Puține sunt locurile politicii noastre externe în care suntem atât de decuplați de contextul, cauzele și urmările faptelor.
Paradoxal, Republica Moldova este la o aruncătură de băț, dar administrațiile care s-au tot perindat la vârful statului român în ultimele trei decenii n-au făcut vreodată efortul să arunce o privire onestă peste Prut și să înțeleagă ce-i cu această țară în care se întâmplă ca unii cetățeni să vorbească limba română.
Moldova este prea puțin un conglomerat instituțional în evaluările politice de la București – și prea mult un spațiu al melancoliei deșănțate, motivate de idealuri istorice naționale care nu prea mai au nicio legătură cu timpul prezent.
Gândirea strategică românească (motorul acțiunii externe) știe prea puțin ce să facă în Republica Moldova.
Iar asta pentru că gândirea românească nu e decât în rare ocazii un exercițiu de strângere, asamblare și înțelegere a faptelor și datelor prezente. Ea e – mai ales când vine vorba de Moldova – un exercițiu de înlăturare brutală a faptelor și datelor, cărora le sunt preferate mereu fanteziile convenabile despre unionism, poduri cu flori și însuflețită înfrățire.
Dar Republica Moldova reprezintă mai puțin spațiul idilic din imaginația naționaliștilor noștri de carton care recită versuri din poetul Adrian Păunescu. Ea e, mai mult, un teritoriu ocupat de diferite grupuri etnice, fiecare vorbindu-și graiul, dar înțelegându-se între ele în limba universală a fostului ocupant sovietic.
Din multe puncte de vedere, Rusia e încă punctul de intersecție al tuturor moldovenilor,
iar asta se vede nu doar în limba comună a tuturor cetățenilor Republicii, ci și în felul în care se fac politica, administrația, legile și societatea.
În timpul acesta, în care Moldova – formal independentă fiind – a trecut prin schimbări de destin, regim și revoluții, la București s-a fantazat ramolit despre Patrie și Eminescu. Dar Țara și Limba din fanteziile românești sunt doar ale unor cetățeni moldoveni – chiar dacă noi știm mereu mai bine că Basarabia toată e pământ românesc (scriem și pe ziduri).
Cu idealul acesta plutitor ne prezentăm de fiecare dată la judecata realităților aflate în desfășurare, croindu-ne o înțelegere a lor care nu are legătură cu interpretarea logică, rațională, ci cu un soi de neastâmpăr sentimental.
Pentru politica externă românească, Republica Moldova e acel spațiu care ne aparține de drept și pe care, în alte condiții istorice, ar fi trebuit să-l avem încă sub stăpânire. Acesta e izvorul tuturor acțiunilor noastre.
De la Ministerul Afacerilor Externe până la Serviciul de Informații Externe, nu reușim să ieșim defel din gândirea aceasta captivă, pe care o justificăm cu fața spre trecut. Sigur că Moldova e mai mult o chestiune de prezent și de viitor – dar România nu știe s-o vadă și s-o înțeleagă decât idealizând-o romantic.
E suficient să te uiți la ce fel de relații a dezvoltat Bucureștiul în ultimii treizeci de ani cu politicienii de la Chișinău. E suficient să te uiți la ce anume a finanțat România în această perioadă peste Prut. E suficient să asculți discursurile generice despre Basarabia.
De la un capăt la celălalt, politica românească față de Moldova a fost și este un eșec.
Nu știm să le spunem cetățenilor Republicii decât că sunt frații noștri. Toate legăturile noastre prezente sunt rezultatul acestei idei fixe – în numele căreia putem accepta orice, inclusiv domnia nestingherită a unui Plahotniuc.
Moldova pășește spre altă epocă a existenței sale, dar România își face încă politica externă față de Chișinău cu versuri din Adrian Păunescu.
Iată și recomandările săptămânii.
Ce nu poate lăsa în urmă Oana Dan
Un articol
Despre bătrânețe și alienarea ei, AICI.
Un serial
Ușurel, de vară, pe HBO – Big little lies. În sezonul al doilea și cu Meryl Streep în rol de soacra.
Ce nu poate lăsa în urmă Diana Oncioiu
Un furt, o recompensă, o donație
Sau ce faci când cineva îți fură munca și îți cere o sumă considerabilă pentru a o recupera: scoți la vânzare ce ți-a fost furat, iar banii îi donezi unei organizații de mediu. AICI.
O victorie…
…a celor care au înțeles că tăcerea poate face ca situația să fie și mai complicată în viitor. Mai complicată decât este deja.
Un drept
Dreptul copiilor la un climat stabil – întrebarea constituțională a secolului 21. Și un caz de manual despre indiferența față de încălzirea globală și lumea pe care o lăsăm moștenire.
Ce nu poate lăsa în urmă Andrei Crăciun
O carte (pentru doamne, mai ales)
Orașul fetelor, de Elizabeth Gilbert, Humanitas.
O altă carte (de recitit)
Nu râdeți – Paulo Coelho, Alchimistul. Are și el harfele lui.
O carte la modă (cu tot ce presupune)
Serotonină, Michel Houellebecq, Humanitas Fiction.
Un spectacol de teatru
Visul unei nopți de vară, de la Green Hours.
Ce nu poate lăsa în urmă Vlad Stoicescu
Un jurnalist amenințat cu ruperea capului
