Mania virtuoșilor

De fiecare dată când ajunge subiect de controversă publică, Biserica Ortodoxă Română apelează la o marotă: 

Nu scrieți niciodată despre slujitorii Domnului care se sacrifică! Nu vorbiți despre lucrurile bune pe care Biserica le face pentru tineri și cei vulnerabili!

Instituțiile bisericești ajung mai mereu în logica cetății asediate atunci când jurnalismul este folosit și pentru altceva decât preamărirea jertfei preoțești. Reproșurile ierarhiei clericale  – că ar fi tratată pe nedrept de jurnaliști și formatori de opinie – inundă discursul instituțional și spațiile virtuale controlate de BOR.

Înaintea oricărei discuții despre scăderile prezenței sale în societate, Biserica invocă argumentul binelui omniprezent pe care presa ar refuza – chipurile – să-l vadă și să-l expună public.

Factual însă, victimizarea printr-un astfel de discurs este un act voit de manipulare, pentru că premisele realității la care se raportează BOR sunt pur și simplu false.

În fapt, cele mai multe materiale jurnalistice publicate în România prezintă într-o notă pozitivă acțiunile Bisericii și oamenii săi. BOR are purtători de discurs la toate stațiile TV și publicațiile centrale – și beneficiază de spații generoase de expunere în programele televiziunii și radioului publice.

În general, când criticile vizează BOR, relatările sunt construite plecând de la fapte – un episcop care face trafic de cariere universitare, un ierarh care coboară dintr-un bolid de zeci de mii de euro, un purtător de sutană care abuzează de poziția sa în comunitate, o instituție religioasă care militează pentru subminarea drepturilor civile ale unor cetățeni, clerici care cheamă la pelerinaje în plină epidemie etc.

Când laudele sunt direcționate spre BOR, relatările și poziționările evită adesea faptele instituționale – un preot care îngrijește copiii sărmani din parohia sa ajunge paratrăsnet pentru toate acțiunile lumești ale Bisericii.

Virtutea instituției de cult ajunge, în acest sens, eternă: pentru că există exemple de caritate preoțească (despre care se vorbește des în presa românească), orice discuție despre corupția morală sau materială cuibărită la vârful BOR este caducă. Așa crede Biserica. 

Să ne amintim de la ce a pornit cel mai recent scandal în chestiunea felului în care este prezentată public instituția BOR.

Dumnezeu și comunismul

Cu ocazia sărbătorii de Sfântul Dumitru, Patriarhul Daniel le-a comunicat credincioșilor că în anul 1989 autoritățile comuniste au interzis închinarea la racla cu moaște.

Drept răsplată, câteva luni mai târziu comunismul a căzut. Dumnezeu nu se lasă batjocorit, a atenționat capul BOR, ca un avertisment voalat adresat guvernanților de astăzi. Și puterea de astăzi se poate prăbuși prin acțiune divină dacă vreun pelerinaj este interzis – cam acesta a fost, în rezumat, mesajul patriarhal.

În contrapartidă, publicistul Cristian Tudor Popescu a scris un editorial intitulat Satană în sutană în care a acuzat dur poziția exprimată de BOR, una din instituțiile care au colaborat din plin cu regimul comunist (înlesnindu-i astfel perpetuarea, nicidecum dispariția).

A urmat războiul declarațiilor în cascadă. În mod așteptat, s-a părăsit rapid teritoriul faptelor (marcat chiar de discursul Patriarhului Daniel). Poate cea mai violentă reacție de înfierare-pe-lângă-fapte a fost exprimată chiar de la vârful BOR, prin vocea purtătorului de cuvânt al instituției, Vasile Bănescu. Acesta a vorbit într-un comunicat public despre:

colcăiala cripto-socialistă din câteva nuclee mediatice infestate de cristofobie anti-ortodoxă

zvârcolirea unor inși desfigurați de grimase de ură incontrolabile care nu au nici cea mai vagă idee despre istoria reală, frecvent însângerată a României creștine

oameni împuținați moral, doldora de sine, săraci cultural și pustii sufletește, care fac din invectivă și ironie obraznică instrumente de analiză “jurnalistică”

credința în Hristos mărturisit de Biserica vie, reală, neidealizată, dar nici strâmb imaginată de simpli gazetari eșuați în vedetism – credință care ne va dărui claritatea și frumusețea morală ce ne vor salva și ne vor înălța dincolo de “bâlciul deșertăciunilor”

Nu veți găsi, în rândurile de mai sus, nici măcar o urmă de raportare factuală la esența discuției: a căzut sau n-a căzut regimul comunist din pricina interzicerii unui pelerinaj? Nu e, desigur, prima dată când BOR exprimă public vederi asupra istoriei recente care sunt în contradicție flagrantă cu faptele.

În ultimul deceniu, de pildă, instituția de cult a organizat mai multe evenimente comemorative despre apărătorii ortodoxiei din vremea comunismului – punându-l în fruntea acestei jertfe de seamă pe Justinian Marina, patriarhul care a păstorit opera de sovietizare a României postbelice.

Pur și simplu, BOR nu operează cu întâmplări factuale, ci cu interpretări eroizante care sfârșesc de fiecare dată în discursul despre opera incontestabilă de mântuire săvârșită de Biserică.

Orice fel de critică factuală este întâmpinată de marota victimizării.

Dar, în realitate, ce este adesea trecut sub tăcere de către presă este chiar chipul mult prea lumesc al sistemului bisericesc. Faptele de bine ale slujitorilor Domnului nu sunt deloc o raritate în spațiul public – din contră, ele sunt mereu prezente, iar Biserica le folosește ca scut împotriva oricărei critici.

Fața veșnic văzută a Bisericii

Povestea părintelui Tănase de la Valea Plopului, care are în îngrijire peste 300 de copii, este de zece ani expusă și reluată în presă. ProTV, TVR, Trinitas, HotNews, Antena1, Antena3, Libertatea – toate aceste medii de presă s-au aplecat asupra subiectului. 

România, te iubesc! – emisiunea de reportaje și investigații de la ProTV care e urmărită de milioane de români – a realizat de-a lungul timpului mai multe reportaje despre figurile și acțiunile luminoase ale Bisericii: Duhovnicii dintre betoane, Un munte de credință, Minunea de la Rădăuți, Oamenii sunt lumina. 

La o simplă căutare pe Google după sintagma preotul care ajută copii, poți găsi zeci de reportaje și videoreportaje de la publicații centrale și locale. Preoți din Iași, Suceava, Argeș, Dâmbovița, Botoșani, Vaslui, Mureș, Cluj – toți ajută, iar faptele lor sunt expuse pe larg în media românească.

Vocile BOR beneficiază de spații generoase de exprimare publică la Televiziunea națională, unde o emisiune dedicată, cu profil religios, le oferă comunicatorilor Bisericii ocazia de a vorbi săptămână de săptămână. 

Pe lângă toate acestea mai sunt știrile, reportajele și video reportajele pe care rețeaua media a BOR (Trinitas, Basilica, Lumina) le prezintă zilnic. Chiar și această rețea este rezultatul unor contribuții publice importante, căci ea n-ar fi funcțională fără simbioza bugetară dintre stat și Biserică. 

Partea nevăzută a filantropiei

Filantropia BOR este un subiect de presă. Dar nu doar în sensul în care își dorește Biserica – unul demonstrativ pentru Binele suprem pe care îl întrupează instituția de cult.

Această filantropie invocată obsesiv are și un alt chip, despre care BOR nu mai vrea să se vorbească. Orice fel de jurnalism făcut în această direcție e pasibil de acuzații de cristofobie și colcăială socialistă – chiar dacă, în mod esențial, el se construiește pe fapte, nu pe opinii.

Să luăm, de pildă, sutele de milioane de lei pe care Patriarhul Daniel le anunță la fiecare început de an ca fiind bani investiți în filantropie și muncă socială. Sumele generoase sunt menite să închidă gura celor care spun că BOR doar primește de la stat și nu dă înapoi spre beneficiul comunităților păstorite. 

Procente importante din filantropia BOR sunt susținute însă din bani publici. Adică instituția de cult ia bani de la stat pentru o parte din activitatea socială, dar când face bilanțul trece totul la filantropia proprie.

Acesta este însă un aspect pe care o singură publicație românească l-a abordat în ultimul deceniu: Să fie lumină. În rest, toate celelalte au relatat despre faptele punctuale de binefacere ale unor oameni în sutană – pentru ca apoi tot Biserica să deplângă faptul că acțiunile sale pozitive nu beneficiază deloc de expunere media.

Despre politică și afaceri în numele Domnului a scris și filmat de-a lungul timpului jurnalistul Alex Nedea. Și în rest, tăcere. Am văzut în ultimii ani moderatori de televiziune care, avându-l în față pe purtătorul de cuvânt al BOR, îl lasă să concluzioneze nestingherit că nu există corupție în casa Domnului.

În tot acest peisaj public în care faptele ajung adesea schimonosite, s-a lansat în 2017 proiectul Să fie lumină (în cadrul căruia reporterii Dela0.ro au un rol fondator). Este un efort jurnalistic care documentează felul în care funcționează efectiv instituția de cult BOR . În cei trei ani de existență, proiectul a fost caracterizat drept linșaj mediatic și etichetat ca fiind neechilibrat – pentru că, printre zecile de reportaje și investigații, nu sunt și articole pozitive.

Cunoaștem prea bine cum funcționează această marotă. 

Echilibru jurnalistic nu înseamnă că, după ce ai scris despre cum un episcop și un arhimandrit abuzau sexual elevi de seminar, trebuie să vii în completare cu un reportaj despre un purtător de sutană care ajută copii. Echilibru jurnalistic înseamnă să construiești subiectul raportându-te exclusiv la fapte. Înseamnă să consulți toate părțile implicate, înseamnă să susții cu documente, declarații, imagini tot ceea ce relatezi. 

Fața trecută sub tăcere a Bisericii Ortodoxe nu a fost vreodată cea a faptelor de bine. Fața trecută sub tăcere a BOR este mai degrabă a sistemului bisericesc încremenit, corupt și abuziv care folosește filantropia pentru a închide orice discuție publică despre felul în care Biserica trece prin lume.