Bilantul neretusat al lui Ion Iliescu

Primul presedinte al Romaniei postcomuniste – si al doilea din istoria mai degraba scurta a statului roman – a implinit la inceputul acestei saptamani 84 de ani. Ani in care lui Ion Iliescu i s-au intamplat tot felul de revolutii personale, ani care au culminat cu o “lovilutie” ale carei efecte publice le vedem pana astazi.

0

In cei 84 de ani de viata, Ion Iliescu a fost de toate – tanar comunist, activist de frunte al Partidului, dizident soft (a se citi “succesor al lui Nicolae Ceausescu”), revolutionar, presedinte social-democrat si etern liber cugetator. A traversat patru regimuri politice, visand comunismul de-a lungul mai multor decenii, ca pe o poezie invatata pe de rost. S-a acomodat cu salbaticia unui capitalism pe care l-a fondat el insusi pe coruptie politica si economica. A mobilizat multimi, pasiuni si controverse. Si-a reusit, chiar asa, in felul lui rigid si reptilian, sa se ridice mereu deasupra, sa fie iubit, aplaudat, purtat pe aripi cand de ignoranta, cand de nostalgia celorlalti.

Un bilant onest al prezentei lui Ion Iliescu in Romania ultimelor decenii e aproape imposibil de facut. Cateva bile albe: a sustinut, chiar daca tarziu, ideea integrarii Romaniei in NATO; a facut un tandem eficient cu Adrian Nastase pentru integrarea in UE; a acceptat in 1996 transferul democratic la varful puterii; a stat departe de combinatiile financiare obisnuite in tarile post-comuniste, desi s-a dovedit excesiv de tolerant cu flagelul coruptiei celorlalti.

Cat echilibru jurnalistic – si istoric, daca vreti – pot aduce, insa, toate aceste evidente in raport cu bilele negre care se strang in dreptul lui Ion Iliescu? Cateva dintre ele: moartea a 942 de persoane in zilele ce au urmat acelui 22 decembrie 1989, cand Ceausescu a pierdut puterea la Bucuresti; multumirile aduse minerilor in iunie 1990 pentru “constiinta civica” dovedita; expulzarea Regelui Mihai in 1992; compromisurile politice majore facute pentru mentinerea la putere – de la demonizarea opozitiei in anii ce au urmat Revolutiei pana la sustinerea acordata infamului “Patrulater rosu” ori, mai tarziu, decorarea lui Corneliu Vadim Tudor.

Bilantul lui Ion Iliescu e chiar mai incalcit decat al Romaniei – asta da performanta! Cunoastem chiar detinuti politici care si-au baut la un moment sau altul cafeaua cu fostul presedinte, in vremea in care era perceput ca lider reformator al comunismului romanesc, doar pentru a se trezi la realitate odata cu venirea minerilor la Bucuresti in 1990, soldata cu multumiri adresate de Iliescu calailor, nu victimelor.

Ne-o fi placut, precum in poezia lui Marin Sorescu, faptul ca Ion Iliescu a stiut mereu sa faca amara cafeaua?

Iata recomandarile saptamanii.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Bufoniada

Desigur viata cum o stim este o farsa. Nu e noua tema, o gramada de carti o trateaza mai mult sau mai putin serios. Kurt Vonnegut insa construieste o apocalipsa vesela si grotesca pentru a demonstra ca da, viata chiar e o farsa. Vestea cea mai nasoala e ca nici dupa moarte nu stam prea bine: ne asteapta o infinita plictiseala.

“Bufonida” este o carte cu accente absurde, scrisa foarte bine, care te faci sa razi si sa plangi pentru ca si intr-o lume inventata se petrec drame si rupturi iremediabile. O carte pe care, daca aveti ocazia sa o cititi, nu trebuie sa o ocoliti.

  • Vedetele si hainele lor

Ca oricarei femei, imi plac hainele. Asa ca m-am uitat pe indelete la tinutele purtate anul acesta la decernarea premiilor Oscar, AICI si AICI.

  • Her

O fi luat premiul Oscar pentru cel mai original scenariu, dar pe mine filmul “Her” m-a plictisit atat de tare incat am adormit la jumatatea lui. O fi simpatica ideea ca viata artificiala prinde inimioara si ca incepe sa simta emotii si ca viitorul e oarecum alienant, dar povestea mi s-a parut trasa de par si fara fir narativ. Din pacate nici vocea lui Scarlett Johansson si nici Joaquin Phoenix nu salveaza productia care e toata de o lancezeala pe alocuri patetica. Singurul aspect care mi-a placut si pe care l-am gasit amuzant: barbatii si femeile, si implicit raporturile dintre ei, sunt la fel de fucked up ca in prezentul nostru.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Jurnalul lui Sebastian

A inceput Al Teilea si noi, contemporanii Crimeii, ignoram detaliul? Pe 1 septembrie 1939, cand, cu siguranta, era prima zi din Al Doilea, Mihail Sebastian nota in jurnal: “(…) Nu stiu de unde iau teribila liniste pe care o simt in ceasul asta”.

2 septembrie 1939: “(…) Si ceea ce mi se pare cu totul neverosimil e acest Bucuresti luminat, vioi, plin de lume, cu restaurante pline, cu strazile animate, un Bucuresti cel mult curios de ce se intampla, dar nu intrat in panica si nici constient de prezenta unei tragedii care a inceput. (…) Toata ziua de azi am asteptat sa se intample ceva decisiv, care sa ne lamureasca. Dar nu se aude nimic de nicaieri. Iata-ma seara singur, acasa, citind jurnalul lui Andre Gide si culcandu-ma probabil devreme”.

Marti, 5 septembrie 1939: “(…) Camil Petrescu imi cere sa-i sugerez lui Rosetti ca sa vorbeasca cu Ralea si  Armand, intr-o chestiune ‘capitala’. Are anume intentia sa plece de la Teatrul Nationl pentru a lua conducerea operatiilor tehnice de aparare antiaeriana. E convins ca singur el poate sa ne salveze de la un dezastru. A refuzat sa-mi destainuiasca planurile lui – dar e decis sa i le expuna primului-ministru, sau poate chiar Regelui.

Mi-a spus de asemeni ca are legaturi stranse cu statul-major al Coprului II si ca daca vom face razboi in Dobrogea, operatiile vor fi conduse dupa indicatiile lui. Il ascult si nu stiu ce atitudine sa iau. Uneori ma tem sa nu izbucnesc in ras. Alteori ma intreb, cu o subita ingrijorare, daca omul asta nu e nebun. Si ramane, in sfarsit – peste toate astea – posibilitatea, mai amuzanta decat toate, sa aiba dreptate”.

Miercuri,  20 septembrie 1939: “Titel Comarnescu imi povesteste o convorbire politica pe care avut-o deunazi cu Mircea, mai filogerman decat oricand, mai antifrancez si antisemit decat totdeauna. ‘Rezistenta polonezilor la Varsovia – zice Mircea – este o rezistenta iudaica. Numai jidanii sunt in stare sa santajeze cu femeile si copiii aruncati in prima linie, pentru ca sa abuzeze astfel de scrupulele germane. Germanii n-au niciun interes sa distruga Romania. Numai o politica progermana ne poate salva. Numai un guvern George Bratianu-Nae Ionescu e o solutie.

Sovietele nu mai sunt o primejdie, caci pe de o parte au renuntat la comunism – iar comunismul, de altfel, sa nu uitam, nu este totuna cu marxismul si nu este neaparat iudaic – iar pe de alta parte, ele (Sovietele) au renuntat la Europa si se indreapta exclusiv spre Asia. Ceea ce se intampla la frontiera cu Bucovina e un scandal, caci noi valuri ovreiesti patrund in tara. Decat o Romanie inca o data invadata de jidani, mai bine un protectorat german’. Comarnescu ma asigura ca mi-a reprodus textual vorbirea lui Mircea. Acum inteleg perfect de ce cu mine e atat de reticent cand e vorba de politica si de ce pare ca se refugiaza in metafizica, pentru a scapa de ‘ororile politicii’. Iata, iata cum gandeste fostul tau prieten Mircea Eliade”.

  • Ernest et Celestine

Candidata la Oscar, aceasta animatie, aceasta prietenie intre un urs si un soarece, este de o frumusete, sa nu ne ferim de copilarie!, induiosatoare.

  • Serialul 30Rock

Deja clasic, in umorul sau nebun. Tina Fey are puterea asta sa te faca sa te intrebi, cu toata seriozitatea, care e treaba cu viata ta.

  • Muzica lui Ovidiu Niculescu (marele ospatar din Filantropica)

O mostra, AICI.

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • GCHQ

O privire in interiorul masinariei britanice de citit ganduri, email-uri si SMS-uri, AICI. E fara James Bond si alti viteji ai serviciilor secrete, dar confirma un diagnostic recent livrat de jurnalistul englez Vaughan Smith intr-un interviu pentru Dela0.ro: “Serviciile secrete vor construi imperii daca vor avea ocazia, pentru ca asta fac birocratii in general”.

  • O recunoastere

Ultimul numar al revistei Foreign Policy Romania, aparut pe piata la inceputul saptamanii trecute, include o lista de 100 de nume „care misca tara spre bine, cu puterea ideilor sau a exemplului”.

Intre cele zece categorii analizate, una ma intereseaza in mod special – Media. Scriu cei de la FP:

„Nu e deloc totul pierdut in mass-media. Avem valori, avem echipe. Chiar si publicitate de calitate. O putem lua de la zero. Am remarcat nume ca: Oana Sandu, Sorana Stanescu, Alina Matis si Florin Negrutiu, echipele RISE Project si Dilema veche, echipele Casa jurnalistului si Dela0.ro, Moise Guran, Renate Weber, Felix Tataru – dar si Simina Guga si Vlad Petri, Marta Usurelu, Marius Constantinescu, Mihnea Maruta.”

Mai completez cu o precizare: avem si cititori (fara de care, singuri, nu o putem lua de la zero).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.