Câteva lucruri din 2018 pe care nu le putem lăsa în urmă

Tragem cortina la capătul unui an în care, deși s-au întâmplat multe evenimente, lucrurile au rămas de fapt pe loc. Înotăm în bucla timpului nostru, guvernați de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov. 2019, venim! Dar nu înainte de a face un sumar. | Foto: Flickr / Cristian Iohan Ştefănescu

0

A fost un an de nepovestit nepoților.

Un an în care:

⊗ un politician de la PSD a explicat astfel acțiunile guvernării, chiar și instalarea unor miniștri cu probleme penale: pentru că putem. Și au putut, în repetate rânduri și diferite feluri.

⊕ Biserica strămoşească s-a făcut soră cu Partidul ca să treacă o punte: cea a anulării unor drepturi civile (căsătoriile homosexuale) pe care le consideră periculoase pentru fiinţa naţională. Aceeaşi Biserică Ortodoxă n-a considerat (vreodată) periculoase pentru fiinţa naţională o serie întreagă de procese sistemice – de la corupţia cuibărită la toate nivelurile statului până la condiţia semi-analfabetă a multor credincioși.

⊗ la vârful televiziunii publice a tăiat și spânzurat o doamnă în numele sfintelor interese ale patronilor săi politici. Doamna a fost auzită în înregistrări audio cum alintă reporteri ai stației cu apelativul „cap de porc”. Totuși, guraliva doamnă n-a mai găsit glas ca să explice de ce banii televiziunii (proveniți de la buget) alimentează conturile unor propagandiști invitați în emisiunile TVR.

⊕ am stabilit, prin intermediul CNCD (Consiliul Național petru Combaterea Discriminării), că e un act de lezare să te referi la o categorie de cetățeni cu apelativul „penali”. Așadar, cetățenii aduși laolaltă de propriile probleme penale sunt un grup vulnerabil care necesită ocrotire publică – asta am gândit noi în materie de discriminare, printr-o instituție a statului, în anul 2018.

⊗ s-a găsit, de către Cristian Tudor Popescu, soluția la problemele democrației noastre: să se acorde drept de vot doar pentru cetățenii care iau bacalaureatul la terminarea liceului. Propunerea e sublimă, dar greșită. Noi trăim totuși într-o țară aflată cu sistemul de educație la pământ, o țară care practică pe scară largă segregarea școlară și alte forme de inegalitate. Și noi discutăm despre a-i lăsa fără drept de vot pe aceiași cetățeni pe care statul i-a mai abandonat o dată, neoferindu-le nici măcar acces egal la educație primară.

⊕ s-a finanțat cu generozitate de către public „jurnalismul curajos” marca Mălin Bot, semn al faptului că presa noastră nu-i deloc doar o problemă de jurnalism, ci și de consumatori. Meseria noastră se face cu întrebări și metodă – doar că publicul nu prea vrea informație, ci procesiuni de exorcizare.

⊗ a revenit pe firmament generalul Gabriel Oprea, la fel de preocupat de interesul național, la fel de sprâncenat, acum mai curat, mai uscat.

⊕ s-a stabilit și pe cale juridică faptul că Liviu Dragnea ținea două femei la filiala de partid ca să-i facă, la nevoie, cafele, deși ele ar fi trebuit să lucreze într-un birou de direcție de asistență socială ca să întocmească analize și rapoarte (de asistență socială). Pentru asta, cel puțin, erau plătite (dintr-un buget public).

⊗ s-a anulat o Strategie națională de educație parentală pentru că așa au vrut Bisericile și Coaliția pentru Familie, deranjate de folosirea termenului „diversitate”. În lupta pentru buna educare a poporului a intrat și Academia Română, probabil cea mai ridicolă instituție de stat din 2018 (teoretic, cel mai înalt for științific din România; practic, o adunătură de personaje care apără la fruntarii țara de străinii samavolnici).

⊕ ne-am luat la revedere de la Laura Codruța Kovesi, deși n-am fost în stare să facem un bilanț just al prezenței sale publice la Parchetul General și DNA. Adică un bilanț în care să nu ne facem că n-am văzut plagiatul doctoral al doamnei. Ori în care să analizăm inacțiunea parchetelor strunite de Kovesi cât haita Băsescu-Udrea dispunea discreționar de miliarde de euro, sub ochii îngăduitori ai serviciilor și ai sistemului anticorupție.

⊗ un ministru a comparat sacrificarea porcilor la abator, din motive de epidemie porcină, cu sacrificarea oamenilor la Auschwitz, din motive de rasă. Ministrul a fost dojenit.

⊕ Poliția Română s-a făcut de râs cu un dosar penal întocmit în cazul unui cetățean cu număr auto injurios la adresa partidului aflat la guvernare. Nici o lună mai târziu, de râs s-a făcut și Jandarmeria, cu o superbă intervenție în forță la o demonstrație civică pașnică. Ambele cazuri au demonstrat ce sluj de calitate, de sus în jos, se face în instituțiile de forță ale statului.

⊗ un ministru a susținut că nu poți vorbi de gazare dacă ești neamț pentru a demonstra că președintele Iohannis n-are căderea să analizeze folosirea lacrimogenelor de către jandarmi când el e vinovat moral de Holocaust. Merită consemnat faptul că ministrul în cauză a debutat pe scena publică, la începutul anilor 2000, făcând apologia mareșalului Ion Antonescu, din poziția de parlamentar al unui partid de extremă dreapta.

⊕ Elena Udrea a apărut maternală pe coperta unei reviste care a uitat să mai menționeze și faptul că mămica fotografiată era fugită din țară, pe fondul unei condamnări penale.

⊗ Palatele Victoria și Cotroceni s-au bătut, la rectificarea bugetară, pe tema bugetelor serviciilor de informații. Nu pe teme de educație, nu pe teme de sănătate, nu pe teme de infrastructură – ci pe tema singurelor bugete care cresc, an de an, de un deceniu încoace.

⊕ trei milioane și jumătate dintre cetățenii acestei țări au considerat că ar fi util să limităm drepturile civile ale homosexualilor. Opinia lor s-a dovedit vast minoritară în raport cu părerea celorlalți cetățeni, pe care fie nu i-a interesat deloc referendumul, fie i-a interesat atât de tare încât au decis să-l boicoteze. E poate singura dovadă palpabilă din 2018 că putem funcționa uneori ca o comunitate democratică. Fie și prin absență.

⊗ am împlinit o sută de ani de la Marea Unire. Am băgat bani publici în statui, simpozioane, pliante și Catedrală. Nu știm nici acum de unde venim și încotro ne îndreptăm. Știm, în continuare, că noi suntem pe veci aici stăpâni. Are Liviu Dragnea rețeta de propășire spirituală și materială a neamului românesc: genunchi tari și patriotism. Vom fi o țară curată, dreaptă și tot mai departe de Europa.

⊕ piesa vocal-instrumentală Panamera a ajuns la 30 de milioane de vizualizări pe Youtube, semn al faptului că suntem perfect conectați la realitate și cu generațiile care vin, nu doar cu generațiile care trec.

Practic, sfârșim anul așa cum l-am început: Sebastian Ghiță e tot în Serbia, Elena Udrea e din nou liberă la ecuator, gata de nisipul fierbinte, Liviu Dragnea e la guvernare, Klaus Iohannis e în concediu.

Mergem înainte. 2019, venim!

Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan

Însemnările unui poet
Despre lecturi și trecerea timpului și cum se schimbă viața pe măsură ce îmbătrânești.

O carte senzațională
Debutul scriitoarei Guzel Iahina – Zuleiha deschide ochii – e una dintre cele mai bine cărți pe care le-am citit în ultimii ani. E minunată, grea, șocantă, uimitoare, e o nebunie!

Un film de final de an
Bohemian Rhapsody. Pentru povestea vieții lui Freddy și pentru muzica lui, care încă ne emoționează și inspiră.

Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu

Pentru că nu putem să începem un nou an fără să ne amintim puțin cum a trecut vechiul, las aici câteva lucruri scrise de colegii mei de la Să fie lumină, proiect jurnalistic care la un an de la lansare a ajuns deja la aproape 30 de materiale publicate. 

Neo-partizanii
Despre taberele de haiducie unde tehnicile de supraviețuire se combină cu naționalismul etnic, misticismul, religia și puțin rasism. Un fenomen pe care Octavian Coman l-a observat atât de bine.

Profetul
Despre cum oamenii ajung să creadă în cuvintele unui impostor american. O credință care le forțează limitele și-i aduce în situații greu de imaginat. Ar fi mai ușor dacă ar fi ficțiune, dar nimic din ce au relatat Vlad Stoicescu și Andrei Crăciun nu e ficțiune.

Catedrala Mânuirii Neamului
E genul de material la care va ajunge oricine vrea să afle povestea aproape completă a Catedralei. Spun aproape completă pentru că ea e încă în desfășurare. Articolul scris de Ovidiu Vanghele și Vlad Stoicescu e unul de referință și din punctul de vedere al relației stat – BOR.

Să ne citiți cu bine și în 2019. Noi cu siguranță vom fi tot aici.

Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun

O carte
Tangoul (patru conferințe), de Jorge Luis Borges, editura Polirom. Superbe conferințele domnului nostru Borges.

Un film la zi
Roma, de Alfonso Cuarón. Mexican, melancolic, plăcut în felul lui. Va lua Oscarul pentru cel mai bun film străin.

Un film mai vechi
Copiii Tatălui. Tot de alde Alfonso Cuarón, după o idee bună – nu se mai naște niciun om în lume, începând cu anul 2009. Din păcate, continuarea decade într-un patetism greu de îndurat.

Un alt film mai vechi
A serious man. Al fraților Coen.

Un spectacol de teatru
Ultima bandă a lui Krapp, la Unteatru. Cu Constantin Cojocaru. De Toma Dănilă. Pe un text de Samuel Beckett.

Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu

Tragem linie sub 2018 și adunăm

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.