La granița noastră e un război. Ce-i de făcut?

 „Situația pe care o trăim e psihotică, nu oamenii sunt psihotici. Și e o situație care generează anxietate”, explică medicul psihiatru Vlad Stroescu într-un dialog telefonic cu Dela0.ro.

Am inițiat această conversație pentru că războiul din Ucraina, declanșat de invazia armată comandată în urmă cu două săptămâni de Rusia lui Vladimir Putin, lasă deja urme adânci. Înainte ca acest conflict să determine mișcări de granițe și modificarea siluetelor de pe hărțile lumii, el schimbă interioarele oamenilor.

Sute de mii de refugiați ucraineni au trecut prin România – iar zeci de mii au rămas. Războiul la granițele noastre, coloanele de refugiați, declarațiile agresive ale lui Vladimir Putin, imaginile orașelor bombardate într-o țară vecină, a civililor uciși au provocat imediat o serie de reacții psihologice. Deja știm: nimic nu va mai fi la fel de acum înainte. Kremlinul a destructurat practic întreaga ordine postbelică de securitate europeană – dar a zdruncinat din temelii și planurile, vederile și speranțele simplilor cetățeni.

Cum să stai liniștit când la graniță e un război? E absolut normal să ne facem tot felul de idei, să ne facem planuri, să ne organizăm

, spune Stroescu.

Nu puțini români au căutat să cumpere pastile cu iod de teama unui atac nuclear. Unii au mers la casele de schimb valutar pentru a se asigura că au euro și dolari. Iar alții au solicitat eliberarea sau reînnoirea pașaportului.

E normal să avem stări de îngrijorare, de nemulțumire. Este ceea ce se numește stres sănătos, care ne ajută să gestionăm mai bine situația. Ne ajută inclusiv să fim mai atenți la nevoile celorlalți – ale refugiaților, de exemplu

, subliniază preşedintele Asociaţiei Psihologilor din România şi rectorul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David. 

Acțiunile celor îngrijorați, neliniștiți, anxioși au generat deja o serie de reacții. Au fost acuzați pe rețelele de socializare (voalat sau direct) că sunt exagerați, fricoși, dacă nu cumva chiar lași pentru că se gândesc să se pună la adăpost – și, eventual, chiar să părăsească țara în eventualitatea unui conflict armat extins.

În loc să folosească prilejul pentru a purta discuții publice despre neliniștile fundamentale pe care le poate genera un război purtat la granițele noastre, societatea românească a  ales mai degrabă să apeleze la etichete și la judecăți rapide, evacuând aproape orice nuanță. 

Este fix ca în pandemie, susține, medicul Stroescu. La început eram solidari, desenam curcubeul la geam, dar apoi am ajuns rapid la scindare, la un război civil emoțional. Atunci când ne luăm de un om, continuă medicul, și-l catalogăm laș sau exagerat pentru că-și face un plan în eventualitatea unui război, această atitudine nu e decât rezultatul propriei noastre anxietăți.  

După izbucnirea războiului din Ucraina, ne-am propus la Dela0.ro să vorbim cu cât mai mulți români despre planurile / pregătirile pe care și le-au (re)făcut, despre felul în care conflictul le-a schimbat deja viața, despre discuțiile avute în familie sau cu prietenii. O parte dintre cei care ne-au deschis o fereastră spre gândurile și temerile lor au preferat să rămână anonimi – fie pentru că familiile lor nu știu încă de planurile de plecare din țară, fie pentru că pur și simplu se tem să nu fie judecați drept lași sau exagerați.

Nici nu au început bine să se manifeste efectele psihologice adânci ale războiului de la granițele noastre, că stigmatele s-au lipit deja. 

Unii dintre cei cu care am discutat se gândesc să părăsească țara. Alții vor să rămână, dar și-au pregătit un bagaj de urgență (pe care oricum îl aveau în vedere în eventualitatea unui cutremur). Alții și-au amânat planuri imediate: să cumpere un imobil, o mașină sau să construiască o casă; sau să își schimbe locul de muncă. Unii au luat în calcul chiar să-și închidă afacerile. 

Psihiatrul Vlad Stroescu susține că e important ca, pe lângă reînnoirea pașapoartelor sau reașezarea planurilor de viitor, să acordăm timp și normalității. Să nu lăsăm, cu alte cuvinte, ca toate gândurile despre război și planurile de a rămâne în siguranță să ne ocupe tot timpul și să ne consume toate resursele. 

În momentul în care îngrijorarea se transformă în anxietate, panică și agresivitate trecem de la stres constructiv la distres, explică și Daniel David. 

Foarte aproape de noi

Bogdan Mitu este antreprenor. Are o afacere în viticultură. Din via pe care o exploatează până în Ucraina nu sunt de parcurs nici 150 de kilometri. Și dacă ar fi mai mulți, n-ar schimba neapărat lucrurile, căci știrile și întregul ecosistem online aduc bombardamentele și tirurile de artilerie în curtea fiecăruia. După invazia rusească în Ucraina, Bogdan a hotărât să-și facă un plan: „Mi s-a părut ireal și am zis că este foarte aproape de noi”.

Mai întâi, i-a trimis pe părinți să-și facă pașapoartele. Planul ar fi ca pe ei să-i trimită în Londra, unde e deja stabilită sora lui. Bogdan spune că el ar merge în Elveția sau Belgia, unde are prieteni. Recunoaște că prima opțiune e Elveția, o țară cu tradiție în neutralitate.

În plus, și-a schimbat toți banii în euro, dar asta și pentru că anticipează o inflație destul de mare. 

Îl ajută să fie mai liniștit faptul că are un plan? 

Nu mă ajută psihic, mă gândesc cum treaba asta (n.r. – o eventuală plecare) o să mă oblige să am o altă meserie. Iar asta nu-mi dă un sentiment de confort. Tot ce am e aici. Dar ce altă variantă am?

Bogdan Mitu spune că, având un plan concret de acțiune în caz de urgență, nu înseamnă că mâine va pleca. Înseamnă doar că, dacă va fi nevoie să plece, e pregătit să o facă și știe ce are de făcut. În plus, explică antreprenorul, faptul că nu a închis tot și nu a plecat deja – deși putea să o facă – înseamnă că păstrează speranța. 

Schimbare radicală de planuri

Războiul din Ucraina le-a schimbat planurile radical unui manager de proiect din Brașov și soției sale: „Noi avem un teren pe care voiam să facem o casă. Am oprit procesul, cu excepția actelor, autorizațiilor”. 

În ultimele două săptămâni cuplul a luat în calcul serios emigrarea în Canada. Cochetau de ceva vreme cu ideea, dar acum au și făcut pași practici în acest sens. Au completat declarația de interes și s-au interesat de testele de limbă care contează mult la dosar. 

Au ales Canada pentru că s-au gândit că dacă lucrurile vor escalada tot continentul european va fi afectat. În plus, o rudă locuiește deja acolo, iar programul de emigrare e foarte bine pus la punct. Canadienii au o cultură deschisă către imigranți. 

Dincolo de planul de plecare, au scos numerar în dolari și euro. 

De ce și-au făcut un plan atât de repede?

Nu ne ajută neapărat să fim mai liniștiți, dar te gândești că ai ceva. Am făcut și plinul la mașină. Am făcut toate aceste planuri fără panică, la rece. Am zis că dacă e să se întâmple ceva să nu o luăm la fugă fără să avem nimic.

Pe Andreea (n.r. care ne-a solicitat să-i protejăm identitatea, inclusiv prin schimbarea prenumelui) o fotografie a determinat-o să-și facă un plan. E vorba de imaginea unei tinere din Ucraina care fuge din calea războiului cu două pisici în brațe.

Mi-am data seama că fata aia pot să fiu eu și am zis că nu e cazul să ajung până acolo. Eu chiar am alte variante.

Dacă înainte de război căuta, împreună cu iubitul ei, o casă mai mare care să-i acomodeze pe toți, oameni și pisici, acum caută o țară în care să se mute cu tot cu animale.

În acest sens au lichidat toate economiile în lei și le-au transferat în euro, au făcut pașapoarte felinelor, au făcut geanta de urgență, au discutat și cu prieteni plecați în alte țări, care i-ar putea primi în caz că lucrurile o iau razna. 

Între timp, Andreea și partenerul ei ajută cum pot prin voluntariat. La momentul discuției cu Dela0.ro, Andreea găzduia pe cineva din Ucraina. 

Gândurile negative de război, înlocuite de planuri

Carmen Bărbulescu, fostă jurnalistă, crede că aproape trei decenii trăite sub un regim totalitar, în comunism, au fost suficiente. Nu mai vrea nici măcar o zi, nici măcar o lună, nici măcar un an care să se adauge la această zestre.

A luat în calcul posibilitatea mutării, de teama escaladării conflictului din Ucraina. Destinația ar fi Portugalia sau o țară din America de Sud. 

O ajută faptul că are un plan?

Categoric. Este un proiect care mă animă. Gândurile negative legate de război sunt înlocuite cu planuri. 

Încă discută cu familia care ar fi cel mai bun moment pentru mutare, ce ar trebui să facă mai întâi. 

Copiii pleacă, noi rămânem

Cei care-și fac planuri pentru situații de urgență recunosc că e puțin probabil ca România să devină o zonă de război. Dar ideea organizării unei alternative le dă o oarecare senzație de liniște, mai ales când vine la pachet și cu o discuție cu copiii. 

Diana (n.r. al cărei prenume real a fost schimbat) este mama a trei copii, unul dintre ei fiind major. A decis împreună cu soțul ca în caz de nevoie să trimită copiii în Vest la rude, iar ei să rămână în țară. 

Noi rămânem, am trecut prin comunism, nu ne impresionează greul, avem toleranță la frustrare. Între ruși și copiii noștri rămânem noi. Războiul acesta este și al nostru, pentru lumea-n care vrem sa trăiască copiii noștri.

Copiilor le-a explicat că s-ar putea să fie nevoie să plece temporar. Le-a spus că probabilitatea ca așa ceva să se întâmple e mică, dar ea totuși există. În acest context Diana crede că orice om rațional își face un plan pentru acea probabilitate. Rațiunea, crede Diana, elimină panica.  

Odată ce îi știu pe copii în siguranță, nu mă emoționează prea tare ce urmează.

Viața merge înainte

Alina Ghizdeanu a verificat în zilele din urmă pașapoartele familiei și s-a gândit ce ar putea face dacă s-ar trezi într-o țară nouă. Nu vrea să plece, dar nici nu și-ar obliga copilul să trăiască într-o zonă de conflict. 

Bagajul de urgență nu l-a făcut încă. Dar a făcut turul casei, a localizat lucrurile importante: „Practic am pregătit harta mentală pentru ieșirea de urgență”. 

Toate aceste lucruri o ajută, în sensul în care simte că a bifat etapa de plan.

Totodată însă, Alina și-a văzut de viață. A rezervat o vacanță, a mers cu copilul la un spectacol, a fost la restaurant de mai multe ori, a dansat și a fost la schi cu prietenii.

Anxietatea unor mame

Cu calm, fără panică, avocatul Vlad Vidican și soția sa au discutat ce ar face în cazul în care conflictul armat ar ajunge în România. Au decis că ar putea pleca împreună cu fiica lor spre Vest, unde au rude, sau în Grecia. 

Nu ne-am făcut bagaje sau alte provizii, ci mai degrabă o listă cu câteva obiecte de care am avea neapărat nevoie. Mi-am cumparat un radio portabil, pe baterii, mi-am dat seama că nu am așa ceva în casa, un dispozitiv obligatoriu și în caz de alte necazuri.

Îmi țin rezervorul plin la mașină ca să nu stau la coada la benzinarii și să am autonomie de deplasare. În rest, viața merge înainte. 

Discuția purtată cu Dela0.ro i-a adus aminte că trebuie să-și refacă pașaportul care a expirat de câteva luni. 

O situație diferită are loc însă în unele familii în care părinții sunt divorțați, iar mama nu se află într-o relație cu altcineva. Pentru unele dintre aceste mame nu e loc de calm, ci mai degrabă de anxietate și panică, generate de frică sau insecuritate.

În astfel de cazuri, planificarea ar putea ajuta enorm. Un astfel de plan ar presupune obținerea unei procuri din partea tatălui, care să le permită ieșirea din țară cu cei mici, verificarea că mașina are revizia făcută, eliberarea unui pașaport pentru copii. 

La televizor domină imagini cu mame care trec granițele Ucrainei doar cu copiii. 

Un rucsac pentru orice situație de urgență

Existența unui rucsac de urgență, care să fie la îndemână, nu e neapărat legată de izbucnirea războiului din Ucraina. Miruna Nichita are un astfel de rucsac pentru că vrea să fie pregătită în eventualitatea unui cutremur mare.

A avea un rucsac de urgență, explică Miruna, nu are nicio legătură cu panica sau cu anxietatea. Pentru ea înseamnă să ai în vedere siguranța ta și să faci tot ce-ți stă în putere să rămâi în siguranță.  

Eu sunt genul de om căruia îi place să fie pregătit și să aibă un plan. În caz de dezastru sau cutremur sunt conștientă că, oricât de organizate și pregătite ar fi autoritățile, este interesul meu direct sa am grija de mine și de cei din familia mea până când ni se poate oferi și ajutor. Dacă noi ne descurcăm și ajutorul se îndreaptă către cazurile grave sau critice, cu atât mai bine.

Jumătate de rucsac are mai mereu pregătit și Simona Rădoi, pentru că face drumeții. Așa că i-a fost la îndemână să pregătească unul pentru orice situație neprevăzută.

Printre lucrurile pe care le-a pus acolo se numără: apă, câteva conserve/biscuiți, pătură, lanterne frontale, baterie externă pentru telefon, lenjerie de corp, șosete și o bluză, servețele umede, trusă medicală, un stick cu copiile celor mai importante acte, cash în lei și valută pentru nevoi urgente, un fluier.

Tensiunile din spatele bagajului de urgență

În unele cupluri bagajul de urgență a creat mici tensiuni. 

Daniel Stanciu lucrează la Chișinău de doi ani de zile. La o zi după ce a început războiul din Ucraina și-a făcut o valiză mică cu haine, a scos bani de la bancomat pe care i-a schimbat în RON și Euro și a așteptat să vadă ce se întâmplă. 

Până la urmă s-a folosit de bagaj pentru o vizită scurtă în România pentru a-și liniști familia. 

Prietena lui Daniel e din Moldova. Planul lor este să țină un stoc de cash și o valiză pregătită pentru a pleca de la Chișinău în cazul în care  conflictul va ajunge și în Moldova: „Mai departe de România, nu ne-am gândit, nici nu am avea unde astfel încât să nu ne dărâme financiar”. 

Daniel a insistat să fie amândoi pregătiți cu valiza. E însă complicat să te gândești că există posibilitatea să îți părăsești țara, familia, viața pe care ți-ai construit-o. Pentru Daniel o plecare din Moldova ar însemna întoarcerea acasă. Pentru prietena lui ar însemna chiar plecarea de acasă.

Cei doi și-au anulat deocamdată planurile de concediu și au hotărât să mai aștepte cu achiziționarea unei mașini. „Deși e mai ușor să pleci când ai mașina ta”, conchide Daniel. 

Suntem într-un război psihologic

Cum ne asigurăm că o îngrijorare normală (în condițiile date) nu se transformă în anxietate? Cum facem ca războiul și gândurile despre ce ar putea să se întâmple să nu pună stăpânire pe timpul nostru? 

Psihiatrul Vlad Stroescu recomandă să limităm timpul dedicat știrilor. E normal să fim informați, dar nu e sănătos să ajungem victimele doomscrolling-ului, adică să citim în disperare articole.

E o perioadă grea, în care nimeni nu are o soluție rapidă, în care nimeni nu vede o luminiță la capătul celălalt și s-ar putea să mai dureze până ca această luminiță să se vadă. Noi acum suntem în război psihologic. Lupta cu acest război este normalitatea. 

Psihologul Daniel David atrage atenția asupra faptului că acolo unde mass-media exagerează nu ai cum să le ceri oamenilor să nu exagereze. Psihologul dă exemplu cozilor de la pașapoarte. Ele nu înseamnă neapărat că românii vor să plece din țară din cauza războiului, consideră Daniel David. Sunt oameni care au mers după pașaport în contextul războiului – dar în același timp se planifică vacanțele, s-au ridicat restricțiile, iar cererile pentru eliberarea pașapoartelor au tot crescut în ultimii ani. 

Dacă mesajul pe care-l transmitem este că majoritatea celor de la coadă sunt acolo din cauza războiului, atunci cei care vor vedea informația la televizor chiar o vor lua în serios, se vor speria și se vor așeza și ei la rând. 

Un alt lucru care va ajuta (sau nu) în această perioadă vizează felul în care autoritățile vor reuși să comunice. 

În timp ce Vlad Stroescu speră să vadă ceva mai multe explicații publice, Daniel David se așteaptă să nu mai audă autorități care insistă mecanic cu apelul la calm, fără a oferi alte precizări. 

Da, este treaba autorităților să ia în calcul cele mai negre scenarii și să ia măsuri pentru ca cetățenii să fie în siguranță. Dar trebuie să fie atenți la comunicare. – Vlad Stroescu

Faptul că se comunică în maniera aceasta – pe surse, fără explicații – nu face decât să amplifice starea de anxietate, să amplifice teoriile conspiraționiste. – Daniel David

Felul în care autoritățile comunică și acționează influențează comportamentele din comunitate. Suntem polarizați în funcție de atitudini și credințe, dar în situații de criză sau pericol profilul nostru este al unei societăți care se supune în general regulilor, crede Daniel David.

Dovadă stă faptul că, la începutul pandemiei, cei mai mulți români au respectat regulile dispuse în starea de urgență. În momentul în care au început însă bâlbâielile autorităților, care s-au rostogolit în cascadă, acest capital generic s-a năruit.