Sondajele sunt intotdeauna seci: avem un sfert de secol de incredere publica maximala investita in institutiile credintei si ale patriotismului. Iubirea fata de Dumnezeu si devotamentul fata de patrie – doua dimensiuni ale identitatii nationale – ar fi asadar la temelia efortului comun numit Romania.
Cu ele, carevasazica, construim – ce anume construim ramane, totusi, o intrebare fara raspunsuri clare. De ce? Pentru ca identitatea se ridica pe simboluri, dar si pe valori – iar primele nu sunt intotdeauna compatibile cu ultimele.
Iata, de pilda, controversata Catedrala a Mantuirii Neamului. Un simbol de credinta nationala care reuseste, chiar inainte de a lua forma unei cladiri, sa divizeze intre valori.
Prapastia a revenit in atentie zilele acestea, odata cu lansarea unei melodii a trupei TAXI devenita manifest pentru purtatorii mai vechi ai unui slogan civic – “vrem spitale, nu catedrale”. De partea cealalta a baricadei s-au pozitionat “aparatorii Bisericii”, aceia care sustin in ciuda tuturor contra-argumentelor oportunitatea construirii unei catedrale de 150 de milioane de euro.
Problema mereu ignorata nu este, insa, opozitia taberelor – ci incapacitatea lor de a accepta macar opinia adversa. Cum s-a reactionat la melodia trupei TAXI? Dupa o expresie inspirata a lui Cristian Tudor Popescu, s-a reactionat ca si cum credinciosii tarii i s-ar inchina lui ISIS Hristos, nicidecum lui Iisus. Ironia e cat se poate de transparenta.
Poate iesi ceva bun din aceasta ciocnire? Ar putea daca opinarzii s-ar accepta macar unul pe celalalt. Cat timp, insa, contra-raspunsul la o melodie cu accente anti-clericale e arderea unor carti calea de mijloc nu promite sa se arate prea curand.
E foarte posibil sa ne trezim intr-un viitor nu prea indepartat cu inca un simbol pe picioare – Catedrala! – si totusi inca si mai divizati in privinta valorilor pe care ne construim (sau nu) credinta.
Inainte sa se preocupe de fundatia cladirii de sute de milioane, Biserica ar trebui sa lucreze la temelia interioara a celor care o compun. E legitim sa intrebi de ce si cum se duc bani publici intr-o constructie de cult – e totusi mai putin legitim sa arzi cartile celor care pun (sau stimuleaza) astfel de intrebari.
Mai bine sa gresesti alaturi de BOR decat sa ai dreptate alaturi de Mircea Cartarescu? Sau invers? Oare Dumnezeu cum prefera? – cam intre aceste doua non-optiuni se penduleaza in momentul de fata pe tema Catedralei. Precum in alte si alte dati, ne pregatim sa gazduim inca o forma fara fond.
Iata si recomandarile saptamanii.
Ce nu poate lasa in urma Oana Dan
-
Un volum de povestiri
Sub numele “Orient. Occident” si purtand semnatura lui Salman Rushdie, va recomand volumul acesta de povestiri excelente, ce revin si trateaza una dintre temele clasice ale scriitorului: dubla neapartenenta, dubla dezradacinare. Povestirile sunt plasate cand in Orient, cand in Occident, cand in locuri unde cele doua culturi, teritorii, universuri se intalnesc si se combina. Cititi cu incredere!
-
De neratat
Un top al celor mai bune 56 de jurnaliste. Nu ezitati sa le cititi textele, AICI.
-
Donati, donati, donati
Sambata, 16 aprilie, de la 13.00 la 19.00, cei care sunteti in Bucuresti puteti dona haine, jucarii, carti si alimente pentru copiii din Valea Plopului și din Valea Screzii. Faceti curatenia de primavara si donati! Detalii AICI.
Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei
-
Un citat
”M-am abandonat cu mult timp in urma unei pofte oarbe pentru cuvantul scris. Literatura e groapa mea cu nisip. E locul meu de joaca, in ea imi construiesc fortaretele si castelele, acolo petrec momente glorioase. Lumea din afara acelei gropi cu nisip este cea care imi face necazuri. (…). Transmutand aceasta metafora nisipoasa, daca literatura este gorapa mea de nisip, atunci lumea reala este clepsidra mea – o clepsidra care se scurge cu fiecare fir de nisip. Literatura imi da viata, iar viata ma ucide.” – Rabih Alameddine, Femeia de hartie, Polirom, 2015
-
Trei orase pe care trebuie sa le vezi intr-o viata
Betleem, Hebron, Ierihon. Toate in Palestina. Oricat ar fi de greu, si cu orice pret.
-
O carte
Leon Leyson cu Marilyn J. Harran si Elisabeth B. Leyson, Un baiat pe lista lui Schindler, Povestea imposibilului care a devenit posibil… pe lista lui Schindler, Rao, 2014
-
In contra isteriei stupide
Nu doar ca nu am ascultat melodia celor de la TAXI, dar nici nu o voi asculta vreodata, pentru ca nu ma duc niciodata pe fenta promovarilor in grup, nu ma interseaza filosofia marilor nostri cantautori de Divizia B, cum nu ma intereseaza nici ce crede Xulescu sau ce crede Xuleasca despre Dumnezeu. Si nici ce crede Ygreculescu despre ce cred cei mentionati anterior.
E un non-subiect. E despre barfa, nu despre alde Dumnezeu. E o proasta pierdere de vreme. Ii priveste. Sa fie sanatoasa toata lumea, tati. Cum frumos spune si proverbul: sunt fragil si mi se rupe repede. Va propun, deci, sa ni se rupa, sa ne doara la basca si sa ne vedem de treaba. Sa ignoram bine mica isterie balcanica. Pace voua.
Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu
-
#PanamaPapers
De unde inventarăţi, bă
De unde inventarăţi, bă secăturilor, holocaust în România? Aşa e ordin de la urmaşii lui Stalin. Bă jivine bolşevice, gropile alea comune au fost descoperite DE ARMATA ROMÂNĂ şi erau opera lui Stalin, iubitul vostru idol. Aşa cum se petrecuseră lucrurile şi la Katyn. Nu mai inventaţi, bă jigodiilor, poveşti sinistre pe seama românilor că o să ajungeţi să vă scuipe lumea pe stradă.