UN SUMAR AL ÎNTÂMPLĂRILOR
» Am fost în comuna Salcia, județul Teleorman, și am văzut feudalismul nostru de secol XXI: o comunitate subjugată și sărăcită, vorbind în șoaptă, iar la marginea ei cele câteva saivane și hale ale unei ferme de porci deținute de Valentin Dragnea, fiul liderului PSD. » Complexul a fost până anul trecut unul dintre cei mai mari angajatori din regiune. Aproape 250 de persoane lucrau în 2017 la Ferma Salcia. Abia dacă mai sunt câteva zeci astăzi. » Toate animalele din fermă au fost sacrificate în ultimul an, iar cei mai mulți muncitori dați afară. Conducerea complexului pare să fi renunțat cu totul la creșterea porcilor în propriile hale, doar secțiile de procesare și producție mezeluri funcționând în momentul de față la Salcia. » Combinatul e aproape pustiu, iar perspectivele comerciale sunt sumbre, în ciuda fondurilor europene intrate cu nemiluita în facilitățile de abatorizare. Complexul deținut de familia Dragnea servește totuși la ceva: toate anexele sale sunt gajate în contul unui credit bancar de patru milioane de lei. » Afacerea din comuna teleormăneană a familiei șefului PSD pare croită după toate regulile manualului de capitalism sălbatic. E un joc de sumă zero în care câțiva câștigă, în vreme ce toți ceilalți pierd. O documentare Dela0.ro dezvăluie cum prosperă clanul Dragnea prin ruinarea unor sate, într-unul dintre cele mai sărace județe ale țării. » Foști angajați ai Fermei Salcia vorbesc despre felul în care au fost exploatați sistematic, văduviți de organizare sindicală, plătiți cu salariul minim pe economie și încadrați pe baza unor contracte prelungite de la lună la lună, puși să muncească în condiții improprii, ba chiar periculoase pentru integritatea lor fizică, spre îmbogățirea lui Valentin Dragnea, proprietarul din acte al afacerii. » Cât imperiul Dragnea a continuat să se extindă de la an la an, înghițind ferme de porci, de vaci, teren și silozuri agricole în tot județul, comunitatea din Salcia s-a afundat tot mai mult în sărăcie. » Nicăieri nu e corelația mai evidentă decât în comuna din Teleorman: în vreme ce politicienii de la București tratează din vorbe subiectul, arătând ipocrit cu degetul situația precară a muncitorilor români, chiar unele dintre afacerile lor (sau ale familiilor lor) din teritoriu contribuie din plin la pauperizarea oamenilor și, în ultimă instanță, la distrugerea comunităților. Dacă ar deschide zilele acestea televizorul, Ionel Badea din Salcia, Teleorman, l-ar vedea pe liderul coaliției politice aflate la guvernare, Liviu Dragnea, rostind cuvinte prețioase despre drepturile muncitorilor români și despre felul nedrept în care cei mai mulți sunt tratați de angajatorii lor, pe fondul unei legislații blânde cu interesele patronale și severe cu revendicările sindicale. Greva de amploare de la fabrica Electrolux din Satu Mare, despre care Dela0.ro a scris săptămâna trecută, l-a determinat pe președintele PSD să lanseze câteva atacuri împotriva multinaționalelor. Nu fac eu analiza economică, doar zic, dar 1.700 de lei e un salariu atât de mare? Plecând de la acest caz trebuie să spunem de ce s-a ajuns ca muncitorii români să fie tratați cu atâta dispreț. , s-a inflamat public Dragnea. Dar Ionel Badea din Salcia, Teleorman, nu se uită la televizor. În curtea casei sale din Băneasa, unul dintre satele aflate în componența comunei, răsună neîncetat doar muzica de petrecere. Bărbatul a legat mai multe boxe la o stație audio, cele mai mari sunt puse chiar pe pervazul geamului larg deschis, și din acest avanpost al bunei dispoziții răspândește decibelii în stradă și în curțile vecinilor. Însă Ionel Badea nu e binedispus. E la limita deznădejdii, rămas fără loc de muncă, rămas fără ajutor de șomaj, rămas în întreținerea soției care – obligată de nevoile materiale – a plecat să muncească la București, rămas deci fără soție, rămas și fără copii – la rândul lor ajunși peste hotare, în Anglia și în Cehia. Ionel Badea e singur cuc în casa lui de om ajuns la 56 de ani, după 29 de ani de muncă grea. Doar muzica îi mai alină singurătatea, amintindu-i că poate are un rost. Când vine soția de la București, Ionel Badea e fericit pentru câteva zeci de ore și oprește stația audio. Când pleacă, decibelii anunță satul că pe bărbat l-au apucat iar pandaliile. Sunt cel mai nenorocit, eu nu am niciun drept. Aveți răbdare să vă scot actele? Vă arăt tot dacă vreți. , ne spune în poartă bărbatul, reușind cu greu să acopere cu vocea zgomotul boxelor și lătratul susținut al celor doi câini care îi păzesc gospodăria. Avem răbdare. Noaptea s-a lăsat peste întinderi și felinarele strălucesc deasupra ulițelor pustii. E luni, 18 martie, și toată după-amiaza am căutat în Salcia foști angajați ai fermei deținute de familia Dragnea. De ce? Pentru a pune o oglindă înaintea recentelor declarații politice ale tatălui Liviu Nicolae. Oglinda aceasta e realitatea din teren a afacerilor fiului Valentin Ștefan. La Ionel Badea din satul Băneasa am oprit chiar la finalul periplului în Salcia, după ce mai încercasem o dată, în cursul zilei, să stăm de vorbă. Fără succes – din cauza muzicii, bărbatul pur și simplu nu ne-a auzit strigând la poartă. Am fost mai norocoși la a doua încercare. În cartea de muncă a lui Ionel Badea din Salcia scrie că a început să lucreze la Romcip în anul 1992. Așa se chema ferma de porci atunci. A făcut-o neîntrerupt vreme de vreo cincisprezece ani, apoi bărbatul s-a reorientat, prestând diferite alte munci – paznic, îngrijitor la o fermă de pui, muncitor necalificat în construcții etc. – și chiar plecând pentru o perioadă în străinătate. În martie 2016, însă, Ionel Badea a revenit pe statele de plată ale Fermei Salcia, acum rebotezată, semnând un contract cu normă întreagă, pentru un post de îngrijitor animale, cu un salariu de 1379 lei brut. Contractul inițial era doar pe o lună de zile, fiind prelungit cu încă o lună în aprilie 2016, apoi cu încă una în mai același an. Abia la a treia prelungire de contract s-a ales muncitorul cu o înțelegere mai lungă – pe un an de zile. În februarie 2017, ridicarea ștachetei salariului minim obligă Ferma Sălcie să-i ofere o mărire de salariu și îngrijitorului Ionel Badea. Așa că bărbatul se alege de-acum cu 1450 lei brut pe lună (1065 lei net). În mai 2017, însă, la finalul perioadei contractuale, Badea este trimis în șomaj. Reangajat din nou în noiembrie 2017, cu o remunerație lunară de 1450 lei brut, Badea primește tot o lună de siguranță a locului de muncă, apoi o prelungire pentru încă trei luni în decembrie 2017. Din ianuarie 2018, îngrijitorul de porci beneficiază de o nouă creștere a nivelului salariului minim, iar veniturile sale lunare urcă la 1900 lei brut (1160 lei net). În martie 2018, bărbatului îi este prelungită înțelegerea pe un an de zile. Nu mai ajunge însă să încheie cu brio și acest al doilea contract semnat cu Ferma Salcia aflată sub stăpânirea fiului lui Liviu Dragnea. În septembrie i se aduce la cunoștință că va fi disponibilizat prin desființarea postului și că are 20 de zile de preaviz. Apoi, pe 20 octombrie 2018, contractul îi încetează. Ferma Salcia îl anunță în scris că poate contesta decizia la instanța competentă. Ionel Badea nu cunoaște însă ițe procedurale și, la drept vorbind, oricum nu are capacitatea de a se lupta juridic cu firma – el, un prăpădit de îngrijitor încadrat cu salariul minim într-o societate care nici măcar organ sindical nu avea (deși ferma număra la un moment dat peste 200 de angajați). Așa că Badea se duce să se roage, literalmente cu căciula în mână: mai țineți-mă, vă rog, 10 zile, fac orice, fac mai multe grajduri, intru la abator dacă e nevoie, dar să prind luna noiembrie angajat, altfel nu primesc șomaj! Pentru a fi eligibil în cadrul sistemului de șomaj, un angajat trebuie să fi fost încadrat în muncă în anul anterior (strict calendaristic). Pentru Ionel Badea calculul e simplu: fusese reangajat în noiembrie 2017, deci ar fi avut nevoie să-l prindă și noiembrie 2018 în aceeași situație. Ferma Salcia e fermă, însă: nu mai au nevoie de el chiar de acum, din octombrie, așa că n-au de ce să-l mai plătească o săptămână și jumătate în plus. La insistențele bărbatului, managementul degrabă apărător al intereselor patronale ale familiei Dragnea îi taie repede macaroana: Hai, dom’le, acum ce faci, te târguiești cu noi?! Umilit, Ionel Badea se întoarce în bătătura casei sale din satul Băneasa și începe să-și strângă, mai mult din disperare, hârtiile. Cel mai recent contract de muncă semnat cu Ferma Salcia. O evidență a contribuțiilor sale la șomaj. Adrese oficiale de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, în care sunt listați angajatorii săi din ultimul deceniu. Cartea de muncă. Alte și alte facsimile. Pe toate, țăranul le ține între coperțile unui dosar cu șină pe care stă scris, cu litere de-o șchioapă, numele său. Ionel Badea se mai uită din când în când pe hârtii, încercând să înțeleagă ce i s-a întâmplat. Și nu reușește. Gândurile i se amestecă cu muzica de petrecere și se pierd în trecerea zilelor și nopților, ca un fum subțire care se rarefiază în aer până la dispariție. La vârsta mea să rămân singur… Bine, nu sunt singur, în sensul că am femeie, dar e plecată la București. Copiii au plecat și ei afară. Au plecat după bani, că tata nu a putut să-i ajute. Deci eu sunt cuc, cuc… Ionel Badea știe cum a fost ca angajat al familiei Dragnea la Ferma Salcia din Teleorman. Rău. Era mereu plătit cu salariul minim pe economie. În ultima lună când a lucrat ca îngrijitor de porci a luat acasă 1160 de lei (la un brut de 1900 RON). În contractul de muncă al bărbatului scrie că “activitatea se desfășoară în condiții grele, vătămătoare sau periculoase, potrivit Legii 31/1991”. Prevederea legală invocată stipulează faptul că muncitorii încadrați în astfel de medii profesionale beneficiază de scurtarea zilei de muncă la mai puțin de 8 ore. Condiția e ca aceasta decizie să fie implementată, în fiecare caz în parte, prin negocieri între patronat și sindicat. La nivelul Fermei Salcia a lui Valentin Dragnea n-a existat însă vreodată organizație sindicală. Prin urmare, pentru Ionel Badea n-a avut cine să negocieze. Ziua sa de muncă a rămas, întotdeauna, de minim 8 ore – ba uneori era chemat și peste program, în ture de noapte, când numărul porcilor intrați în fermă depășea norma obișnuită. Și soția lui Ionel Badea a lucrat în ferma familiei Dragnea. La mățărie, descrie sugestiv situația soțul. Spune că nu în puține situații consoarta i-a venit acasă cu iritații între degetele de la mâini – și rece toată. Era ca un cub de gheață, povestește Badea. Câștiga și soția tot minimul pe economie. Iar programul la mățărie era adesea mai intens. Întrebat dacă se depășea în mod obișnuit norma zilnică de 8 ore, Ionel Badea spune doar atât: oho… Astăzi, soția lucrează în Capitală și câștigă 2200 de lei net în fiecare lună. Ionel Badea își amintește că la Ferma Salcia era pus să dea cu prafuri, adică să administreze tratamente veterinare porcilor. “Mă dispera, muream și înviam!”, relatează muncitorul. Îl revolta situația și atunci, dar nu avea pur și simplu mijloace să-și ceară dreptatea. Vă spun sincer, nu scrie nicăieri că eu ca porcar fac tratament. Păi strănutam de-mi curgeau mucii ca la bou. Îmi curgeau lacrimile. Nu aveam mască, nimic. Nu eram eu autorizat pentru așa ceva. Trebuia să amesteci bine prafurile alea, nu știu ce dracu’ erau, de limbrici și tot felul. Eu am lucrat și la fermă de pui. Acolo aveam mănuși speciale, să nu-ți intre medicamentul în piele. Ăștia (n.r. – Ferma Salcia) n-aveau treabă. La trei rânduri de animale mănușa de plastic era dusă. Unul dintre medicamentele administrate porcilor de Ionel Badea este tilozina. În majoritatea prospectelor produsului, la precauții de utilizare, se notează că în timpul preparării se poartă salopete, ochelari de protecție, mănuși impermeabile și o mască respiratorie. De asemenea, se previne împotriva manipulării produsului dacă persoana este alergică la ingredientele sale. Ionel Badea habar nu are dacă e alergic sau nu la tilozină. Știe doar că nu era treaba lui să asigure vreun serviciu veterinar – și că n-a primit vreodată materiale igienico-sanitare sau instructaj de protecție din partea angajatorului său, ferma familiei Dragnea. De ce v-au rechemat din șomaj în noiembrie 2017? Pentru ce? Când ați plecat în octombrie 2018 mai erau oameni în fermă? Care erau condițiile? Și nu ați spus nimic? Sistemul abuziv descris de Ionel Badea nu a fost specific doar cazului său la ferma din Teleorman a familiei Dragnea. Mai multe persoane cu care am discutat în satele comunei Salcia au confirmat plata muncii cu salariul minim pe economie, inclusiv acolo unde era vorba de muncă calificată. Pentru mulți dintre angajați singurele măriri au avut loc doar atunci când salariul minim pe economie a crescut, așa cum se vede clar și în hârtiile strânse în dosarul lui Ionel Badea. Nimeni în afară de îngrijitorul din satul Băneasa n-a mai fost însă de acord să vorbească altfel decât sub condiția anonimatului. Confirmări în cascadă au venit și în ceea ce privește orele peste program neplătite sau munca în ture de noapte, în schimbul unei cafele sau a unei bucăți de cârnat, atunci când exista ceva mai multă activitate la Ferma Salcia. De când ferma a intrat în atenția publică, ne-au povestit oamenii, angajatorii au fost ceva mai atenți la nerespectarea programului de lucru și plata orelor suplimentare. În restul anilor însă angajații prestau fără niciun ban în plus chiar și în zilele de sâmbătă și duminică, când potrivit legii orele se plătesc aproape dublu. Nu e singulară nici situația în care oamenii au fost chemați din șomaj pentru a fi apoi dați afară, ceea ce a însemnat automat pierderea șomajului, precum în cazul lui Ionel Badea. În alte situații oamenii au fost forțați să plece după ce nu și-au mai primit salariile timp de trei-patru luni. Au fost și norocoși care au găsit de lucru la un alt abator din Roșiorii de Vede, care plătea un pic mai bine, adică peste minimul pe economie. Cei care au acceptat să vorbească cu Dela0.ro au explicat că nici nu se punea problema organizării unui sindicat care să-i reprezinte înaintea conducerii. Cine să pună astfel problema într-o zonă în care nu mișcă nimeni în front? O frică greu de explicat și de pus în cuvinte i-a imobilizat pe oameni de fiecare dată când ar fi fost cazul să-și apere drepturile. E o frică care încă stăpânește în satele comunei Salcia, frica de a nu pierde unul dintre foarte puținele locuri de muncă, teama că dacă ar vorbi nu s-ar mai putea întoarce la fermă dacă va mai fi cazul (unii încă iau varianta în calcul, deși mărturisesc că angajatorul a luat și pielea de pe ei), teama că dacă ar expune public situația nu-și vor mai recupera din salariile restante. Frica față de stăpânul Dragnea se transferă și către reprezentanții partidului său în teritoriu. Sătenii din Salcia sunt sinceri în naivitatea lor: poate mai au nevoie de ajutorul primarului la o subvenție agricolă, la un arat, la orice nevoie administrativă, așa că mai bine uită ce-a fost și speră, chiar dacă fără motive concrete, la mai bine. Primarul din Salcia e membru PSD. Așa cum a fost și cel dinaintea lui. Și atunci oamenii aleg să tacă. Când nu refuză cu totul dialogul, vorbesc pe ulițe în șoaptă sau așteaptă ca vecinul să treacă de poarta lor pentru a-și putea termina, în siguranță, propoziția. E o captivitate din care reușesc să scape doar cei care părăsesc locurile. Ei sunt cei norocoși, chiar dacă nu și fericiți, cu părinți și bunici lăsați în urmă. Ceilalți rămân martorii tăcuți ai dezastrului. Un complex precum Ferma Salcia a familiei Dragnea ar trebui să funcționeze într-un climat simbiotic cu nevoile comunităților locale. Când un astfel de angajator își exercită însă puterea discreționar, urmărindu-și strict interesul comercial (oricât de limitat), ignorând drepturile muncitorilor și răsplătindu-le munca la limita subzistenței, lucrurile nu pot sfârși decât în dezastru. Când un politician de frunte își folosește verbul pentru a condamna abuzurile angajatorilor străini, dar le ignoră pe ale conaționalilor săi, ba chiar pe ale propriului fiu, lucrurile nu pot sfârși decât în nedreptate și ipocrizie. Nu aveți idee ce a fost aici! Păi, te joci cu Dragnea? , ne-a spus cu subînțeles unul dintre foștii angajați ai Fermei Salcia. “Uite, satul s-a dus dracu’. În 20 de ani nu o să mai fie decât unul colo, unul colo…” În Salcia există obiceiul ca atunci când moare cineva, într-o ramă cu fundal negru să fie trecut numele persoanei decedate și perioada în care a trăit. Rama e apoi agățată la vedere pe casă, vizibil chiar și din stradă. Pe câteva din casele părăsite ale comunei Salcia am văzut și câte două astfel de rame. Viața dintre coperțile unui dosar cu șină
Porcarul pus să administreze tilozină: “Îmi curgeau mucii ca la bou”
Au avut nevoie de oameni.
Au repopulat ferma (n.r. – cu porci) și aveau nevoie de oameni. Apoi au tăiat tot. Pe final, înainte să plec, mai aveau vreo 200 de porci.
Mai mulți birocrați. Opt muncitori mai erau. Dacă vă spun că făceam trei hale doi inși, sâmbăta și duminica… Moarte de om.
Foarte proaste.
Cui, domnule dragă, să spui? “Nu avem bani!”, așa ziceau.Pe ulițe se vorbește în șoaptă: “Nu aveți idee ce a fost aici”
