Calatorul roman

Poti sa vezi ce e in mintea colectiva a unui grup urmarind atent - eventual si cu ingrijorare - cum calatoreste. Ne ingaduim aceasta generalizare inofensiva: poti sa vezi ce e si in capul poporului nostru studiindu-i spiritul voiajor. Cum mergem, unde mergem, cu cine mergem si de ce mergem?

0

I-ati intalnit, poate, in periplurile voastre estivale, pe ai nostri. Si daca i-ati urmarit fie si pentru cateva minute, ati realizat probabil – cum am realizat noi – ca se impun unele constatari.

Ai nostri, asadar. In calatorii merg indeosebi in formula consacrata de familie traditionala (prezente obligatorii sunt cumatrul si nasica). Se merge des in Balcani. Iubim Turcia, Grecia, Bulgaria, destinatii generoase pentru indragitul concept de ultra all inclusive.

Micul dejun al calatorului roman e o afacere cu foarte multe farfurii umplute pana la refuz, un fel de ospat imparatesc programat din greseala la inceput de zi. Avem dispret fata de noi insine. La mare suntem ori excesiv cocalari, ori excesiv boemi. Nu avem cale de mijloc.

Pe munti (ai nostri, desigur) se paseste printre ambalaje, pet-uri si alte gunoaie, semne ale faptului ca o fiinta bipeda a trecut totusi pe acolo si a facut un gratar. Nu avem o problema cu asta si daca s-ar face o statistica n-am strange prea multe procente la capitolul „romani care, pasind printre gunoaie, se si apleaca sa le ridice”.

Trecuti de granitele vestice ale tarii, la contactul cu o cultura noua constatam ca nu prea ne trebuie. Ne impresioneaza putine. Suntem apriorici, suntem kantieni. Respingem aproape instinctual ce nu e de-al nostru. Cine nu a mancat salam cu soia si de pe luna daca apare, apare degeaba.

Calatorim prost. Exceptiile, admirabile, confirma regula. Acasa ne dam in stamba.

Pamantul ne e plat si nu ne duce departe. Orizontul nu ne atrage. Dunarea albastra e buna sa mai furi pe langa ea, daca ai cum, precum Liviu Dragnea.

Ce pare sa ne displaca cel mai mult este chiar cunoasterea. Care apare pe urmele curiozitatii (daca exista). La ce folos? Oricum stim noi deja mai bine, oricum nu ai nici de ce, nici cu cine.

Si – foarte important – o conditie a reusitei calatoriilor noastre e sa mearga Dumnezeu cu noi. La plecare se spune Doamne ajuta. La fata locului se pronunta des Doamne fereste. La intoarcere nu se mai spune nimic. Am trecut cu bine si prin asta. Treaca mearga.

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Diana Oncioiu

  • Un festival

Festivalul dedicat documentarului romanesc, Docuart. Sase zile de filme, dezbateri, multe productii studentesti. In sectiunea OFF puteti (re)vedea documentarul O luna din viata lor, produs de Dela0.ro in cadrul campaniei Ferentari Lux.
  • Filmele pe care nu le-am vazut inca

Ce nu poate lasa in urma Iulian Andrei 

  • Un oras fabulos 

Anvers, in Belgia, unde facea Traian Basescu ce facea el cu Securitatea.
  • O carte 

Sarbatoarea continua, de Ernest Hemingway, Polirom.
  • Un autor 

Daniil Harms.
  • O destinatie

Iasi. Incepand cu 4 octombrie. Pentru FILIT.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

  • Inapoi in Ferentari: de ce nu se schimba nimic

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.