Foto: Wikipedia

I.D. Sîrbu a fost unul dintre acei intelectuali străluciți cărora comunismul le-a mutilat destinul. Capodopera sa – Adio, Europa!  – a apărut postum, după Revoluție. 

Viața lui Sîrbu a fost așa: prizonier politic, veșnic urmărit și persecutat de Securitate, în luptă permanentă cu organele de cenzură ale dictaturii, obligat să-și scrie opera capitală doar pentru sertar. 

Marginalizat și neînțeles, Sîrbu nu și-a pierdut însă niciodată nici luciditatea, nici demnitatea. E unul dintre puținii români care au refuzat reeducarea comunistă și unul dintre autorii care ar merita să fie redescoperiți, recitiți, reconsiderați.

De memoria lui I.D. Sîrbu se mai îngrijește astăzi omul de cultură Ion Barbu. În rest, societatea românească l-a trimis, din nou, la sertar.

Pentru a afla câte ceva despre viața acestui mare autor prea puțin cunoscut, am ales volumul Politică și societate în epoca CEAUȘESCU, coordonat de Florin S. Soare, apărut sub tutela Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, în anul 2013, la Polirom. 

Cartea – pe care v-o recomandăm – este o colecție de studii și eseuri scrise de tineri și străluciți cercetători. Cel despre I.D. Sîrbu, din care am ales fragmentele următoare, a fost scris de Clara Mareș și poartă titlul: Între tipar și sertar. Strategii și opțiuni ale scriitorilor în anii ʹ80. Studiu de caz Ion D. Sîrbu.

Cum erau constrânși scriitorii în comunism

Pe parcursul întregii sale existențe, regimul comunist a tratat profesia de scriitor cu maximă atenție. Urmând modelul stalinist, activiștii de partid români au pornit de la premisa amplei difuzări a mesajului lor dacă acesta se regăsea în opere literare scrise cu talent și de către oameni cunoscuți.

Dacă inițial, în anii ʹ40, documentele partidului cereau o curtare a unor intelectuali de talia lui George Călinescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga sau Tudor Vianu, partidul permițând o atitudine echivocă, la începutul anilor ʹ50 angajamentul total devine singura posibilitatea de a exista pe piața literară.

Cei care au aderat la politica regimului au cunoscut ascensiuni uluitoare, pe când cei care au refuzat s-au trezit marginalizați, degradați profesional, iar unii chiar lipsiți de libertate. 

După naționalizarea editurilor, librăriilor, revistelor literare într-un proces gradual finalizat în 1948, partidul comunist deținea monopolul difuzării. Transformările legislative pe care și Uniunea Scriitorilor le-a suferit după 1949 au accentuat și ele gradul de dependență al scriitorilor față de stat. 

Cine a semnat pactul cu regimul și cine l-a înfruntat

Scriitorii români s-au raportat diferit la ideologia comunistă, unii au ales colaborarea din primul moment (Mihail Sadoveanu, George Călinescu), alții au ezitat și tergiversat angajamentul până la limita pericolului (Tudor Arghezi, Camil Petrescu), însă foarte puțini au preferat marginalizarea parțială sau totală oricărui compromis (Vasile Voiculescu, Lucian Blaga).

De ce a fost închis I.D. Sîrbu

În februarie 1963, Ion D. Sîrbu este eliberat de la Periprava, după ce fusese arestat în 1956, condamnat la un an de detenție, apoi la alți șapte pentru uneltire contra ordinii sociale și activitate agitatorică cu conținut antirevoluționar.

Traducând limba de lemn a documentelor, Sîrbu scrisese o piesă de teatru, Sovrom-Cărbune, care trata despre jaful societăților mixte româno-sovietice; în aceasta consta uneltirea contra ordinii sociale.

Deși fiu de sindicalist din Valea Jiului, comunist din ilegalitate, apărător al minerilor revoltați în 1941, deci posedând toate calificativele originii sănătoase și luptei contra burghezo-moșierimii, în era comunistă Sîrbu traversează o detenție la fel de dură ca orice alt deținut politic din acei ani.

Simpatiile sale de stânga, angajamentul și devoțiunea anterioare lui 1941 nu i-au adus nicio protecție după ce refuzase să se plieze pe logica comportamentală a acelor ani: colaborarea necondiționată. Fidel principiilor și valorilor sale, Sîrbu refuză să-și trădeze profesorii, apoi refuză să-și toarne colegii, iar, în final, refuză să colaboreze cu poliția politică.

Astfel, în 1949 părăsește învățământul universitar alături de Lucian Blaga, Liviu Rusu și D.D. Roșca, după ce i se ceruse un articol defăimător la adresa omului Blaga.

Cum a ajuns I.D. Sîrbu cel mai bătrân miner vagonetar

În 1956, Sîrbu refuză să-l denunțe pe Ștefan Augustin Doinaș după ce îl auzise aderând la planurile de rezistență întocmite de Marcel Petrișor, în contextul revoluției budapestane.

Apoi, între 1957 și 1963, închis fiind, Sîrbu refuză toate ofertele de colaborare pe care Securitatea i le face. Acest lung șir de refuzuri se va reflecta atât în dosarul secret, cât și în tratamentul aplicat lui Sîrbu de către oficialii regimului.

După detenție, Sîrbu își dă repede seama că orice carieră intelectuală îi este blocată de vreme ce toate tentativele îi sunt blocate succesiv, motiv pentru care se angajează la mina Petrila ca simplu vagonetar.

Astfel, cel mai tânăr universitar din 1946, cu un doctorat în filosofie și vorbitor a șase limbi străine, ajunge, în 1963, cel mai bătrân miner vagonetar.

Securiștii de pe urmele lui I.D. Sîrbu

Perioadă de maximă liberalizare a regimului comunist, 1964-1970, reprezintă pentru Ion D. Sîrbu una de supraveghere intensă.

În vara, toamna și iarna lui 1968, cinci informatori coordonați de cinci ofițeri diferiți furnizează note despre anonimul secretar literar de la Teatrul Național din Craiova (n.r. – Sîrbu fusese numit în acest post, tocmai pentru a fi supravegheat și mai strict), iar în perioada următoare lui august 1968, telefonul îi este interceptat 7 zile în noiembrie 1968 și 13 zile în decembrie același an.

Cele două căi: cointeresarea și marginalizarea

După 1964, pentru a împiedica intelectualii să se constituie într-o alternativă politică, Partidul Comunist Român recurge la două strategii: cointeresarea și marginalizarea. Fiecare dintre aceste strategii este dublată de o supraveghere excesivă a tuturor, fie ei obedienți sau recalcitranți.

(….) Pentru Sîrbu, după șomaj și mină, urmează o perioadă de secretariat literar la Craiova, pentru ca în 1973 să se pensioneze, refuzând să devină membru de partid. Chiar dacă alege de bunăvoie marginalizarea, preferând pensionarea medicală, politicul este mereu contingent existenței sale de creator.

Sîrbu dedică anii 1974-1978 literaturii, dar aceiași ani sunt, în mare măsură, dedicați și luptei cu cenzura pentru pagini, paragrafe, cuvinte sau virgule. Primul vomul semnat de Ion D. Sîrbu după eliberare se numește „Povestiri petrilene” și este publicat la Iași, în 1973. Chiar dacă volumul este inofensiv după canonul oficial are nevoie totuși de zece ani pentru a vedea lumina tiparului.

Anii celor mai bune volume antume

Anii 1982-1983 sunt cei în care Ion D. Sîrbu publică cele mai bune volume antume ale sale. „Șoarecele B și alte povestiri” și „Arca bunei speranțe” vor primi cele mai înalte distincții literare și artistice.

Un nou paradox al existenței lui Ion D. Sîrbu face ca „Șoarecele B și alte povestiri” să apară la patruzeci de ani de la conceperea sa și după ce căpitanul de anchetă Tudor Vornicu (n.r. – celebrul om de televiziune de mai târziu) dăduse dispoziții explicite privind topirea lui.

Citind astăzi volumul Șoarecele B, oricine își pune întrebarea cum a fost posibilă apariția lui în anii înghețului ceaușist. Să tratezi despre recrutare și efectele ei, ipocrizie, birocrație excesivă, triumful utopiilor cu prețul dispariției individului pare de neînțeles în contextul unei literaturi majoritar obediente. Critica literară însăși ignoră volumul, făcându-i un serviciu la acel moment când oricine înțelegea subtextul volumului.

Strategia ʺreeducăriiʺ și de ce s-a întors Sîrbu din Franța

În 1975, când piesa „Amurgul acela violet” suferă un eșec pe scenă, Sîrbu realizează cum poate fi modificat sensul unui text în urma intervențiilor cenzuri. În 1979 mai face o tentativă cu „Covor oltenesc”, o piesă despre sacrificiul unui ilegalist idealist în contextul lui 23 august 1944, dar aceasta este granița / limita până la care Sîrbu poate scrie onest.

Privind biografic, piesa constituie și un omagiu dureros adus propriilor idealuri de ilegalist comunist, dar și o tentativă pentru obținerea liniștii necesare creației de sertar. (…) Strategia ʺreeducăriiʺ, după cum Sîrbu însuși o numește, îi era necesară pentru acumularea de capital simbolic în contul adevăratei sale literaturi, cea de sertar, cât și în contul obținerii unui pașaport.

(…) Tactica are efect de vreme ce, în octombrie 1981, I.D. Sîrbu trece granița spre Franța cu o viză temporară. Călătoria în Occident îi provoacă marea dilemă: rămân sau mă întorc în țară? După mai multe săptămâni de neliniște, Ion D. Sîrbu decide să revină în țară, în lumina a două revelații. Prima se referă la indiferența generalizată a vest-europenilor față de locuitorii de dincolo de Cortina de Fier.

(…) A doua revelație îl privește personal. În Occident, Sîrbu constată cum nu se regăsește pe sine ca spirit și inteligență în lipsa cenzorilor săi. Cei 30 de ani de urmărire necontenită își puseseră iremediabil amprenta asupra personalității sale, ajungând să se definească pe sine doar în opoziție cu urmăritorii săi. 

Adio, Europa!

În ceea ce privește romanul „Adio, Europa!”, început în 1977 și finalizat în 1985, Ion D. Sîrbu nu are nici cea mai mică intenție de a-l publica. Nici în țară, nici în străinătate.

Considerat de autor cel mai bun roman românesc, Sîrbu își pune în el toată libertatea de creație, libertate despre care era conștient că nu se putea manifesta în România acelor ani.

Paradoxal, deși romanul conținea o analiză minuțioasă a sistemului comunist și deși manuscrisul circulă subteran între prietenii autorului, totuși, spre lauda celor care l-au citit, Securitatea nu l-a putut intercepta.

Revelația publicării postume a lui I.D. Sîrbu

(…) revelația publicării lui (n.r. – a romanului Adio, Europa!) în 1992-1993 a fost una de proporții, iar comparațiile lui Sîrbu cu Bulgakov sau Soljenițîn nu au întârziat să apară.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.