2016. Un bilant

Pentru echipa reunita sub umbrela Dela0.ro, 2016 va ramane prin excelenta anul unei documentari de aproape noua luni in cartierul Ferentari din sectorul 5 al Capitalei. Cu sprijin financiar din partea companiei Enel am pus pe picioare o platforma multimedia dedicata, cu reportaje, serii foto si video menite sa investigheze traiul unei comunitati marginalizate social si economic, lipsita pana si de acces la utilitati publice.

Ce-am descoperit? O noua definitie a luxului de a supravietui. Intregul efort publicistic poate fi urmarit AICI.

In 2016 am mai publicat cateva dosare importante de presa in contextul evenimentelor post-Colectiv. Incendiul din clubul bucurestean a dezvaluit defecte sistemice majore ale Romaniei, de la functionarea serviciilor de urgenta pana la conditiile din spitale.

Dupa Colectiv am inceput sa ne uitam mai atent la felul in care se ramifica radacinile raului in societate. Focul care a ucis zeci de oameni ne-a facut pe toti sa vedem mai clar ce fel de consecinte pot avea ignoranta, indiferenta si incompetenta, indiferent de locul in care se cuibaresc si manifesta.

Colectiv ne-a aratat ca exista multe rotite in angrenajul Romania, iar functionarea defectuoasa fie si a uneia dintre ele afecteaza intregul ansamblu. In tara noastra nenumarate rotite cam stricate gripeaza mecanismul.

Asa ca am scris. Un minim bilant ar arata astfel:

I. Un bilet la clasa I

Despre ce este vorba: Un om obisnuit decide intr-o zi sa devina donator pe termen lung. E un proces care merge dincolo de transferul lunar al unei sume de bani. E o calatorie pe parcursul careia implicarea capata intelesuri neasteptate. Donatorul esti TU, iar beneficiarul este un baietel din Cotu Malului, judetul Arges, care traieste intr-o casa de chirpici si poate rata primul tren important din viata lui: mersul la scoala. Are nevoie de terapie logopedica – iar familia sa de un sprijin ca sa iasa din saracia extrema. Biletul catre destinatie nu se cumpara, insa, doar cu bani.

II. Ratatii de sistem

Despre ce este vorba: Douazeci si cinci de mii de copii invata in Romania intr-una din cele 137 de scoli speciale din sistemul public de invatamant special. Incartiruiti de-a valma, ei ajung sa populeze mici colonii penitenciare ale unui tip de educatie care pare sa-si fi uitat rostul, impingandu-si beneficiarii pe drumul ingust al esecului.

III. Cum salvezi un serviciu public

Despre ce este vorba: Serviciile de asistenta sociala presupun mult mai mult decat acordarea unui simplu ajutor financiar. Inseamna programe de interventie, de suport si de reintegrare. Pentru toate e nevoie de bani, insa mai ales de practici integrate si strategii coerente. Dar insasi felul in care e gandit sistemul romanesc saboteaza astfel de eforturi.

IV. Rezistenta prin medicina

Despre ce este vorba: Le-am urmarit vreme de cateva luni – trei proiecte care au la baza initiative private, ale unor grupuri de oameni ce isi mobilizeaza resursele profesionale, institutionale, personale pentru a determina o schimbare in felul in care se ofera servicii medicale in Romania. Cele trei proiecte au la baza nevoi concrete de tratament pe care sistemul national le-a neglijat pana acum – un centru de neurochirurgie moderna; un centru integrat de chirurgie cranio-faciala; o banca de lapte matern.

V. ADS, ultima sansa

Despre ce este vorba: Am pornit de la o constatare – ne luptam de peste un secol cu analfabetismul –, dar si de la o evidenta – exista un program national asumat de statul roman care ar trebui sa ii readuca la scoala pe cei plecati prin abandon. Am descoperut ca felul in care e gestionat acest program intretine insa subdezvoltarea, cu largul concurs al celor care ar trebui sa o combata.

VI. Voiajul (documentar video)

Despre ce este vorba: Nicolae Cojocaru si-a petrecut doi ani sub tutela statului roman, in mai multe centre de plasament din judetul Brasov. Povestea lui strange toate datele unei drame personale – dar descrie in egala masura si raul sistemic cu care se confrunta “beneficiarii” sistemului de asistenta si protectie sociala din Romania. E un mecanism institutional care pe hartie ocroteste, recupereaza, reabiliteaza – iar in realitatea condamna din varful unor pixuri.

VII. Marele Ars

Despre ce este vorba: Chiar si cu mai bine de 365 de zile de experienta Colectiv in spate, Romania ofera conditii practic neschimbate de tratament pacientilor cu arsuri grave. La capatul asistentei medicale se afla, cel mai adesea, moartea. Diferenta e ca in spitalele tarii sunt astazi mai putini condamnati decat erau la inceput de noiembrie 2015. Ce este de facut?

VIII. Cei care nu renunta

Despre ce este vorba: Sapte oameni continua sa lupte in numele victimelor de la Colectiv. Ei sunt printre cei care nu mai accepta status quo-ul din sistemul medical. Si pentru ca lucrurile stau asa si nu altfel, lupta si in numele celorlalti cand ceilalti sunt prea lasi sau ocupati sa o faca. Ei nu ne lasa sa uitam ca schimbarea se va petrece la un moment dat.

IX. Firul rosu care il leaga pe Marian Munteanu de Marian Munteanu

2016 ramane si anul in care am demontat candidatura lui Marian Munteanu din partea PNL pentru Primaria Bucuresti. Dupa ce partidul a solicitat imperativ „vorbe si fapte” care sa sustina acuzatiile de extremism si legionarism aduse candidatului sau, Dela0.ro a furnizat probatoriul complet.

---

Mai avem aceasta ultima borna de bifat pentru anul inca in curs: recomandarile ultimei saptamani din 2016.

• Oameni

Tot anul v-am spus ce nu am lasat in urma din saptamana incheiata. Azi, pentru ca asa ne impune calendarul, vorbim nu de saptamana incheiata, ci de anul ce sta sa se incheie.

Pentru mine anul 2016 a fost despre oameni, despre oamenii pe care nu ii vedem la televizor, oamenii pe care nu doar autoritatile ii ignora, o facem si noi cu pricepere. Sunt oamenii pe care ii consideram demni de prima pagina / prime time doar atunci cand se intampla vreo grozavie. In rest, sunt “demni” de prejudecatile si dispretul nostru.

Are si jurnalistul o responsabilitate in toata treaba asta. Asa ca in 2016, mai mult decat oricand, ne-am propus sa ii cunoasteti pe cei pe care saracia extrema nu ii face mai putin oameni. Am intrat in casele lor, am impartit cu ei ultimul leu, am mancat si petrecut cu ei, ne-am revoltat cu ei si am plans pe furis intrebandu-ne cam cate poate suporta un om.

Am fost cu ei la cersit, am fost cu ei sa isi ia seringi noi pentru a-si lua doza, am fost cu ei in spitalele statului, am fost cu ei cand erau pe cale sa isi piarda casa, cand mergeau la munca sau cand isi duceau copilul la scoala.

Nu ii pot lasa in urma pe Ionut si ai lui din Arges, pe tinerii din Brasov care au primit anul acesta o a doua sansa, pe Nicolae Cojocaru din Fagaras, pe Tudorita, Petre, Alina, Viorica, Elena, Andreea, Adriana, Alexandra, Cristina, Mariana, Adrian, Ioana, Alin, mama Felicia si toti ai ei, adica oamenii din Ferentari. Si pentru ca nu ii pot lasa in urma ii voi lua cu mine si in 2017.

• Site-ul anului

AICI.

• Husi

AICI.

• Muzica

Albumul „Older”, de George Michael

• O destinatie

Bari, sudul Italiei

• O carte

Dragoste la 17.50 $, de  Charles Bukowski, la Polirom

• Un film clasic

Siberiada. Rusesc, frumos

• La o despartire

Am un George Michael pe masina, un Unplugged de pe la mijlocul anilor ’90 care e – dupa mintea, inima si urechile mele – unul dintre cele mai bune Unplugged-uri produse vreodata de MTV. Mai ascult, cand raman fara radio la drumurile lungi, acel CD.

Muzica te face, cu adevarat, nemuritor pentru ca este ea insasi o forma de tezaurizare care cucereste timpul. Cum minunat noteaza The Guardian intr-un articol dedicat trecerii prin lume a celui care a fost George Michael, „he sounded like a man who understood not just his own pain, but yours, too”.

Despre asta este vorba, in 2016 si-n oricare alt an din istoria trecerii omului prin lume.