A scrie un roman ca si cum ai alerga un maraton

In meseria de scriitor, nota Haruki Murakami, nu exista victorie sau infrangere. Tirajul, premiile literare, recenziile sunt criterii ale realitatii, dar in niciun caz nu sunt chestiuni esentiale. Mai important decat orice este daca ceea ce scrii se ridica sau nu la standardele pe care ti le-ai impus singur(a).

0

Mi s-a solicitat, marturiseste Iulian Andrei (si Craciun) pe Facebook, sa spun, in doua paragrafe, cum vad eu treaba cu scrisul, caci e la moda, toata lumea scrie, are pareri, stie. Raspunsul meu a fost acesta:

Daca v-ati intrebat vreodata cine a fost profesorul de literatura al lui Tolstoi sau cine i-a editat textele lui Joyce si n-ati stiut ce sa raspundeti este pentru ca scrisul adevarat, orice vi s-ar spune, nu se poate nici invata, nici dresa. Oamenii care scriu isi pot imbunatati tehnica prin exercitiu zilnic, pot sa aiba mentori, dar nu vor scrie niciodata nimic dincolo de mediocru daca nu se scriu intai pe ei.

Poti sa scrii corect e-mail-uri dupa reteta de scris corect e-mail-uri, poti sa scrii corect articole in revistele pentru femei dupa reteta de scris corect articole in revistele pentru femei. Dar scrisul adevarat, in ciuda faptului ca orice vag alfabetizat cu acces la internet crede altfel, chiar nu se poate invata. E ca driblingul lui Maradona. Netransmisibil si de needucat.

La capitolul a scrie, afirma Murakami, nu poti sa umbli cu subterfugii. Explicatii pentru ceilalti poti sa gasesti cat cuprinde, dar pe tine nu te poti pacali. Din acest punct de vedere, a scrie se aseamana cu a alerga un maraton. „Motivatia scriitorului e ceva care sta cuminte inauntrul lui si care nu isi cauta un fundament sau o forma exterioara”, conchide poate cel mai cunoscut scriitor japonez al momentului.

Punctam si noi niste recomandari pentru saptamana care-a trecut.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

Tradus “Patria” la noi, destul de neinspirat dupa mine, serialul “Homeland” chiar e de vazut. E bine realizat, are momente de suspans foarte bine construite, are actiune, drama si ceva poveste de dragoste. Poate cel mai important, insa, el este despre tema vremii noastre – terorismul si asa-zisa lupta impotriva terorismului. Este si despre transformarea unui om, netolerata de opinia publica si mass-media care te mananca de viu daca nu te conformezi si refuzi sa te pliezi pe cliseele la moda astazi.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • O introducere la un articol din viitor

Intr-o zi de vineri din luna iulie a anului 1999, doua femei sunt prinse intr-un ambuteiaj. Nu fusesera gata la ceasul cuvenit, caci se pregateau sa mearga la o nunta. Stiti ce fac femeile care vor sa mearga la o nunta. In ambuteiaj, intarzie cateva ore. Un avion personal decoleaza, astfel, mai tarziu decat ar fi trebuit. Deja se innoptase, vremea era proasta pentru zbor.

Pilotul era nervos. In apartamentul sau din New York ramasese un prieten caruia i se defectase aparatul de aer conditionat, asa ca ii ceruse omului nostru ingaduinta sa stea acolo pana se rezolva problema.Unchiul pilotului, politician de top, suna, prietenul raspunde si ii confirma ca John a plecat de acasa. Isteria incepe in America. Indoielile se spulbera una dupa alta – avionul decolase si se prabusise in Atlantic.

Era 16 iulie 1999, cand John Fitzgerald Kennedy Junior, sotia sa si sora mai mare a sotiei sale mureau intr-un accident aviatic. Doua zile mai tarziu, luni, dimineata, intr-o statie de metrou din New York, o femeie in varsta de patruzeci si sapte de ani se gandeste la moartea lui John Fitzgerald Kennedy Junior si mai departe la propria viata.

In New York, aceasta femeie, confortabil asezata in clasa de mijloc, se intreaba ce a facut cu viata ei?, caci, uite, moartea poate fi dupa fiecare colt. Da, are un fiu, dar fiul sau este deja barbat, tata la randul sau, e celebru si e bogat. Nu e putin, isi spune, dar nu e de ajuns. Cand e de ajuns?

In Romania, in cartierul bucurestean Drumul Taberei, o invatatoare isi inchipuie, pentru o clipa, ca este pe o corabie care chiar duce undeva. In Budapesta, o fata se trezeste spunandu-si ca a venit timpul sa se intoarca acasa. O tanara se imbarca intr-un avion care pleaca din Bruxelles si soseste in Bucuresti – tanara a primit un diagnostic. In Africa, un baiat din Pipera construieste, alaturi de o familie de mozambicani si cativa voluntari, un orfelinat pentru copiii bolnavi de HIV/SIDA. Locuieste, de ceva vreme, in Copenhaga, dar vrea inapoi in Bucuresti.Revine.

La sfarsitul anilor `70, doua tinere, una din Texas, cealalta din Puerto Rico vad oameni cersind in Madrid, Spania. Ceva se intampla cu inima tinerei din Texas.

In mahalaua Teilor, un ziarist mort de foame cauta o sursa de venit. Intr-un bloc-turn de pe Soseaua Stefan cel Mare, un IT-ist viseaza, in timpul programului, ca fotografiaza in culori. In nordul Germaniei, un barbat cu un plan financiar articulat isi decaleaza aniversarea unei varste mature pentru singurul week-end in care nu sunt meciuri la Campionatul Mondial din Brazilia. O mama din Buhusi isi trimite copiii – toti cu varste de pana in zece ani – la cersit. In Statele Unite ale Americii, un francez isi da seama ca tocmai ridica o oda Romaniei. Pe soseaua care duce catre Clinceni, un tanar, cu facultate in matematici la Princeton, conduce un Clio. La radio se spun cateva fraze care-l fac sa incetineasca, aproape fara sa-si dea seama.

O femeie se intoarce de la o bursa in Berlin, comite un accident rutier – mai multi tigani vor sa o deposedeze de o suma de bani. Intr-un sat de langa Brasov, doisprezece oameni, dintre care zece copii, se inghesuie intr-o locuinta de sase metri patrati, din structura de lemn. E frig si la ceea ce pare sa fie etajul casei nu exista pereti. Un american, avocat de succes, isi ajuta una dintre cele cinci fiice sa faca o lucrare de cercetare despre tigani. Intr-un sat de langa Buzau, un barbat de treizeci de ani isi rupe piciorul si, asa, cu piciorul rupt, sta la jumatatea vietii si nu vede niciun orizont. O femeie are de ales intre Africa, Asia si Europa de Est. Alege Europa de Est. Doua femei se gasesc miraculos on-line in acelasi timp, la inceputul mileniului al III-lea.

La Fundeni, un copil cu tumoare pe trunchiul cerebral moare. O fata foarte frumoasa, insarcinata pentru a cincea oara, zace intr-un pat. E patul in care a nascut deja de trei ori. Ii lipsesc zece lei pentru un avort.

Medicii i-au recomandat sa avorteze. Fata foarte frumoasa are treizeci de kilograme si ochii albastri. O tanara de douazeci si noua de ani primeste o diploma si multumeste, fara exagerari. Un antreprenor roman construieste o fraza si o posteaza pe facebook. O actrita celebra, de la Hollywood, scoate o poseta la vanzare. Un milionar roman o cumpara cu nu mai putin de treizeci de mii de euro. Un copil este botezat Colorado. Il mai cheama si Gandac. Gandac Colorado, asadar. Toate se leaga miraculos. Toate au sens.

Am mers pe urmele incurcatelor cai ale Domnului, pentru o istorie care incepe chiar de la toate acestea si duce, deocamdata, intr-un loc de la capatul lumii, in cea mai crunta mizerie, in Romania. Exista un lung si incredibil sir de coincidente care conduc, de fapt, veti intelege curand, oamenii spre destinul lor.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Lansarea Candidatului

„Sunt singurul candidat despre care stiti absolut tot. Nu am niciun secret”, a spus saptamana trecuta premierul-prezidentiabil, in cadrul discursului de lansare a candidaturii sale pentru Palatul Cotroceni. S-avem pardon!, dar daca nu mi s-au deformat toate lentilele profesionale ar mai fi niscaiva lucruri de clarificat, chiar si in vremurile astea cam ciudate, in care nu e bine sa-i pui intrebari lui Victor Ponta fara sa ti se dea cuvantul. Nu mi se da. Le pun totusi.

1. In cazul Adrian Duicu, premierul sustine ca oricine se poate lauda ca il cunoaste, ca sta la masa cu el sau ca a obtinut o favoare sau alta. Discutiile telefonice ale baronului de Mehedinti au fost prezentate ca fapte, nu ca discutii – in mare, cam asta e linia de aparare a lui Victor Ponta. Daca lucrurile stau asa, ramane un mare semn de intrebare: de ce, dupa presupusul trafic de influenta produs in biroul premierului in ziua de 13 iunie 2013, Duicu isi suna protejatul si-l anunta nu doar ca s-a rezolvat transferul sau la Bucuresti, ci-l sfatuieste si sa verifice personal starea lucrurilor? Daca insul doar se lauda cu presupusa influenta pe care o avea la Palatul Victoria, ce sens ar fi avut sa-si puna protejatul sa vada daca lucrurile chiar se rezolvasera ori ba?

2. Victor Ponta tine cu orice prilej politic important sa le multumeasca lui Ion Iliescu si lui Adrian Nastase. Cumva e omeneste: ii privesti intregul traseu din PSD si intelegi macar parte din sursele gratitudinii sale. Premierul a anuntat, insa, ca vrea sa fie presedintele oamenilor, nu al unui birou sau al unei institutii. In aceasta ultima calitate, de reprezentant al unor categorii, orientari si interese ceva mai largi decat cele strict aferente persoanei Victor Ponta, considera premierul ca exista si lucruri pentru care nu ar trebui sa le multumim lui Ion Iliescu si Adrian Nastase, ba din contra?

3. „Eu am o pretentie social-democrata, anume ca toata lumea sa-si plateasca taxele, dupa aia ne imprietenim”, indica recent primul-ministru. Nimic de comentat, parol!, dar nu e la fel de social-democrat ca taxele sa ia forma unor costuri sociale  – fie ele si de amnistie fiscala – prin respectarea, nu prin sfidarea platitorilor? Daca e echitabil ca toata lumea sa-si plateasca taxele, iar guvernul sa le distribuie in functie de nevoile identificate, nu e la fel de echitabil ca mimarea unei nevoi sau alteia (de pilda, o pensionare anticipata obtinuta prin spaga) sa nu fie acoperita de acelasi guvern cu argumentul „poate au gresit, dar n-au facut-o sa se imbogateasca”?

4. „PSD nu s-a reformat. Lucrurile nu se intampla cum as vrea eu. Poate ca sunt prea inainte fata de restul armatei”, declara Victor Ponta intr-un interviu din 2010. Dupa mai bine de patru ani de sefie PSD-ista, considera cel aflat prea inainte fata de restul armatei ca decalajul dintre viziunea sa si practica partidului s-a redus? Considera, adica, un PSD care ii propune in randul figurilor politice de prim rang pe Dan Sova si Liviu Dragnea ca fiind un „partid reformat”?

5. Cum se inchide cercul „candidatului despre care stiti absolut tot”: in anul 2000, pe cand era procuror la Parchetul General, Victor Ponta a intocmit rechizitoriul in cazul unei returnari ilegale de TVA de 40 de milioane de dolari cunoscuta in epoca sub numele de „afacerea Fatih Kesser”. Ca sa avem circumstantele: un procuror a carui mapa profesionala continea investigarea unor infractiuni economice minore, precum inselaciuni cu file CEC sau cu produse agricole, primea spre cercetare penala una dintre cele mai mari fraude post-decembriste.

Astazi, daca bati la usa arhivei Parchetului General afli ca din cele 13 rechizitorii intocmite in institutie de procurorul Ponta mai sunt de gasit doar sase. Niciunul nu este „afacerea Kesser”. Bun, sa zicem ca e o problema de centralizare a datelor din acea perioada – noroc, totusi, cu arhivele ziarelor din care aflam urmatoarele: Ponta i-a trimis in judecata pe membrii retelei Kesser, judecata care a durat din 2000 pana in decembrie 2006, cand actualul premier nu mai era deja de cativa ani in procuratura. „Am intocmit rechizitoriul si i-am trimis in judecata. Nu mai stiu ce s-a intamplat dupa aceea”, sustinea Victor Ponta in 2008.

Am incercat sa pun faptele cap la cap: la inceput, atunci, in nebulosii ani 2000, avocatul capului retelei Kesser era Ion Neagu, nu doar parlamentar PSD si presedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputatilor, ci si profesor universitar si membru de frunte al comisiei care avea sa ii valideze lui Victor Ponta teza stiintifica in baza careia si-a obtinut titlul de doctor. Ce rol a avut Ion Neagu in cariera universitara si politica a lui Victor Ponta, devenit la nici un an distanta de la intocmirea rechizitoriului in cazul Kesser sef al Corpului de Control al Guvernului Adrian Nastase?

Intrebarea nu e lipsita de accente cumva ironice: in ultima calitate precizata, Ponta s-a mai lovit o data de Fatih Kesser, in 2003, care chiar si asa, invinuit de cea mai mare restituire ilegala de TVA pe care o cunoscuse Romania, participase activ in procesul de privatizare a Nitramoniei Fagaras. Si nu o facuse oricum, ci folosindu-se inclusiv de paravanul unei firme cu sediul in casa deputatului, avocatului, profesorului Ion Neagu. Intr-un interviu din februarie 2004 Ponta ridica din umeri: „In cazul Nitramonia, noi (n.r. Corpul de Control) am sesizat Parchetul. Punctul nostru de vedere: au fost niste probleme acolo la privatizare si, dupa cate stiu, exista o cercetare penala. Sincer sa fiu, nu am urmarit sa vad ce s-a intamplat mai departe. Nu eu trebuie sa iau masuri”.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.