de clasa medie
luminau Bucurestiul
cu farurile lor
pe cer nu era nicio stea
&
n-am mai putut
mi-am sprijint spatele de un copac
probabil un tei
mi-am aprins ultima tigara
ca orice condamnat
&
am fumat-o in tacere
furia nu se stingea
atunci
am vazut primul deceniu
apoi pe al doilea
si tot asa
urma sa mai traiesc inca patruzeci si doi de ani
si toti in zadar.
era clar
parasindu-ma aveai sa-mi lasi
totusi
radiografia plamanilor tai
ca in clasici
era clar
urma sa calatoresc in provincie
de trei ori pe saptamana
sa fiu co-proprietar al unei
mici afaceri de familie
cu succes relativ
sa scriu patru carti de nuvele
in care toate personajele vor fi murind
dar n-am acceptat.
&
la sfarsit
pretutindeni erau nori
ca si cum dumnezeu
ar fi existat
si ar fi azvarlit
cu cerneala
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Prima vedere din Portugalia
Am stat toata saptamana trecuta in sudul Portugaliei, de-a lungul si de-a latul asezarilor aflate pe granita cu Spania, departe de Lisabona. Nu dezvalui aici de ce, detaliile vor veni intr-un dosar de presa marca Dela0.ro.
Munca unui jurnalist nu este, insa, decat in parte suma personajelor si intamplarilor care ii calauzesc documentarea. Ea e, pana la capat, si suma mirosurilor, impresiilor, starilor care se strang pe nevazute, odata cu fiecare loc petrecut, adica trait, adica clasat in inventarele personale.
Aici, la capatul celalalt al continentului, cand ma pregatesc sa plec incep campaniile de mai, se culeg caisele, iar portocalele dulci aduse de navigatori de demult din indepartata China deja s-au predat pe solurile caramizii. Bate, asa, o briza pe care localnicii o pun pe seama oceanului in apele caruia doar sexagenarii britanici indraznesc, la inceput de mai, sa se arunce.
Tocmai apele astea, insa, usor reci aduc acum in bucatariile lusitane cele mai bune sardine de pe glob – e un titlu de glorie, poate vanatoreasca, dar cui ii pasa? Din Faro pana in Loule, si de la Almancil pana in Vilareal de Santo Antonio fatadele cladirilor stau sa se pravaleasca sub soarele crud. E o lume paradoxala, in care chiar secera si ciocanul si-au gasit refugiu – le-am vazut pe un afis al Partidului comunist care, promitea sub o garoafa, sa apere tara si poporul.
In estul continentului, unde intotdeauna a fost mai rece si mesele partidului erau impodobite cu icre, nu sardine, nu s-a reusit. Poate aici, unde clima te poate face sa crezi ca e mai bine. Desi nu e. Oare toate apocalipsele vin la pachet cu o noua geneza?
-
A doua vedere din Portugalia
Am vazut intr-una din serile portugheze, pe o taraba din centrul unui orasel sudic pierdut intre plaje si livezi de smochini, viitorul presei. Era deghizat in cutit de bucatarie cu lama albicioasa si maner rosu si venea la pachet cu o revista de scandal care propunea pe coperta nu-stiu-ce esec amoros local. Legatura subinteleasa dintre drama sentimentala si cutit o face fiecare – pentru unii, coincidenta de marketing, pentru altii, apel la solutii radicale.
Uitandu-ma, asa, ca prostul, la cutitul lipit ca bonus de coperta revistei mi-am amintit de un fost coleg de la “Evenimentul zilei” care a vrut intr-o noapte sa sune conducerea ziarului pentru a propune o solutie-minune, un insert nemaivazut, revolutionar: un baton de salam oferit la cumpararea cotidianului.
Experimentul s-a ratat, oarecum nedrept, pentru ca nimeni nu s-a sinchisit sa raspunda la telefoanele nocturne ale reporterului. Cu salamul romanesc si cutitul portughez, lucrurile par sa fi ajuns cu adevarat in viitor. Sa ne fie de bine?
