»» E una dintre problemele fundamentale de administrație publică românească. Și e rostogolită de la o guvernare la alta, de la un ministru la altul, de la un primar la altul. De treizeci de ani. Fiecare nouă garnitură politică instalată la Palatul Victoria și-o adaugă pe lista de lucruri care necesită rezolvare urgentă. Se alocă fonduri, se trasează directive, se angajează răspunderi – iar la fiecare final de an ambițiile administrative sfârșesc în aceeași realitate: peste o mie de toalete de grădinițe și școli din România rămân tot în exteriorul unităților de învățământ. Niște bombe care ticăie în așteptarea următoarei tragedii.

»» În aprilie 2019 un copil de trei ani murea înecat în fecale după ce căzuse în fosa din curtea unei școli din județul Iași (cu toaletă la exterior). Școala respectivă nu a primit bani nici până în momentul de față pentru a-și construi un grup sanitar în interior. Dar, după moartea preșcolarului, instituțiile s-au acoperit de toate hârtiile necesare pentru a scăpa nevătămate.

»» În ciuda promisiunilor politice, România are în momentul de față peste o mie de unități de învățământ cu toaleta în curte care n-au beneficiat și nu beneficiază de niciun fel de finanțare centrală (de la guvern) pentru rezolvarea problemei sistemice.

»» Alocările de bani publici, făcute de guvernele PSD și PNL prin Ministerul Educației în 2019 și 2020, vizează – teoretic – rezolvarea problemei. O documentare Dela0.ro intră însă în măruntaiele mecanismelor administrative și arată de ce, deși abordată pe hârtie, chestiunea toaletelor școlare rămâne nerezolvată. Consecințele sunt directe: siguranța elevilor e subminată de însăși inacțiunea statului român, sub toate guvernările.

»» Ne-am uitat la modul în care se realizează transferurile de bani de la Ministerul Educației spre bugetele primăriilor (care administrează rețeaua de unități școlare), dar și la criteriile care se iau în calcul când se repartizează alocările.

»» Am găsit în hârtiile ministeriale și un exemplu sugestiv de administrație publică românească: o școală căreia i-au fost alocați bani pentru construirea unei toalete interioare a fost, ulterior finanțării, propusă pentru demolare. S-a întâmplat în comuna Bicaz Chei din județul Neamț, căreia i-a fost alocată în 2019 suma de 135.000 de lei pentru modernizarea grupului sanitar. Banii alocați nu au mai fost folosiți și au ajuns înapoi la București. 

»» Aceleași mecanisme deficitare de alocare a banilor permit ca, pe lista școlilor finanțate (tocmai pentru că nu au toaletă la interior!) să apară o unitate de învățământ care are toaletă, dar care mai vrea una, pentru sala de sport aflată la 100 de metri distanță. În timp ce alte sute de școli rămân cu grupurile sanitare la exterior, sălii de sport i se alocă suma de 169.000 de lei.

»» În același timp, școli care au început în 2019 lucrările de construcție a unei toalete în interior nu mai primesc în 2020 bani pentru finalizarea lor. Iar școli care au finalizat lucrările primesc bani pentru continuarea lor. Îi vor returna la București la finalul anului, cu justificarea evidentă că n-au mai avut pe ce să-i cheltuie.

Tic tac.

••

În ședința de guvern din 16 iunie 2020 ministrul Educației Monica Anisie anunță introducerea unui proiect de hotărâre.

Monica Anisie: […] privind repartizarea unor sume din transferuri din bugetul de stat către bugetele locale prevăzute în bugetul Ministerului Educației și Cercetării pentru finanțarea în anul 2020 a unor cheltuieli de capital ale unităților de învățământ preuniversitar de stat.

Este vorba, de fapt, de repartizarea unor sume pentru continuarea lucrărilor de amenajare a grupurilor sanitare sau finanțarea lucrărilor de amenajare a unor grupuri sanitare și asigurarea cu utilități la unități de învățământ preuniversitar de stat.


Ludovic Orban: Adică e vorba de mutarea în interiorul școlilor a unor grupuri sanitare pentru acele școli unde nu au grupuri sanitare în interior.

Proiectul se referă la 375 de unități de învățământ preuniversitar care urmează să primească în acest an 31 de milioane de lei pentru a rezolva problema toaletei aflată în curte. Acolo unde ministrul Anisie vorbește de continuarea lucrărilor s-ar putea crede că este vorba de sume suplimentare pe care ministerul le alocă pentru ca școlile să finalizeze ce au început. 

Prezumția ar fi greșită. În realitate, nu este deloc așa. 

Din cele 375 de unități școlare, 103 primesc bani pentru proiecte noi, iar 272 primesc restul de sumă nefolosită în cadrul proiectului anual anterior dedicat problemei toaletelor, adoptat în 2019. Cele 272 de școli nu primesc, deci, bani în plus față de ce au primit 2019 – ci primesc diferența rămasă neutilizată și transferată înapoi la București, în buzunarul administrației centrale.

Și în 2019, și în 2020, alocarea bugetară a fost decisă de Palatul Victoria la mijlocul anului, ceea ce înseamnă că timpul de execuție al lucrărilor finanțate e restrâns, primăriile fiind obligate să le deconteze doar în anul aflat în curs.

E un du-te / vino al circuitelor bugetare care se soldează cu îmbunătățirea câtorva grupuri sanitare din școli (chiar dacă într-un ritm extrem de lent, așa cum arată lucrurile astăzi fiind nevoie de cel puțin zece ani pentru a muta toate toaletele școlare la interior). E însă un circuit marcat de erori, al cărui efect practic e că se mai publică încă știri în România despre copii uciși de condițiile materiale din școli.

O intrare în măruntaiele sistemului e necesară.

Toalete care nu au prins lista

În aprilie 2019, un copil din comuna Brăești, județul Iași, cădea în fosa din curtea școlii și murea. Incidentul le reamintea autorităților de veșnica problemă a toaletelor din curtea școlii.

Toaleta școlii în a cărei fosă a căzut copilul de trei ani. Imagine din aprilie 2019. | Foto: Vlad Stoicescu / Dela0.ro

La finalul lui mai 2019, Ecaterina Andronescu – ministru al Educației în acel moment – anunța că 858 de școli vor beneficia de bani pentru a rezolva odată cu toaletele din fundul curții. 65 de milioane de lei mergeau către aceste școli.

Alte aproape 700 de școli rămâneau, încă, fără niciun fel de finanțare dedicată. 

Criteriile de selecție au fost atât de serioase în primăvara lui 2019 încât o lună și jumătate  mai târziu ministerul descoperea că 27 de școli din schemă erau cuprinse deja în alte programe. Ele erau scoase din listă și adăugate alte 22. 

Pentru că promisiunea Guvernului Dăncilă era ca școala să înceapă în 2019 în condiții optime în toate aceste unități finanțate, Dela0.ro a trimis în octombrie 2019 solicitări către toate inspectoratele școlare județene pentru a afla în ce stadiu sunt lucrările cu toaletele. 

Ne-au răspuns la momentul respectiv 35 de inspectorate din 42. Cele 35 aveau 749 de școli în programul de finanțare ministerială. La final de octombrie, din 749 de școli erau finalizate 76. 88 erau în execuție. 329 la stadiul de proiect. 256 nu cheltuiseră un leu. 

În ianuarie 2020, într-o emisiune la TVR, ministrul Educației Monica Anisie anunța că din cele 858 de școli finanțate pe hârtie în 2019 doar 126 finalizaseră lucrările. Adică 15% dintre ele. Din cele 732 care fie nu au finalizat, fie nici nu s-au apucat de lucrări, Monica Anisie a cuprins 272 de școli în proiectul din 2020. La care a  adăugat altele 103 noi. Hotărârea ministerială a fost adoptată la mijlocul acestei luni.

Acesta este ritmul lucrurilor. 

Cele 272 de școli refinanțate în 2020 primesc fie suma alocată în 2019 (în cazul în care nu au cheltuit nimic din ea anul trecut), fie restul din suma alocată în 2019 (ce a rămas după ce au făcut proiectul tehnic și, eventual, diferite lucrări). 

Școala din comuna Brăești – cea în care a murit un preșcolar după ce a căzut în fosa din curte – nu a fost cuprinsă în proiectul de finanțare din 2019 și nu l-a prins nici pe cel din 2020. În 2019 niciuna din școlile din comuna Brăești cu toalete în curte nu și-a făcut loc pe listă. În 2020 au reușit două, dar nu școala unde a murit copilul de trei ani. 

Contactat de Dela0.ro primarul Vasile Butnaru spune că a trimis la inspectoratul școlar județean situația școlilor din comună și că cea unde a avut loc tragedia nu a fost selectată pentru că are un număr mic de elevi. Ne-a declarat din start că sumele alocate în 2020 pentru celelalte două școli, de 60.000 și 106.000 de lei, nu-i vor ajunge să construiască toalete în interior. 

Ministrul Monica Anisie a confirmat pentru Dela0.ro că cel mai important criteriu în selecția școlilor a fost numărul de elevi. Am solicitat și celelalte criterii, însă până la momentul publicării acestui articol nu am primit precizări suplimentare. 

Cheltuieli variabile, alocări fixe

Mecanismul alocării dispuse de Guvernul Dăncilă în 2019 a fost următorul. Lista școlilor care urmau să  primească banii a fost stabilită de fiecare inspectorat în parte. Ministerul Educației a trimis banii către inspectorate. Școlile decontau apoi la inspectorat cheltuielile făcute. 

Suma pe care o primea fiecare școală varia în funcție de numărul de elevi. Ea trebuia cheltuită și justificată doar în anul alocării – altfel, banii trimiși de Ministerul Educației către inspectorate reveneau la București. La fel se întâmplă și în 2020.

În multe situații, ministerul de profil și instituțiile sale din teritoriu nu par să știe ce anume finanțează în realitate banii alocați din pix, pe hârtie, unor unități școlare.

Nu par să fi verificat, de exemplu, chestiuni tehnice cum ar fi starea clădirii școlii, care poate nu permite o lucrare de interior. Nu par să fi verificat dacă suma alocată e suficientă pentru construirea unei toalete în interior sau dacă școala respectivă poate obține aviz pentru lucrare. 

Așa se explică de ce la final de octombrie 2019 sub 100 de școli din cele 858 (finanțate pe hârtie) finalizaseră lucrări. 

Comuna Hoceni din județul Bacău e administrată de primarul Vasile Țabără. A avut trei școli cuprinse în proiectul din 2019. Sumele pentru fiecare școală în parte au fost 121.000, 60.000 și 56.000 de lei. În proiectul din 2020 aceleași școli primesc următoarele sume – 57.000, 21.000, 44.000 de lei.

Reluăm precizarea: sumele din 2020 nu sunt bani în plus față de ce au primit anul trecut. Sunt bani necheltuiți din tranșa alocată în 2019.

Vor putea asigura încheierea lucrărilor, la aproape un an de la startul lor? Explicația vine chiar de la primarul comunei. 

Au dat bani puțini. Când vrei să construiești grup sanitar și să-l lipești de clădirea școlii care este veche ai nevoie de autorizație pentru tot proiectul, nu doar pentru grupul sanitar. Unele clădiri sunt problematice și asta implică alte cheltuieli. De aceea în 2019 au venit de la minister cu soluția modulelor. Dar e ceva provizoriu. Nu e lucru serios. 

Modulele de care vorbește primarul sunt niște containere metalice deja amenajate cu toalete și chiuvete. Au fost prezentate ca alternative la toaletele din curte de către ministrul Ecaterina Andronescu în 2019.

Model de container sanitar | Foto: containex.ro

De o parte din banii primiți în 2019 primarul Țabără a făcut studii de fezabilitate, proiecte și a obținut avizele necesare. De lucrări nu s-a mai apucat efectiv pentru că banii rămași i-ar fi acoperit doar o parte din ele. Nu a luat în calcul varianta cu modulele, susține edilul, pentru că vrea să facă lucrurile cum trebuie.

Ne declară că le-a propus celor de la inspectoratul școlar județean să folosească banii pentru cele trei unități ca să facă toalete funcționale la două dintre școli. Crede că așa s-ar fi putut descurca. Propunere i-a fost însă refuzată. Nu se poate, căci alocarea e nominală. 

Anul acesta va primi banii necheltuiți anul trecut, care oricum nu-i vor ajunge să facă toalete în interior la cele trei școli din comună. E mijloc de 2020, și Vasile Țabără simte că s-a întors iar în primăvara lui 2019. 

Comuna Asău din județul Bacău a avut alocați pentru o școală 53.000 de lei în 2019. A cheltuit 23.000 de lei. Așa că a prins lista din 2020 cu restul de bani, cei 30.000 de lei reîntorși la București la finalul anului trecut.

Primarul Constantin Rădulescu declară pentru Dela0.ro că interiorul toaletei este aproape gata. Problema e în exterior, unde racordarea la apă le ridică probleme. La săpat au dat de rocă. Ceea ce înseamnă că ar trebui forat. Altă lucrare, alți bani. Dar alocarea este fixă.

Bani pentru continuarea unor lucrări finalizate

Comuna Mitoc din Botoșani a primit în 2019 bani pentru o școală și o grădiniță. 70.000 pentru prima și 56.000 de lei pentru a doua. Prinde lista și în 2020 cu 11.000 de lei pentru școală și alți 9.000 pentru grădiniță. Doar că cele două lucrări au fost finalizate încă din 2019, cu o cheltuială mai mică decât cea prevăzută în alocare.


Primarul Ioan Galiț spune cum a fost posibil: nu a fost nevoie să facă fose, le avea deja, iar firma care s-a ocupat de lucrări i-a făcut un discount. Așa că la București a rezultat o diferență care e realocată din pix către beneficiar.

Conform unei hotărâri de guvern adoptate de Cabinetul Orban, comuna Mitoc primește în 2020 bani să continue lucrări pe care le-a finalizat din 2019. Edilul Galiț speră că poate cheltui banii pentru mobilier școlar – deși, prin obiectivele programului de finanțare, ei au o altă destinație. 

În contrapartidă cu exemplul comunei Mitoc, comuna Gâdinți din județul Neamț ar mai avea nevoie de fonduri suplimentare pentru a rezolva racordarea la apă, dar nu le primește.

În 2019 școlii din comună i-a fost repartizată suma de 135.000 de lei. I-a cheltuit pe toți. În interior lucrarea este finalizată, adică școala are o baie. Dar ea nu este funcțională pentru că nu există apă. Primarul Vasile Băbuță spune că a înștiințat și inspectoratul școlar județean, dar și Ministerul Educației. În zadar, căci nu a prins lista alocărilor din 2020. 

În aceeași situație se află o altă comună din Neamț, Valea Ursului. A avut alocări în 2019 pentru un liceu tehnologic – 106.000 de lei – și pentru o școală primară – 89.000 de lei.

La școala primară s-au cheltuit toți banii și s-a rezolvat problema cu un container lipit de clădirea școlii. La liceu s-au cheltuit de asemenea toți banii, dar lucrarea încă e în curs. Aici au construit baie cu intrare din liceu. Lucrarea de la liceu necesită o cheltuială estimată de 250.000 de lei. Dar nici Valea Ursului (cheltuind toată suma alocată în 2019) nu a prins lista ministerială în 2020.

Noroc că primăria locală a făcut la început de an alocare din propriul buget.

Cei mai puțin norocoși

Deși programul de finanțare guvernamentală vizează școlile cu toalete în curte, în lista din 2020 e cuprinsă o școală gimnazială din Piatra Neamț care nu bifează criteriul fundamental. Dispune de toaletă în interior. O anexă a școlii, adică sala de sport aflată la 100 de metri de clădirea principală, nu dispune însă.

Așa că școala a cerut, inspectoratul județean a încuviințat, iar ministerul a inclus pe hârtie. Sala de sport care va avea toaletă dedicată primește 169.000 de lei. 


În timp ce în județul Neamț există școli care au cheltuit integral alocarea din 2019 fără să finalizeze lucrările și nu au mai prins lista în 2020, în județul Teleorman au prins-o școli care nu au cheltuit un leu anul trecut și nu intenționează să o facă nici anul acesta.

Practic, unele sume nefolosite în 2019 au fost puse la București pe seama unor întâmplări inexplicabile și sunt retrimise în 2020 de guvernanți către aceiași beneficiari, fără nicio verificare de fond.

În 2019 comuna Stejaru din județul Teleorman avea o singură școală cuprinsă în proiect cu suma de 135.000 de lei. Aceeași școală este cuprinsă și în proiectul din 2020 tot cu suma de 135.000 de lei.

Primarul Alexandru Moise explică pentru Dela0.ro că nu a folosit banii din 2019 pentru că o toaletă în interior ar presupune schimbări pentru care nu ar primi aviz de construire. În plus, problema lui arzătoare e avizul de securitate la incendiu pe care tot încearcă să-l obțină. 

Spune că dacă ar fi putut modifica în clădirea școlii o sală de clasă lucrurile ar fi fost mai simple. Doar că nu are o astfel de sală de clasă la care să renunțe, spre a o transforma în grup sanitar. În plus, justifică primarul, chiar dacă e la exterior toaleta de acum este una modernă. 

Deși hotărârea Guvernului Orban a fost adoptată de mai bine de o săptămână, primarul din Stejaru a aflat de la reporterul Dela0.ro că este norocos și anul acesta. Banii alocați școlii sale vor fi retrimiși de inspectoratul județean la București, la finalul anului, când se va constata iar că au rămas necheltuiți.

Mulți alții n-au fost atât de norocoși.

***
Fotografia care ilustrează acest articol a fost realizată de Octav Ganea / Inquam Photos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.