Cazul ministrului justiției Radu Marinescu: are și societatea dreptul la apărare?

Dreptul la apărare nu poate fi compromis prin identificarea avocatului cu clientul este titlul ales de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) pentru comunicatul transmis după ce Dela0.ro a publicat articolul Ministrul justiției Radu Marinescu a pledat insistent pentru dreptul unui bărbat de a-și asfixia puțin soția fără a fi acuzat de tentativă de omor. 

În comunicat nu este precizat numele ministrului Radu Marinescu și UNBR dă un mesaj general, făcând trimitere la lucruri care nu au fost invocate în text de jurnaliștii Dela0.ro. UNBR susține că am fi asociat avocatul cu faptele imputate clientului sau că am fi atacat dreptul la apărare. La final, comunicatul critică o presupusă operațiune de stigmatizare și sancționare socială a avocaților pentru conținutul apărării formulate în instanță. 

Păstrând mesajul în zona unor observații generale, dincolo de nuanțele fundamentale ale contextului, UNBR ratează esența discuției. În cazul dosarului de tentativă de omor în care Radu Marinescu a fost avocatul inculpatului, nu vorbim totuși de dreptul la apărare în general, ci de felul particular în care avocatul Marinescu a ales să-și apere clientul.

Intenția documentării noastre nu este și nu a fost să punem sub semnul întrebării dreptul la apărare al oricărui inculpat ori obligația legală a avocatului de a-și apăra clientul, făcând uz de arsenalul legal pe care îl are la dispoziție. Nicăieri în articol nu am asociat avocatul cu faptele inculpatului. La fel cum nu am insinuat că un avocat de penal nu poate fi niciodată ministru. 

Nu am pus în discuție dreptul apărării de a face cereri și de a ridica excepții. Am citat totuși instanța de judecată, care a consemnat faptul că apărarea a introdus o avalanșă de pretenții “doar pentru că are calitatea procesuală de inculpat”.

Nu am pus în discuție faptul că apărarea și-a sfătuit clientul să denunțe un traficant de droguri pentru a i se înjumătății limitele de pedeapsă. Este o posibilitate oferită de lege și era normal ca apărarea să facă uz de ea pentru clientul său. 

Cântărind însă particularitățile cazului Radu Marinescu – avocatul care, într-un proces de tentativă de omor prin înecare, a avut pretenția măsurării duratei sufocării, spre a dovedi intensitatea redusă a faptei -, am ajuns la concluzia că ocuparea de către acesta a funcției de ministru al justiției reclamă expunerea faptelor.

Oricine are dreptul la apărare, dar nu este mai puțin important nici dreptul societății de a cunoaște și chestiona conduita unui avocat ajuns ministru al justiției. Iar acest drept nu anulează și nu afectează în general dreptul la apărare. Un avocat care și-a construit apărarea pe prejudecăți legate de victimă și martori, care a încercat să reducă o tentativă de omor la niște îmbrânceli în apă este astăzi un ministru care are în atribuțiile sale promovarea de politici publice în materia protecției victimelor.

Iar Radu Marinescu este un ministru al justiției care nu a ieșit o singură dată să condamne uciderea unor femei de către foști sau actuali parteneri. Nu a ieșit să propună măsuri sistemice (în condițiile în care gestionează un domeniu esențial pentru combatarea fenomenului), nici să solicite informații suplimentare procurorului general sau să transmită clar că protecția femeilor împotriva violenței reprezintă o prioritate în mandatul său. Pe una dintre cele mai importante teme curente din societate, ministrul Radu Marinescu tace asurzitor. 

Pornind de la aceste realități concrete am discutat cu specialiști în reformă judiciară, avocate și avocați cu experiență în apărarea victimelor, oameni cu activitate academică pe tema protecției victimelor. Am încercat insistent să contactăm și trei foști miniștri ai Justiției: Ana Birchall, Alina Gorghiu și Stelian Ion. Nu au răspuns nici la telefon, nici la mesaje. 

De ce ar trebuie să ne preocupe conduita avocatului Radu Marinescu? Ne-au oferit câteva răspunsuri Laura Ștefan, coordonatoarea activităților anticorupție pentru ONG-ul Expert Forum, și Diana Ionescu, avocată și lector universitar la Universitatea Babeș-Bolyai.

Pentru ambele profesioniste discuția este una necesară din două motive: este vorba de o funcție publică și nu orice funcție publică, ci una aflată în lumina reflectoarelor din prisma evenimentelor care au avut loc în ultima perioadă.

În acest moment mi se pare firesc să se pună în discuție cariera anterioară a domnului ministru atâta timp cât, iată, aproape în fiecare săptămână aflăm despre noi și noi cazuri de violență împotriva femeilor care ne cutremură. Și ne cutremură pe toți, nu doar pe femei. Este ceva de negândit

, a declarat Laura Ștefan pentru Dela0.ro. 

Pentru experta în reformă judiciară, discuția despre conduita avocatului Radu Marinescu nu are legătură cu dreptul la apărare, ci cu nevoia de a înțelege dilemele etice care se pot naște în exercitarea profesiilor juridice, nevoia de a înțelege că ceea ce faci și spui te definește și ca avocat, și ca om politic. 

Mai mult, Laura Ștefan crede că – atunci când ai în vedere o carieră în sectorul public – ar trebui să te gândești proactiv încă din momentul în care activezi ca avocat la ce fel de cazuri urmează să iei și cum se vor reflecta ele peste ani în eventuala ta carieră politică: “Dacă n-ai făcut-o, acum nimeni nu mai poate da timpul înapoi, dar trebuie să fii pregătit să răspunzi la întrebările care se ridică legate de activitatea ta anterioară și să te justifici”. 

Diana Ionescu admite că dezbaterea care a luat naștere după publicarea articolelor Dela0.ro, despre compatibilitatea rolurilor este firească și trebuie purtată. În același timp ea ajunge să vulnerabilizeze poziția de ministru, o chestiune la care partidul care l-a propus pe Radu Marinescu (este vorba de Partidul Social Democrat) ar fi trebuit să se gândească:

Din start poate exista o întrebare legitimă asupra exercitării funcției publice ca ministru a Justiției. Pentru că tu, ca ministru al Justiției, trebuie să promovezi politici publice și ce este special în acest caz, trebuie să promovezi politici publice în materia protecției victimelor într-o țară ca România care cunoaște acest fenomen al violenței domestice inclusiv sub forma femicidului.

Potrivit Dianei Ionescu, avocații care ajung să exercite o funcție publică au obligații de etică  complexe, pe care ar trebui să le aibă în vedere. De ce? Pentru că, explică avocata, “în exercitarea profesiei, un avocat apără interesul privat al unei părți, în acord însă cu legea și reglementările profesionale, apoi, în exercițiul funcției publice, același avocat trebuie să reprezinte interesul public”. 

Ionescu nu crede că o persoană care, în calitate de avocat a asistat un inculpat într-o cauză cum este cea de față, nu poate deveni ulterior ministru al justiției. Nu vede o incompatibilitate automată.

Crede însă că apărarea pe care a exercitat-o avocatul respectiv în anumite cauze sau exercitarea profesiei în unele cauze, trebuie cunoscute de societate în momentul în care este propus ca ministru al Justiției. Și mai mult, după ce este numit în funcție: „activitatea ministrului trebuie foarte bine ținută sub lumina reflectoarelor de către presă, societate, pentru a vedea dacă cumva poziționarea, pozițiile exprimate ca avocat influențează și activitatea în funcția publică”. 

În calitate de persoană care ocupă și o funcție publică, cea de profesor, avocata admite că este foarte atentă la ce cauze reprezintă. Știe că orice om are dreptul la apărare și că nu îți însușești ca avocat valorile inculpatului pe care-l aperi: “da, și agresorii trebuie apărați, dar contează foarte mult ce spui și care este impactul discursului tău asupra funcției publice”. 

Pentru Diana Ionescu e și o chestiune de credibilitate să apere un agresor după care să vină la facultate și să le vorbească studenților despre protecția victimelor infracțiunilor. Așa că alege să nu se implice în astfel de cauze.

Dreptul la apărare și opțiunea alegerii

Oricine are dreptul la apărare. În același timp, un avocat care nu este numit din oficiu, are opțiunea de a alege, cu atât mai mult dacă vizează să ocupe și o funcție publică, dar și obligația de a fi atent la ce spune și ce face pe parcursul apărării. 

Alegerea de a apăra persoane acuzate de fapte grave, precum violență domestică, tentativă de omor asupra partenerului de viață, proxenetism sau trafic de persoane, nu este o obligație profesională, ci o decizie personală, care reflectă anumite valori și priorități

, explică Giulia Crișan, avocată care de 25 de ani apară victime ale violenței. 

Crișan nu crede că poți apăra și victime și agresori. Dimpotrivă, militează pentru specializarea unor avocați care să lucreze doar cu victime. De ce? Pentru că, explică avocata, “apărarea unei victime presupune mai mult decât competență juridică. Presupune empatie, lipsa stereotipurilor de gen, înțelegerea traumei și disponibilitatea reală de a sprijini persoana nu doar tehnic, ci și uman. Victimele violenței, în special cele ale violenței domestice sau sexuale, au nevoie de un cadru de încredere, de siguranță, de stabilitate emoțională”. 

Giulia Crișan nu vede cum ai putea trece de la așa ceva la <tactici de apărare care presupun contestarea credibilității victimei, uneori folosind stereotipuri de gen, clișee discriminatorii  sau discursuri acuzatoare (cum ar fi „și-a provocat agresorul” sau „a consimțit prin comportament”) , care contribuie la revictimizare>.

În acest context avocata subliniază că:

Discuția trebuie dusă dincolo de litera legii, către o reflecție autentică despre coerență profesională, responsabilitate morală și respectul față de victimele violenței. Apărarea nu este un automatism. Este și o alegere de conștiință.

Avocata Georgiana Trandafir a declarat pentru Dela0.ro că este public de partea victimelor și își alege clienții în funcție de acest criteriu. A refuzat multe cazuri în care agresorii ar fi plătit oricât ca să-i reprezinte. A ținut mai mult la imaginea de combatant împotriva violenței domestice. A cunoscut însă avocați, inclusiv în civil, care susțin în apărarea inculpatului că “a fost o simplă ceartă domestică” sau că “ea a fost agresivă”. 

Trandafir consideră că este într-adevăr o problemă că ministrul Justiției este un avocat care a făcut tot posibilul să reducă o tentativă de omor la o îmbrânceală în apă: 

Până când violența domestică nu va deveni o linie roșie de netrecut și de nereformulat, lucrurile nu se vor schimba. Și, da, ministrul Justiției ar trebui să participe la trasarea acestei linii roșii.

Până unde poate merge un avocat atunci când apără un bărbat care a încercat să-și înece soția?

Laura Ștefan, de la Expert Forum, crede că prea des avocații se ascund în spatele ideii că pot spune orice pentru a-și apăra clientul: “Nu, eu cred că trebuie să existe și niște limite totuși. Mai ales atunci când vezi că te confronți ca țară cu un fenomen îngrozitor precum violența domestică dusă până la femicid.”

Profesoara și avocata Diana Ionescu explică pentru Dela0.ro că inculpatul are dreptul de a adresa întrebări victimei, de a pune sub semnul îndoielii credibilitatea declarației acesteia și de a formula apărări în raport cu acuzația ce i se aduce. În același timp, continuă Ionescu, avocatul are obligația de a nu determina victimizarea secundară a victimei. Victimizarea secundară se referă la traumă produsă victimei prin participarea în procedurile penale. În acest context: 

Prezentarea unor argumente ce pot fi calificate ca fiind simple prejudecăți, așa cum ar fi faptul că victima este femeie, deci este emotivă, faptul că unele lucruri nu sunt atât de grave atunci când sunt săvârșite între soți, pot determina o victimizare secundară. 

Despre ce e acceptabil și ce nu într-o sală de judecată și despre cum se rostogolesc prejudecățile în sălile de judecată ne-a vorbit și avocata Gabriela Manea, care a fost de multe ori în poziția de a apăra din oficiu victime și uneori și agresori. Crede că într-o sală de judecată este dificil uneori “să se traseze ce anume e moral și imoral și unde se termină dreptul la apărare și pătrundem în alte zone”.

În același timp consideră că: 

trebuie să facem eforturi ca profesioniști ai dreptului să ne ferim de eventuale culpabilizări ale victimelor, respectiv să fim atenți cum punem problema în dosarele de acest tip, mai ales că există o tendință a societății românești în general să pună vina mai degrabă pe victimă decât să responsabilizeze agresorul pentru acțiunile sale.

În mod evident, există o limită pe care, din punctul meu de vedere, nu e în regulă să o depășească apărătorul în pledoarie, de exemplu să susțină că e vina victimei că era îmbrăcată într-un anume mod sau că băuse prea mult, chestiuni care se mai aud, din păcate, în continuare prin sălile de judecată

În ceea ce privește modul în care un avocat alege să-și construiască apărarea și de ce se folosește în acest sens, Manea susține că e o chestiune mai degrabă personală. Avocata atrage atenția asupra faptului că poate fi periculos “să facem această identificare dintre argumentele efectiv aduse de apărare și persoana sau credințele avocatului care face apărarea”.

“Eu nu văd o incompatibilitate morală când un avocat își face treaba”, ne-a declarat un avocat care a reprezentat de-a lungul timpului și victime și agresori.  A fost de acord să discute în marginea subiectului, dar cu condiția protejării identității.

Ce înseamnă incompatibilitate morală? Suntem la biserică? Moralitatea e o chestiune fluidă, de la epocă la epocă, de la generație la generație. Ce este moral acum nu era acum 100 de ani, răspunde fără să stea pe gânduri când aude subiectul. 

Avocatul crede că e relevant de văzut dacă avocatul Radu Marinescu a avut și cauze în care a protejat drepturile victimelor. Bărbatul e convins că nu există avocat care să nu fi lucrat și cu victimele și cu agresorii – pentru că viața e colorată.

Potrivit presei, Radu Marinescu a fost inițial avocat pe civil, cu mai multe procese pe legile reparatorii. Conform declarației de avere depusă în 2023, Marinescu a fost avocatul primăriilor din comunele doljene Coțofenii din Dos, Malu Mare, Novaci, Scăești, Segarcea și a dat asistență judiciară și Penitenciarului Craiova. Printre clienții cunoscuți pe care i-a reprezentat se numără primarul Lia Olguța Vasilescu și soțul ei Claudiu Manda. De asemenea, a fost și avocatul lui Alex Bodi, personaj monden acuzat de trafic de persoane, proxenetism și șantaj. 

Rugat să comenteze contextul particular în care Radu Marinescu ocupă funcția de ministru exact când fenomenul violenței împotriva femeilor pare scăpat de sub control în România, avocatul spune: “S-a demonstrat că atunci când apare un caz de suicid și este promovat în media apar alte cazuri prin contaminare. Dacă s-a întâmplat o fărădelege gravă în ceea ce privește o femeie este foarte probabil ca acest lucru să se propage ca o molie în societate”. 

Cât despre capacitatea ministrului Marinescu de a se asigura că drepturile victimelor sunt respectate avocatul conchide:

Am convingerea că Radu Marinescu va promova legi în favoarea victimelor datorită sau din cauza acestei presiuni pe care ați pus-o scriind despre caz. 

Pentru experta în reformă judiciară Laura Ștefan faptul că avocatul Marinescu e cel în sarcina căruia cade reforma judiciară nu este deloc un lucru încurajator. Cu atât mai mult cu cât nu există o asumare publică din partea ministrului și o discuție deschisă. 

Ștefan admite că, poate, avocatul Marinescu nu a avut în vedere ocuparea unei funcții publice și atunci a fost ferit de dilemele legate de ce cazuri să aleagă și cum să le reprezinte în instanță: 

Trecutul nu îl mai schimbă nimeni. Ce a fost a fost, lucrurile așa rămân. Dar trebuie să poți să-ți asumi trecutul ăsta și să-l explici și să dai garanții că ceea ce s-a întâmplat în trecut nu va avea un corelativ direct în ceea ce urmează să promovezi ca politici publice. 

Ștefan crede că această asumare este necesară pentru că reforma nu se face singură. Ai nevoie de oameni. Or pentru asta, explică Laura Ștefan, oamenii trebuie să aibă încredere în tine și în politica pe care o promovezi: “Cele mai bune intenții se vor lovi de neîncredere socială, dacă emițătorul nu beneficiază de încredere din partea cetățenilor pe tema respectivă”. 

Într-o discuție cu Dela0.ro, relatată în primul articol din această serie, confruntat cu contextul particular în care ocupă funcția de ministru, mai exact un fenomen al violenței împotriva femeilor scăpa de sub control, Radu Marinescu a răspuns:

Justiția se va pronunța în absolut toate cazurile în mod obiectiv, în mod imparțial după evaluarea tuturor împrejurărilor cauzei. Vă rog să nu condamnați profesia de avocat.

Coordonatoarea Expert Forum subliniază că asumarea, explicarea conduitei din acel proces trebuie să se poarte dincolo de scuza “eram avocat și cu asta se ocupă avocații”. A doua problemă pe care o vede Laura Ștefan este lipsa de reacție a ministrului, chiar și în săptămâna din urmă în care România a adăugat pe lista femeilor ucise de parteneri alte trei nume.

“Nu există nepoziționare pe această temă. Nepoziționarea înseamnă, de fapt, tot poziționare – de partea răului.”