Otto Adler cunostea raul ca putini altii pentru ca il confruntase chiar la Auschwitz, acolo unde printr-o singura miscare de deget puteai fi trimis in dreapta, la munca, sau in stanga, la gazare.
Otto a fost un roman evreu care a supravietuit secolului XX. Dupa Auschwitz, ne-a marturisit, n-a mai plans decat daca a fost absoluta nevoie. Dupa Auschwitz nu se mai poate plange – asa ne-a invatat Otto Adler. Si ne-a mai spus ceva in dimineata aceea de vara din 2009 in care ne-a descris selectia din lagar si degetul doctorului Mengele, care l-a trimis sa traiasca. “Viata este frumoasa si surprinzatoare ca stralucirea aurului de 24 de carate” – asa ne-a spus Otto.
Nu mai vedea bine. I se amestecau pe retina puncte, unindu-se in contururi vagi, ca si cum ar fi privit in continuu un tablou de Picasso. Nici memoria de scurta durata nu-l mai ajuta: n-ar fi stiut sa spuna ce mancase cu o dimineata in urma. Otto putea sa descrie insa in detaliu cum aratau lucrurile in lagar. Si mai stia cu precizie si care e caldura specifica a dioxidului de carbon la 1050 de grade.
Dupa Auschwitz, supravietuind, facuse siderurgia. Si o facuse la un asemenea nivel de performanta incat putea sustine asta: “Nu exista ceva construit in domeniul siderurgiei in Romania pana in 1994 de care eu sa nu stiu, cunosc pana si cainii din localitatea respectiva.”
Otto Adler mai visa cateodata selectia de la Auschwitz – uneori ea nici nu avea loc in lagar, ci sub Furnalul 7 de la Hunedoara. Otto stia ca raul se poate strange sub un singur nume – Auschwitz de pilda -, dar ca el e universal, functioneaza in toate epocile si-n toate limbile.
Am avut noroc ca l-am intalnit pe Otto Adler. S-a stins la sfarsit de primavara, in 2014, la putine zile dupa ce implinise 85 de ani. Daca pana in 1996 nu vorbise nici macar o data despre Holocaust, Otto si-a folosit ultimele doua decenii de viata ca sa le spuna celor din jurul sau cum supravietuise intr-unul din abatoarele umane ale secolului trecut.
Saptamana trecuta, pe 27 ianuarie, s-au implinit 71 de ani de la eliberarea lagarului cu al carui nume asociem raul absolut. Otto Adler nu mai e sa ne vorbeasca – dar povestea sa, cuvintele sale vor supravietui timpului si tuturor timpurilor. In parte si pentru ca sunt prinse pentru totdeauna intre paginile unui ziar din vara lui 2009.
Reporterii Andrei Craciun si Vlad Stoicescu au realizat atunci, pentru “Evenimentul zilei”, o serie de presa in opt episoade despre modul in care se raporteaza romanii la Holocaust. Au gasit sapte supravietuitori din Romania – oameni care scapasera fie de la Auschwitz, fie din “trenurile mortii” din vara lui 1941, fie din Transnistria.
Anii au trecut, EVZ a ramas in urma si ne-am mutat pe Dela0.ro, publicand dosare ample despre Holocaust, contributia romaneasca la desfasurarea sa, supravietuitorii sai si felul in care ne raportam astazi, ca societate, la cauzele si consecintele sale. Doar cateva exemple AICI, AICI sau AICI.
In loc de incheiere. Cand ne-am despartit, in ziua aceea din 2009, Otto Adler ne-a intins mana, pierzandu-ne probabil intre contururile vagi din ochii sai, si ne-a spus asa:
“Cel mai tanar om din actuala Romanie care a fost intr-un lagar de concentrare are 75 de ani. Peste zeci ani n-o sa mai fie niciunul dintre noi. Sau, daca va fi, va fi un fel de mumie.”
Am ras de asa comparatie – o mumie care a supravietuit Holocaustului. Otto nu-si pierduse umorul – el era, doar, evreul roman care gasise stralucirea aurului la Auschwitz.
Iata recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un film
-
O carte serioasa
-
Un interviu
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un film nou
-
Un film clasic
-
O carte
-
O alta carte
-
O a treia carte
-
O oglinda a lumii de azi
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Cine mai publica la “editura penalilor”
Ca sa fie rotunda aberatia cu scriitorii din puscarii, aflati ca la editura care publica pe banda rulanta savantlacurile penalilor patriei se pregateste de lansare, in calitate de autor, chiar Administratia Nationala a Penitenciarelor. Succesul publicistic al detinutilor sai de vaza a motivat, aparent, institutia publica sa ia calea literelor – si nu oriunde, ca nu se cade sa tiparesti la vreo editura cu buna reputatie, ci fix la Sitech.
Editura craioveana are publicate sau in curs de publicare, din 2013 incoace, 139 de “lucrari stiintifice” ale unor puscariasi – ce alt mediu mai bun pentru ca insasi institutia care le administreaza regimul privativ de libertate sa intre in randul autorilor de carte? Titlul volumului ANP-ist promite o lectura utila, informata, necesara – “Abordari inovative in dezvoltarea competentelor manageriale ale personalului de penitenciare: coaching si mentoring”.
Se poate face acum, in sfarsit, si un pachet editorial vargat: la integralele Dinel Staicu, Corneliu Iacobov sau Marius Locic primesti si “Abordarile inovative”, alaturi de un voucher cu 15% reducere la o eventuala pedeapsa penala.
