Atunci cand gelozia iti strica ziua

Fugi sau nu de ceea ce simti, pana la urma tot te ajunge din urma, te cuprinde din interior, iti intra in sange si apoi urca la cap. Si uite-asa din om ajungi neom si ziua se consuma, mai ales daca emotia cu pricina e frumoasa si enervanta gelozie. Nu stii nici cum se instaleaza, nici cum s-o faci sa dispara repede.

3

Am intrebat cativa apropiati ce fac cand ii loveste boala grea a geloziei. Lista de raspunsuri e surprinzatoare. Sa incepem cu echipa noastra mica.

Iulian Andrei, fost Craciun, poetul rareori inteles, nu cunoaste o asemenea stare ce poarta numele de gelozie. Oana Dan prin originea-i olteneasca crede ca ai doua solutii sa scapi: mai intai iti razi de ea si daca nu functioneaza te-apuci sa faci sport si sigur iti va trece. Iar Vlad Stoicescu, inima grea a Dela0.ro, spune ca gelozia nu e niciodata un stimulent, ci mereu un inceput de sfarsit, tocmai pentru ca macina.

Alte opinii de la prieteni si cunoscuti, redate pe scurt, spun asa: sa iti ocupi imediat mintea ca sa scapi de gelozie, sa dai block sau hide pe Facebook „obiectului” care ti-a starnit emotia, sa dai o tura in jurul blocului, sa stai sa te gandesti de ce esti gelos, sa te uiti la seriale pana iti speli creierul sau sa iesi la cumparaturi.

Daca aveti de rezolvat ceva probleme cu gelozia, tocmai v-am facut o lista scurta. Puteti, oricand, sa incercati s-o infruntati citind recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

Si odata ce o ascultati veti intelege de ce. Si videoclipul e foarte misto.

  • Carti, multe carti

Stiti Authorama?  Daca nu, e cazul sa stiti de-acum incolo.

  • Horoscop

Mi-a placut textul scris de Dan Sociu si ii dau dreptate. Mai ales ca si eu citesc horoscopul, desi nu cred in el, dar e o forma buna de loisir. De fapt, daca zice de bine, cred in el, daca zice de rau, nu cred in el. Asa de misto e jocul cu zodiile, la o adica vii tu cu interpretarea ta si ai libertatea de a aplica propriul sablon, propria proiectie.

  • Ba da, chiar asa s-a intamplat

Still one more year of preparation
Tomorrow at the latest I’ll start working on a great book
In which my century will appear as it really was.
The sun will rise over the righteous and the wicked.
Springs and autumns will unerringly return,
In a wet thicket a thrush will build his nest lined with clay
And foxes will learn their foxy natures.

And that will be the subject, with addenda.

Also: armies
Running across frozen plains, shouting a curse
In a many-voiced chorus; the cannon of a tank
Growing immense at the corner of a street; the ride at dusk
Into a camp with watchtowers and barbed wire.

No, it won’t happen tomorrow. In five or ten years.
I still think too much about the mothers
And ask what is man born of woman.
He curls himself up and protects his head
While he is kicked by heavy boots; on fire and running,
He burns with bright flame; a bulldozer sweeps him into a clay pit.
Her child. Embracing a teddy bear. Conceived in ecstasy.

I haven’t learned yet to speak as I should, calmly.

Czeslaw Milosz in 1985.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

Melancolia unui inceput, Ruinele

Aveam pe atunci doar 21 de ani. Un ziar, acum defunct si deloc regretat, organiza un concurs de jurnalism. Trebuia sa formam o echipa, asa ca am format o echipa. Am fost patru oameni – eu, celalalt Andrei, marele nostru Razvan Vintilescu, si Anca.

Din fericire, am terminat pe locul al doilea, altfel am fi intrat, poate, in meserie pe o usa gresita. La intiativa Ancai, botezasem echipa „Hybris”. Era un nume grecesc, pompos, desi interesant.

Eu am ramas in jurnalism opt ani, Razvan a facut patru ani de presa la cel mai inalt nivel care exista atunci in tara, la „Cotidianul”. Celalalt Andrei a mers spre Arhivele Securitatii, Anca, o fata cum nu se mai fac, s-a casatorit si s-a stabilit in cea mai frumoasa tara din lume, in Italia.

Sarcina noastra era sa realizam de la zero o pagina de ziar, de la idee la macheta si apoi, abia apoi!, la cuvinte. La sfarsit am tiparit-o si o vreme am purtat-o, nu fara o caraghioasa mandrie, in ghiozdan, printre cursuri despre Revolutia Franceza, dar si despre cea Rusa.

Eu scrisesem, printre altele, editorialul, sa-i spunem, de fond. Il numisem „Ruinele”, fiindca imi placeau, si inca imi mai plac, substantivele comune, articulate, de genul feminin, la plural.

Am regasit, nu demult, pagina aceea, prima noastra pagina. Am destinat-o mortii prin foc. Am ars-o. Intre timp cam totul s-a schimbat in noi si aiurea, si nu neaparat in bine. Am recitit, insa, inainte de sfarsit, „Ruinele”. Textul era inca dramatic si valid.

Atat am avut de zis.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Ulrica

Un fragment de literatura magica, aparut de sub penita inegalabilului Jorge Luis Borges. Nici nu conteaza din ce povestire e si in ce volum poposeste chiar acum, cand randurile acestea se scriu, cand randurile acestea se citesc. Borges nu are nici inceput, nici sfarsit. Poate fi, pur si simplu, insotit de oriunde.

Iata:

„Abia in clipa aceea am privit-o. Un vers al lui William Blake vorbeste despre fete de argint suav si aur vehement, insa in Ulrica se aflau si aurul si suavitatea. Era mladie si inalta, cu trasaturi extrem de fine si ochi cenusii. Mai putin decat chipul m-a tulburat aerul ei de linistit mister.

Zambea cu usurinta si zambetul parea s-o indeparteze. Era imbracata in negru, fapt rar pe meleagurile din nord, care se straduiesc sa inveseleasca prin culori ceea ce-i mohorat in peisaj. Vorbea o engleza precisa si corecta si accentua usor r-ul. Nu am spirit de observatie, lucrurile acestea le-am descoperit putin cate putin.

[…] Cand am urcat in odaia de sus, am observat ca peretii erau tapetati in stilul lui William Morris, cu un rosu foarte inchis pe care se inlantuiau fructe si pasari. Incaperea era intunecata si joasa, cu tavanul in doua ape. Asteptatul pat se rasfrangea intr-o oglinda. Ulrica isi scosese hainele. Ma chema pe adevaratul meu nume. Javier.

Am simtit ca ninsoarea se inteteste. Nu mai erau nici mobile si nici oglinzi. Intre noi doi nu era nicio spada. Timpul se furisa precum nisipul. Veche de veacuri, in umbra, s-a strecurat iubirea si am stapanit pentru intaia si cea din urma oara imaginea Ulricai”.

3 COMENTARII

  1. Ok, got it, Iulian Andrei nu
    Ok, got it, Iulian Andrei nu cunoaște gelozia. Dar s-a trecut cam repede peste ce cunoaște Andrei Crăciun. Eschiva asta nu-l prinde bine pe Poet. Cu simpatie.

  2. Nici nu era greu de intuit,
    Nici nu era greu de intuit, avand in vedere ca am dat link spre o recenzie la Cartea de nisip :). Pe de alta parte, lipsa precizarii nu era menita sa induca in eroare sau sa testeze cunostintele (n-am stofa pedagogica), ci pur si simplu sa lase pasajul suspendat, in ideea ca el are o valoare de sine statatoare universala. Mizez, in toate situatiile, pe faptul ca si cititorii sunt cititi, ba chiar cu mult mai pregatiti in domenii care pe mine m-ar forta sa fiu corigent. Mizez si pe faptul ca ei n-au impresia ca-i iau la misto sau ii tratez de sus :).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.