Bine ati venit in tara presedintilor de bloc

Vin alegeri, trec alegeri, cad si se ridica partide, se coaguleaza miscari si fronde. Insa o singura functie ramane intacta: cea a presedintelui de bloc. Oare cine altul sfichiuie mai bine spinarea locatarului, cine tine socoteala intrarilor si iesirilor din bloc si cine mai atinge asemenea praguri de ridicol si de sublim?

0

Acum vreo 15 ani am avut in blocul in care locuiam, pe mandat interimar, un presedinte de bloc cu amintirea caruia trebuie sa incep acest text. Numele nu-l mai retin, toata lumea ii spunea Bula pentru ca il lovea hazardul mai ceva ca in bancurile cu personajul omonim. Momentul de glorie din scurta presedintie de-o vara l-a atins cu urmatorul anunt, lipit pe usa de la intrare, dupa ce casa scarii fusese varuita: „Parinti, v-a rog sa ave-ti grija de copi sa nu mai zgarie pereti”. A fost asa de bun acest indemn incat dupa vreo saptamana am rupt anuntul sa-l pastrez in cutia cu amintiri din adolescenta.

Peste ani am intalnit specia rasata a presedintelui de bloc: acel personaj onctuos, fost securist, colonel, cu propriul loc de parcare fix in fata intrarii, care sta geana pe orice miscare, stie cine vine si cat sta, cu o mana te mangaie, cu cealalta te plesneste peste obrajori si iti ia cu indolenta bani pentru dracu-stie-ce-servicii-din-bloc. Se da cu gel si cu parfum intens, sa simti functia dupa ce a iesit din lift, e mai mereu artagos, te suna la 9 dimineata sa isi marcheze teritoriul daca esti nou-venit, iti cere hartii de tot soiul si pe urma se burzuluieste la tine ca de ce ii umpli cutia postala cu ele.

Intr-un cuvant, face tot ce trebuie sa fie rau in bloc, ca pe urma sa intervina si sa faca sa fie bine. E tolerat si adulat de doamnele in varsta si laudat de cei din generatia lui. Asa cum banuiti, e dispretuit de toti tinerii cu care, de altfel, se afla in razboi rece inca de la primul contact.

Cu siguranta aveti povesti cu presedintii din blocurile in care locuiti, impartasiti-le, sa radem si noi in aceasta perioada post-electorala plina de grimase.

Pana atunci, iata si recomandarile saptamanii trecute.

 

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

  • Boala grea

Niciodata nu mi-a parut mai actuala ca acum aceasta epigrama a lui Pastorel Teodoreanu

Oare nu-ti mai amintesti,
Vorba din batrani lasata?
Din betie te trezesti,
Din prostie niciodata.

  • O pauza

A fost prea greu, prea mult in ultimele zile, asa ca a trebuit sa iau o pauza. Noroc cu teii infloriti, cu ploile spontane din timpul zilei, cu o cafenea descoperita recenta unde am baut cea mai buna cafea freddo din Bucuresti si, mai ales, noroc cu noaptea care vine cu obligatia de-a inchide ochii si de-a mai uita.

 

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei

  • Noi aparitii editoriale

Ma intereseaza acut doua carti recent publicate de Editura Humanitas. “Abbadon”-ul lui Sabato, pe care il voi reciti dupa zece ani, si “Amintirile” doamnei Antoaneta Ralian, pe care, ca fiecare, le voi citi pentru prima data.

  • “Frau Hess si gradinile ei”

Am vazut la National premiera piesei “Frau Hess si gradinile ei”, productie a Teatrului Evreiesc de Stat, cu Maia Morgenstern, dar si cu mult mai mult.

  • Nunta Voinicului

S-a casatorit ziaristul Mihai Voinea cu aleasa inimii lui, Ionela. A fost o nunta antologica, jos, la Pensiunea Roza din Nehoiu. Dar nu despre asta va fi vorba aici. E momentul sa-l descoperiti pe acest ziarist care, nu mai putin, este si un scriitor. Voinicul scrie asa.

  • Rezultatele alegerilor

Organizatia al carei prim-vicepresedinte sunt, Ordinul Domnului Castravete, o masonerie a minimalismului care exista doar pe retelele sociale, a ajuns la concluzia, justa, ca rezultatele alegerilor europarlamentare nu fac decat sa confirme parerea foarte proasta pe care ne-o lasa, de cand ii stim, oamenii. 

 

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Valul nostru

Iata cel mai scurt rezumat al alegerilor europarlamentare de duminica, 25 mai (ba chiar al alegerilor de toate felurile desfasurate in Romania ultimilor 25 de ani): valul de mizerie ii duce pe unii in sus, iar pe altii in jos; putea sa fie invers.

In rest, e la ordinea zilei sa facem tot felul de analize savante:

– cum ca Victor Ponta si-a atins pragul electoral maxim si de aici nu prea mai are unde urca in cautarea majoritatii care sa-i garanteze eventualul fotoliu prezidential;

– cum ca masina de vot a PSD-ului si-a turat din nou motoarele, mobilizand ca de fiecare data asa numitul electorat-captiv;

– cum ca partidul de dormitor al lui Traian Basescu n-are vocatie politica nici cat negru sub unghie si ca, oricata publicitate de la pupitrul Cotroceniului s-ar pompa in el, cam asta e vino-ncoa-ul electoral de care mai e in stare presedintele;

– cum ca aglomerarile urbane nu voteaza, de fapt, mai “luminat” decat “captivii” PSD-ului si-ar fi in stare sa atribuie mandate sub imperiul unor impresii fara nicio legatura cu logica politica. Cazul Mircea Diaconu? Cam cu acelasi avant, urbanitatea romaneasca visa prin anii ’90 salvarea tarii de catre intelectuali – in manualele de logica (uite ca e buna si scoala asta la ceva!), e o greseala tipica de deontica, adica de distribuire a criteriilor: facem din priceperile specifice ale cuiva (actoria, in cazul Diaconu; eruditia, in cazurile Liiceanu ori Plesu) priceperi universale.

– cum ca partidele de dreapta unite strang la urne cam aceeasi zestre ca PSD-ul si-atunci e o prostie sa nu se uneasca sub steagul unui candidat unic (desi, la drept vorbind, nu prea au ce sa-si ofere, caci si cu reduta Cotrocenilor castigata tot in opozitie raman).

Pe langa toate evidentele acestea, pe care le putem dezbate in fel si chip, mai e ceva. Un ceva care nici macar n-are nevoie de demonstratie: dispretul suveran al partidelor si cetatenilor laolalta fata de dreptul celuilalt de a alege si, in ultima instanta, de a exista. Ceea ce a produs divizarea extrema a optiunilor electorale – fie Basescu, fie Ponta – nu e doar o linie trasata de-a lungul impotentelor electorale – 40% acum la Ponta, 10% la Basescu -, ci delimitarea maniheista a optiunilor.

Ponta a spus-o de acum cateva luni, de cand cu povestea “bugetul si acciza”: el nu guverneaza pentru cei 15% care sunt cu Basescu. Presedintele a stat, la fel, ani de zile cu statul de drept sub propriul pat, cand il scotea, cand il baga la loc in cutie.

Ei bine, acum, dupa ce saptamani la rand s-a facut filosofia necesitatii prezentei la vot in numar cat mai mare, ca doar asa se poate rasturna PSD-ul!, explicatiile victoriei stangii si infrangerii dreptei sunt despre cum votantii sunt inapoiati si prosti. E deplin ironic ca aceiasi oameni care chemau la prezenta o infiereaza acum pentru ca nu le intruneste standardele de calitate democratica.

Si se asteapta izbavirea de la “bunii” cetateni, ca ei isi beau cafeaua in oras si citesc ziarul – doar ca “bunii” nu se prezinta in general la vot, iar daca o fac dau doua procente te-miri-cui redistribuite tot la PSD sau voteaza cu vreun Mircea Diaconu, caci daca joaca bine teatru sigur o sa le-o spuna verde-n fata si alora de la Bruxelles.

Scuzati oralitatea scriiturii, dar cam asta e registrul electoral romanesc de la introducerea votului universal incoace: mereu oamenii participa la cele mai importante alegeri din viata lor, care vor schimba fundamental tot ce-a fost pana la ele, chiar si ziua de ieri; candidatii se prapadesc de dragoste pentru popor, avertizand ca toti ceilalti sunt ciuma, ciuma!; iar de votat se voteaza cum “trebuie”. Pe coama valului de mizerie unii urca, altii coboara.

  • Valul lor

Europa nu este doar un ansamblu de politici si institutii comune gestionate din turnul de fildes de la Bruxelles de o birocratie invizibila. Europa e, in miezul sau, acordul nescris al cetatenilor sai de a se privi unii pe altii ca parte a aceluiasi corp politic. Vorbele sunt mari, realitatile – mici.

Iata cum arata optiunile Batranului Continent dupa scrutinul legislativ care a maturat iluzia “uniunii”, asezand procente aiuritoare in dreptul partidelor “anti”:

  • Partidul pentru Independenta UK, Marea Britanie – 27%
  • Frontul National, Franta – 25%
  • Partidul Popular, Danemarca – 26%
  • Miscarea 5 Stele, Italia – 21%
  • Partidul Libertatii, Austria – 20%
  • Jobbik, Ungaria – 15%
  • Partidul pentru Libertate, Olanda – 13%
  • Partidul finlandezilor, Finlanda – 13%
  • Democratii Suedezi, Suedia – 10%
  • Zorii Aurii, Grecia – 10%
  • Alternativa pentru Germania, Germania – 7%

Ce-i cu partidele astea, ce vor ele si cum ajunge legislativul de la Bruxelles sa gazduiasca un contingent de peste o suta de parlamentari al caror unic proiect e re-asezarea radicala sau chiar dizolvarea proiectului european?

Am scris inca de saptamana trecuta pe Dela0.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.