I-am spune uratenie la superlativ, desi acest termen nu satisface pe deplin. Dincolo de orice estetica a uratului – nu il banuim pe mai-marele orasului nostru frumos de asa profunzimi – impodobeala de sarbatoare a capitalei frizeaza estetica hidosului.
E atata uratenie in led-urile alea colorate, reci, palpainde, unele arse, altele obsesiv de intense, incat ori te ia nevroza daca te uiti la ele, ori inchizi ochii si mergi mai repede numai sa nu le mai vezi. N-am mai vazut asa spectacol grotesc de lumini si luminite, de stelute si fulgisori, urati si foarte urati, de ani buni. Nici in copilaria ceausista – cand se umplea orasul de Mosi Gerila din plastic nu arata asa had.
De exemplu, la o calatorie cu masina de la Piata Presei la Universitate te loveste damblaua vizuala si risti sa dai in ceea ce popular se cheama boala lui Calache – adica o dambla mai accentuata. Ai sentimentul ba ca orbesti, ca intri intr-o lume psihedelica, ba ca se trage vreun film prost, ba ca e la misto, ba ca esti luat de prost, ba ca “decoratorii” orasului sunt complet lipsiti de orice simt estetic.
Iar daca e prima ta vizita in orasul nostru, atunci, prietene, ne pare rau, dar trebuie sa stii ca mai mult nu putem. Avem un primar-kitsch, inconjurat de cativa particulari la fel de educati estetic.
Si cum in niciun an parca nu a fost asa oribil pe strazile orasului, cautam oaze de simplitate si eleganta, asa cum am vazut in alte capitale. Noroc ca mai sunt si oameni zdraveni pe lume, ca altfel led-urile astea ne distrug mintea pana la anul.
Pentru ochi obositi de culori stridente si care n-au ce cauta impreuna, avem niste recomandari de sezon si nu numai.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un film
Am vazut recent seria de patru scurtmetraje regizate de Luiza Parvu, Radu Jude, Andrei Cretulescu si Iulia Rugina si numita “Scurt/4: Istorii de inima neagra”. Primul dintre ele, numit “O lume noua”, a fost slab – noroc cu Olimpia Melinte – in rest, vorba lui Iulian Andrei, nicio harfa. Celelalte trei au fost mai bine realizate, iar unul dintre ele mi-a placut in mod special. E vorba de cel regizat de Radu Jude, intitulat “Trece si prin perete”, care spune povestea unei fetite lasate in grija bunicului si care e speriata de mortul din apartamentul de alaturi.
-
Un alt film
Am mai vazut si mult laudatul “Boyhood”, un film despre maturizarea unui baiat. Are cateva momente misto, dar e mult prea lung si ai sentimentul minute bune ca nu se intampla nimic in film. Daca stati bine cu rabdarea si va plac filmele de formare, cu ceva morala la final, atunci vi-l recomand. Daca nu, nu!
-
Un restaurant
Din intamplare am intrat in restaurantul Stadio, pe strada Ion Campineanu, nr. 11, in zona Universitate. Desi e scumput – usor mai ieftin ca localurile din Centrul Vechi, totusi – are un decor foarte misto, e aerisit, servirea mi s-a parut foarte buna si limonada de portocale cu busuioc pe care am incercat-o a fost delicioasa. Ce sa mai, incercati si voi.
-
Un serial mai vechi
Nu stiu daca ati auzit sau ati vazut pana acum serialul “Rubicon”, dar vi-l recomand, mai ales daca sunteti fani “Homeland”. E tot cu spioni, doar ca la un nivel mai meta asa, plin de simboluri si foarte insidios realizat. Pacat ca n-a prins asa de tare la publicul american si are doar un singur sezon.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un film mai vechi
Capote, 2005, cu un Philip Seymour Hoffman incantator.
-
Un film actual
Nightcrawler, 2014, cu un Jake Gyllenhaal atins, discret, de geniu.
-
Un spectacol de teatru
Dumnezeu se imbraca de la second hand, la Nationalul din Bucuresti. Dramaturgie contemporana romaneasca.
-
O idee
-
Un autor
Daniel Pennac, scriitor de limba franceza din zilele noastre. E bun.
-
Un site
www.viitorulromaniei.ro, cu ocazia implinirii frumoasei varste de un an. Gazduieste doua semnaturi – a mea si a Oanei Dan – pe care le intalniti si aici, acasa, pe www.dela0.ro
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
Impreuna
Ar fi trebuit sa apara saptamana trecuta in paginile EVZ un interviu amplu cu presedintele Basescu, hotarat sa-si faca bilantul la finalul celor 10 ani ca sef al statului. De comun acord cu redactia, presedintele a hotarat ca interviul sa nu mai fie publicat acum, ci in ianuarie 2015. A explicat decizia intr-o misiva publica, la finalul careia a plasat urmatoarele cuvinte:
“Am convingerea ca decizia va fi pe deplin inteleasa de cititorii ”Evenimentului Zilei”, carora le multumesc din tot sufletul pentru modul in care m-au sustinut in toti acesti ani si ii asigur de toata dragostea si respectul meu. Impreuna am facut o Românie mai buna!”
Am fost si eu in anii acestia la Evenimentul zilei. Si n-am scris, de cele mai multe ori, cuvinte blande la adresa lui Traian Basescu. Dupa ultimul editorial chiar, telefoanele au sunat scurt la EVZ si-am fost scos din pagina de opinii. Tot ‘din tot sufletul’. La EVZ a mai scris in anii astia si Andrei Craciun, si nici el n-a fost de multe ori darnic in laude. Ori tot la EVZ a mai scris Anca Simina, de la Gandul, o excelenta cronicara a vremurilor astea cam asa-si-asa, cu domnul Basescu presedinte.
Si tot la EVZ au scris Mihai Munteanu – in urma investigatiei sale si-a dat demisia de la Cotroceni Elena Udrea – sau Liviu Iolu – care vi l-a dat jos din scaunul de ministru pe mereu disponibilul domn Mihai Razvan Ungureanu – sau Ioana Lupea – cat trebuie sa fi suferit oare Ioana, un om de stanga mereu asimilat, din prea multa judecata sumara, “basistilor”?
Erau vremuri, nu demult, in care presedintele se intreba ironic “Care Evenimentul zilei?” cand ii era prezentat vreun ziarist de la cotidianul amintit. EVZ-ul pe care il am eu in inima, acolo unde lumea nu se imparte radical intre bine si rau, n-a avut nevoie nici de multumiri, nici de dragoste la schimb. Era suficient respectul.
Presedintele are dreptate. Impreuna am facut o Romanie mai buna, numai ca acest “impreuna” include ceva mai mult decat cercul celor care “m-ati sustinut in toti acesti ani”. Si-n vreme ce Romania a continuat, in acesti 10 ani, sa gazduiasca diferentele din interiorul sau, presedintele ei a continuat sa se izoleze, nemaiacceptandu-se la un moment dat decat pe sine.
Puterea nu iarta, intr-adevar, pe nimeni. Candva, nici presa nu o facea.
