Pe 24 noiembrie 2011, la București domneau portocaliii lui Traian Băsescu, Emil Boc era premierul țării, iar Elena Udrea, Gabriel Oprea, Sulfina Barbu, Traian Igaș sau Anca Boagiu conduceau ministere importante.
Președintele Camerei Deputaților era Roberta Anastase, iar Mircea Geoană tocmai fusese exclus din PSD, pierzând șefia Senatului (pe care se pregătea să o preia Vasile Blaga). Opoziția politică era reprezentată de Uniunea Social Liberală (USL), o struțo-cămilă meșterită la inițiativa lui Dan Voiculescu pentru a-l frânge politic pe președintele Băsescu.
Neaoșul afacerist Cristi Borcea nu avea încă perspective de pușcărie, așa că își vedea de treburi și se însura în acel an. Echipa națională de fotbal rata și atunci calificarea la un turneu final, într-un meci la startul căruia îndrăgitul cantautor Marcel Pavel încurca versurile imnului de stat, iar la capătul căruia se constata cu tristețe: gazonul de pe Arena Națională nu rezista decât vreo 30 de minute.
Pe plan internațional, fusese anul Primăverii arabe, dar și anul în care au decedat Steve Jobs și Muammar Gaddafi (linșat practic de libieni).
Regele Mihai era încă în viață – și aniversa în toamna respectivă 90 de ani. Iar Klaus Iohannis mai avea un an și jumătate până să devină membru PNL, apoi – beneficiind de o derogare – prim-vicepreședinte al formațiunii prezidate de Crin Antonescu.
Ce departe par astăzi vremurile și oamenii! (cu excepția nemuritorului Băsescu, dovedit între timp turnător la Securitate, și – poate – a lui Marcel Pavel, care a făcut o frumoasă figură de clovn public și în pandemie, când, infectat fiind cu noul coronavirus, declara că el nu e în poziția să susțină că virusul există)
Dar ele – întâmplările și personajele – ne sunt totodată și aproape. Invariabil, suntem și noi prizonierii propriilor nostalgii, pentru că finalul lui noiembrie 2011 va rămâne pentru totdeauna momentul apariției publicației noastre pe piața media din România.
Pe 24 noiembrie 2011, Dela0.ro scotea capul în lume, cu o serie de investigație despre gunoaiele românilor și sistemele de colectare selectivă (finanțate din bani europeni) care ar fi trebuit să asigure reciclarea deșeurilor menajere. Sigur că eram și acum un deceniu tot la condițional-optativ: sistemele implementate ar fi trebuit să funcționeze, dar în realitate gunoaiele românilor tot la groapă ajungeau.
Nici nu lansasem bine site-ul când, la începutul anului 2012, în Piața Universității din București au izbucnit proteste violente de stradă împotriva regimului Băsescu. Poate nu vă mai amintiți: erau vremuri în care doar în presa alternativă se mai puteau citi relatări oneste ale acelor întâmplări, căci mediile mainstream erau prea preocupate să manipuleze publicul într-o direcție sau alta. Am scris și noi despre protestele de atunci, despre ce era sau despre ce (credeam că) urmează să fie.
În vara lui 2012, steaua USL-ului se afla deja la zenit, dar premierul Victor Ponta avea mici probleme cu un plagiat doctoral de peste o sută de pagini. Având probleme premierul, aveau probleme și instituțiile de sub el. De una ne-am (pre)ocupat în mod deosebit: Televiziunea publică, acolo unde conducerea politică instalată de USL încerca să afle prin orice mijloace identitatea sursei care denunțase plagiatul grosolan comis de Ponta.
Cine urmărește Dela0.ro de la începuturi știe, totuși, că nu ne-am făcut vreodată un scop în jurnalism din a urmări actualitatea politică. Din contră, au fost îndelungi momentele în care am ignorat-o pur și simplu, căutând viața în altă parte. La alegerile parlamentare din 2012, de pildă, am mers în ultima leprozerie din Europa, la Tichilești, județul Tulcea, pentru a petrece ziua urnelor alături de bolnavii de acolo. I-am preferat pe cei cu lepră celor la costum.
În anii care au urmat am scris, și-apoi am scris iar. Încă un articol. Încă zece. Încă o sută.
> Despre Holocaustul românesc complet ignorat în manualele de istorie pentru liceu
> Despre starea vecină cu dezastrul a sistemului medical românesc. Au ars recent pacienții în Spitalul Județean Ploiești? Poate citiți această mărturie din 2013.
> Despre recidiva enormă din sistemul penitenciar
> Despre migrația de vară a românilor în sudul Portugaliei (și consecințele ei)
> Despre defrișările masive, văzute (și înțelese) la firul ierbii, adică în comunitățile care trăiesc de pe urma exploatării lemnului
> Despre cum se rostogolește violența din generație în generație, fiind moștenită de fii de la tați
> Despre ce (nu) a urmat după incendiul de la Colectiv
> Despre românii fără identitate, atât de mulți încât ai putea umple cu ei un oraș mare din România
> Despre dreptatea strâmbă care li se oferă, în justiție, victimelor minore ale infracțiunilor sexuale
> Despre halul în care arată o societate în care violența împotriva femeilor este omniprezentă
> Despre consecințele prezente ale decretului ceaușist care a interzis, în 1966, avortul la cerere
V-am spus, totuși, că am căutat mereu să vedem lucrurile din jurul nostru și dincolo de temele jurnalismului de actualitate. Așa că arhiva Dela0.ro a strâns, într-un deceniu, tot felul de reportaje și interviuri în care am încercat să găsim semnificații ale trecerii prin lume. Ne gândim cu melancolie, încă, la oameni pe care i-am întâlnit în cursul acelor documentări și la cuvintele pe care ni le-au lăsat. Poate doriți să revedeți:
> Cititorul de la Basarabasa
> Timpul și Margareta
> Leagănul respirației
> Cinematografele din viața de apoi
> Singurătatea lui Kunz
> seria de interviuri-portret cu: Ionuț Chiva, Bogdan Coșa, Dan Sociu, Vlad Moldovan, Dumitru Gorzo, Adrian Schiop, Matei Ioachimescu, Alexandru Matei
De actualitatea românească nu se poate fugi însă cu totul. Ba chiar, din pricina goanei continue a presei mainstream după audiență, uneori îi rămâne celei alternative sarcina de a zăbovi mai mult asupra unor subiecte care traversează spațiul public în regim fulger. Ne-am aplecat și noi în ultimii ani asupra unor chestiuni de acest fel, în cadrul rubricii Marota:
> Despre prosperitatea familiei Dragnea, construită pe sărăcirea altora
> Despre cariera de la Aiud a tânărului procuror Augustin Lazăr
> Despre supraviețuirea birocraților în țara în care un copil moare înecat în WC-ul din curtea școlii
> Despre sordidele note informative scrise de turnătorul Traian Băsescu
> Despre politizarea masivă a inspectoratelor școlare sub guvernarea PNL
> Despre sistemul statistic de monitorizare a pandemiei, util unui singur om
> Despre Operațiunea Miliardul
Și pentru că epoca de presă pe care o trăim e negreșit multimedia, aflați că nu ne-a trecut deceniul fără să ne aventurăm și pe terenul producției video. Iată:
> seria Ferentari Lux (și documentarul O lună din viața lor)
> Extincția și Moguliziunea
> seria EuRoPandemic
> seria Justiție Nevăzută
În mod inevitabil, orice fel de contabilitate a unui deceniu riscă să fie nedreaptă. Cele de mai sus nu sunt neapărat cele mai bune articole publicate pe Dela0.ro.
Poate că am fost mai inspirați când am scris altele, care n-au prins acum inventarul. Cu siguranță sunt altele și altele care n-au beneficiat de-a lungul anilor de vizibilitatea asigurată de primirea unor premii sau de o largă audiență, ci doar de truda și pasiunea puse în realizarea lor.
Cel mai important lucru e că avem sentimentul, la împlinirea acestui deceniu de viață virtuală, că nu ne-am pierdut timpul. L-am câștigat povestindu-l, prinzându-l în rândurile pe care le-am scris, explicându-l printr-un permanent efort de documentare și de mediere a vederilor.
Noi credem, la Dela0.ro, că o societate se face (mai) bine cu adevăr și cu fapte adunate, corelate și puse în perspectivă. Sunt zece ani pe care i-am pus în acest fel de a face jurnalism. Faptul că încă suntem de găsit aici, la această adresă electronică, e cea mai mare reușită.
Toată această istorie compilată nu are neapărat o morală. Jurnalismul e ceea ce facem în fiecare zi – și doar la felul în care noi facem jurnalism putem șurubări și îmbunătăți. Nu am crezut vreodată că salvăm presa (ori că suntem chemați să împlinim un astfel de act improbabil). Nu salvăm publicul. Nu salvăm țara.
Dacă eram mesianici ne apucam de politică. Nu avem stofă. Știm doar să căutăm și să relatăm despre câteva lucruri, inevitabil puține, care se întâmplă în România.
Dela0.ro e un mijloc. Jurnalismul e un mijloc. Scopul îl găsește fiecare cititor și privitor, pentru sine și pentru ceilalți. După zece ani de Dela0.ro știm cum arată și cât de grele sunt nu doar începuturile, ci și continuările. Susțineți – când puteți, unde puteți, dacă puteți – presa adevărată. Nu pentru că are întotdeauna dreptate, ci pentru că lucrează cu onestitate și curaj.
Veți sprijini în ultimă instanță gândirea critică, liberă, ne-locotenentă. De ea credem că e cea mai mare nevoie în România de astăzi.
Vă mulțumim pentru că sunteți aici!