UN MISTER CU PICIOARE SCURTE.

» Zeci de elevi ai Liceului Tehnologic Jacques M. Elias din Sascut, județul Bacău, au fost duși la mitingul PSD de la Iași, în ziua de 9 mai.

» Conducerea unității de învățământ ar fi organizat deplasarea la solicitarea primarului social-democrat din localitate. Însă după mai bine de o lună de zile de la eveniment, împrejurările participării elevilor (majoritatea minori) la manifestația politică n-au fost încă elucidate.

» Nu există nicio anchetă școlară în curs. Și nici vreo intenție pentru demararea unei cercetări. Există, însă, minciunile – unele mici, care țes plasa nesfârșitelor compromisuri locale; altele mari, care fac ca însuși ministrul de resort de la București să fie indus în eroare cu bună știință de un inspector școlar general, spre mușamalizarea faptelor.

» O investigație Dela0.ro realizează inventarul tăinuitorilor. Așa arată România educată de Partid.

Să scoți elevi din școală și să-i duci la un miting politic este un act abuziv, care ar trebui să determine sancționarea imediată a factorilor școlari implicați în luarea unei asemenea decizii și în implementarea ei. Prioritatea oricărui inspectorat școlar județean ar fi să se asigure că astfel de situații sunt investigate și pedepsite de către școala în care ele s-au produs.

România educată de Partid trăiește însă doar la condițional-optativ.

După ce zeci de elevi ai Liceului Tehnologic Jacques M. Elias din Sascut, județul Bacău, au fost duși la mitingul organizat de PSD la Iași în ziua de 9 mai, Inspectoratul Școlar Județean Bacău (ISJ) nu a considerat situația o încălcare flagrantă a regulamentelor. Nici pe departe.

Școlii nu i s-a solicitat să demareze o anchetă disciplinară. Inspectorul general Florin Lazăr i-a cerut directorului liceului Alin – Mihai Paris doar o informare legată de prezența elevilor din Sascut la mitingul PSD. Măsura a fost dispusă chiar în prima săptămână de după miting, pe fondul imaginilor video apărute într-un material Recorder. Apoi, inspectorul general a hotărât să preia personal cazul.

Solicitat să prezinte respectiva informare, directorul liceului a decis cu de la sine putere că nu se impune o anchetă disciplinară pentru că elevii ar fi fost într-o excursie de Ziua Europei, nicidecum la mitingul PSD.

Niciunul dintre elevii contactați de reporterul Dela0.ro pentru a documenta urmările cazului nu știa însă de excursie. Nici măcar cei care au fost la Iași. Unii dintre elevi au susținut că excursia ar fi fost, de fapt, cu prilejul banchetului de final de an școlar.

Mușamalizarea locală a căpătat anvergură națională la o lună de la miting, când inspectorul Florin Lazăr i-a comunicat ministrului Educației Ecaterina Andronescu că există o anchetă în curs.

Δ Imagine cu Florin Lazar din 2011, când era ales în funcția de președinte al Organizației Municipale PDL Bacău. | Foto: Sebastian Sascău / Mediafax Foto

 

Primarul PSD din Sascut i-ar fi luat pe sus pe elevi. 

O declară chiar Ecaterina Andronescu pentru Dela0.ro. Mai spune că directorul școlii nu trebuia să accepte situația. Și că din acest motiv își va pierde cel mai probabil funcția.

Dar la liceul din Sascut nu a fost și nu e nicio anchetă în desfășurare. 

Documentarea Dela0.ro arată că, din contră, școala a decis să nu investigheze transportul și prezența elevilor la un miting politic, din moment ce ei ar fi fost, de fapt, în excursie.

Spunându-i că deplasarea din 9 mai ar fi vizată de o anchetă școlară, pentru a elucida circumstanțele prezenței elevilor din Sascut în Iași, un inspector general a dezinformat practic un ministru.

Relatarea discuției instituționale am obținut-o chiar de la ministrul Educației, care ne-a povestit conținutul conversației cu inspectorul general băcăuan după ce fusese în prealabil solicitată de reporterul Dela0.ro să comenteze cazul elevilor duși la mitingul PSD.

Pentru că nu știa detaliile întâmplării, Ecaterina Andronescu l-a contactat pe Florin Lazăr.

Iar acesta a indus-o în eroare pentru a-și proteja scaunul.

Un joc cu dicționarul: informare, nu anchetare

La scurt timp după publicarea materialului Dela0.ro care descria cum au fost aduși elevii de la liceul din Sascut la mitingul PSD din 9 mai, am aflat că directorul Alin – Mihai Paris încearcă să se acopere de hârtii în cazul “excursiei”.

Operațiunea presupunea obținerea în Consiliul de administrație al școlii a unei decizii care să ateste că plecarea la Iași de Ziua Europei fusese planificată cu luni în urmă. A doua etapă presupunea obținerea unor declarații de la elevi că au fost la Iași în excursie, nu la miting.

Pe hârtie, consiliul de administrație al liceului este cel care poate decide demararea unei anchete disciplinare în urma unei sesizări. Tot consiliul stabilește și cine va face parte din comisia de anchetă. Demararea unei astfel de anchete disciplinare poate să pornească și de la o adresă venită din partea ISJ Bacău.

Procedura ne-a fost explicată de inspectorul adjunct băcăuan Ida Vlad, care a precizat că de cazul Sascut se ocupă personal însuși inspectorul general Florin Lazăr.

În cazul în care subiectul anchetei disciplinare este chiar directorul unității de învățământ – precum în cazul de față – atunci din comisia de anchetă ar trebui să facă parte și cineva desemnat de inspectorat. În acest sens școala trebuie să facă o solicitare către inspectorat pentru a-i trimite un om.

Ida Vlad a declarat că nicio astfel de solicitare nu a ajuns la ea.

Ce a făcut de fapt inspectoratul? A trimis săptămâna trecută o adresă în care cere să-i fie comunicat cum a soluționat școala cazul. Cu alte cuvinte inspectoratul a lăsat la latitudinea unității de învățământ să decidă în ce fel abordează problema și dacă se impune o anchetă.

Iar directorul Paris a hotărât, previzibil, să nu o abordeze în niciun fel.

Comisia care nu există

În prima săptămâna de după mitingul din 9 mai, inspectorul general Florin Lazăr i-a declarat reporterului Dela0.ro că o echipă se va deplasa cât mai repede la Sascut pentru a afla ce s-a întâmplat.

Repede are, aparent, un înțeles variabil. Surse din interiorul școlii ne-au asigurat că nicio echipă de la inspectorat nu s-a prezentat la liceu în ultima lună. În schimb, directorul s-ar fi deplasat des la inspectorat.

În a treia săptămână de telefoane și întrebări, Lazăr a refuzat să mai discute cu reporterul Dela0.ro, motivând cu prezența sa într-o comisie pentru bacalaureat. Prezența în comisie nu l-a împiedicat însă să răspundă la telefon.

Am apelat ulterior la purtătorul de cuvânt al ISJ Bacău, Oana Bărbuț. Inițial ne-a spus că nu ne poate declara nimic și că trebuie să se informeze. O zi întreagă nu a reușit să afle în ce stadiu s-ar afla ipotetica anchetă. Apoi a încercat să explice că elevii din Sascut erau în excursie. Confruntată cu ipoteza antepronunțării, Oana Bărbuț a spus că-și retrage această afirmație.

În a patra săptămână nici inspectorul general, nici purtătoare de cuvânt nu au mai putut fi contactați telefonic.

Florin Lazăr i-a răspuns în schimb ministrului Educației Ecaterina Andronescu căreia i-am solicitat la începutul săptămânii o reacție pe subiect. Ne-a cerut să o lăsăm să se documenteze după care a revenit cu următorul răspuns:

Este o anchetă. Se pare că primarul i-a luat pe sus. Directorul nu trebuia să accepte. Și cel mai probabil directorul nu va mai fi în funcție, dar cel mai bine să așteptăm terminarea anchetei.

În aceeași zi în care ministrul Educației ne transmitea acest mesaj am primit un răspuns scris și din partea școlii din Sascut. Cerusem să ni se indice pașii administrativi pe care instituția i-a luat pentru a lămuri prezența elevilor la mitingul PSD.

Δ Facsimil al răspunsului oficial primit de jurnaliștii Dela0.ro în cadrul corespondenței electronice purtate cu Liceul Tehnologic din Sascut.

Ni s-a comunicat că nu a fost constituită o comisie de anchetă întrucât elevii nu au participat la un miting, ci la o excursie aprobată în Consiliul de administrație al școlii în data de 8 aprilie.

Există un dosar la nivelul liceului care dovedește acest lucru, arată răspunsul școlii, dar el nu poate fi prezentat pentru că ar conține date personale. În aceeași misivă oficială, unitatea de învățământ recunoaște că a primit o adresă de la ISJ Bacău și precizează că un răspuns a fost formulat deja.

Se mai arată că există o sesizare aflată în competența organelor de poliție.

Și cu asta basta.

Știți cum este la Sascut...

În prima discuție avută cu Alin – Mihai Paris, imediat după desfășurarea mitingului din 9 mai, i-am solicitat directorului mai multe detalii despre prezența elevilor în Iași. A susținut că ea era anunțată din februarie – martie. Cu toate acestea niciunul dintre elevii abordați de reporterul Dela0.ro nu știa de o astfel de excursie.

I-am solicitat directorului să ne spună și ce profesori au însoțit elevii în presupusa excursie. A refuzat să o facă. I-am cerut să ne indice firma de transport care i-a dus pe elevi în excursie. Ne-a întrebat dacă nu vrem să știm și dimensiunile mașinii.

La o lună distanță directorul anunță că are un dosar care să-i susțină afirmațiile, unul pe care nu s-a grăbit să-l invoce public imediat după eveniment.

Recent, am purtat o altă discuție telefonică cu directorul Paris. Ne-a confirmat că inspectoratul nu i-a cerut demararea unei anchete. După care a spus că oricum nu e treaba presei dacă faptele semnalate sunt investigate sau nu. La mijloc ar fi informații confidențiale pe care nu e obligat să le furnizeze, ne-a indicat directorul.

I-am explicat că încalcă legea accesului la date publice și poate fi dat în judecată pentru asta. Ne-a urat succes, apoi ne-a închis telefonul.

Δ Elevi de la Liceul tehnologic din Sascut, pe care directorul Alin Paris spune că nu i-a dus la miting, ci în excursie. Doar că tinerii au fost surprinși fix în mulțimea de participanți la manifestația politică organizată de PSD la Iași. | Foto: captură video Recorder

Directorul Alin-Mihai Paris din Sascut este consilier local PSD și membru în Consiliul de administrație al școlii (organismul însărcinat cu demararea unei anchete). Tot din acest consiliu mai fac parte primarul sau un reprezentant al primarului, un reprezentant al Consiliului local, unul al operatorilor economici parteneri, un părinte și trei cadre didactice.

Profesoara Maria Pascu este unul dintre membri. A confirmat și ea că nu este nicio anchetă în școală, dar că în ședința din ziua de 11 iunie a Consiliului de administrație ar fi urmat să se discute adresa primită de la ISJ Bacău. De discutat, nu s-a mai discutat însă nimic.

Consiliul local este reprezentant în CA-ul școlii de către Carmen Stanciu, consilier PSD, dar și director adjunct la școala generală din Sascut. Pe Stanciu nu a deranjat-o situația elevilor aduși la miting – era mai interesată să afle de unde are reporterul numărul de telefon al unui director de instituție publică. Susținând că nu are garanția că jurnalistul chiar e jurnalist directoarea a refuzat să răspundă întrebărilor.

Prezența operatorilor economici în Consiliul de administrație este asigurată de Marian Chiriac, consilier ALDE. Chiriac a confirmat și el desfășurarea ședinței menționate de profesoara Maria Pascu, care a avut loc pe 11 iunie.

Omul ALDE susține că nu s-a discutat nimic despre miting și elevi, nimic despre adresa ISJ Bacău, deși el personal le-ar fi comunicat celor prezenți că a fost contactat de presă. Tot Chiriac a mai declarat că nu știa nimic de nicio excursie aprobată în consiliu, așa cum susține directorul Paris în răspunsul scris remis Dela0.ro.

Consilierul ALDE nu a semnat pentru așa ceva, dar nu exclude ca decizia să fi fost luată în lipsa sa.

Relatează Marian Chiriac:

Știți cum este la Sascut… Obligația față de partid e obligație. Și în campanie sunt implicate și cadre didactice, unele dintre ele ca să-și păstreze scaunul. Nu copiii sunt de vină, ci profesorii. Dacă se uneau mai mulți și spunea primarului sau directorului că nu vor să meargă, nu-i puteau da afară pe toți.

Profesorii nu au plecat cu elevii de capul lor. Directorul nu poate să spună că nu știe, mai ales că s-a plecat și cu autobuzele școlii. Mie nu îmi e frică de ei. Ce au făcut nu e legal și le-am zis.

Elevii și profesorii

Dorința directorului Paris de a mușamaliza situația s-a întors împotriva sa.

La patru săptămâni de la mitingul PSD din Iași nici elevii prezenți acolo nu mai recunosc că a fost vorba de o excursie. Cei abordați de Dela0.ro fie spun că nu au fost la miting, fie declară că au mers de bunăvoie și că nu le-a cerut asta nimeni de la școală.

Dela0.ro e în posesia unei liste cu numele și prenumele elevilor care au participat la mitingul din 9 mai. Potrivit inventarului obținut, au mers la Iași 29 de elevi.

Din clasa a IX-a de la învățământul profesional au fost nouă elevi împreună cu diriginta lor Liliana Poiata. Am contactat-o telefonic, ne-a răspuns, a ascultat despre ce e vorba după care a închis și nu a mai răspuns la vreun apel ulterior. Liliana Poiata este și membru în Consiliul de administrație al școlii.

De la clasa a X-a, tot învățământ profesional, au fost patru elevi. Diriginta clasei este Luminița Graur. A declarat că nu știe nimic de povestea cu mitingul PSD, că nici ea și nici elevii ei nu au participat la așa ceva. Cu toate acestea minori din clasa sa apar pe imaginile video filmate la Iași de Recorder.

Există posibilitatea ca profesoara să nu fi fost propriu zis în piață deși s-a urcat în autocarele care duceau elevi și localnici din Sascut la miting. Mai mulți profesori nu ar mai fi ajuns în piață, ci s-ar fi oprit pe traseu.

Alți doi profesori din liceu au negat prezența la miting și fie au invocat motive personale când li s-a cerut să dezvolte subiectul, fie au spus că nu e treaba lor, ci a celor care au organizat toată povestea. Nu au dat niciun nume. Ne-au urat, la rândul lor, succes în ancheta jurnalistică.

Δ Un elev care apare în imaginile video surprinse de Recorder la Iași a fost chestionat de o cunoștință în legătură cu participarea la miting. Schimbul de mesaje a fost văzut de jurnaliștii Dela0.ro

O parte dintre elevi neagă împotriva tuturor evidențelor că ar fi fost la Iași pe 9 mai, susținând că nu sunt ei în imaginile filmate. I-am identificat însă, pe fiecare în parte, cu ajutorul altor colegi din liceu.

Alții dintre cei care au mers la miting spun că s-au dus de bunăvoie și de plăcere. S-au suit în autocarele PSD, e adevărat, dar asta doar pentru că nu aveau alt mijloc de transport.

O a treia variantă de poveste este că toți elevii prezenți la miting ar avea de fapt 18 ani, fiind majori. Drept urmare e responsabilitatea lor, nu a directorului – care nu avea niciun interes să trimită elevi la Iași.

Din cei 29 de elevi prezenți la miting conform inventarului Dela0.ro, 20 sunt din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a. Majoritatea elevilor prezenți sunt așadar minori.

Partidul vrea să scape de stigmat

Politizarea inspectoratelor școlare a fost pusă din nou în discuție după mitingul PSD de la Iași. Ziarul Adevărul a făcut un inventar al inspectorilor generali afiliați politic. Din 42 de inspectori generali, 18 sunt membri PSD, doi membri PNL și unul membru ALDE.

Florin Lazăr, inspectorul general Bacău, este fost membru PDL, partid din partea căruia a și câștigat în 2012 funcția de consilier local. În 2017 a fost singurul intrat în cursa pentru postul de inspector general, pe care l-a și obținut. Inspectorii generali sunt numiți prin ordin al ministrului Educației pe baza unui concurs.

Momentan Lazăr nu mai este oficial în niciun partid. Neoficial organizează oamenii pentru demonstrații PSD, la care și participă.

În acest context am vrut să vedem ce crede președintele PSD Bacău Dragoș Benea, actual europarlamentar, despre modul în care inspectoratul județean a ales să ignore faptul că o școală a adus elevi la mitingul PSD.

Inspectoratul să facă ce a spus că face. Trebuie lămurit pentru că e un stigmat pe imaginea partidului. Inspectoratul ar trebui să traseze clar – a fost albă sau neagră. Vă spun sigur că la nivel de partid nu ar gira nimeni așa ceva, să fie aduși elevi la miting. Nu pot exclude însă excesul de zel

, ne-a declarat Benea.

Atât directorul liceului din Sascut, Alin Paris, cât și primarul comunei Ioan Răuță sunt membri PSD.

Pe hârtie, principiile care organizează educația românească sunt sublime. În realitate, efectele lor lipsesc cu desăvârșire exact atunci când ar trebui să se manifeste.

E suficient ca structurile locale care influențează sau gestionează administrativ funcționarea unităților de învățământ preuniversitar să fie cointeresate în mușamalizarea unor astfel de acte abuzive pentru ca ele să fie îngropate definitiv.

E suficient să existe o cabală a tăinuitorilor.

Oricât de scurte i-ar fi picioarele, minciuna poate deveni astfel varianta oficială a evenimentelor. Una acceptată, fără întrebări, și de ministrul Educației.

Și cu asta basta.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.