Δ Alexandru Prepelita / Inquam Photos 
Inspectorii școlari generali numiți de ministrul liberal al Educației Monica Anisie continuă la nivel local seria numirilor politice din învățământ.
⊕ O documentare Dela0.ro arată că șase inspectorate județene au schimbat în ultima lună 41 de inspectori școlari de specialitate și directori școlari.
⊕ Schimbările sunt făcute pe criterii de competență, a susținut recent într-un interviu premierul liberal Ludovic Orban. Însă în peste 60% din cazurile investigate de Dela0.ro calitatea de membru sau simpatizant PNL a fost motorul fundamental al înlocuirilor operate.

O investigație publicată de Dela0.ro pe 15 ianuarie arăta cum schimbările de inspectori școlari generali făcute de ministrul liberal al Educației Monica Anisie reactivează mecanismul politizării brutale a învățământului.

Schimbarea promisă de guvernarea liberală operează în Educație cu aceleași metode de epurare și reocupare politică a instituțiilor, folosite de toate administrațiile post-decembriste, chiar dacă hulite din opoziție de către PNL atunci când PSD s-a aflat la putere.

În cele două luni și jumătate de mandat (n.r. – Guvernul Orban a fost instalat la început de noiembrie 2019) ministrul Monica Anisie a schimbat 19 inspectori generali, adică aproape jumătate din garnitura administrativă națională. În 17 dintre cazuri, cei instalați la conducerea inspectoratelor școlare au avut în comun un criteriu – calitatea de membru sau simpatizant PNL.

Cel puțin în instituțiile care asigură managementul în Educație, galbenul liberal s-a instalat în locul roșului social-democrat. Ministrul Monica Anisie a refuzat să explice situația pentru Dela0.ro, evitând zile la rând un dialog cu reporterul publicației.

Pe 19 ianuarie, invitat la interviurile Hotnews, premierul Ludovic Orban nu a mai avut posibilitatea ocolirii subiectului. I s-a adus la cunoștință de către un cititor că a promis depolitizarea instituțiilor

„Nu! Am garantat readucerea competenței!”, s-a apărat premierul în cadrul discuției online.


Apoi i s-a dat exemplul inspectoratelor școlare, pe fondul informațiilor publicate cu doar câteva zile înainte de Dela0.ro. “Dacă avem oameni care sunt buni? Dacă e membru nu-l pun în funcție?”, a parat Orban.

Și dacă cel competent e de la PSD?, a fost întrebat premierul.
Mă îndoiesc, a conchis categoric liderul liberal.


Ce încearcă să transmită prim-ministrul Ludovic Orban este că schimbările făcute de partidul aflat la guvernare sunt strict pe criterii de competență. Iar faptul că cei mai competenți sunt membri liberali ar fi o simplă coincidență, un aspect neglijabil.

Am decis să verificăm cazurile celor 19 noi inspectori generali instalați de ministrul Monica Anisie. Ce criteriu obiectiv poate fi luat în calcul pentru a trage o linie clară între competență și incompetență în managementul educațional, una care să nu fie trasată strict ideologic, deci subiectiv, precum în discursul premierului Orban?

Am apelat la punctajele obținute de inspectorii școlari generali (numiți de guvernarea liberală) în cadrul selecţiilor organizate pentru constituirea Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional. Le-am comparat cu punctajele obținute de cei înlocuiți.

În jumătate din cazurile verificate oamenii numiți de ministrul Monica Anisie au obținut punctaje egale sau mai mici decât predecesorii lor.

Cu avizul ministrului

Calitatea de membru în Corpul Naţional de Experţi în Management Educațional este o condiție obligatorie pentru participarea la concursurile de selecție a inspectorilor școlari și a directorilor unităților de învățământ din sistemul preuniversitar, conform Ministerului Educației. Din 2012 până în 2019 au avut loc 14 sesiuni de concurs.

Traseul este simplu. 

Vrei să fii director de școală sau inspector școlar? Treci întâi de o sesiune de concurs care să te valideze ca expert în management educațional. Cu această validare poți apoi să te înscrii la concursul pentru postul dorit – director sau inspector școlar – în eventualitatea în care un astfel de concurs se organizează.

De aceea sunt importante concursurile pentru posturile de conducere din învățământ. În primul rând, ai o garanție că cine promovează a trecut de mai multe evaluări și e pregătit să gestioneze o școală, un liceu sau un domeniu educațional. În al doilea rând, un mandat câștigat prin concurs e dificil de epurat pe criterii politice.

Nu se întâmplă la fel în cazul delegărilor și detașărilor, adică a numirilor temporare până la organizarea concursurilor. Pe aceste poziții interimare, o parte din noii inspectori generali instalați de guvernarea liberală au numit la rândul lor fideli ai partidului.

Iar unii dintre inspectorii de specialitate și directorii puși la șefia unităților de învățământ nici măcar nu fac parte din Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional.

Chiar dacă premierul Ludovic Orban se laudă că partidul pe care îl conduce readuce competența în instituțiile publice, cazuistica flagrantă a schimbărilor din Educație pare a fi de sens contrar.

Δ Foto: Alexandru Prepelita / Inquam Photos

Înlocuirile operate de ministrul Educației Monica Anisie au continuat natural în teritoriu cu schimbările făcute de noile conduceri ale inspectoratelor școlare generale. Șase inspectorate școlare au numit în ultima lună inspectori de specialitate și directori de școli tot după criterii politice.

Numirile de inspectori școlari de specialitate efectuate la nivel județean au fost avizate de Ministerul Educației, conform legii. Inclusiv cele 6 cazuri de inspectori care nu au trecut prin nicio sesiune de concurs pentru Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional (deci nu au calitatea de membri ai CNEME).

Recomandați de apartenența politică

Campion la capitolul numirilor de noi inspectori școlari și directori este Inspectoratul Alba Iulia.

Δ Inspectorul școlar general Elena Ignat | Foto: Captură video AlbaCarolinaTV

De la venirea noului inspector Elena Ignat au fost schimbați 11 inspectori și 10 directori de școli. Alina Miron, numită inspector școlar pentru proiecte educaționale este membru de seamă PNL, mai exact prim vicepreședinte al Organizației de Femei Liberale Alba.

Alți trei inspectori școlari numiți de noua conducere din Alba Iulia – Aniela Vizitiu, Camelia Oniga și Mihaela Mateescu nu se regăsesc în Registru Național al Experților de Management Educațional. Vizitiu și Oniga înlocuiesc doi inspectori care au obținut 100, respectiv 83 de puncte, la concursul de selecție pentru Corpul Naţional de Experţi în Management Educaţional.

Și la nivel de directori de școli noua conducere liberală a inspectoratului din Alba s-a orientat către oameni de partid. La Școala Gimnazială Lucian Blaga din Ocna Mureș au numit-o director adjunct pe Ileana Baciu, soția unui consilierul local PNL Ocna Mureș. Ileana Baciu a fost respinsă în 2017 la concursul organizat pentru ocuparea funcției de director.

La alte patru școli conducerea ISJ Alba a numit la conducere cadre didactice care nu apar în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional. Însă nu prezența în acest Registru pare importantă pentru noii gestionari ai sistemului de învățământ, ci prezența în partidul corect.

De exemplu, Damian Augustin, numit director al Liceului Tehnologic Timotei Cipariu din Blaj, este consilier local din partea PNL. În cazul în care mâine s-ar organiza concurs pentru postul de director Damian Augustin nu ar avea voie să participe pentru că nu este înscris în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional.

Din cele 21 de schimbări operate de ISJ Alba, 11 nu pot fi justificate din perspectiva presupusei competențe invocate de premierul Ludovic Orban pentru justificarea înlocuirilor. 

Inspectori de specialitate au schimbat și cei de la Inspectoratul Școlar Olt.

Δ Inspectorul școlar general Dana Țîrcomnicu | Foto: Captură video VGTV REGIONAL

Ministrul Monica Anisie a numit-o inspector școlar general în județul menționat pe Dana Țîrcomnicu, soția fostului președinte PNL Slatina Nicolae Sorin Țîrcomnicu, actualmente consilier local PNL. Iar schimbările locale au urmat imediat linia trasată de la centru. Noua conducere ISJ Olt a numit deja opt noi inspectori școlari.

Luciana Slujitoru, numită inspector pe religie, o apropiată a Organizației de Femei Liberale Slatina, a obținut 71 de puncte la concursul pentru Corpul Național de Experți în Management Educațional. Cu 14 puncte mai puțin decât cea pe care o înlocuiește.

Un punctaj mai slab decât predecesorul său a obținut și Constantin Balica, noul inspector școlar pentru managementul resurselor umane și candidat la consiliului local Corabia din partea PNL în 2016.

Cinci din cele opt numiri ale noii conduceri ISJ Olt nu bifează criteriul factual al competenței, cel puțin după punctajele obținute la concursurile de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional. 

Educație cu delegare

Tot opt numiri de inspectori școlari a făcut și conducerea ISJ Vrancea, care este parțial nouă. Monica Anisie nu l-a schimbat pe inspectorul general care și-a obținut mandatul prin concurs în 2016, ci doar pe inspectorul adjunct. Poziția e ocupată de Daniela Marchitan, membru în Biroul Politic Local PNL.

Cazul învățământului vrâncean este poate cel mai bun exemplu care arată cum numirile de inspectori și directori de unități școlare nu țintesc competența, performanța sau grija pentru educație, ci simpla satisfacere a unor interese politice. Uneori culoarea acestora este roșul social-democrat. Alteori, precum astăzi, traversăm zodia galbenului liberal.

În mai 2015 au fost scoase la concurs 25 de posturi de inspectori școlari în județul Vrancea. Unul singur a fost câștigat prin concurs.

În august 2018 niciun inspector aflat pe funcție nu ocupa poziția în urma câștigării unui concurs. Aceeași era situația și în august 2019, excepție făcând inspectorul general. ISJ Vrancea e un inspectorat care a funcționat practic cu delegări, făcute de la an la an.

Doi dintre inspectorii numiți de conducerea ISJ Vrancea – Marilena Gurgu și Tincuța Zahariuc – și-au manifestat în 2015 dorința de a participa la concursul organizat în acel an. S-au retras însă din competiție. În loc de mandate câștigate prin concurs, ocupă astăzi mandate delegate și sunt la mâna partidului aflat la guvernare.

Pentru geografie și învățământ special ISJ Vrancea a ales două cadre didactice care nici măcar nu apar în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional. Cea numită pe geografie, Elena Pătrunjel, este consilier PNL Jariștea.

Schimbați din motive obiective

Schimbări, dar mai puține, au făcut și ISJ Mehedinți sau ISJ Dâmbovița – șapte, respectiv patru.

La Dâmbovița inspector școlar pentru managementul resurselor a fost numită Laurenția Arajan, consilier PNL Pucioasa.

La Mehedinți, Alin Rapcea a fost numit director al Școlii Dimitrie Grecescu în locul Izabelei Salapa Udrescu. Rapcea a luat cu 14 puncte mai puțin decât Udrescu la concursul de selecţie a cadrelor didactice în vederea constituirii Corpului Naţional de Experţi în Management Educaţional. Rapcea a fost consilier PSD Drobeta Turnu Severin, dar – potrivit presei locale – a ajutat PNL să aibă majoritate în consiliul orașului, ceea ce a dus la excluderea sa din rândul social-democraților.

La Călărași noua conducere a inspectoratului școlar a făcut trei schimbări motivate de evaluările proaste ale celor demiși. Două dintre noile numiri poartă culoarea galbenă. Ion Florinela Magdalena a fost una dintre propunerile USL în 2012 pentru Consiliu Local Călărași, iar Alina Laura Tănase a precizat în declarația de interese din 2016 că este membră PNL.

Surse Dela0.ro au semnalat o serie de schimbări și la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța. Purtătorul de cuvânt al instituției a confirmat că sunt numiri noi de inspectori “pe niște posturi libere” și “câțiva directori schimbați din motive obiective”. Până la publicarea materialului nu am primit nici motivele schimbărilor și nici lista nominală cu noii numiți.

Epilog

Pe 20 ianuarie Ministerul Educației a anunțat începerea înscrierilor pentru concursul de selecție a membrilor Corpului Naţional de Experţi în Management Educațional. E o oportunitate pentru cei numiți interimar de noua guvernare să ocupe poziția oferită cu abilitarea minimă dată de însuși criteriul legal.

Altfel, premierul Ludovic Orban s-ar putea trezi în situația de a oferi, nu doar declarativ, justificarea pentru schimbările majore operate în Educație.

Deocamdată, competența clamată e doar o marotă.

>Erata: O versiune anterioară indica eronat că Alina Miron nu apare în Registrul Naţional al Experţilor în Management Educaţional. Alina Miron apare în Registrul din 2012, dar sub numele de Alina Bud.

10 COMENTARII

  1. În anul 2010, doamna Mihaela Dogaru, educatoare la Grădinița P.P. nr 18 Focșani, a fost numită directoare la Grădinița P. P. Nr, 18 Focșani, ilegal, doamna neavand gradul didactic II.,dar având calitatea de membră a PDL, președinta femeilor.Intre timp ,doamna a schimbat barca, a trecut la PNL, și iat o inspector, cu delegație ,a inv preșcolar. Este revoltător cum aceste persoane obțin favoruri , doar pe baza activității politice, fără măcar a mima participarea la un concurs pe baza de probe scrise, care să demonstreze adevărata valoare.Cum să îi învățăm pe copii corectitudinea atâta vreme cât noi, doamna Anisia, suntem dezgustător de ipocriți?Informația poate fi verificată, nu am nici cea mai mică problemă personală, mă preocupă doar România ” normală” ,pe care nu o voi avea!

  2. Un articol scris după ureche. Alina Miron este membru în registrul național al experților în management educațional de 9 ani. Ce jurnalist La ceas de seară.

  3. Nu am pus nicio etichetă. Faptele adunate arată pur și simplu că schimbările din inspectoratele școlare au vizat în primul rând culoarea politică. Acest lucru s-a întâmplat și în cazul numirilor operate de ministrul Monica Anisie la nivelul conducerii inspectoratelor, dar și în cazul numirilor operate mai departe de directorii de inspectorate. O recunosc chiar unii dintre inspectori. Din 19 inspectori generali schimbați de ministrul Anisie, 17 erau membri PNL. Unii dintre ei nici au trecut de concursurile organizate în anii anteriori.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.