A căpușa

Câștigând pe iarba de la Wimbledon, Simona Halep a făcut mulți români fericiți. N-a durat mult ca victoria ei să fie încălecată mediatic de eternul câștigător Ion Țiriac. | Foto: captură video

1

Octogenarul miliardar, președinte al Federației de Tenis, a știut să căpușeze victoria altuia, dovedind un talent mult peste normă în arta de a băga capul în poză.

Așa lucrează – și trece prin viață – Ion Țiriac.

Cu glumițe în contra legendei Serena Williams, la granița cu sexismul și rasismul de două parale, marele rumân s-a urcat pe valul de simpatie populară pentru Halep neuitând, desigur, să-și îndoaie cum se cuvine coloana și în fața primarului general al Capitalei.

Învățând din lecțiile trecutului, Gabriela Firea n-a mai apărut pe o arenă unde nu avea ce să caute (mai țineți minte cum a fugit anul trecut, cu pas alert, pe fondul huiduielilor primite tot după o operațiune clasică de băgat capul în poză).

Impresionant talentul măcelarului de mistreți de a se urca în cârca altora. Îți trebuie antrenament serios pentru așa ceva.

În cariera sa de tenisman, laurii pe care s-a tot culcat Țiriac au fost ai lui Ilie Năstase. La începutul tranziției (preferând hoții proștilor, chiar după propriile vorbe) norocul său a fost statul român însuși, prin înalții săi reprezentanți, care nu mai pridideau cu dovezile de mărinimie față de antreprenorul cu mustăți de dorobanț de la 1877. Acum, iată, i-a venit rândul Simonei Halep să-și celebreze propria victorie împărțind-o public cu Ion Țiriac.

Și, ca de fiecare dată în viața lui, Țiriac nu s-a dat în lături.

E un epilog perfect rumânesc la o victorie sportivă superbă – victoria domnișoarei Halep, nu a hulpavului patron spiritual al tenisului românesc. Spiritul aici e că nu contează cine câștigă – important e ca Ion Țiriac să apară în poza de final.

Căpușarea produce întâmplări și în actualitatea imediată, unde ni se dau motive să zâmbim, să surâdem sau să râdem de-a binelea cu numirea lui Mircea Geoană într-o înaltă funcție la NATO. Cel supranumit Prostănacul, autorul deliciosului moment Mihaela, dragostea mea, mâncătorul de mici de-a drepta lui Vanghelie și-a găsit, iată, din nou un rost internațional pe lume. Nu-și lasă țara la greu bugetarii de carieră.

Cu toate că a fost salutată ca o probă a importanței României în sânul Alianței Nord-Atlantice, în cartierele noastre mărginașe, acolo unde se dezbate mai abitir ca oriunde politica globală, s-a tras o altă concluzie, mai neplăcută. 

Pentru a-l clasa pe Mircea Geoană e nevoie doar de puțină memorie. Axioma e valabilă și pentru Ion Țiriac – și pentru toate căpușele tranziției noastre care nu mai trece.

Iată și recomandările săptămânii.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Povestea unui exil
… și a unei revederi. Jurnalistul turc, aflat în exil își revede soția devenită prizonieră în propria țară  după trei ani. 

Primul pas
Despre primul pas pe lună la 50 de ani de când a fost făcut. O serie de articole dedicate unui “moment epocal”. 

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

O carte
Lennon, de David Foenkinos, editura Rao.

O altă carte
Extinderea domeniului luptei, de Michel Houellebecq, Polirom.

Și încă o carte
Integrala prozei scurte, Truman Capote, Polirom. 

Și încă una
Imperiul fără de sfârșit, de Yi In-hwa, editura Humanitas Fiction.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Doamna Didina
O femeie, fost pedagog la Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur din Huși (județul Vaslui), a vorbit încă din 1997 despre abuzurile (inclusiv sexuale) la care îi supuneau oamenii Bisericii pe elevii seminariști (unii minori). Nu a ascultat-o nimeni, a fost marginalizată și hulită de toți, iar societatea i-a întors spatele.

Să (re)amintim cazul Didinei Brănici – AICI – pentru că urmează, curând, să (re)deschidem Cutia Pandorei. Din ea vor ieși toate relele de pe lume – dar și adevărul despre întâmplările oribile consumate în episcopia vasluiană sub domnia fostului ierarh al locului, Preasfințitul Corneliu.

1 COMENTARIU

  1. Nu pot să cred că argumentul vostru împotriva lui Geoană este o poreclă pe care i-a dat-o Ion Iliescu.

    Mircea Geoană a fost:
    – Ambasador al României în SUA în perioada războiului din Kosovo
    – Ministru de externe al României în momentul aderării României la NATO și pe parcursul perioadei în care s-au desfășurat discuțiile de aderare
    – Președinte în exercițiu al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)

    Rezultă că avea unele calificări necesare pentru o funcție diplomatică în cadrul NATO.
    Nu contest că Geoană a făcut greșeli în cariera lui, dar așteptarea mea este ca „Dela0” să vină cu argumente mai solide despre de ce Geoană este potrivit sau nu pentru funcția de secretar general adjunct al NATO și să lase poveștile de tip „Mihaela, dragostea mea” sau „Prostănacul” unor ziare de scandal sau unor politicieni populiști.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.