Cu excepția Croației, nu există nicio altă țară pe Bătrânul Continent care să fie mai supărată pe propria guvernare. Niciuna într-atât de nemulțumită încât o bună parte din cetățenii săi să vadă în opțiunea exprimată la alegerile europarlamentare de duminică, 26 mai, un vot de blam la adresa puterii sale politice.

România este acea țară.

Adevărul statistic e imposibil de negat: un român din patru – mai exact 27% dintre votanți – ar merge de data aceasta la urne mai ales pentru a folosi puterea ștampilei împotriva guvernanților.

Spre comparație, doar un bulgar din șapte și-ar exercita drepturile electorale din acest motiv. Sau un finlandez din zece. Sau un italian din șase. Numai francezii, grecii și maghiarii sunt – procentual – la cote de nemulțumire față de propriile guvernări similare cu cele înregistrate în cazul românilor. Și doar Croația ne depășește la acest capitol, cu un croat din trei nutrind sentimente de revoltă față de puterea politică.

Datele pot fi găsite și extrase spre comparație din ultimul Eurobarometru realizat la comanda Parlamentului European, ale cărui rezultate au fost publicate la finalul lunii aprilie.

Practic, ceea ce îi mobilizează – ipotetic – pe români la urne, la aceste alegeri europarlamentare, este dorința de a da un vot de blam guvernării, mai puțin intenția de a susține o alternativă sau alta.

Votul negativ are o istorie aparte în România ultimilor treizeci de ani, dar – mai mult decât în alte ocazii – la aceste alegeri ar putea produce și o mobilizare peste așteptări a electoratului.

În afară de a arăta cu degetul defectele guvernării PSD-ALDE, mai mulți români ar merge la vot doar pentru a-și exprima nemulțumirea față de condițiile de trai (29% dintre votanți) și pentru că e o datorie civică (45%).

Jocul cifrelor indică, simultan, o direcție încâlcită, pozitiv-negativă, o stare de plus-minus din care poți extrage, cu optimism, părțile bune, fără a putea anula – cu pesimism – efectele rele.

E o stare paradoxală a societății, cu care suntem obligați să conviețuim. Dar nu-i o stare cu totul românească, din moment ce mai multe dintre națiunile Europei confruntă psihoze colective în care cetățenii se mobilizează mai degrabă în jurul lucrurilor care separă decât în jurul celor care aduc laolaltă.

Deși suntem bombardați în ritm cotidian cu starea de excepționalism a derivei românești, datele statistice arată că România este totuși departe să prezinte profilul european al unui caz unic.

Așa ceva nu se poate

E adevărat că suntem – după Croația – populația comunitară cea mai nemulțumită de propria guvernare. Dar tot la fel de adevărat e că nu prezentăm diferențe majore de mobilizare electorală față de alte țări europene.

Se scrie, în multe medii autohtone de presă, că în România există o lipsă flagrantă de interes față de politică, atât de dăunătoare încât poate fi făcută responsabilă pentru toate relele administrative abătute în ultimul deceniu asupra țării.

Și totuși, în multe alte țări europene, procentul tinerilor care votează este foarte scăzut, vârstnicii fiind cei care aleg mai degrabă să-și exprime opțiunile electorale (și să influențeze, în consecință, direcția generală spre care se îndreaptă țările europene).

Se scrie, de asemenea, că românii n-au încredere în sistemul politic, în general, și sunt ignoranți în raport cu mecanismele administrației comunitare. Dar procente semnificative de cetățeni analfabeți democratic pot fi găsite și în alte țări europene.

Un ceh din cinci sau un austriac din patru consideră, de pildă, că au altceva mai bun de făcut în ziua alegerilor decât să meargă pentru a-și exprima opțiunea electorală. Un olandez din patru sau un suedez din trei consideră, de asemenea, că nu sunt suficient de bine informați încât să pună ștampila pe cineva.

Se scrie și că românii au înclinația nefastă de a considera că votul lor nu schimbă nimic, că indiferent ce rezultate ar produce un scrutin sau altul lucrurile nu se vor îmbunătăți în mod fundamental.

Dar sentimentul acesta nu e deloc propriu doar cetățenilor români. Suntem, din acest punct de vedere, la egalitate perfectă cu media europeană, mult sub greci, belgieni și lituanieni.

La nivelul întregului continent, tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani abia votează. Iar, în termeni absoluți, participarea la alegerile europene este în continuă scădere din 1979 încoace. Dacă la primul scrutin comunitar s-a înregistrat o prezență la urne de aproape 62%, la ultimul – în 2014 – doar 42,5% dintre europenii cu drept de vot și-au exprimat opțiunile electorale.

Mulți dintre cei care merg încă la vot au trecut deja de granița vârstei a doua. E o realitate care vorbește pentru întregul continent, nu doar pentru România.

Δ Cehii merg deja să-și exprime votul în cadrul alegerilor europarlamentare – și, ca de fiecare dată, vârstinicii sunt mai înclinați să-și exprime opțiunea. Imaginea este dintr-o secție din Praga. | Foto: Rene Volfik / Parlamentul European

Un sfert din europeni nu votează niciodată, era concluzia unui alt Eurobarometru, ale cărui rezultate au fost publicate după alegerile europene din 2014. Comparativ cu scrutinul comunitar din 2009, de pildă, România a fost în urmă cu 5 ani una dintre cele șapte țări europene în care s-a înregistrat o prezență crescută la urne.

Statisticile indică practic o intersecție mai degrabă obișnuită a lucrurilor, un așa-și-așa pe care ne străduim să-l transformăm, ca de fiecare dată, într-un așa-ceva-nu-se-poate.

Psihozele noastre colective

Matematica seacă spune însă că se poate. Și că o societate – cu atât una la fel de fracturată ca societatea românească – poate găzdui tot felul de paradoxuri.

Un paradox european valabil de la un capăt la celălalt al Bătrânului Continent este, de pildă, mobilizarea electorală extrem de scăzută a tinerilor, deși aceștia din urmă se declară ca fiind afectați de mersul politicii europene.

Un alt paradox european este diferența procentuală semnificativă care apare în sondaje între credința că apartenența la Uniunea Europeană a adus bunăstare țărilor membre și suspiciunea că vocea națiunilor comunitare nu contează deloc la Bruxelles. Credem, și noi, că e bine că am intrat în UE, dar că nu mai e așa bine că suntem în UE.

Și totuși, în mai puțin de jumătate dintre țările comunitare majoritatea populației consideră că Bruxelles-ul ar trebui să joace un rol redus ca importanță. Dezavuăm de multe ori birocrația europeană, dar 66% dintre cetățenii români cred că Uniunii i-ar veni mănușă o mai mare putere de decizie și intervenție.

Δ Instantaneu surprins recent la București, în cadrul un eveniment public de promovare a prezenței la vot. | Foto: Liviu Florin Albei / Inquam Photos

Nu suntem deloc singuri în psihozele noastre colective – după cum n-am reușit până acum să atingem niciuna dintre extremele sociologice ale Europei de astăzi. N-avem, propriu-zis, partide eurosceptice, al căror discurs să militeze concret pentru ieșirea din UE. Avem mai degrabă interese politice punctuale care testează discursiv o direcție sau alta, fără a-și asuma însă acțiuni concrete.

N-am avut o campanie electorală precum în Polonia, în care să se vorbească de pe poziții ultra-conservatoare, despre rolul și importanța Bisericii. Avem un populism de vitrină, care activează teme politice mai mult de nevoie decât din convingere.

E interesant că suntem singura țară europeană în care tema imigrației în Europa a înregistrat o creștere a importanței electorale în raport cu toamna anului trecut. Chiar și așa, doar un român din patru vede în asta un subiect important de campanie. Ceea ce nu l-a împiedicat pe Traian Băsescu să încerce recent să stimuleze această direcție de discuție.

“Sunt un adversar neîmpăcat al transformării Europei într-o moschee”, a declarat fostul președinte, în încercarea de a resuscita o sperietoare care să-i mai împlinească din prestigiul electoral ciuntit.

Nu e sigur că PMP, partidul lui Traian Băsescu, va sări de pragul electoral și-și va trimite măcar capul de listă în Parlamentul European. Ar fi un final defazat, dar cumva previzibil, al carierei politice a unuia dintre cei mai importanți brokeri de putere din România postcomunistă.

Lumea a treia a Europei politice

Ce arată, de fapt, sondajele tip eurobarometru ale Parlamentului European (care pun în perspectivă comunitară opțiunile politice românești) este că țara s-a schimbat în ultimul deceniu mai mult decât suntem dispuși să acceptăm în evaluările și poziționările noastre zilnice.

E-adevărat că nu avem încredere în forța democrației noastre – dar felul în care ea a fost testată în ultimii ani, continuând să producă anticorpi politici și reacție civică, e un semn al unor timpuri noi greu de anticipat la startul aventurii noastre comunitare (în 2007).

Nici votanții din Marea Britanie sau Italia sau Cehia nu se simt mai bine în raport cu propria cetățenie, ba chiar au făcut dovada că e foarte ușor ca – pe fondul manipulărilor de tot felul – să renunți la rațiune și să-ți pui liberul arbitru în slujba unor alegeri care sfârșesc prin a limita libertatea tuturor.

Considerați că România este o lume a treia a Europei politice? Aflați că, doar cu o lună înainte de alegerile europene, la final de aprilie 2019 așadar, procente consistente de europeni nu știau foarte clar când urmau să aibă loc alegerile pentru Parlamentul European în țările lor.

În România, de exemplu, doar 40% susțineau că știu când ar trebui să voteze. În Olanda, 41% dintre cei întrebați nu au știut deloc când urmează să voteze pentru PE, iar 47% au dat un răspuns greșit. În Croația 49% au dat răspuns greșit, 16% nu au știut deloc.

Cert este că în doar șapte țări europene peste 50% dintre cetățeni au știut precis când votează pentru PE. Între acestea se disting Malta, Luxemburg și Cipru, țări care au împreună puțin peste două milioane de locuitori.

Silueta abia perceptibilă a unui cetățean grăbit se strecoară prin dreptul unui panou care cheamă la urne, într-o gară din Bruxelles. | Foto: Sebastien Pirlet / Parlamentul European

E un paradox modern ca în epoca tehnologiei și a accesului nelimitat la informație (vorbim strict de cazuistica țărilor comunitare), dezinformarea, ignoranța și manipularea să fie la cote atât de mari. Și totuși, viața-pe-lângă-politică a cetățeanului european, care se mobilizează la urne mai degrabă pentru a vota negativ, nu e deloc caracteristică doar românilor.

Teme de campanie. Ce vor românii

S-a scris și s-a spus, nu fără temei, că alegerile europarlamentare din 2019 au reciclat în România teme de campanie care nu au nicio legătură cu marile subiecte de importanță europeană ori cu interesele punctuale ale cetățenilor.

Defazarea noastră este istorică din punctul acesta de vedere, în parte și pentru că nu participăm defel, între alegeri, la dezbaterea temelor comunitare.

Ce-i animă totuși pe români când se gândesc la Europa politică?

Eurobarometrul Parlamentului European spune că suntem preocupați în primul rând de locuri de muncă și creștere economică. Suntem chiar mai preocupați decât media europeană, cu vreo zece procente în plus.

Alte teme pe care românii le consideră importante sunt combaterea șomajului în rândul tinerilor (58%), protecția socială (52%), promovarea drepturilor omului și democrației (52%).

Ne interesează mai mult migrația decât schimbările climatice, chiar dacă ne afectează infinit mai puțin. Suntem în top patru cele mai puțin interesate țări de acest subiect după Cehia, Bulgaria și Grecia.

Cine va decide direcția Europei

Numărul locurilor puse la bătaie în Parlamentul European este de 751 (României i-ar reveni 32).

Dintre acestea, conform prognozelor și datelor electorale naționale cuantificate de Financial Times, cele mai multe par că vor reveni Partidului Popular European – 171, urmat de Alianța Progresistă a Socialiștilor Democrați – 149 și de Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa –  97.

Mai sunt, evident, alte și alte grupuri politice în PE, dar mai importante decât compoziția acestor alianțe trans-naționale sunt procentele concrete care vor rezulta, în fiecare țară comunitară, după alegerile europarlamentare.

În cele mai multe țări cetățenii sunt chemați la urne duminică, 26 mai, deși există și excepții în calendarul electoral (precum Olanda sau Marea Britanie, unde opțiunile au fost deja exprimate pe 23 mai).

… s-au desfășurat deja alegerile europarlamentare, dar rezultatele vor fi anunțate abia duminică seară, după închiderea urnelor în celelalte țări membre UE.

Potrivit sondajelor din 21 mai, cele mai multe locuri – 28 – le-ar obține EFDD. Grupul EFDD este grupul populiștilor și euroscepticilor din PE. Grupul a fost format de Nigel Farage care în 2014 a obținut 27 de locuri în PE cu partidul pe care-l conducea la acea vreme UKIP.

Anul acesta Farage revine în fruntea unei alte formațiuni, Partidul Brexit, care conduce detașat în sondaje. 14 locuri ar obține social democrații din Marea Britanie, adică laburiștii. Sunt urmați în sondaje de liberali democrați și conservatori.

Promisiunea europeană a candidaților Brexit e că vor scoate, în sfârșit, țara din UE.

… alegerile europarlamentare, potrivit sondajelor din 20 mai, vor fi câștigate de Frontul Național al lui Marine Le Pen. Partidului i-ar reveni 22 de locuri.

Frontul Național face parte din grupul ENF, un alt grup politic la nivelul PE care reunește partide aflate mai degrabă la dreapta extremă a eșichierului politic. Alte 21 de locuri au șanse să ocupe liberal – democrații reprezentanți în Franța de partidul președintelui Emmanuel Macron (LREM). Poziția trei cu 12 locuri revine popularilor europeni cu 12 locuri.

potrivit sondajelor din 15 mai, europarlamentarele vor fi câștigate de popularii europeni, adică de Partidul Popular, care ar reclama șase locuri. Sunt urmați de social democrați, cu cinci locuri.

Pe locul 3 în preferințele electoratului este Partidul Libertății, implicat recent într-un mega-scandal politic care a provocat deja alegeri naționale anticipate. În ciuda controverselor – liderul Partidului Libertății a fost înregistrat audio-video negociind cu presupusa nepoată a unui oligarh rus formule de sprijin subteran în schimbul favorizării accesului la contracte de achiziții publice – formațiunea politică n-a pierdut tracțiunea electorală.

… potrivit sondajelor, la fel precum în Franța europarlamentarele vor fi câștigate de un partid din grupul ENF, Partidul Liga, care ar putea obține 26 de locuri. Liga este partidul de extremă dreaptă al vicepremierului Matteo Salvini.

Este urmat în sondaje de o altă formațiune populistă, Mișcarea Cinci Stele, cu 18 locuri. Locul trei ar reveni social-democraților italieni, cu 17 locuri.

… cele mai recente sondaje dau câștigătoarea Uniunea Creștin – Democrată, formațiunea cancelarului Angela Merkel. Căștigătoare detașată chiar, cu 28%, ceea ce i-ar aduce 28 de locuri în PE.

Pozițiile doi și trei revin Partidului Verzilor și Partidului Social Democrat, care ar putea obține 18, respectiv 15 locuri în PE. Alternativa pentru Germania, partidul ultra-conservator și eurosceptic, ocupă locul patru în sondaje și întregește la nivel european grupul EFDD cu 11 europarlamentari.

… potrivit sondajelor, europarlamentarele vor fi câștigate detașat de social – democrați, mai exact de Partidul Socialist Muncitoresc, care ar putea trimite 18 europarlamentari la Bruxelles.

Este urmat în sondaje de Partidul Popular și Partidul Ciudadanos, cu 11, respectiv 10 posibili europarlamentari. Noul partid de extremă dreapta Vox ocupă locul cinci în preferințele spaniolilor, ceea ce le-ar putea aduce, în premieră, șase europarlamentari.

… s-a votat deja, pe 23 mai. Potrivit exit poll-urillor, câștigător este Partidul Laburist al lui Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene.

Laburiștii au adunat 18% din voturile olandezilor. 15% a strâns formațiunea premierului Mark Rutte – Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie. Locul trei revine, conform sondajelor, Partidului Creștin – Democrat.

Noul partid populist Forumul pentru Democraţie a obținut 11%, în timp ce vechiul partid populist condus de Geert Widers doar 4%, în scădere față de acum cinci ani. Surprizele alegerilor din Olanda sunt prezența mare la vot în comparație cu alte alegeri europene (42%) și rezultatele foarte slabe obținute de populiști (abia jumătate din procentele prognozate).

EPILOG

Sânge proaspăt

România este printre țările cu formațiuni politice noi, din rândul cărora vor fi aleși primii lor europarlamentari. Din cele 32 de locuri care revin României, măcar șase locuri ar putea merge către Alianța USR – PLUS, clasată în sondaje pe locul trei.

În Polonia, patru formațiuni noi pot obține locuri în PE. Prima dintre acestea, Coaliția Europeană, se bate pentru primul loc în sondaje cu Partidul Lege și Justiție. Celelalte partide noi sunt – Wiosna (Primăvara), care ocupă locul trei în sondaje; Kukiz15, un partid de extremă dreaptă, care e pe locul patru în sondaje și KORWin. Practic, sondajele indică faptul că din cele 51 de locuri care îi revin Poloniei în PE, 26 ar reveni noilor partide intrate în cursa electorală europeană.

În Letonia, dintre cele opt locuri din PE patru se pare că vor merge către formațiuni partizane care participă în premieră la scrutinul european.

În Cehia, Partidul Piraților se pregătește de asemenea să dea primii săi patru europarlamentari. Pirații ocupă locul doi în sondajele naționale.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.