Cavalerii ratacitori ai unui Dumnezeu de duzina

Adevaratul calator este un singuratic si cu atat mai frumos este drumul sau cu cat nu se termina niciodata. Asa cum actorii isi doresc sa moara pe scena, calatorul singuratic isi doreste, pesemne, sa moara pe drum, desi se mai povesteste si ca si-ar dori foarte mult un acasa. Nu are a-l gasi decat cu prilejul ratarii sale, caci ar fi in contra destinului personal.

Calatorul trebuie sa calatoreasca. Pedestru sau sprijinit de mijloacele moderne de locomotie, nu conteaza. Nici destinatia nu conteaza foarte mult, conteaza aceasta permanenta succesiune de imagini si toate personajele intalnite in drum. Nu-l ocoliti pe ratacitor daca il intalniti, a vazut multa viata, o stie, o intelege, e capabil sa discearna nuantele in oameni, el nu se poate fixa tocmai pentru ca spectacolul pe care il da viata in toate colturile lumii e fascinant, mereu altfel, mereu asemanator.

Invitati-l sa bea un pahar cu voi in carciuma, oferiti-i un bilet la un film de cinema, faceti dragoste cu el, o singura data, ascultati-l, de cele mai multe ori e un bun povestitor, chiar daca gandurile sale sunt, de regula, in afara normei si adeseori sumbre. Indeobste, tot vazand natura umana, considera omul o creatie atat de nereusita incat nu poate fi decat opera unui Dumnezeu de duzina.

Oricum ar fi, lasati-l sa nu se fixeze, sa plece mereu mai departe, ca un trimis special al tuturor celor carora le lipseste curajul sau harul de a putea porni vreodata.

Iata si recomandarile saptamanii.

Ce nu poate lasa in urma Oana Dan

• Cateva vorbe

„Mi-e ingrozitor de dor de astazi, dor pana la durere, de imaginile prezentului, ca si cum ar fi deja amintiri. Ca si cum ar fi trecut deja, fiind poate duse fara intoarcere. Dor cumplit pana la nevoia interioara de a actiona urgent, imediat, de a iesi din tipare.”,
Amos Oz

„Dar adevarul este ca timpul nu e o linie dreapta. Nu are niciun fel de forma. In orice sens ai lua-o e ceva lipsit de forma, asa ca, de convenienta, il concepem ca fiind linear. In momentul asta numai oamenii sunt capabili sa substituie concepte in felul asta.”,
Haruki Murakami

Ce (nu) poate lasa in urma Iulian Andrei

Nu am nimic de recomandat. Pot, pentru intaia data, sa las si las totul in urma.

Ce nu poate lasa in urma Vlad Stoicescu

• Structuri

„1926. In primavara am inceput sa ma pregatesc pentru examene. Ma hotarasem sa ma prezin la Logica, Estetica, Istoria Filozofiei si Enciclopedia filozofica. Le-am luat pe toate, dar nu-mi mai amintesc decat de examenele cu Nae Ionescu si D. Gusti. Mi-am ales ca subiect pentru lucrarea scrisa Estetica lui Croce. Gusti m-a felicitat, dar pentru motive care m-au derutat. Ii placuse, spunea el, ca citisem cartea in original, ca dadeam toate indicatiile bibliografice necesare, ca scrisesem clar si concis, numai pe o parte a foii, lasand destul loc pe margini pentru explicatiile profesorului. Mi-a dat nota cea mai mare si ne-am despartit prieteni.

La examenul de Logica m-am prezentat cu o oarecare emotie. Nae Ionescu nu dadea lucrari scrise, se multumea cu un examen oral. Mi-era putin teama pentru ca nu mai fusesem la cursuri in ultimele luni si nu citisem Tratatul de Logica al lui Goblot cu care se luptasera toti colegii mei. Nae Ionescu avea obiceiul sa intrebe la inceput ce carte ai citit. Cand mi-a venit randul, i-am raspuns: Logica lui Croce si Sistema di Logica a lui Giovanni Gentile.

Profesorul m-a privit cu interes.

– Dar nu pot spune ca am inteles tot ce am citit, am adaugat prudent.

– Nici eu nu pot spune asta, m-a consolat Nae Ionescu.

Si dupa ce m-a lasat sa spun ce-am inteles din sistemul de Logica al lui Gentile, asigurandu-ma ca, pentru varsta mea nici nu e asa de rau, mi-a pus aceasta intrebare:

– Dumneata cunosti povestea cu Newton stand in gradina si descoperind legea gravitatiei universale dupa ce-a vazut cum cade un mar. Ce operatie logica s-a intamplat in mintea lui care i-a permis sa inteleaga ca marul acela, adica un obiect particular, ilustreaza o lege universala?

Dupa cateva secunde i-am spus ca nu pot raspunde pe loc, dar daca imi da ragaz poate ca am sa ma apropii de solutie.

– Nu e nicio graba, m-a incurajat el.

– Am citit de curand o carte a lui Lucian Blaga, Fenomenul originar, am inceput eu.

Profesorul a clatinat multumit din cap: Esti pe drumul cel bun. Mergi inainte!

I-am spus ce m-a impresionat in faptele citate si interpretate de Blaga. Anumite minti vad elemente de unitate in Natura sau in cultura, vad ceea ce e esential, fundamental si asta le ingaduie sa descopere structurile.

– Asta e raspunsul, m-a intrerupt Nae Ionescu. E vorba de o structura. Operatia logica efectuata in mintea lui Newton asta a facut: a surprins structura fenomenului gravitatii universale.

S-a uitat apoi lung la mine. Nedormit, cu ochii impaienjeniti sub lentilele groase ale ochelarilor, netuns, neglijent imbracat, nu aratam prea atragator.

– Acum vine vacanta, uita-te si la cer, a adaugat el. Ce-ai de gand sa faci vara asta?

– Urc pe Bucegi si de-acolo pe Piatra Craiului.

Nae Ionescu paru surprins. Probabil ii era greu sa ma vada catarandu-ma.

– Buna idee, vorbi in cele din urma. Dar urca-te fara carti!”

(Mircea Eliade, „Cuvantul in exil”, 1965)